Ultima vară

– Auzi  Delină! Să te îmbraci într-una din rochiţele din garderob şi să te duci în deal la brutărie să iei o pâine, dar să nu mai tai satul prin păduricea de lângă vie, mergi pe drumul normal să te vadă şi pe tine lumea.

– Da’ blugii ce au? Nu arăt mişto în ei? Şi tu de fapt ce vrei, să îţi iau ţie pâine sau să mă fâţâi prin sat să-ţi vadă lumea nepoata? Te pomeneşti că iar vrei să mă măriţi!

Este dimineaţă şi sub soarele cald al verii aştept cuminte, suflând într-o păpădie, aşezată pe treptele de piatră ale casei vechi  ca Bunica să-mi termine de împletit părul pe care oricum aveam să-l desfac imediat cum zburam pe uliţă dincolo de poarta curţii.

– Numai’ tac’tu e de vină! El şi cu farafâstâcurile lui de ţi le aduce de pe unde se preumblă!

– Buni habar nu ai! Blugii mei sunt de firmă şi chiar e ceva de capul lor faţă de rochiţa aia de stambă cusută de tine. Au! Au! Ce mă tragi aşa de păr?

– Păi te trag, că iote! Nu-mi convine ce-mi spui, că te-au crescut obraznică şi mi te împotriveşti. Bătrâna îşi continua boscorodeala dar încă nelăsându-mi părul liber din mâinile ei ca şi cum se certa cu pletele mele şi nu cu mine.

– Buni nu mai am 10 ani! Am 18 acum, las-o mai moale. Nu suntem pe vremea ta.

– Da’ vremea mea ce avea? Nu era bună? Nu ne-ar fi lăsat taicu’ să umblăm cu turu’ pantalonilor peticit şi cu găuri în genunchi, doamne păzeşte!

– Buni, alea sunt petece cu stil, nu ştii tu. Şi găurile în genunchi tot cu stil sunt făcute. Habar nu ai cât de scumpi sunt!

– Lumea asta e neghioabă, iar eu sunt bătrână şi nevrednică de am permis lu’ tac’tu să te crească aşa de parcă ai fi dată de pomană. Să se râdă lumea-n sat de Iovana că n-are nişte ţoale mai pricopsite pentru nepoată-sa. Şi când mă gândesc că e garderobul plin şi tu umbli de parcă nu ai fi fată de măritat, parcă ai fi băietul sărăcan de sprijinea mătura la prăvălia taicului.

– Lasă Buni nu mă lua cu d-astea, că şi tu îmbrăcai hainele unchiului Mitruţ şi împreună cu el furaţi caii bătrânului şi băteaţi noaptea câmpia.

– Eh! Un oftat prelung îi străbătu pieptul şi de acolo mâinile, căci i le simţii cum mi se înmuiară în păr şi începură iar să-mi mângâie cozile dezmierdându-le de data asta.

 

– Vitamina o luaşi?

– Luat.

Îi răspund sigură pe mine, dar  ochii mei, pe sub pleoapele întredeschise, mai verifică încă o dată pământul din ghivecele uriaşe ce ţin de când mă ştiu doi leandri aşezaţi de o parte şi de alta a treptelor de piatră. Încă nu a aflat că după ce îmi băga în gură pastila de parcă aş fi avut tot 5 ani, cum întorcea spatele eu o scoteam repede şi o îndesam cu degetul în pământul moale al leandrilor.

– Să bei şi un ou crud din cele adunate de ieri, ţi-o veni odată culoare în obraji şi ai pune niscaiva carne pe tine, eşti numai’ chiele şi os. Mumă-ta şi tătâne-tu nu se îngrijesc de tine deloc să mănânci oţârişică mai mult. Ai văzut Anişoara a lu’ Petrea din vale ce mare s-a făcut şi sunteţi de-o samă, tu ai rămas de căruţă.

Mi-e lene să-i răspund că Anişoara arată ca o văcuţă abia întoarsă de la păşune.

– Eu nu am crescut Buni? Că deja abia îmi ajungi la umăr, atât ai rămas de mică.

– Da, da, lungă şi deşirată. Nu eşti bună de muncă.Te deşală cobiliţa de ţi-o pun pe umeri. Ia să o vezi pe Aristiţa a lu’ naşu Stăminache ce bună de muncă este şi cât e de înfiptă în picioare.

