Vindicative

Soneria de la intrare se auzi strident în noapte. Sunetul ei prelung reuşi s-o smulgă pe Isobel din somnul dulce în care se afundase sfârşită de oboseală. Îşi trase la repezeală halatul direct pe corpul gol cu pielea înmuiată uşor de transpiraţie, apoi coborî scările către parterul casei aproape împiedicându-se în papuceii cu tocuri înalte şi pampoane roşii din dantelă( un cadou venit din dragoste la care ţinea în mod deosebit).
Soneria insista repetându-se în semnale prelungi şi sâcâitoare. „Pfff! Iar am o urgenţă, tocmai acum!”. În fond nemulţumirea ei se datora altui motiv, altfel era obişnuită cu apelurile de urgenţă. De patru ani de când reuşise să prindă un post de rezident la spitalul municipal se obişnuise cu ritmul acesta.
Deschise uşa şi pe moment rămase surprinsă, căci în locul vreunui pacient disperat sau al vreunui şofer de ambulanţă stătea Victor.
Abia după ce acesta intră în casă, Isobel realiză că lacrimile de pe obrazul lui răvăşit nu erau urmele ploii torenţiale de afară.
– Isobel, sunt disperat, îmi vine să mă sinucid!
– Doamne Dumnezeule, Victor. Ai înnebunit?! Ce s-a întâmplat cu tine? Ia loc un pic, te rog, şi încearcă să te linişteşti. Pe urmă îmi explici ce ţi s-a întâmplat.
Isobel trase precipitată de Victor către bucătărie şi mai mult îl împinse în scaun să se aşeze decât să-l invite , apoi începu să caute febrilă printr-un sertar anume după un calmant ceva, orice să-l liniştească pe acesta. După ce găsi pilula pe care o căuta, umplu repede un pahar înalt cu apa de la robinet şi îl intinse lui Victor să-l bea într-un gest ce părea să-i poruncească. Acesta însă îi dădu scurt peste mână  şi începu, neatent, să-şi profereze bâlbâit ameninţările:
– Mă sinucid Isobel, înţelegi? Nu mai suport, pur şi simplu nu mai rezist.
– Omule, doar nu ai de gând să te sinucizi la mine în casă. Sper că nu de asta ai venit. Mai bine lasă naiba prostiile şi spune-mi ce te doare, hai, spune-mi unde arde aşa de tare.
– Sunt distrus draga mea, Clara mă înşeală.
– Nevastă-ta? Eşti sigur de ce anume spui?
– Da. Uită-te la mine în ce hal am ajuns, uită-te în ce hal m-a adus nenorocita.
– Păi şi cum naiba s-a întâmplat asta, că eraţi ca doi porumbei. Şi cu cine te înşeală?
– Habar nu am cu cine. Dar sunt sigur că mă înşeală.
Isobel începu să-şi piardă răbdarea deşi răspunsul lui nu o mişca deloc, poate şi faptul că fusese trezită în toiul nopţii doar ca să asiste la lamentările amoroase ale lui Victor o făcu să simtă o iritare anume.
– Hai dragule, poate că eşti sub influenţa vreunui stress anume. Nu poţi spune despre cineva că te înşeală atât timp cât nu ai nici o dovadă, chiar dacă sunt simple bănuieli. Ce naiba, că doar eşti avocat de profesie.
– Nu, nu. Nu sunt tâmpit. Îţi spun sigur că mă înşeală. Sunt tot felul de semne.
– Semne? Vorbeşti ca o babă. Fii mai coerent omule, dacă nu, lasă-mă naiba să dorm. Este ceasul două în noapte şi eu mâine am o zi plină la spital, pentru numele lui Dumnezeu.
– Ascultă-mă Isobel, femeia aia mă înşeală sigur. O simt, o văd, o miros. Plus de asta nu cred că e doar o aventură, este realmente îndrăgostită şi asta mă termină mai mult decât dacă m-ar înşela ca o curvă ordinară. Aş ierta-o dacă ar fi numai atât. Aş trece cu vederea chit că aş părea că sunt un dobitoc, oricum nu aş fi nici primul nici ultimul bărbat încornorat de pe planeta asta.
Isobel începu să-şi legene nervos unul din picioare, şi aşa cum stătea acum pe scaunul înalt de la bucătărie, picior peste picior, halatul strâns în jurul corpului ei doar cu un cordon se desfăcu dezvelindu-i picioarele lungi şi frumoase, dar Victor nu observă asta cu toate că mereu glumea cu ea pe seama picioarelor ei.
– Ascultă-mă Isobel, reluă Victor fără să-i pese de disconfortul vădit creat gazdei lui, ochii ei o dau de gol în totul. Plus de asta, de la o vreme a început să meargă foarte des la coafor, şi-a schimbat toată garderoba, mai nou a început să se epileze complet, peste tot adică, înţelegi? . Pentru mine nu a făcut efortul ăsta niciodată. Mereu îmi spunea că pielea ei este prea sensibilă să suporte ceara fierbinte şi că abia suportă şi lama. Mereu îşi justifică absenţele prelungite de acasă prin gărzile suplimentare de la spital. Nici acum nu e acasă. Cică e la spital, de 36 de ore e la spital.
