Obsesie

Sunt fecioară. Adică sunt născută în septembrie.
Într-o zi, într-o descriere a zodiei, am citit despre fecioare că au o singură meserie: aceea de aranjator de dulapuri. Am râs de faţă cu ceilalţi, dar în sinea mea ştiam că e corect ce scrie acolo.
Nu ştiu despre alţii născuţi în zodia asta, dar eu aşa sunt: un aranjator de dulapuri.
Imi place când totul este chitit, perfect împăturit sau aranjat după mărime, culoare sau grosime. Îmi place atât de mult, încât a devenit o obsesie.
Dulapul are 5 uşi, 11 rafturi şi 4 sertare. Bluzele, fustele, cămăşile, sacourile, ciorapii, eşarfele, curelele, lenjeria…totul se află într-un loc anume.
Toaleta cu oglindă este la fel: sticluţele cu ojă, fardurile, parfumurile, cremele, agrafele de păr…toate sunt aranjate în perfectă ordine.
În bibliotecă, cărţile sunt aşezate în funcţie de edituri şi apariţii. Cele de format înalt sunt pe rafturile de jos, cele de format mic pe rafturile de sus.
Mi-e frică de dezordine. Nu o suport. Îmi dă senzaţia dezastrului iminent.
Mi-e frică de deranjul lucrurilor aşezate alandala, de puloverele lăsate pe vreun fotoliu cu mânecile răsucite, atârnând pe marginea braţelor ori de ciorapii aruncaţi aiurea prin casă. Mi-e groază de chiuveta plină de vase murdare sau de gresia plină de pete.
La birou creioanele, pixurile, stilourile, calculatorul stau în primul sertar. Actele stau în ţiple numerotate sau catalogate, ţiplele stau în bibliorafturi, bibliorafturile au aceeaşi culoare şi sunt scrise cu aceeaşi cariocă cu acelaşi tip de scris: stas.
Dar cu toate astea, cel mai mult îmi place când merg la job şi biroul meu e plin de acte nerezolvate, iar eu îmi beau cafeaua încet, cu picioarele suite pe toate acele acte, ca într-un păcat dulce şi adânc al desfrânării.

Mai sunt şi alte scrieri pe aceeaşi temă: Obsesie. Le găsiţi în tabelul lui psi.