Decât să ai o firmă în România mai bine îţi ceri viză în Congo

Aşeaaaa, deci am o firmă. Ok, mulţi avem, nimic nou sub soare. Nu chiar toţi suntem bugetari!
Ei şi cum şedeam eu aşa liniştită (vorba vine, e doar o figură de stil) mi s-a pus pata să-mi schimb adresa unui punct de lucru. C-aşa a vrut muşchiul meu neuronic încă neatrofiat şi anume taman ăla care face calculele la biştari şi se uită de unde naiba să mai strângă cureaua. Că doar trăim în România şi avem motive, nu?!
Găsii eu dară o locaţiune simpatică şi la preţ cel puţin la jumate faţă de locul unde lunar viram obolul de chirie. Deja neuronu’ meu pragmatic ce şade doar cu ochii pe biştari începea să se orgasmeze. Ca să mut şandramaua patru străzi mai încolo, vorbii şi eu cu un client al meu (un patronaş aşa de o firmuliţă d-asta de birjărit), un băiet mai simpăticuţ oleacă ce nu-şi ciugoale de sub unghii firimiturile rămase de la masa de dimineaţă, ce văzându-mă la grea încercare îmi promisă că îmi dă una bucată maşină de transport destul de lungă cât să-mi încapă înăuntru tot calabalâcu’, balamucu şi alte gioarse ce-oi mai fi strâns eu de-a lungul primei chirii( ba un birou, ba un fişet, ba o ţâscă de dosare care fac trebuinţă doar gardiştilor de la controlu’ financiar, faxuri, imprimante şi tot felul de prostii d-astea care mai mult te încurcă da’ care cică-s de trebuinţă).
Când să negociez cu băietu cu camionu’, musiul se uită la mine şi zice:
-Apoi mă cuconiţă, io bani lu’ mătăluţă nu-ţi iau că mi-i cam ruşine să te taxez numa’ că te trambalez de colo colo în oraşu’ ăsta mic. Mă află dreaq lumea şi mă judecă.
-Haidi bre, zic io, nimeni nu se scoală dimineaţa în crăpăt de zori numa’ pentru nasturi.
-Nu cuconiţă, da’suntem şi noi vecini şi nu se cade. Dar ca să nu te simţeşti mătăluţă datoare la mine dai de-o ţuiculiţă la şofer. Zis şi făcut! Deja neuronul meu era umflat şi începuse să se rostogolească de plăcere prin ţeastă şi mă gândeam io aşa în sinea mea că ce fu mai greu trecu.
Şi adicăte-lea îmi strânsei într-o mapă din celea cu elastic ceva docomente să le prezantez la Registrul Comerţului unde mă dusei ţintă să le zic că să fie atenţi că mă mutai di colea aşa tocmai ici şa. Buuuuuun!
Când ajunsei la Registru o cuconiţă di celea rujate puternic şi otârişică transpirată de căldura prea mare din birou îmi zise că şi ce dacă mă mutai, că trebuie să mut şi obiectele de activitate, fro patru la număr la noua adresă. Zic:
-Da di ce madamo? Că doar firma mea e tot aia, patronatul e tot ala,orăşelul e tot ăla, cuiuri şi statute nu se schimbă.
– Ntţ. Ntţ, ntţ clevetii m’neai. Păi nu, că matale bre, în punctul ala de lucru făcuşi activităţile şi care va să zică trebuie să le înscrii din nou în noua adresă. Ca şi cum te-ai naşte din nou!
-Adică decât să se fac o petiţiune că mă mut di colo colo, îmi plătesc obiectele de activitate încă o dată chiar dacă le-am mai plătit odată? Adică dacă vine altcineva pe fosta mea adresă să nu care cumva să-mi moştenească şi activităţile, asta vrei să spui matale? Că io aşa înţelesei.
-Nu bre, dar aşa-i legea!