„Altă văcuţă!” exclam în gând.

– Buni, acasă vine apa la robinet pe conductă, fetelor de aici să le fie de bine, eu nu ţin să ajung nici la munca câmpului nici la vreo fermă să dau de mâncare la vaci.

– Aşa să îţi ajute Dumnezeu maică, să nu-i faci de ruşine nici pe tătâne’tu nici pe mumă-ta.

Nu reuşeam să-mi dau seama niciodată după ce criterii îmi judeca părinţii; când erau netrebnici că-mi cumpărau haine nepotrivite şi-mi dădeau nas fără motiv, când erau prea buni şi eu trebuia să îi ascult şi să nu le ies din voie.

– Pretendenţi ai?  Începu iar să mă descoase bătrâna încă nedându-mi pace.

– Ce-s ăia? Întreb ca să mă aflu în treabă, dar deja ştiu unde bate şi până nu va zice ce are de zis greu mai scap din mâinile ei.

– Cum ce-s ăia?!  Mumă-ta nu te învaţă nimic! Adică dacă te-a cerut vreun băiat de nevastă.

– Nu m-a cerut nimeni Buni, la toamnă merg la facultate, nu am eu timp de asta.

– Adică nu te place nimeni?

– Buni, dacă mă întrebi de prieten e altceva,dar de pus pirostii în cap nu-i arde nimănui, şezi blândă.

– Eh prietin! Şi câţi ai?

– Unul Buni, eşti de comă zău aşa!

– Te creşte tac’tu de parcă ai fi sălbatică. Io am avut 52 de pretendenţi să ştii tu Delină.

– Buni erai bogată şi d-aia. Păi şi stai aşa, adică i-ai ţinut minte pe toţi?!

– Toţi. Că de câte ori venea peţitoarea să-l anunţe pe taicu’ , trebuia să ne pregătim să întindem mesele şi unchiu’tu Mitruţ îi trecea la răboj.  La ultimele vorbe îi simt deja în glas o notă de haz ghiduş dovedită apoi de urmarea unui chicotit vesel

– Adică le-aţi dat la toţi ăia să mănânce gratis? Măi Buni, tu eşti sigură că veneau toţi în peţit?

– D’apoi cum! Unul era taicu! Duminica era zi de peţit, aşa era obiceiul la sat.

– Măi Buni, stai aşa. Păi deci duminica voi aveaţi ditamai poporul la masă, că era madama cu peţitul, peţitorul, familia lui(mă-sa, tac-su etc) şi voi care nu eraţi chiar puţini.

52 de pretendenţi, anul are tot 52 de duminici, hehehe, sper că nu ţi-au venit toţi într-un an!  Io cre’că voi ori aveaţi prea multă mâncare, ori tu erai frumoasa satului de ţi se dusese buhul, ori i-ai pus la socoteală şi pe cei ai mătuşilor Lenuţa şi Sofia, ori peţitorii erau şmecheri. Încerc să o enervez pe bătrână numai ca să o fac să-mi spună iar poveşti deja ştiute de mult.

– Eh, ştii tu! Pe atunci era mare cinste să fii peţită cu alai. Iar  Sofica şi Lenuţa erau deja la casele lor.

– Ahâm, m-am prins! Erai ultima pe listă şi taicu’ dăduse sfoară-n ţară să scape de matale!

– Obraznică mai eşti. De nu ai avea coadele gata, acu’ ţi le-aş tăia, dar mă muncii prea mult la ele să ţi le-mpletesc.  Te făcuşi mare, te-i duce la casa ta şi tu cum s-a dus şi mumă-ta după veneticu’ de tac’tu şi iar rămân singură şi năcăjită.

– Păi atunci de ce mă omori cu nişte rochii şi plimbări pe uliţa satului ca la promenadă?

Îi simt acum mâinile cum îmi dezmiardă fruntea şi creştetul capului.

– Să te văd ce ai în cap numai! Şi acum fugi că acuşa ajunge soarele la chindie şi trebuie musai să te întorci de la brutărie.

Se ridică cu greu de pe scările de piatră târşâind apoi prin iarbă paşi mărunţi către curtea păsărilor, sporovăind încetişor cu vecina de alături pe lângă gardul ce le desparte curţile. O ştiu pe vecină, de câte ori o văd mă pufneşte râsul văzând-o ce de tare se minunează la cât de frumoşi sunt leandrii Bunicii.

