Ultima femeie

Pentru cei care vin prima dată aici, dar şi pentru cei care deja ştiu, povestea lui Dumitru începută în Ştima şi continuată în Fără leac, Prima Moarte şi Scâncetul îşi urmează cursul aşa cum am promis…

 

Cel mai adesea ne amintim de prima. Prima femeie, primul ei sărut, primul ei geamăt când o pătrunzi, prima dimineaţă când te trezeşti alături de ea. Celelalte, indiferent de-s multe sau puţine, sunt restul. Apoi vine ultima; întotdeauna ultima este mai bună decât restul, dar nu te poţi abţine să n-o compari cu prima. Mai bine zis, aşa am făcut eu.

După ce am părăsit locul în care m-a născut maica, am rătăcit câţiva ani prin zona Buzăului apoi am rămas chiar în oraş. Mulţi ani, nu mai contează numărul, am fost paznic la cimitirul evreiesc. După o singură noapte de teamă, am învăţat să alung corul durerii. Îi porunceam să tacă şi doar câte o voce nouă încerca să mă înduioşeze cu lamentaţiile ei. Până la urma nu toţi morţii muşcă, iară dacă poveştile lor te interesează poţi întreba ziua pe cei de-i cunoşteau când erau vii.

Am cunoscut-o pe Marga la înmormântarea bătrânului ei soţ. Ţin minte că s-a uitat la mine curioasă. Se întreba de ce un bărbat aşa tânăr şi frumos îşi petrece vremea printre morminte. M-a privit cuviincios, căci durerea îi măcina sufletul, dar am simţit că ceva s-a mişcat în mine când m-a privit pe sub vălul cernit.

Avea 37 de ani dar, ca şi mine, arăta mult mai tânără. În actele furate, cu nume schimbat, aveam 35 iar pe chip 25. Adevărul este că refuzam să mai număr. Vraja Ştimei îngheţase tinereţea doar la suprafaţă, dar pe dinlăuntru eram gârbov şi trist.

Pe vremea aceea, sângele nobil încă mai conta. Pentru cineva de viţă princiară cum era Marga, căsătoria cu un ovrei, fusese o mare decădere, dar şi o salvare pe plan financiar. De la asta până la a împărţi patul cu un paznic de cimitir era cale lungă, însă timpul era singurul lucru care nu mă preocupa.

Trecuseră doi ani când, în sfârşit, a îndrăznit să-mi ceară să vin la ea acasă. Până atunci doar îmi plătea ceva bani ca să am grijă de mormântul răposatului soţ.

În seara aia a venit la mine şi mi-a poruncit să o însoţesc la caleaşcă. A ţinut uşa deschisă şi cu un gest fără drept de refuz, m-a invitat înăuntru. Atâta amar de vreme refuzasem să mă apropii de cineva cu gândul la sfatul vrăjitoarei, dar carnea mea îşi cerea drepturile. Mă uitam la ea de multă vreme ca un câine.

Casa ei de lângă Piaţa de păsări era un vis pe lângă chilia mea de la poarta cimitirului. Aud şi acum chicotitul slujnicei – turna apă în vană – încercând să ghicească pe sub spumă, cât de mare o am. Eu n-aveam ochi decât pentru părul blond care se răsfira la tâmplele Margăi. Ea se răsfăţa într-o vană aşezată faţă în faţă cu a mea, îmbăiată de o altă slujnică. Parcă aducea cu Măria, sau aşa ar fi putut arăta ea, dacă ar fi avut parte de trai de boieroaică şi nu murea.

Hainele proaspete şi cămaşa scrobită mă forţau să stau drept, ca într-o armură. M-am privit mulţumit în oglindă când, la un moment dat, trecându-mi mâinile peste buzunăraşul vestei, am pipăit ceva tare.

-Ceasul lui Moise, credeam că l-am îngropat odată cu el!

Vocea îi tremura uşor şi cu mâna întinsă aştepta să i-l înapoiez.

-L-ai iubit deci. Eu credeam ca i-ai iubit doar averea!

-Ţi-am dat eu voie să mă tutui sau să mă întrebi pe cine-am iubit?

-Am să te tutui când am chef, iar despre dragoste ştiu mai multe decât tine!

-La tinereţea şi meseria ta, mă cam îndoiesc!

-Sunt mai bătrân decât tine, am zis eu, ştiind că n-o să mă creadă.

M-a împins uşurel, conducându-mă în salon. Masa era luminată de sfeşnice de argint şi porţelanurile albe erau tivite cu vinişoare aurii şi albastre. Unul din sfeşnice avea şase braţe şi stătea prea aproape de mine. Am luat un şervet şi l-am împins mai departe.

