Revenire

Da, da, da. Ştiu! Mi-a luat ceva vreme să revin.
Nu, n-a fost nici din motive de lene nici din motive de prea multă muncă.
Altceva a fost. Am avut concediu. Un concediu de boem, aş zice.
Am jucat cărţi pe rupte. Normal că am mâncat bătaie şi am pierdut la scor, dar ce contează? A fost distractiv(bine că nu am avut ca miză banii 😀 )
Apoi m-am plimbat ore întregi. Jur!
Apoi am citit. Încă nu am terminat tot ce mi-am propus de citit, dar ştiţi cum e când îţi pică în mână o carte care îţi place. Exact, nu îi mai dai drumul. Dar pentru asta, sigur am să-i mulţumesc Doinei Popescu Brăila şi celor două romane scrise de domnia sa: „Comisia Zurich” şi „Dumnezeu era-n vacanţă”, dar asupra acestui subiect am să revin mult mai târziu, probabil cu un articol aparte, chit că nu recenzia cărţilor este tema blogului meu.
Cum bine ştiţi, mulţi dinte voi, mie îmi place să scriu poveşti(nu neapărat pentru copii :D) sau întâmplări care, văzute din perspectiva mea, reuşesc să smulgă unora dintre cei care mai dau pe aici câte un zâmbet 🙂
Huh! Sper ca şi anul acesta să am câteva idei numai bune de aşternut pe hârtie(blog!) Dacă nu poveşti, măcar câte o poezie sau vreun mic pamflet.
Desigur, am să reîncep raitele mele zilnice pe paginile virtuale ţinute de oameni ale căror peniţe mi-au încântat plăcut privirile şi m-au făcut, în nenumărate rânduri, să pierd şirul minutelor petrecute pe internet.
Nu, nu am să înşir acum o listă, cei care ştiu că îi plac îmi „simt” vizita pe blogurile lor.
Mai degrabă le-aş dedica câteva rânduri… în manieră proprie, bineînţeles. Dar asta… tot în viitor.
Până una alta, vă urez tuturor(chiar dacă e cu mică întârziere) un 2012 plin de evenimente bune şi plin de inspiraţie. Dar şi de dragoste!
Căci „dacă dragoste nu e, nimic nu e!” Marin Preda

Anunțuri

32 de gânduri despre „Revenire

  1. Am onoarea să deschid balul? Fie! 🙂
    Deci mai întîi, La Mulţi Ani! şi bine-ai revenit cu forţe proaspete.
    Ai pierdut la cărţi? Nu-i bai! Precis ai cîştigat în dragoste că dacă nu se joacă pe bani, pocherul se joacă pe ceva, nu? 🙂

    • „Comisia Zurich” m-a dat pe spate. Practic cu greu mă smulgeau de la citit.
      Dar vom vorbi despre asta. Îmi pare bine, însă, că am descoperit-o.
      Şi când te gândeşti că dacă nu-l enervam pe MP nu aflam de Doina 😀

      • Aşa este Comisia este un roman incredibil de bine articulat, dens, cu întoarceri de situaţie şi cu toate ingredientele necesare unui roman cu adevărat, mare. Ştii ce i s-a reproşat Doinei? Că este prea stufos şi bietul cititor nu poate să ţină minte toate personajele. Am înlemnit cînd am auzit această stupizenie.
        MP? Nu cunosc. 😛

  2. ooo… uite că apuc să deschid şi io uşa mai pe sară aşa… bun revenit mizo şi la mulţi ani! fain conced avu domnia ta! pesemne creionaşele îs gata ascuţite, jucăuşe, numai bune de scris.
    ca şi în anul trecut te voi citi cu aceeaşi încântare.
    la mulţi ani!

  3. wow, ce trafic îi aicea, bre !
    Îmi place partea cu lenevitul, din postarea ta. sunt făcut de natură pentru a lenevi, dar, ca tot ceea ce -ţi doreşti cu ardoare, nu prea am parte de asa ceva.
    Îmi place şi să joc cărţi, nu neaparat pe bani, e de ajuns o masă, nu de alta, dar e mai lată . 🙂
    Cât despre citit, poi, buei, de ce să citim, nu se va face un film de desene animate după cartea aia ?!

    PS Glumesc cu cititul, imediat ce o să învăţ lieterele, o să m-apuc şi io de citit! Jur !!!
    „A” mare de tipar, „a”mic de tipar, „B” mare de tipar…

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s