Îmi dai să văd un vechi Sonet
De Shakespeare scris, şi-ntrebi discret,
În stilul tău original
Ce-l recunosc nefiind banal:
-Pe cine oare vezi în el?
-Pe mine şi nu mint defel,
Dar sincer îţi mărturisesc
Că uit ades să preţuiesc
Când lucruri simple îmi explici,
Fără să pară că-mi complici
Vreo existenţă efemeră,
Închişi ermetic într-o sferă.
Îţi recunosc complexa fire
Cum ceas de ceas imi dă de ştire
C-avem în noi mereu de-aflat
Ceva ascuns, neexplorat.
Mă iartă deci, că par cu teamă,
Nu vreau să-ţi pară că-i vreo toană,
Nu vreau nici cai şi nici palate,
Nu-i nimeni liber de păcate.
Şi chiar de par indiferentă,
La tine sunt mereu atentă,
De-arunc o glumă imatură,
Să ştii că-i doar a mea armură.
În fond, vreau numai ca să vezi
Că nu mă-ncrunt când corectezi
Orice greşeală îmi aparţine
Că ştiu că nu-mi vrei decât bine.
Şi dacă azi iar par hoinară
În poezia mea sprinţară,
E numai să te-înveselesc
Prin felul meu copilăresc!
Să-mi amintesc cum desuet
Am scris acum pe-un vechi Sonet
O poezie mai uşoară
Cu-n ritm subtil de primăvară.
Un blog de poveste 
De-arunc o glumă imatură,
Să ştii că-i doar a mea armura.
Mitzo e o placere sa ti citesc poeziile.
Îmi pare bine că-ţi plac Florine 🙂
Chiar îmi plac poeziile
Esti talentata, se vede ca iti plac poeziile. 🙂
Mulţumesc Shayna 🙂
Pingback: Revelatia poetica a anului pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.
Mitzo, îmi plec șoseta pentru ce-am citit mai sus. Am savurat-o ca pe-o ploicică de vară. Și mai ai și mult umor, așa, pe placu-mi!
Încerc numai, dar îmi fac plăcere aceste încercări 🙂
Pingback: polimedia.us/fain/
Pingback: bundecitit.ro
M-am pus pe hoinarit printre gandurile si randurile voastre.
Mai scrie draga mea versuri, scrie despre ce simti, pe unde trece vorba ta, raman semne adanci, semne bune! 🙂
Seara buna!
Sonia, îmi face plăcere să hoinăreşti pe aici. Uşile îţi sunt toate deschise draga mea. Hoinăreală plăcută!