Fără leac

Pricina ăstei poveşti se află în urmă, cu mulţi, mulţi ani în urmă, într-o vreme când ţărişoara noastră încă nu se încleştase în primul război. S-a pornit de la întâmplarea cu Maria, ibovnica ce mi-a fost luată înainte să-mi dau seama cât o iubesc. Mi-a răpit-o o nălucă de pe cea lume căreia i-am căzut şi eu pradă, dându-i obol o parte din mine. Înainte să o birui, Ştima lacului mi-a luat femeia şi o parte din suflet.

Cred că trecuseră patru ani, sau mai bine, până să văd că din vechiul Dumitru, n-a mai rămas decât pielea şi numele. Pe ultimul, aveam mai târziu să mi-l schimb de vreo trei ori, dar pielea n-am putut-o schimba. Ăsta e unul din lucrurile care mi-au devenit limpezi încă de pe atunci.

Mă împăcasem cu gândul că Maria era moartă, mă împăcasem cu gândul că mă iubisem cu o fiinţă din altă lume. Crezusem că totul s-a încheiat odată cu dispariţia amândoura. Eram holtei, iar mama mă tot bătea la cap să mă însor, să apuce să-şi vadă măcar primul nepot.

Deşi nu-mi bătea inima nici o iotă mai tare când o priveam, am luat-o de nevasta pe Ioana. Ei nu-i păsa ce zice lumea despre mine. Fată de preot, crescută în lumina candelei şi-n miros de tămâie, Ioana avea o fire blajină, dar lipsită de evlavie. Pentru ea, preoţia era o meserie iar eu n-am încercat niciodată să-i poruncesc să meargă cu mine la biserică. Parcă se răzvrătise ceva în ea de la atâta trai în preajma celor sfinte.

De la povestea aia încheiată cu moarte eram chinuit de vise rele. În cele mai multe, se făcea că Maria avea un copil. Când încercam să-l iau în braţe, se zvârcolea, îmi scăpa şi săpând cu mâinile în pământ începea să ne blesteme pe amândoi, încercând să ne muşte. În altele, o femeie purtând două bufniţe pe umeri, părând uneori că-i sunt aripi, mă chema cu o sută de nume diferite, jeluindu-se şi plângându-mă ca pe un mort. Din pricina asta mai găseam puţină alinare în rugăciuni în muncă şi în gândul că acum sunt om de casă.

După primul an în care pântecul femeii mele n-a prins rod, au început certurile. Bărbat frumos şi puternic, atrăgeam femeile ca fluturii la lampă, dar nu le dădeam nas. Îmi era gândul la casă şi la femeia mea de la care chiar îmi doream prunci.

Pe vremea aia doctorii ştiau puţine despre rodnicia oamenilor şi de lipsa ei era socotită vinovată femeia. Numai că a mea credea că-mi risipesc sămânţa cu ibovnicele şi că ea rămâne stearpă tocmai din astă pricină. Am cheltuit bani grei, am vândut până şi caii, ca să plătim drumurile la târg şi vracii. M-am împotrivit până la jumătatea celui de-al doilea an de după cununie să urmez ultima nebunie din capul Ioanei. Până la urmă m-am luat după gura femeii. Pasămite o fi bărbatul capul casei, dar nevasta-i gâtul de-l suceşte tot unde vrea ea.

După o noapte albă în care muierii nu i s-a uscat scuipatul la gură am legat o iapă de împrumut la căruţă şi cu ea suspinând alăturea am mers cale de mai multe ceasuri până la o vrăjitoare. N-am vrut să intru, dar mi-am auzit femeia că începe să se juruie pe Dumnezeu că moare dacă o las tocmai acu’. Aşa că am scrâşnit din măsele şi am intrat.

În întunecatul bordei hoaşca, despletită şi noduroasă ca o salcie bătrâna, mă privea cu ochii înceţoşaţi de albeaţă.

Mi-a luat mâna stângă şi a închis ochii, îngânând o rugă păgână. Îmi venea să-i dau una peste tăietura ştirbă cu care invoca duhurile. Şi a dat baba în bobi, în oscioare de pui şi în cărţi. Şi cu cât dura mai mult, cu atât se înnegrea la faţă. Când a terminat, mi-a luat amândouă mâinile şi m-a privit drept în ochi, căutând parcă să-mi vadă sufletul.

A pus în fiecare palmă, câte unul din cerceii Ioanei şi m-a pus să strâng pumnii. Când i-am descleştat, în palme nu mai era nimic. Femeia mea a dat ochii peste cap şi a căzut suspinând în leşin. Am dat să o ridic, dar vrăjitoarea m-a oprit. Trupul i s-a împuţinat, s-a micşorat şi chipul i s-a albit de spaimă. M-a apucat de încheieturi.