– Victor, linişteşte-te. Cred că exagerezi. Hai că devine chiar amuzant. Uită-te un pic la tine şi încearcă să realizezi ridicolul situaţiei. Ai venit în toiul nopţii să te plângi, fără nici o dovadă clară de infidelitatea nevesti-tii. Şi cui? Mie, fosta ta nevastă.
Vocea Isobelei, fără a se ridica în tonuri ascuţite era calmă, dar tăioasă, iar cuvintele păreau bulgări grei ce se izbeau în cădere de pardoseală, rupându-se în bucăţi dar fără să facă zgomot.
– Draga mea, am crezut că am depăşit amândoi momentul acela şi am rămas prieteni. Ai spus că nu-mi porţi pică.
– Victor, am spus că te iert, nu şi că uit. Eşti chiar ridicol acum. Ce dracu era să uit? Că m-ai înşelat cu o colegă de spital din cauza căreia am divorţat? Nu mă face să te bănui de stupizenie acută. Lasă dracu prostiile şi mergi acasă. Şi nu mai îmi veni cu crize din astea că nu te prind.
– Ştii bine că diferendele noastre erau mai adânci, dar nu asta am venit să-ţi spun. Am crezut că am rămas confidenţi în pofida a tot ce s-a întâmplat între noi.
– Suntem confidenţi în continuare Victor.
– Ajută-mă Isobel, te rog. Ştiu că mai am un loc, acolo în inima ta, oricât de mic.
Cu degetul arătător, Victor împuse uşor sânul moale al femeii prin halatul de mătase ca şi când ar fi vrut să o convingă de existenţa acelui presupus loc din inima ei.
Rugămintea astfel venită, în asemenea momente, îi picură Isobelei miere în suflet.
– Ce naiba vrei să fac eu? Să merg la nevastă-ta să-i zic: Auzi cucoană? Ia te rog, ai grijă cum te porţi şi nu încerca să-ţi înşeli bărbatul.
– Isobel, nu râde. Nu râde şi nu profita de sufletul meu la pământ, chiar dacă simţi că ai toate motivele.
– Bine, uite nu mai râd. Spune-mi ce vrei să fac eu.
– Vino la noi duminică. La masă. Dacă îi spun că vii la noi, nu o să-şi mai inventeze gărzi în spital.
– Da şi? Crezi că asta rezolvă ceva?
– Ştii că te respectă enorm şi te admiră foarte mult. Mereu vorbeşte despre tine, despre cum te adoră tot spitalul şi toţi pacienţii.
– Ce haios. Toată lumea mă adoră. Inclusiv nevastă-ta. Tot aşa mă adora şi când mă înşelai cu ea?
– Te rog Isobel, te implor, nu răsuci cuţitul în rană. Vino la noi, mă gândesc că poate, poate simte un pic de gelozie. Atât vreau să văd, dacă citesc asta în ochii ei. Şi atunci încă nu este totul pierdut pentru mine. Dacă nu văd sclipirea asta, mărturia asta în ochii ei, promit să mă retrag din viaţa ei şi să o las în pace.
– Ştii care e culmea Victor? Că este cea mai nerezonabilă cerere pe care am auzit-o vreodată de la tine, dar accept. Vin duminică la voi la masă. Să-mi găteşti.
– Orice, ştii că îmi place să fac uneori asta.
– Da, ştiu. Este unul din motivele care m-au făcut să regret despărţirea noastră. Faptul că găteşti admirabil. Să-mi faci pui cu ciuperci şi clătite cu miere şi nuci, preferatele mele.
– Deci te aştept duminică? Oh, nici nu ştii câtă speranţă îmi dai.
Isobel îl conduse pe Victor la uşă care părea dintr-o dată liniştit, chiar părea nerăbdător să treacă cele două zile care îl despărţeau de prânzul promis.
O pală de aer rece, proaspăt, curăţat de ploaia din toiul nopţii, răzbătu în casă prin uşa deschisă de la intrare şi Isobel îşi strânse înfrigurată halatul în jurul corpului. După ce se asigură că Victor s-a urcat în maşină şi a părăsit aleea de intrare în curtea casei, Isobel urcă cu paşi grăbiţi scările care duceau în dormitor.
Patul moale şi cald în care se profila o siluetă subţire era mai ademenitor ca niciodată.
Işi aruncă dintr-o mişcare halatul de pe ea şi se strecură sub cearșaf pisicindu-se pe lângă celălalt corp cald şi gol. Clara, simţind-o pe Isobel lângă ea, se întoarse leneşă pe jumătate adormită.
– Cine era?
– Era Victor, duminică sunt invitată la voi la prânz. El găteşte.
– Hmmm, face pui cu ciuperci?
– Da, şi clătite cu miere şi nuci. Hai acum, întoarce-te cu spatele să mă lipesc cu sânii de pielea ta. Tot mai avem timp o oră să dormim liniştite.
Un zâmbet ghiduş se ivi în colţul buzelor Clarei. Pe sub cearșaf îi luă mâna Isobelei şi şi-o înfipse între picioare, strecurându-i degetele între labiile fierbinţi şi umede, întrebând-o cu vocea lascivă şi uşor graseiată:
– Cine spune că trebuie să dormim?

