Balada unui concurs trilematic

Pe-un picior de net,
la modul concret,
iată, vin în cale,
pe-un trackback călare,
la Popescu-n Fain
din mediul onlain,
multe poezii,
fro’ cinzeci, ar fi,
dar făcute toate
de minţi luminate.
Unele cu rimă,
altele cu stimă
unele cu temă,
altele de jenă,
unele voioase,
alte, dubioase.
Toate la obiect,
cât mai la subiect,
c-un băiat şi-o fată
ce-au făcut-o lată,
în gând sau pe bune,
intr-un fel anume,
greu de precizat
dar specificat,
împărţit pe acţiuni
după secţiuni.

Aste poezii,
ce-s cu versuri mii,
scrise pe-ndelete
de băieţi şi fete
aduceau un premiu
celui ăl mai geniu,
Karme generoase
să-ţi iei două case
ba şi o piscină
şi-o super maşină,
izbituri din bici
La Miami Beach.
Şi fiind premiul mare
şi cu miză tare,
toţi şi-au dat silinţa
aducându-şi ştiinţa,
ca în provocare
să fie mai tare.
Însă printre ei,
printre cei mai cei,
ne cânta un tril,
la modul subtil,
într-un fel deştept,
cam ca un pamflet,
habitând pe-o laviţă
gureşă, o Gaiţă.
Fiind în gură tare,
c-aşa-i din născare,
s-apucă să spună,
cert şi fără dumă,
care poezie,
are ritm şi ştie,
să ţină distanţe,
între asonanţe.
Care are har,
care-i în zadar,
care să se lase
şi să roadă oase,
ba chiar şi în plus
a mai şi compus
o baladă hoaţă
şi cam şugubeaţă,
cu aluzii fine
lunecând pe rime
într-un fel şarmant
şi zburând razant
la Mircea în cioc
în modul ad-hoc,
speriind părinţii
şi ciobindu-i dinţii.
Mircea când văzu,
nu prea îi plăcu
şi găsi chichiţa
să rupă foiţa
pusă în concurs
şi-o dădu la urs,
arătându-şi zelul,
mătrăşind nivelul,
reducând din calitate,
pentru cantitate.

Unii, mai bengoşi
şi deloc fricoşi
să pună pe rană
sare cu o lamă,
săriră cu gura,
dându-se de-a dura,
fiindcă e păcat
să faci din rahat
un bici să pocnească
să mai şi pleznească

Prima fuse Miţa
care, cu peniţa
îşi scrise necazul
întorcând macazul.
Opinând de neclintit
lângă răzvrătit,
Balşul o urmă
şi brusc îşi curmă
orice solitudine
luând o atitudine,
umăr lângă umăr,
al doilea la număr,
spunând foarte clar
că el are-n dar
mândrele creaţii
scrise de fârtaţii
intraţi la concurs.
Şi că nu dă curs
gravelor confuzii
ce stârnesc iluzii
de-a crea vreo vină
unde nu-i pricină
lui Gaiţă, care
având gura mare
şi-a dat cu părerea
tulburând „puterea”.
Şi că nu-i recentă,
fiind antecedentă.
C-a mai încercat
chiar şi altădat’
să dea cu jordeaua
ori cu zeflemeaua,
criticând profesional
orice  e banal,
fără de concret
ori cu lipsă la obiect.

Treaba e chiar cronică
fiindcă şi-o Ironică,
ştiind legislaţia,
văzu conotaţia,
mult exagerată
şi la greu umflată,
ce a dat verdictul,
excedând edictul
şi-a eliminat
cel mai talentat
candidat înscris,
la concurs respins
pe–un motiv banal,
neprofesional.

S-a stârnit rumoare,
din vociferare,
la acest scandal
ce-a atins letal
pe cei ce-au crezut
că-i concurs ştiut
între poezii
şi nu-ntre mândrii.
Şi cum se vorbeau
şi se ciondăneau
la ceasul din seară
pe treaba precară,
Mircea s-a-nfoiat
şi le-a spulberat
repede speranţa,
anulând prestanţa
jocului în sine
spunând că nu ţine:
-Geaba eşti poet!
De nu eşti deştept
să dai un trackbac
ca să cadă-n sac
la mine-n Trilema
şi-mi pare problema
fără importanţă
sau vreo relevanţă.
În acest concurs
Io n-am să dau curs
celor ce s-agită,
să cad în ispită
şi să-mi calc pe vorbă,
chit că fac o ciorbă
ăst concurs gândit
în premii râvnit.
Şi vă zic în clar:
de n-aveţi habar
geaba bateţi ringul,
de nu-mi daţi cu pingul.
Io am să vă ard,
chit c-o dau de gard,
vă scot din concurs
şi vă dau la urs.
Nu bociţi naive,
parcă aţi fi dive!
Ce-o mai lălăiţi?
Ia, să mă scutiţi!
Că de vă tai tainul
am să vă fac Fainul
teatru de război
şi-am să vă îndoi.
Io sunt cel mai tare
La mine-n parcare!

Astfel glăsui
şi burzului,
aprig enervat
c-a fost sabotat,
luat cam în balon,
suflat de trombon,
de-o mână de useri,
ce chiar de nu-s luseri,
tot n-au nici un drept
să îi ţină piept,
provocând dileme,
răscolind trileme.

Şi-astfel a plecat,
mândru-mbăţoşat
Mircea cel bărbos
fiindc-a dat la os
şi cam pe la spate
Gaiţei în parte.