-Las-o aşa, că-i mai bine să n-audă ce o să-ţi spun. Să nu mai vii la mine niciodată. Eu am să-ţi spun doar ce văd. Dacă ai să-ţi întrebi muma, o să-ţi spună că te-a născut cu căiţă. A făcut ea curat în casă şi cu agheasmă de busuioc a stropit pe leagăn, însă un Solomonar a venit înaintea ursitoarelor şi în pământul de la poarta casei tale a vărsat argint viu. Ursitoarele au venit la ceas rău şi s-au sfădit pentru darurile lăsate acolo pentru ele. Cea care ţine fusul şi furca le-a scăpat pe pământ când trebuia să-ţi aştearnă doar firul vieţii. Soarta a încercat să-l întindă, Moartea să-l taie, dar firul s-a năclăit în argint şi n-a vrut să se rupă. După ce s-au sfătuit până-n zori ce-i de făcut, au învârtit firul înapoi pe fus şi au plecat fără să se atingă de Daruri. Pe fusul ăla, firul vieţii tale este legat de al multor oameni. Ai să mori câte puţin de fiecare dată când moare un om legat de tine, şi ori de câte ori unuia dintre ei i se va naşte un copil, din caier ţi se va toarce încă o bucata de fir. Din sămânţa ta, nici un pântec de femeie n-o să zămislească prunc. Din sămânţa ta se hrăneşte blestemul din tine pentru că eşti ceva ce n-are nume, ceva care-i om numai pe jumătate. Poate că firul tău şi-ar fi terminat argintul Solomonarului, dacă de curând cineva n-ar fi turnat altul în tine. Eşti blestemat omule! Lasă-ti nevasta; leapădă-ti viaţa şi numele şi intră la mânăstire. Nu te lega de avere sau de femeie, căci n-ai să poţi păstra nici una!

A căscat gura să mai zică încă una, dar s-a răzgândit şi a zgâlţâit-o pe Ioana. I-a mângâiat părul ca spicul cu crengile alea veştede şi pline de negi şi după ce i-a dat o gură de apă, a prins-o de umeri:

-Du-te cu Dumnezeu femeie, căci numai el ştie cu ce i-ai greşit, de ţi-a hărăzit aşa pedeapsă!

Drumul spre casă mi s-a şters din minte. Pâcla din cap nu mi-a spălat-o nici lacrima nici rugăciunea. Doar timpul şi a lui apă mai aduce alinare sufletelor ce o caută. Însă pentru cei ce nu vor să uite nu e nici o scăpare, căci osândiţi sunt să retrăiască a sorţii rea încercare.

Se zice că cei care uita trecutul sunt condamnaţi să-i repete greşelile, dar mai rău e de cei ce trăiesc în el, că nu mai simt ziua de azi iar pentru cea de mâine sunt ca şi morţi.

 

Anunțuri

11 gânduri despre „Fără leac

  1. PERFECT ! „Se zice că cei care uita trecutul sunt condamnaţi să-i repete greşelile, dar mai rău e de cei ce trăiesc în el, că nu mai simt ziua de azi iar pentru cea de mâine sunt ca şi morţi.” Daca stii chestia asta … bag sama ca ai trait ceva prietene. Fain ai scris ! Mai scrie.. si noi om citi..

  2. Radu, am o problemă: dacă cealaltă poveste era supremă şi asta mi se pare la fel, trebuie sa pun grad de comparaţie între ele? 😀 Sau, ne mulţumim să înţelegem că ambele sunt supreme în cel mai frumos sens?
    Aplauzele ţi se cuvin:)

  3. Iulia,
    ai mai mult decat o problema daca nu ai rabdare sa citesti restul povestilor desprinse din tenebre. Unele or sa fie mai bune, altele doar suportabile. Important este sa ai rabdare ca sa ajungi la alea supreme.

  4. Felul in care este croita povestea ma face sa imi aduc aminte de copilarie. Nu stiu de ce, dar ma intoarce pe ulita de acasa. Cu fiecare fraza, adancirea in trairile personajului devine tot mai fireasca, incat am senzatia ca aproape stiu ce urmeaza.
    Normal ca nu stiu, dar devine foarte familiara intreaga atmosfera…
    Imi plac foarte mult genul acesta de naratiuni. Ma bucur ca am gasit acest loc, povestile au venit la fix cand ma saturasem de cliseele si cvasi-nuvelele care inunda acum internetul…
    Astept cu nerabdarea urmatoarea poveste…

  5. Sonia,
    nu ştiu în ce colibă ţi-ai trăit tu copilăria, dar trebuie să fi fost de mult, tare de mult. Bineînţeles că glumesc ca să maschez că sunt un pic îngrijorat de aşteptările voastre. Dar chiar dacă povestea nu va evolua aşa cum te aştepţi, măcar este foileton şi nu telenovelă. Deja bibilesc la următoarea parte.

  6. Radu, coliba mea nu e situata, in timp, demult, tare demult… Indepartarea de copilarie o situeaza la nivel de timp-poveste… Undeva intre 20 si 30 de ani.
    Nu trebuie sa fii ingrijorat de asteptarile celorlalti, e suficient sa fii tu fidel scrierilor tale.
    Foileton e cuvantul pe care nu il gaseam aseara, multumesc. Astept cu interes sincer rezultatul bibilelii tale! Iti doresc o zi creativa, plina de inspiratie.

  7. Pingback: polimedia.us/fain/

  8. Pingback: Un blog de poveste » Blog Archive » Ultima femeie

  9. Pingback: Disecând o zisă serie de povestiri in Cuvintele Dianei

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s