-Nu te-ai spălat bine, sau te temi să nu ţi se lipească de mână?

-Pot să mănânc sau trebuie doar să privesc cum iau boierii cina?

-Poftă bună Jan, pune-ţi şervetul în poală!

Cina aia a fost prima, dar nu ultima, în care a încercat să mă educe. A fost o gazda amabilă şi distantă, încercând din răsputeri să mă ţină la respect.

Şi-a pierdut capul după primul pahar de vişinată când am ocolit masa şi i l-am prins între palmele mele. O doream de când o văzusem prima oară. Ea purta doliu, dar sunt sigur că se gândise la mine din acelaşi moment.

-Săruta-mă Jan, a trecut atâta timp de când n-a mai făcut-o nimeni!

În mirosul lumânărilor arse, am simţit o boare de fân pârjolit de soare. Am închis ochii şi când buzele ni s-au întâlnit am simţit o pişcătură. O scânteie albastră ne-a ars uşor gurile. Am stins-o într-o sărutare umedă şi caldă care a durat doar câteva clipe. S-a ridicat dându-mi prilej să o cuprind în braţe. Era plină de viaţă, cu privirea grea de dorinţă, dar cu trupul ca fulgul.

Am purtat-o prin coridoarele înalte şi întunecate, urmând lumânarea slujnicei care-şi înghiţise limba la poruncă.

Camera era uriaşă, puţina mobilă masivă abia dacă o făcea să pară locuită. Singurul lucru care părea mai impunător decât camera era patul. Primul baldachin pe care-l văzusem vreodată şi-a dezvăluit răcoarea mătăsii pentru a primi trupul fierbinte al Margăi. Slujnica aprindea zeci de sfeşnice şi candelabre iar lumina, în creştere, îmi dezvăluia tot mai mult femeia ce-şi muşca buzele privându-mă cu nesaţ.

Când uşa s-a închis, am tras de mânecile rochiei dezvelindu-i umerii. N-am petrecut niciodată aşa de mult timp, dezbrăcând o femeie. Nenumăratele şireturi puse stavilă în calea poftei mele, îmi făceau mâinile să tremure. Înnebunit de nerăbdare, am scos cuţitul din cizmă şi în timp ce ea m-a privit speriată, le-am tăiat de-a valma cu ţesătura rochiei scumpe.

De sub rochie a răsărit un corset la fel de plin de şireturi. Când l-am tăiat şi pe acesta, sânii i-au ţâşnit ca doi iepuri, palpitând sub mişcarea pieptului. M-am oprit vrăjit de rotunjimea lor albă. Am prins unul în căuşul palmei bătătorite de lopată şi l-am strâns ca să-i simt carnea. Geamătul ei m-a făcut să cred c-am strâns prea tare, aşa că am sărutat plin de remuşcare sfârcul roz şi tare ca o zmeură pârguită. Pistruii păreau stropi ţâşniţi din fructul muşcat.

Cu cealaltă mână am tras de jupoane şi resturi de rochie, până ce am scăpat de ele. M-am răsucit să-i admir piciorul îmbrăcat în ciorapi de borangic fin, prinşi în dantelăria jartierelor. Am mângâiat avid pulpa fierbinte şi ţesătura s-a agăţat în palmele mele pârâind. Ea a încercat să mai salveze ceva, dar eu deja tăiasem cu cuţitul bijuteria, care-i ţinea ciorapul întins. Înainte să apuce să spună ceva i-am vărat mâinile între pulpe şi i-am desfăcut picioarele.

De sub puful bălai s-au deschis aripile catifelate al unui fluture udat de roua dimineţii. Parcă era prima dată când mă uitam aşa uimit, între picioarele unei femei.

-Ai ce-a mai frumoasă pizdă pe care am văzut-o vreodată, a zis ţăranul din mine!

-Sărut-o, a gemut ea!

Am ezitat în fata acestei cereri; m-am gândit la ce mi-a făcut Ştima, pe marginea lacului. Atunci îmi dorisem să fac asta, apoi am uitat, căci nimeni nu mi-a mai cerut-o până acum.

-Sărut-o!

Porunca i-a fost însoţita de încleştarea degetelor în părul meu. A apăsat puţin, lăsându-mi totuşi mie alegerea. Şi fără să măi preget, am pus buzele pe petalele de carne şi le-am sărutat.

-Gusta-mă, sunt coaptă!