 ****

Leapşă pentru o poveste cu subiect centrat pe trei personaje închise într-un triunghi amoros sau, de ce nu, threesome. Invitaţi speciali la scris şi ticluit: Luka, Porkul, Diana, Sonia, Cosmin, Radu, Florin, Ioana, Iulia, SfBacterie, Lilee, Şoseta, Alas şi oricine trece pe aici şi se simte tentat.

Anunțuri

60 de gânduri despre „Vindicative

  1. Draga de tine! Esti un adevarat motoras de starnit lepse, un vulcan de creatie. bineinteles ca imi placu mult de tot!
    Poate ca voi scrie si eu ceva, dar zilele astea fug oleaca la munte, undeva spre Dochia.Ma ucide caldura asta, mi se tarasc gandurile cu viteza melcului…
    Oricum, un pic inainte de leapsa asta, am scris un articol care tot despre tradare si alunecare vorbeste, dar nu se prea inscrie in tematica…
    Deci, sa te gasesc, sa va gasesc sanatosi!

  2. Îmi place că ai stabilit un standard ridicat, sper să ne ridicăm şi noi restul până pe-aproape de el. 🙂
    Şi câteva observaţii mai la obiect:
    – ameninţările se „proferează”, nu se „proliferează”, că râde Gaiţă de tine. 🙂
    – „răspunsul lui nu o mişca de loc” – deloc, legat
    – „epileze complet în zona inghinală” – dacă nu cumva e frizer, nu are de ce să folosească expresia asta, mai ales în conversaţii colocviale. Zi cum se zice. 🙂

    Oricum, îmi place şi abia aştept să am timp să scriu şi eu.
    Mulţumim pentru inspiraţiune, Mitzo.

  3. Pingback: Madalina scrie, noi corectam : Isobel si roscata pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

  4. Nu neg drama, nu neg încărcătura emoţională, dar aia cu să nu te sinucizi la mine în casă e genială :))))). totusi, personajul Victor e un mare fraier, situaţia de mai sus e ca şi cum se ratează de la un metru în faţa porţii, adică femeia e goală şi tu te lamentezi că te înşeală alta? greşit! Victor îşi merită soarta. Victor merită să fie înşelat şi cu pechinezul vecinului.

