Oceanul gândurilor

Când mă uit la titlu ăsta mă gândesc că e tare plin de poezie, în fond, tema e aleasă tocmai de doamnele și domnii ce bat aleile internetului ca să frecventeze salonul doamnei psi. Pfoai cum am scris! Auzi la mine: ”aleile internetului”!
Iată-mă și poetă, dar nu-s, chiar dacă uneori mai cochetez cu niște rime. Când le scriu, rimele adică, mai degrabă încerc să fiu tehnică decât altminteri. Și nici cuvinte pompoase nu reușesc să găsesc atunci când vreau să descriu o stare, fie ea și de beatitudine. Dar nu fiindcă nu am stări din astea, ci fiindcă nu mi-e la îndemână. Uite, vezi, acum îmi aduc aminte de profa de română dintr-a 8 a care îmi ținea morală într-una că eu când scriu comentariile literare, care trebuiau să fie lungi și cât mai pline de figuri de stil, bat telegrame. Și că n-o să fac prea multe în viață fiindcă scriu puțin. Adică la mine treaba era foarte clară într-o povestire: cutărică a plecat cu oarece scop într-un anume loc ca să se întâlnească cu o mamzelă și să facă chestii împreună. Adică sunt săracă în exprimare. Nu aveam pe atunci tupeul necesar caracterizat de vreo obrăznicie nativă și motivată oarecum de faptul că aspirațiile mele erau îndreptate spre domeniul ingineriei și nicidecum spre al poeziei. Dar profa mi-era dragă, și-mi erau dragi chiar și dojenile ei, dar mai ales îmi era drag că mă îndruma să citesc orice carte îmi cădea în mână, chit că acea carte făcea parte sau nu din programa școlii. Mă plictiseam căutând epitete care să descrie cât mai frumos ce simțea individul când vedea cât de trupeșă e madama, sau cum ofta madama când boierul îi pupa mânușițele și o scormonea cu ochii, pofticios, în decolteu. Nu înțelegeam rostul cuvintelor făcute să lungească comentariul. De parcă acele comentarii trebuiau scrise astfel încât să priceapă proștii ce n-au înțeles din prima. Adică să le mai explic io încă odată ce-a scris musiul scriitor. Măi doamne, păi ce naiba, când faci sex te apuci apoi să desenezi ce ai simțit în momentele alea?
Mai târziu, prin liceu, am început să citesc Balzac. Ai fi zis că nu-i genul meu, dar tata m-a privit mândru iar mama doar a țocăit mărunt din buze. Dar mie chiar mi-a plăcut. Poate că tocmai stilul lui de a descrie fiecare detaliu în parte, într-un lux exorbitant de amănunte, m-a făcut să simt parfumul acelor vremi. Însă, deși l-am citit cu plăcere, gustând din deliciul romanului realist, eu tot nu mi-am îmbunătățit exprimarea.
Unii pot să descrie frumos lucruri, stări, fapte etc. Eu dacă o fac, îmi pare că am luat lingura de lemn în mână în loc de condei.
Azi de dimineață, în timp ce-mi beam cafeaua (pe bune) mă gândeam la titlul ăsta și încercam, deja, să ghicesc ce ar scrie cei care o frecventează pe doamna psi. Unii, se știu ei care, scriu ca lumea de tot fiindcă folosesc cuvinte menite să-ți deschidă în minte pasaje către imagini nebănuite, alții se străduiesc să participe la joc cu încăpățânarea învățăcelului decis să-și depășească maestrul iar alții, așa ca mine, doar citesc.
Uneori cuvintele eliberează gândurile, gânduri apărute ca o consecință a unor sentimente și stări de fapt. Alteori stările de fapt sau sentimentele dau naștere gândurilor, gânduri care se dovedesc prin cuvinte exprimate în tot felul de forme și figuri de stil.
Unora le sunt necesare cuvintele ca să-și exprime gândurile, altora le sunt de ajuns ochii prin care să le dea ”glas” ajungând astfel, și unii și alții, pe țărmul înțelegerii de către ceilalți. Și unii și alții se simt, cred eu, fericiți că se pot exprima astfel încât cineva,oricine, să-i înțeleagă.
Azi, gândindu-mă la tema aleasă, mi-au venit în minte cei care sunt naufragiații propriilor gânduri. Cei care nu mai pot, dintr-un motiv sau altul, să spună ceea ce gândesc. Cei care sunt captivi în propriile minți, înotând disperați printre gânduri fără să găsească țărmul eliberator și fără să fie auziți. Și numai ideea că există astfel de oameni m-a făcut să simt disperare. Dar și o fericire egoistă că, așa cum pot eu, săracă în cuvinte meșteșugite, știu să înot nestingherită printre gândurile mele, mulțumită că văd țărmul minții cuiva care îmi înțelege stările și sentimentele.

Anunțuri

29 de gânduri despre „Oceanul gândurilor

  1. Pingback: Oceanul gîndurilor « Tiberiuorasanu's Blog

  2. Pingback: I Din oceanul gândurilor despre primarul Bebe Moacă, despre candidatul nostru, domnul doctor Ion Luchian, și nu numai « Dictatura justitiei

  3. Pingback: Provocarea-Oceanul gândurilor « Cățărătorii

  4. Of !
    Ai scris atât de condensat și ai cuprins atâtea idei că mi-ar trebui ceva timp ca să comentez.
    Ori, după cum bănuiești, tezele mă așteaptă rugându-mă disperate să le citesc și să le notez.
    Dar voi reveni.
    PS Și Suleiman Magnificul urmează să mă viziteze dar, te rog, să nu spui nimănui.

    • Păi dacă duamnă te simt? 🙂 Și știu că știi. Și mai știu că și tu știi că știu că vii pe aici când e motiv de venit.

  5. Pingback: Oceanul gândurilor « Dor De Dragoste

  6. Pingback: Oceanul gândurilor « Almanahe

  7. Pingback: oceanul gândurilor | psi-words

  8. Acum, că ai revenit, intrasem eu în vacanţă… dar erai oricum pe lista mea de opriri obligatorii. Să ştii că citind am văzut dincolo de cuvinte… Mă bucur că te-ai întors la condei şi la taste! 🙂

  9. Este acela care nu trebuie să facă eforturi pentru a te iubi. Acela pentru care fericirea ta este un fel al lui de a fi. Acela pe care nu trebuie să te temi că îl vei pierde. Acela care te determină să te grăbeşti acasă. Acela lângă care orice loc de pe pământ, ţi se pare un colţ de paradis. Acela care știe cine ești și cum ești. Acela care înțelege tristețea din spatele zâmbetului tău, furia din spatele cuvintelor tale și fericirea din spatele lacrimilor tale. Acela căruia nu trebuie să i te explici și în fața căruia nu trebuie să te justifici. Acela care te face să râzi în hohote și să plângi de fericire. Acela care nu poate lipsi din gândurile tale nicio clipă. Acela care cu o simplă privire îți transmite admirația și iubirea lui. Acela lângă care nu te simți săracă, nici măcar atunci când ai doar o bucățică amărâtă de pâine… Acela lângă care o bucățică amărâtă de pâine ți se pare cea mai dulce. Acela care nu te lasă să te simți singură, nici măcar atunci când se află la mii de km distanță. Acela care te pune pe primul loc, dar care te determină să îi cedezi lui primul loc. Acela care nu revendică sentimente și drepturi. Acela care nu te minte. Acela cu care faci dragoste câteva minute, dar simți extazul mult timp după aceea. Acela care cu o simplă îmbrăţişare îţi alungă toate grijile lumeşti.

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s