Io numa’ când aud vorba asta deja simt că mă încrunt şi fac riduri. Da’ vorba ceea, unde-i lege nu-i tocmeală. Aşa că scot io de la buzunăraşu de la chept, unde ţineam banii-n băsmăluţă fro 400 de lei, că Registru, să ştiţi domniile voastre până şi formularu’ ăla de-l completezi singur-singurel, îl vinde cam cu 30 de lei bucata. Scump domne’, scump. Mă gândeam io aşa în mintulica mea că sărăcuţul conu’ Iancu gândea luni întregi ca să scrie o carte întreagă ce azi se vinde pe tejghele cu 25 de lei dar în fine, cine-s io să stau să judec asta. După ce lăsai destui biştari la casierie mai trebui să aştept fro câteva zile şi dezbaterile în şedinţă( gândindu-mă numai ce se chinuie lumea domne’ pen’că mă mutai io di colea şa ici şa). După ce se zbătură fro 4 zile şi concluzionară că trecu destul timp şi pot să iau aceaşi ţidulă care o aveam şi prima dată dar cu adresa schimbată şi cu fro 400 de lei mai scumpă aşa, plecai fericită să mă duc în treaba mea şi să-mi văd de daravelile mele. Ţi-ai găsit! Păi la punctul acela de lucru buclucaş io prestam pe bază de autorizaţie de la o autoritate a cărei nume nu o zic că ar fi prea mare farafâstâcu, dar care îmi zisă că acu trebuie să mă autorizez din nou. Păi cum aşa? Nu-s tot io? Cu nume şi prenume, şi firmă şi activitate şi cuiuri şi statute şi alea alea? Ntţ, ntţ, ntţ. Şi ce dacă! Se schimbă adresa, te-ai născut din nou! Adică matale crezi că e destul să schimb o adresă pe hârtie aşa?, nu bre! Că şi domnii ceia ce şed pe nişte scaune cu mare folos la bugetul statului trebuie să aibe activitate. Cu alte cuvinte mai scosei înca 800 de lei (deh, aici e mai scump că autorizaţiile sunt din carton bre, nu din foiţă ca la Registru). Buuuun! O făcui şi p-asta, e adevărat că mai trecură 15 zile, c-aşa scrie la lege, dar ce mai contează. Fusei bucuroasă că trecui şi d-asta şi plecai grăbită să m-apuc de treabă. Ţi-ai găsit!
Păi la punctul cela buclucaş de lucru io am şi o casă de marcat, pe care trebuie să o mânuieşti mai atent ca ceasul de la butelie. O luai cu gându’ să mă duc la băietanii ce mi-o vândură când deschisei firma să-mi schimbe şi mie în memoria ei adresa ce taman o dobândii. Că mă gândii io că ce mare chestie. Mi-or cere şi ei acolo de-o cafea, în timp ce-mi aşează totul cum trebuie şi transmit pe net cui trebuie şi unde trebuie faptul că schimb pe casa de marcat la tiparniţă noua adresă. Ntţ. ntţ, ntţ. Nu se face bre aşa simplu, scoţi memoria veche, te prezantezi cu ea şi cu un dosar gros plin de docomente şi procese verbale cum că ai efectuat operaţiunea de scoatere memorie veche şi introbăgare memorie nouă, care operaţiune costă fro 350 de lei. Ce să fac plătii şi pe ăştia. Neuronul meu care de felul lui e foarte economicos, când văzu el aşa risipă începu să sângereze şi să urle de durere. Până acuma scosei de la băsmăluţa de la chept fro 1550 de lei care se duseră pe serviciile oferite obligatoriu de domnul Stat ce scoate legile la noi pe banda rulantă. Nu vă mai spui că am punctul de lucru în alt oraş decât cel unde coabitează firma pen’că nu vreau să fac nici un calcul la benzina consumată pe drumurile de du-te vino că îmi face neuronu’ infarct şi pe urmă nu mai lucrează decât cu abacu’. Mâine mă duc să fac ştampilele pentru punctul de lucru de la noua adresă. Sper ca în noaptea asta să nu-i trăznească nimănui fro lege şugubeaţă că-mi cer viză pentru Congo! Şi-aşa mi-a rămas băsmăluţa de la chept goală şi-mi tremură precum o năframă-n vânt.

Anunțuri

4 gânduri despre „Decât să ai o firmă în România mai bine îţi ceri viză în Congo

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s