În povestea mea nocturnă
Am satirizat trei dame
Ce-și uitaseră, în urmă,
Sufletul micit pe drame.
Blestemând a lor natură,
Condamnându-le la moarte,
Mi-am scris rimele cu ură,
Inventând un chin aparte.
Poate că-s prea pătimașă
În poveștile-mi scornite,
Mulți crezându-mă vrăjmașă
Când scriu rânduri potrivite.
Astăzi, recitând povestea,
Jur c-aș vrea să fiu mai rea
Și mai dură-n gându-acesta
Mânat de-o peniță grea.
Căci, privind la unii semeni
Cum se bat, se-mping, se-njură,
N-ai cu cine să-i asemeni
Că-s bazați. Pe incultură.
Un blog de poveste 
Făinuţă continuare şi super trimitere la poezeaua aia care mi-a scăpat 🙂
Aoleu! Mă dăduși la gazetă, stimabile… 😛
Nu te puteam ierta 😛
Pingback: hai la groapa cu furnici | Tiberiuorasanu's Blog
Mitza, simpatica poezeaua. 🙂 De ce erai atat de suparata pe cele trei dame? Le-ai pedepsit rau de tot. Si inca mai spui ca nici nu ai fost dura. :))
Personajele sunt pur imaginare. Dar inspirate din viaţa de zi cu zi. Eu nu mă supăr pe nimeni, Gabi. Doar mă amuz (în felul meu propriu) de alţii/altele care cred că în viaţa asta totul li se cuvine. 🙂
Hai măi că nu am fost dură. Dacă aş avea talent cu adevărat, eram rea ca naiba
Am si eu o sugestie la ultimul vers: „Ca-s bazati. Pe incultura” in loc de „Că-s bazați. Pe o lipsă de cultură.” Sigur ca redam si oamenii ajunsi catre capatul drumului vietii. La inceput, totul este frumos: „Trei fecioare, trei erau / Seara, linga geam torceau/. Dac-ar fi s-ajung craiasa/ Zise una mladioasa…” (Povestea tarului Saltan), apoi doamnele gindesc matur „Vai, nu voinicul mi-a fost drag/Ci zmeul” (Fata si zmeul) si, desigur, trebuie vazute si momentele de bilant ale doamnelor trecute de aceste momente. Puneti dumneavoastra si o intrebare calitativa, alaturata traditionalei „ce am reusit in viata?” si anume „cum am reusit ce am reusit in viata”.
Mi s-a părut mie, de dimineaţă, că forţez undeva cu ultimul vers.
Eu nu m-am gândit la zmei că mai zmeoaice mi s-au părut cucoanele, ci mai degrabă îmi place să cred că până la urmă fiecare plăteşte.
Concepţie, de altfel, perfect creştinească dacă ar fi să mă gândesc mai bine. Poate că dacă fiecare am trăi cu teama că într-o zi cineva tot o să ne tragă preşul de sub picioare, poate că nu am mai ţopăi aşa oricum. Dar la mine sunt doar licenţe.
Sigur că în viaţă nu-i chiar aşa. Din fericire. Sau nu chiar.
@Mitza nu prea esti matura
Cand vorbesti de incultura
Promovata-i azi la Varf
Noi murim l-asa naduf.
sa fii iubit
marcus
PS
Iar de Varfu’ vei ghici
Drept la „beci:” vei nimeri 🙂
Șuș!
@Sorry
Sa fii iubita 🙂
Incultura…viermele asta nenorocit, a carui gazda, omul, este intr-o expansiune alarmanta.
Poezioara ta are potential de bataie cu pumnul in masă.
De unde rezultă că aş fi o fire violentă
De unde rezulta ca ai avut o fire violenta in minutele in care ai compus poezioara.
Si da, ai o fire violenta judecand exclusiv prin prisma textelor tale.
🙂
Dar noi stim ca nu-i asa…(?)
😳