  5. Eu nu doar că fraternizez cu ele, ci le şi stimez şi apreciez. Ai numerele lor de telefon? Sau măcar la ce spital lucrează, că de acolo mă descurc…

  6. Pingback: TRIUNGHI FARA DIALOG | GROTESQUE BLOG

  7. Pingback: Pangram androgin – a treia parte |

  8. Pingback: Brățara in Cuvintele Dianei

  9. Am citit cu sufletul la gura… Nu ma asteptam la finalul asta, pe bune. Stii ce se spune: daca un scriitor este cu adevarat bun, ei bine, nu-i poti ghici nicicand sfarsitul operei. 🙂

  10. Pingback: Triunghi amoros |

  11. Triunghiul unui bikini amoros

    Intr-o buna dimineata am foat gata. Amestec de dantela si snururi din matase naturala. Triunghi mic de bikini destinati special unei zeite de la curtea regala. Ma dureau inca usor cusaturile in point de Paris, specifice dantelariilor manufacturiere regale. Pe ic,i pe colo, incepusera se se vindece si broderiile fine englezesti, cu ornamente de iasomie. Festonul cu picouri ecru ma facea insa frumusel si tinerel si asta imi dadea incredere. La plecare, mi-au pus si un trandafiras roz pastel sprijinit de o frunzuca verde brotac. L-au prins bine fix la mijloc, asa incat sa imi stea ca o palarioara.
    Am fost aranjat cu grija in hartie violet de China si…La drum baiete!
    La palat, ma astepta nerabdatoare zeita. De cum m-a vazut, s-a strambat si m-a aruncat intr-un sertar. Si n-am mai vazut lumina zilei hat! mult timp.
    Mi se ofilise trandafirul asteptand vizita zeitei, dar… pace buna! Nici n-a mai deschis sertarul.
    Cand si frunza din dantele incepuse sa se schimonoseasca, a aparut brusc o raza de speranta. S-a facut lumina! O urata se uita siderata la mine. Avea in mana ceva ca o carte groasa, dar nu stiam la ce ii foloseste. Du-te!, m-am gandit, urato!Ca si cand m-ar fi auzit, a plecat brusc.
    Au trecut alte si alte 24 de ore de intuneric si tacere. O asteptam infrigurat pe zeita. Macar sa ma ia o data in maini. Zadarnic. Turnase peste mine alti si alti bikini si atat. Niciun suras macar. Se frangea inima-n mine de dorul ei, mai ales ca urata cu cartea ma vizita in fiecare zi.
    Parca o facea in ciuda mea. Las’ ca ti-o coc eu tie, pupaza ce esti tu. Las’ ca la proxima vizita am sa te ademenesc sa vad ce dracu’ cari toata ziua cartea aia cu tine. Asta asa sa mai diversific asteptarea mea.
    Si a venit si ziua aceea. Cum a deschis sertarul m-am aratat uratei cu toata duiosia dantelelor si snururilor de matase. Am inmiresmat incaperea cu parfumul iasomiei din broderia sparta englezeasca (asta asa ca sa nu uit cum se face, ca zeita nici nu baga de seama eforturile mele).
    Pune, drace, mana pe mine imi ziceam eu nerabdator. Ea m-a luat in mainile ei care nu erau asa urate ca fata-i. M-a mangaiat bland si m-a pus in carte. Ptu! Nu asa, fata! Eu nu sunt de pus in carte. Nah, e si proasta pe deasupra.
    M-am prefacut ca ma agat in coperta si am lasat un fir de atza ca s-o sperii si sa ma scoata naibii de acolo! A tresarit! A mers! Uf! Ma ia din nou in maini si ma mangaie cum n-a mai facut-o nimeni pana atunci. aproape ca imi venea sa o iubesc, dar…Pe potcoava din spate a calulului lui Georges! E nebuna! M-a pus in paru-i!Zanateca asta crede ca sunt tiara! Da, e un compliment, dar nu acolo e locul meu. Piei, aratare!
    Ma desir din nou alunecandu-i pe-o ureche. Miroase a cald si-a caprifoi, mi-e bine…, dar nu acolo, fata, tre’ sa stau. Alunec de-a binelea de nervi si cad pe covorul cu levantica. O privesc de jos in sus. Ia uita-te la ea, parca nu mai e asa de urata! Si ce picioare are…pline de vanatai. Oh, e o biata Marie care freaca podelele! Per Bacho! Vreau sa seduc o pastorita! Greu… Incep sa cant din snururi o romanta unguresca. Fals, ca doar nu am mai cantat de mult… Se aud zgomote… Cine dracu’mi strica distractia?
    Panica! Stupoare! Ingramadeala!
    Ups! Mi se pare mie, sau miroase a iasomie…

