Păpuşa

Era prima dată când intra într-un astfel de magazin dar nebunia reducerilor, apoi vitrina luminoasă şi faptul că îşi dorea ceva anume, cu tot înadinsul,  îi purtară paşii uşor şovăielnici înăuntru.

Magazinul era plin de jucării minunate. Erau de toate pentru toţi. Şi pentru băieţi şi pentru fete. Erau chiar şi veşminte lucioase, pestriţ colorate care atrăgeau privirile. Tot magazinul era o oază de idei inspirante. Şi-ar fi dorit absolut tot ce era acolo în rafturi expus pentru vânzare. Totul era minunat. Nu mai văzuse astfel de jucării decât pe net. Era prima dată când vedea în real aşa ceva. Prima dată când le putea chiar atinge, poate chiar le putea mirosi sau proba eventual. Dar gândul îl făcu să se înroşească. Nu ar fi îndrăznit să-i ceară aşa ceva vânzătorului de la tejghea. Era mult prea timid.

Peste tot erau preţurile reduse. Începu să-şi facă în minte un calcul să vadă cât ar fi putut să cumpere de toţi banii care i-ar avea în portofel, chiar dacă i-ar fi fost greu să aleagă ceva anume. Totul îi plăcea. Ei, dacă era nevoie avea să folosească şi cardul de urgenţe, cel pe care îl ţinea numai şi numai pentru cazuri grave şi de care nu ştia absolut nimeni, nimeni.

Şi la un moment dat, cum îşi rotea privirile printre raioanele şi rafturile pline, o văzu.

O văzu aşa cum stătea lângă vitrină. Arăta perfect. Părul negru lucios cădea pe umeri în bucle perfecte. Ochii erau de un verde de smarald desupra cărora gene negre şi lungi se aşezau grele în tivul pleoapelor.

Nu era mai înaltă ca el chiar dacă stătea pe vârfuri. Îi admiră gleznele fine şi picioarele lungi, talia sveltă şi frumos arcuită.  Pe sub bluza subţire din mătase întrezări sfârcurile mici şi roz, ţuguiate în sus. Îşi strânse palmele în buzunar şi se gândi că mâinile lui şi-ar fi potrivit perfect căuşul pe mărimea sânilor ei. Nu mai văzuse niciodată ceva atât de bine clădit încât simţi că şi-o dorea ca un nebun. Ar lua-o de acolo şi ar duce-o la el acasă pentru totdeauna fără să dea explicaţii nimănui. Ar închide-o la el în cameră şi şi-ar petrece timpul numai cu ea.

Arăta ca o păpuşă. Era o păpuşă. O păpuşă frumoasă, perfectă în cel mai mic detaliu, în cel mai mic amănunt. Nu şi-ar fi dezlipit ochii dacă vânzătorul de la tejghea nu s-ar fi apropiat de el tuşind discret cât să se facă auzit:

-Domnul s-a hotărât? Ce jucării l-ar satisface din magazinul nostru? După cum vedeţi azi e zi de reduceri, cu ocazia sărbătorilor.

-Păpuşa din vitrină e şi ea la reduceri?

-Nu, aceea nu. Dar dacă o cumpăraţi azi vă dăm pompa gratuit şi vă asigurăm service în caz că se sparge în timpul funcţiunii

Povestea, desigur, e tot una din provocările lui psi :D. Au mai scris pe această temă: almanahe, tibi, scorpio, redsky, virus, dictatura justiției, vero, cita

70 de gânduri despre „Păpuşa

  1. :)))) nu stiu daca sa rad sa sa plang :)) saracul om, e nasol cand cu atatea femei frumoase in jur ajunge sa.i cada cu tronc o papusa gonflabila :))
    …foarte tare faza cu pompa si service.ul daca se sparge in timpul functiunii :))))

  2. Tu, am impresia că păpușa asta-i ca o zână: e prin absolut fiecare magazin câte una, ba pentru că are puteri speciale poate fi una și aceeași peste tot.
    Și cum nicio zână nu-i chiar atât de eterică pe cât se dă, pompa pică tocmai la țanc. 😀

  3. Pingback: Păpuşa « Almanahe's Weblog

  4. Pingback: Păpuşa – de la Sonia la Grişka | VERONICISME

  5. Pingback: Păpuşa « Tiberiuorasanu's Blog

  6. Pingback: PĂPUȘA « Dictatura justitiei

  7. Super oferta pentru saracul om. Pai degeaba sunt o multime de femei frumoase in jurul sau, daca o fi nimerit omul doar peste toape materialiste a ajuns la concluzia ca iese mai ieftin asa.

