Începuturile, sau istoria shoppingului

Când erau tineri şi erau săraci, ca majoritatea cuplurilor aflate în faza incipientă a dragostei ce se profila la orizont şi când Soţul şi Soţia erau doar un El şi o Ea, cei doi erau abia în faza de tatonare adulmecându-se unul pe altul, mai mult El pe Ea, interesându-se fiecare din ei de sentimentele celuilalt, mai mult Ea decât El.
Se plăceau şi asta era evident, iar El, într-un imbold al simţurilor ce-i punea vizibil în mişcare anumite părţi ale corpului aflate pâna atunci în stare latentă, începu un fel de târguială cu Ea:
-Draga mea, când o să am bani şi o să am lumea la picioare, ţie am să-ţi aduc în dar stelele de pe cer să-ţi împodobească urechile şi asta doar în schimbul unui sărut de al tău.
-Dragul meu, îi zâmbi ea emoţionată, mă mulţumesc şi cu nişte cercei obişnuiţi, dar în schimb am să-ţi dăruiesc mii de săruturi.
El simţind că prinde curaj şi privindu-i Ei buzele fragede ca zmeura, continuă persuasiv:
-Draga mea, când o să am bani, am să-ţi înveşmânt braţele tale albe numai în rochii diafane şi fine special ţesute din spumă de mare, doar în schimbul promisiunii unei îmbrăţisări.
-Dragul meu, mă mulţumesc şi cu ţesăturile obişnuite, dar braţele mele te vor încolăci mereu cu dragoste, ori de câte ori vei simţi nevoia.
Auzind un răspuns atât de dulce şi îmbietor, El se avântă şi mai tare, simţind un zvâcnet straniu într-o anumită parte a corpului:
-Draga mea, când o să am bani am să te îmbrac în bijuterii, în schimb te vreau doar pe tine fără nimic altceva.
-Dragul meu, dacă mă vrei doar pentru tine mă mulţumesc şi cu un simplu inel
El înghiţi în sec, simţind pericolul răspunsului ei şi se trezi prins ca într-o capcană gândind pentru sine „La naiba, nu vreau decât să o pup deocamdată”
Mă rog, toate astea desigur că nu s-au întâmplat într-o singură întâlnire, aşa cum nici Atotputernicul nu a creat lumea doar într-o zi.
Totuşi Ea s-a ţinut de promisiune şi i-a dăruit tot, şi acuma tu Serioja, faci scandal pentru câteva plăsuţe de la Thank you?!!!!
Dacă shopping nu e, nimic nu e! 😀 😛

Anunțuri

3 gânduri despre „Începuturile, sau istoria shoppingului

  1. Si se mai zice ca femeile sunt complicate… cata stradanie pentru un pupic…insa Zefira, trebuie sa recunosti ca nu ai zis chiar tot ce gandeu flacaul si consoarta, drept urmare am sa fac eu asta.Si e cam asa:
    -Draga mea, când o să am bani şi o să am lumea la picioare, ţie am să-ţi aduc în dar stelele de pe cer să-ţi împodobească urechile şi asta doar în schimbul unui sărut de al tău (asta daca pana atunci n´o sa-mi mananci urechile n´o sa-mi iau campii si n´o sa te trimit la ma-ta pachet).
    -Dragul meu, îi zâmbi ea emoţionată, mă mulţumesc şi cu nişte cercei obişnuiţi, dar în schimb am să-ţi dăruiesc mii de săruturi.( sa te puna dracu´ sa vii cu toate tinichelele la mine ca nu mai primesti mancare calda tot restul vietii).
    -Draga mea, când o să am bani, am să-ţi înveşmânt braţele tale albe numai în rochii diafane şi fine special ţesute din spumă de mare, doar în schimbul promisiunii unei îmbrăţisări.(wtf..ce albe´s…deja incep sa descopar chestii care nu-mi plac, tre´ sa ma gandesc la ceva frumos..-Naomi Campbell- Si in plus, de ce naiba ne trebuie atatea toale pe noi, ar fi mai bine sa luam exemplul maimutelor, vorba cuiva) 😀
    -Dragul meu, dacă mă vrei doar pentru tine mă mulţumesc şi cu un simplu inel (sa dea dracu´ sa nu fie unul cu un diamant princess)
    El înghiţi în sec, simţind pericolul răspunsului ei şi se trezi prins ca într-o capcană gândind pentru sine :´´ La naiba, oare daca ii spun ca plescai atunci cand mananc, ca ma scarpin la coaie atunci cand sunt plictisit, ca ma beshesc in somn pe langa faptul ca fac intrecere cu vecinu´ la sforait, ca ma scarpin in nas la semafor atunci cand e rosu´, ca-mi miros sosetele atunci cand ajung de la servici ca sa ma conving ca trebuie sa-i dau la spalat…oare se razgandeste cu inelul si ma saruta??´´

    • Măi Mafioata, de ce îmi sufli tu subiectele de sub nas :))) Crezi tu că aş fi trecut eu cu vederea asemenea amănunte „total nesemnificative” ? 😀

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s