  12. Pingback: Trio Do-Re-Mi… Sau leapsa Mitzei! « dordedoi

  13. Mitza, imi place de mor vindicativa asta:) Si kinkyoshenia finalului mi se pare absoluta. Bravos si la mai vindicative:P

    Cred ca leapsa catre mine e facuta retroactiv in „Poveste”, chiar daca n-are final. N-are nici threesome, dar e un triunghi isoscel si multa viata in ea. Ce zici? Se pune?
    Eventual ii mai pun o parte, desi imi declaram aici : http://iulia-georgescu.blogspot.com/2011/06/lamurire-de-poveste.html
    necredinta in reusita Povestii.

    • Se pune oricum Iulia. Ideea este să ne distrăm scriind. Şi dacă mai şi scriem tot ce ne trece prin cap fără să ne fie teamă atunci chiar că e distracţie. Eu oricum apreciez toate răspunsurile voastre, fiecare poveste în sine este bună şi demonstrează creativitatea voastră şi spiritul viu de care daţi dovadă.

  14. Multumesc, Mitza. Daca ai sti cate din astea fac eu la scoala. Numai ca acolo au titluri cuminti: „Aventurile unei frunze” sau „Aventurile unui ceanic neascultator”.

    • Sandra Brown sigur ar fi invidioasă. La ea toate personajele se înscriu într-un tipar unic: bărbaţii sunt înalţi, bruneţi şi cu păr creţ pe piept, iar femeile au toate părul lung şi sunt virgine 😀
      Lăsând gluma la o parte, mulţumesc Dany pentru vizită şi pentru feedback. Şi mai am poveşti pe aici, poate mult mai captivante decât asta. Oricând doreşt,i prezenţa ta este binevenită. 🙂

  15. Pingback: Atingeri necesare « Cosmin Maricari

  16. Pingback: Oare cat conteaza siko in online? « [ siko ] talking to myself

  17. Pingback: Pentru a lasa un mesaj … » Pe fuga …

  18. Pingback: Simpler in mediul online? | Simpler

  19. Pingback: Leapşă cu sonete şi premii « Cosmin Maricari

  20. „Şi la adăpostul nopţii ne dăm frâu desfrâului şi nu ne e ruşine cu păcatele noastre. Da…te primesc, primesc orice ai să-mi dai.
    Dar noaptea nu-i aşa neagră să-mi acopere gândul ce-mi încolţeşte, în mintea mea fertilă, atunci când în prag îmi apari cu prietena ta.”
    Ce sa fie oare, este doo peste.

    • Cristian eu îţi mulţumesc că treci pe aici, dar nu încerca să-mi transformi blogul în ceva ce nu-mi place. Dacă nu îţi face plăcere ceea ce citeşti sau ţi se pare incomplet şi crezi că trebuie adăugate poze pentru o mai bună înţelegere a poveştii, asta e! Nu toţi românii sunt fericiţi. Am totuşi convingerea că e posibil să găseşti prin alte părţi ceea ce îţi doreşti dacă te strădui un pic mai mult.

  21. Mă gândisem să echilibrez și eu balanța ca să nu fie doar pornache pentru femei, să fie și ceva pentru bărbați 🙂
    O să-ți respect dorința.

  22. Pingback: Sonetul regasirii… Leapsa de la Cosmin « dordedoi

  23. Sar’ na! D-apăi asta-i poveste cu tâlc, nu glumă! Oare ce-ar zice bietul Victor daca ar afla că actuala nevastă nu-l inșală cu un barbat, ci… cu fosta lui nevastă? Poate… le-ar propune un amor in trei, iar conflictul ar fi stins! Felicitari pentru povestire! Musai sa ma intorc si la postarile tale anterioare si… sa te trec in blogroll, alaturi de prietenii mei, nu putini dintre ei, poeti si scriitori!
    O zi faina!

    • Mulţumesc frumos Nea Costache. Noi pe aici suntem povestitori, ne place să născocim tot felul de întâmplări, unele plăcute, altele mai triste, altele cu haz, dar toate sunt scrise pentru desfătarea cititorilor care trec pe aici şi ne spun cu mult curaj de le place sau nu ce şi cum găsesc :). Faptul că ne adaugi în blogrollul matale cu siguranţă că ne copleşeşte şi ne face cinste în acelaşi timp.

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s