Duzină de cuvinte…pe gânduri

Se strecură tiptil prin rondurile de flori, călcând pe iarba moale uşor, uşor până când ajunse în dreptul ferestrei. La ora asta ştia că o găseşte lenevind într-un somn adânc de după amiază.
O privi cum stătea ghemuită pe canapeaua de culoare albă. Nu putea să spună dacă era frumoasă sau nu. Cert este că se simţea atras de fiinţa ei. Ori de câte ori ea ieşea la plimbare simţea că inima îi bate puternic şi sângele îi alerga periculos prin vene, dar nu a reuşit vreodată să o abordeze în vreun fel. Nici nu prea avea cum, de fiecare dată nu ieşea afară pe porţile curţii decât însoţită de unul de ai casei.
Lângă canapea, pe o măsuţă stătea o farfuriuţă cu prăjiturele pudrate cu zahăr, probabil deja gustase una înainte de somn. Mustăci a zâmbet gândind la obiceiurile ei atât de burgheze.
Ah, numai de ar prinde-o odată singură. Ar muşca-o întâi de urechile ei mici şi atât de roz. Apoi ar tăvăli-o insultându-i originea. Numai aşa, cât să-i batjocorească ideile şi părerile ei cum că ar face parte din clasa nobilă şi să-i demonstreze prin forţă, dacă nu altminteri, că o poate avea în absolut orice zi, ori de câte ori îşi va dori, râzându-i în nas pentru fiecare din dăţile când ea îl privea de sus, dispreţuitoare, dându-şi ochii peste cap şi ridiculizându-l, mai ales, datorită faptului că lui nu i se puteau cunoaşte clar părinţii, considerat o corcitură printre semenii lui.
De fiecare dată când ea trecea prin dreptul lui, privirile ei, aruncate parcă în spirală deasupra lui, nu făceau decât să-l întărâte periculos. Ca şi când o făcea înadins.
O privea zăpăcit şi în acele momente ar fi vrut să nu mai fie însoţită, să poată să o apuce sălbatic şi să o devoreze înăbuşindu-şi un strigăt de victorie asupra ei.
O dată a reuşit să o privească direct în ochi. I-a aruncat o privire rece, aşa cum era obişnuit să arunce în stepă când era încolţit de caii sălbatici nechezând. Ea, cel mai probabil, i-a simţit toată cerbicia şi violenţa din ochi fiindcă ar fi putut să jure, din reacţia ei, că i-a ridicat tot părul de la rădăcină, zburlindu-il parcă.
Dacă putea să supună acele bestii înalte, putea să o supună şi pe ea, o fiinţă atât de fragilă şi de mică.
Ah! S-o tăvălească măcar cât să-i şteargă zâmbetul acela obraznic de pe botul mustăcios! Rupe-i-ar coada!

Scrierea face parte din jocul de cuvinte propus de distinsa psi (sper că nu te-au speriat gândurile javrei 😀 )

 S-au mai jucat cu aceleaşi cuvinte (bolduite) şi: psi, virus verbalis tibi,anacondele, eclipsa, redsky, cita, rokssana, carmen, abisuri, almanahe,grişka, sara, cristiangheorghe, vero, dictaturajustiţiei, agatha