Am deschis buzele peste buze şi printre ele mi-am strecurat vârful limbii în catifeaua umedă. Avea gustul mierii, încinsă de soarele amiezii. Aripile nărilor mi-au fremătat respirând cu nesaţ. Mădularul mi s-a întărit dureros cerşind, rugând, poruncind. Am urcat peste ea încercând să-i prind picioarele sub genunchii mei, dar ea şi le-a ridicat chicotind şi mi le-a pus peste umeri. Gura cu doua perechi de buze s-a deschis dezvăluind ademenitor un mugure de limbă. Am împins de şale, fără ajutorul mâinilor aşa încât, ademenită de chemare, dorinţa din mine şi-a găsit singură calea. Când am închis ochii, mi-am închipuit-o ca pe un copil care se întoarce acasă după prea multă vreme petrecută prin străini. Apoi căldura mi-a învăluit simţul şi m-am scufundat până la capăt în ea. Am iubit-o cu ochii închişi, cu gura deschisă, fără să mă gândesc decât la mine, m-am oprit numai când am auzit-o chemându-mă pe nume, rugându-mă să ies. Era răvăşită şi abia mai putea respira printre şoapte. Pentru că nu simţeam că sunt aproape să-mi împlinesc pofta, a trebuit să mă împingă ea. Uşor supărat, am vrut s-o cert, dar cu un deget pe buze m-a poftit să tac. Mă sărutat încetişor şi, fără grabă, a început să coboare tot mai jos, într-o călătorie al cărei capăt ştiam ca va fi bărbăţia mea. Când am simţit cum începe să o cuprindă în gura, am oftat şi mi-am pus palmele sub cap. Minunată senzaţia aia că nu trebuie să faci nimic; miracolul de a fi adorat, sorbit, înghiţit, m-a adus acolo unde dorisem când ii patrundeam carnea de sub pantece. Când m-a auzit gemând tot mai des, întretăiat şi şuierând ca după o goana de multe poste, mi-a cuprins bărbăţia cu mâna şi gura a început să-mi sărute boaşele. Am pufnit de câteva ori, de s-au mişcat pânzele baldachinului, şi sămânţa mi-a ţâşnit fierbinte şi năvalnică ajungându-mi aproape de piept. M-a mai mângâiat puţintel, străduindu-se să stoarcă şi ultimul strop, apoi a sărit goală printre perdele.

-Stai să caut ceva să te şterg!

Mi-am privit slobozirea şi am încremenit. De pe întregul pântec, stropii lucind tulburi, se adunau în pâraie care curgeau argintii spre buric. Am pus palma încercând să-i îndepărtez, dar lichidul a început să dispară şi din ea, întrându-mi prin pielea crăpată, parcă până la os.

Marga mă privea dojenitoare, dar înainte să spună ceva, i-am zis că m-am şters cu zdrenţele rochiei.

A aruncat-o din pat şi să culcuşit peste pieptul meu, alintându-mă în şoaptă adormind în braţele mele.

Dimineaţa am avut prima noastră ceartă. M-a acuzat că i-am ascuns cerceii ceasuri întregi când, în cele din urmă înfuriat de binelea, mi-am strâns pumnii, căutând crunt la ea.

-Dă-mi-i înapoi; hai deschide pumnii; vreau să mi-i dai pe dată, sau să ieşi din casa mea pentru totdeauna.

Am strâns din ochi, dar mă tot cicălea; iar atunci când am întins ambele palme înainte, ea a început să ţipe ca nebuna:

-Ăştia nu-s cerceii mei ticălosule, astea-s podoabele unei slugi, nu ale unei prinţese! Nu ţi-am ajuns eu, într-o singură noapte ai avut nevoie şi de alta?

Am privit năucit cercurile subţiri din palme care arătau la fel ca atunci când mi le-a dat biata Ioana. Degetele s-au închis pleoapele au strivit o lacrimă de metal sărat şi când am întins din nou mâinile în ele străluceau cerceii Margăi.

-Vezi, sunt un mare scamator! Recunoaşte ca te-am păcălit, prinţesa mea!

I-a luat uimită, uşor încruntată şi abia după ce i-a simţit clătinându-se de urechi, s-a înseninat.

-Hai să luăm micul dejun mon cheri! Trebuie să-mi arati neaparat şi alte trucuri.

Din momentul acela, fără să mai punem la socoteală că am surprins-o uitându-se la urechile slujnicei, nu m-a mai suspectat niciodată de ceva rău. Însă răul era în mine şi otrava lui o ucidea tăcut dar sigur.