Dispar pe poartă şi tai păduricea ca de fiecare dată în drumul meu, uitând să-mi mai despletesc părul.

Este ultima vară în satul acela liniştit de câmpie, ultima vară când mâinile ei aveau să-mi mai mângâie părul. Pe atunci abia aşteptam să treacă cele două săptămâni de corvoadă din vacanţa de vară pe care musai trebuia să le petrec cu Bunica  la ţară. Nu vroiam decât să am prilejul să cunosc o altă lume şi să îmi iau zborul.

Azi aş da oricât să mai am măcar o zi din acea vară!

 

 

Anunțuri

17 gânduri despre „Ultima vară

    • Ah, îmi pare rău Florin, nici ai mei nu mai sunt, dar de fiecare dată îmi amintesc de ei cu bucurie imensă. În fond cred că pentru ei nu ar fi bucurie mai mare decât să ştie că ne-au rămas în suflet. Iar acesta este unul din modurile mele de a-mi aminti de ei 🙂

  1. Pingback: polimedia.us/fain/

  2. Ceea ce pentru tine e amintire, pentru mine e recursivitate anuală. Mai am 1 bunică vie, cea care m-a sâcâit şi cel mai mult, dar şi îndrăgit.

    Mă ia cu oroare gândul că într-o zi n-o să mai fie, şi deşi nu a fost niciodată o femeie şcolită, a fost cea care m-a învăţat să scriu şi să citesc, cu alte cuvintea, ea a fost prima care m-a aruncat în lume pregătit…
    Oricum e amuzantă prăpastia dintre generaţii, azi predominând libertatea de alegere şi lipsa unei oarecare toleranţe pentru piticii altora.

    Ar trebui să ştiu, că vai mulţi am şi eu…

    • Bine ai venit Artificiality! Apropo de ce spui vis a vis de şcoala bunicilor, foarte rară de altfel pentru mulţi din acele generaţii. Bunica mea citise doar două cărţi şi pe acelea mi le povestea mereu. Dar indiferent câte şcoli am făcut eu, indiferent prin câte locuri am umblat şi câtă lume am cunoscut, de foarte multe ori stau şi mă întreb dacă eu reuşesc să văd atât de clar Omul aşa cum îl vedea ea şi dacă reuşesc să preţuiesc Oamenii în acelaşi fel în care ea îl făcea…

  3. Valorile aveau mai mult preţ pe atunci, pentru că nu erau corupte ca acum. Lucrurile erau mai simple şi mai reale, doza de ipocrizie era scăzută, iar viciile erau de număr redus şi identificabile uşor.

    Putem fi la fel ca ei, poate şi mai buni, dar pentru asta ar trebui să punem frână la tot ceea ce ne distorsionează calităţile, dar nu prea avem acelaşi fundament ca ei. E ca şi cum ai face dintr-un măr o pară, deşi în esenţă ambele sunt fructe.

    Este o vorbă care-mi place, şi tot de pe la ‘bătrâni’ am cules-o : ‘când viaţa îţi oferă lămâi, fă limonadă!’ Ei au primit alte fructe, au făcut alte sucuri, acum e rândul nostru să lucrăm cu tot ceea ce caracterizează prezentul.
    O fi părând mai uşoară abordarea lor, dar nu uita că te compari cu o viaţă de experienţe. Peste câţiva ani lucrurile se vor inversa, pentru că deşi suntem mai asediaţi de non-valori, disponibilitatea valorilor a crescut semnificativ.

    • Este adevărat Artificiality, disponibilitatea valorilor a crescut, asta înseamnă că avem o plajă mai mare de unde alege şi deci şi sitele sunt mai dese. Poate de asta ni se pare că suntem asediaţi de non-valori. Nu cred că înainte non-valorile nu existau, din contră, poate doar cererea pe valoare nu era aşa mare ca acum. Dar asta desigur, poate fi doar părerea mea. Viteza, nevoia de acumulare, libertatea dobândită brusc după ani grei de oprimări precum şi democraţia prost înţeleasă ne-au adus azi aici. Şi da, poate că la noi tranziţia durează mai mult ca la alţii, dar eu sunt convinsă că va trece şi asta.:D

  4. Pingback: Te provoc sa…. | Simpler

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s