  8. Scrierea ta imi aminteste de o scena din romanul „Papusa” de Boreslaw Prus. Diferenta e data de evolutia societatii. Azi un barbat poate avea orice papusa, fie ea si gonflabila. In romanul lui Prus, personajul principal, Wokulski, alege sa se dinamiteze si sa isi gaseasca astfel mormantul sub ruinele palatului construit pentru femeia iubita pe care nu o poate avea. E o evolutie a gusturilor masculine.

  9. am sa aleg varianta amuzanta, ca presupun ca nu de aia ai scris povestea asta atat de aproape de mos nicolae, sa-i cautam noi conotatii triste de singuratate si izolare.
    asadar spunea o vorba din batrani ca o papusa la vremea ei, face cat 7-8 femei- varianta adaptata 😀 inceputul aproape ca ma pacalise!

  10. Pingback: Papusa | Redsky2010's Blog

  11. Pingback: psi-words » păpuşa

  12. Pingback: Provocarea-Papusa « Cataratorii

  13. Pingback: Provocarea-Papusa « Cataratorii

    • Mă bucur că te-a încântat, Scorpio. Adevărul este că eu mă distrez la nebunie încercând să distorsionez totul.
      P.S. Doamne ce nick ai. Îmi aduci aminte de studenție și de cineva anume 🙂 care atunci când vedea un anume tip de mașină mă făcea atentă exclamând: ”Ia uite un Ford, Scorpio!” :)))))

  14. Păi râdeţi de bietul om, dar râdeţi degeaba. Sunt nenumărate avantaje:
    -nu o doare capul.
    -nu trebuie să mergi cu ea la cumpărături.
    -nu trebuie să-i spui cât e de frumoasă.
    -cardul tău e în siguranţă.
    ….
    -poţi să vii cât de târziu, cât de torpilat, cât de însoţit, ea nu-ţi face o dramă din asta.
    -poţi să o iei oriunde cu tine.
    Şi probabil că mai sunt avantaje. Dar şi dezavantaje: nu calcă, nu găteşte, nu face masaj, etc.
    Omul poate părea un filosof înţelept.

  15. Când ai pomenit de reducerei m-am gândit îndată la reducerea femeii… 🙂
    eu am o vorbă şi anume că dacă vaginul are „monoloage”, gura tace…e de-nţeles de ce-o voia acasă, cu el. :))

  16. Pingback: BunDeCitit.ro

  17. Wow ! M-ati facut curios si am citit o gramada de lucruri interesante pe wikipedia re. sex dolls.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Sex_doll

    Am aflat ca astea gonflabile sunt alea cele mai ieftine. Cele mai scumpe sunt din silicon de genul asta:

    Am gasit pe YouTube si un documentar misto facut de BBC, „Guys and Dolls”:

    http://www.youtube.com/watch?v=e2d54NRdJno (asta e partea 1, sunt 5 parti).

    Uite si un manechin robotic japonez:

    • Daaa, sunt la reduceri luna asta, că e luna cadourilor. Gândeşte numai câtă economie faci bugetului tău. Este o iubită căreia nu trebuie să-i cumperi cadouri de sărbători de iarnă, de ziua îndrăgostiţilor, sau doar de ziua ei. Nici flori, nici bomboane, nici shopping, nici nimic.
      (hehehehe, știam eu că dau lovitura când am deschis un asemenea magazin) 😀

  18. Era prima dată când intra într-un astfel de magazin dar nebunia reducerilor, apoi vitrina luminoasă şi faptul că îşi dorea ceva anume, cu tot înadinsul, îi purtară paşii uşor şovăielnici înăuntru.

    ĂAÂAÎIȘSȚT
    ăaâaîișsțt

  19. Papusoiu’ pohtea la papuse… Da’ pe papuse de ce n-o intreaba nimeni daca si anume vrea? Iegalitatile dintre sexuri unde este ele? E si papuse masculine,de ele nu vorbeste nimeni? Vulcanizarea se face oral si anal sau numai normal? Si cat costa?

    E o poveste utila pentru petrecut timpul. Felicitez autoarea ca propaga in mase reciclarea.Sentimentala.

    Fâsssssssstâceste-ne!

Lasă un răspuns către MitzaaBiciclista Anulează răspunsul