Primele semne, puse pe seama faptului că eu nu îmbătrâneam la fel ca ea, au început să mă roadă. Apoi am bănuit că se întamplă şi alta cu dânsa decât trecerea timpului peste frumosu-i trup. A început mai întâi cu o slăbiciune pe care nici ce-a mai bună hrană nu o putea alunga. Apoi minunatul ei păr a început să se rărească şi să cadă urmat apoi de câteva perle de dinţi. La aceste ultime semne am hotărât ca e mai bine să sufere din lipsa ei decât să o ucid cu dragostea mea.

În pragul primului război mondial am plecat la Bucureşti fără să-i spun că n-o să mai revin niciodată. O vreme am aflat veşti de la ea prin diferite căi bucurându-mă să aud că îmbătrâneşte frumoasă şi mândră.

Într-o noapte am visat femeia cu bufniţe şi când m-am trezit am ştiut că Marga nu mai este. Cât timp am trăit la adăpostul dragostei ei, coşmarurile nu mi-au mai bântuit nopţile. Acum se întorseseră cu atâta forţă că, uneori, nu reuşeam să mă trezesc decât după ce cădeam din pat. La început erau înceţoşate, privite parcă printr-un ochean ţinut invers. Deveneau din ce în ce mai clare, iar în ultimele, dogoarea roşie a flăcărilor şi ţipetele infernale îmi sfredeliseră simţurile ca şi cum ar fi fost aievea.

Anunțuri

18 gânduri despre „Ultima femeie

  1. Pingback: polimedia.us/fain/

  2. genial mja lasat masca….e groaznic sa suferi de povara nemuririi blestemat sa vezi tot ce e drag disparand de langa tine…in timp ce tu mergi prin secole..

  3. @ sfbacterie,
    Auuu…şi tu m-ai surprins cu acest comentariu. Mă băgaşi în fiori cu gândul la răsboi! Mulţumesc de mângîiat pe creştet.

  4. Radu, in timp ce te citesc, remarc o chestie tare faina. Ma las sedusa de fiecare fraza, de parca as intra in transa. Se nasc sentimente contradictorii, efectiv intru in poveste…
    Ce sa zic, stilul tau sau povestea ( sau amandoua? ) m-au cucerit.

    Pentru Mitza… Sa nu fii geloasa, eu te iubesc pe tine pentru felul tau original de a scrie, de a gandi, de a simti…
    Va pupa Sonia pe amandoi!

  5. @ sonia rauss,
    Vezi să nu intri aşa de bine în transă încât să te identifici cu personajul nepotrivit, mai ales că urmează ceva crimă şi viol. Recunosc că imi place că te trec fiori, deşi nu banui pe unde…
    Te pup şi te mai aştept pe la noi.

  6. Radu, nu cred ca voi reusi sa gasesc superlative pentru fiecare noua scriere a ta. Jur ca intru si eu in transa la fiecare cuvant si reusesti sa ma faci sa vad tot, dom’le. Cred ca mi-e frica de povestea asta, dar e genul de frica pe care ti-o asumi si careia vrei sa-i simti senzatiile, ca o adrenalina indusa, injectata si coplesitoare.
    Multumesc:)

  7. @ sonia rauss,
    Stau relaxa acum, daca mi-ai zis ca intri si iesi. Ca de ambuteiaje pe blog nu avem nevoie. Plus de asta, si mie imi place personajul tau asa cum este.

  8. @Iulia,
    Pai lasa-le ciorilor de superlative, baga din top: waw, mama, misto, fain, etc! Eu oricum o sa fiu jumate lesinat de placere. Pe mine ma sperie reactiile ala cerebrale, cu analize adanci ale semnificatiei fiecarei virgule…
    Multumirile ti se cuvin tie.

  9. Nuuu, din topul banalitatilor, nu. Nu s-ar potrivi la o asa scriere:P Si e greu al dracului pe bloguri ca nu poti sa exprimi interjectiile bine si fatza din spatele lor. Asta referitor la lesinul tau de placere:P
    Te rog nu jigni virgulele ca sunt prietenele mele 😛 Multumirile poate doar pentru ca citesc si ma bucur de ce scrii:)

  10. Salutari. Am citit cuprins de fascinatia cuvintelor care cerseau sa fie citite mai repede. Am recitit apoi mai fascinat ca prima data. Inutil sa spun cat de mult imi place stilul povestilor tale. Sa auzim numai de bine.

  11. @ Tudor Enea,
    Pace ţie Enea, cei care dau cu pana te salută! Ma bucur ca rândurile mele produc aceste efect si că apreciezi poveştile mele ca fiind fascinante. Sper să ne citim cat de curând.

  12. Pingback: Un blog de poveste » Blog Archive » Sila Drăgaicei

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s