Duzina de cuvinte…geanta cu bani.

Fata se apucă să-și numere banii din sertare. Astăzi la schimbul valutar mersese foarte bine. Cu scăderea asta bruscă a cursului euro, cum era de așteptat, toți clienții veniseră să-și schimbe valuta în lei, așa că acum fata avea toate sertarele pline ochi cu bancnote de toate valorile. Fusese o buluceală toată ziua, că nu mai reușise să așeze banii ordonați și biroul, destul de mare de altfel, devenise neîncăpător.
Începu, tacticoasă să le așeze după căprării, așa le spunea ea râzând. Ajunse pe la vreo 280.000 de euro și constată uimită că bancnotele de 100 și 50 euro nici nu le numărase. Își făcu un calcul din ochi și era clar că acolo erau peste o juma de milion. Chiar că fusese o zi minunată. Șeful avea să fie mulțumit. Își golise toți sacii de acasă cu bani românești și, probabil, iar avea să-i cheltuie pe toți prin Milano sau Viena, pe unde-i plăcea iubitei lui să se plimbe.
„O sugativă nenorocită!” Fata nu o putea să sufere. Se vedea clar că stă cu șeful doar pentru bani și el, prostul, muncea ca un fraier iar tot ce câștiga cheltuia pe curul ei ținut doar prin saloane de cosmetică scumpe și înțolit cu cârpe de firmă. Putoarea nu știa să facă nimic, decât să sugă bani. Din toată experiența ei și din tot ce văzuse până acuma între șef și amantă, „sugativa” avea să-i dea papucii în doi timpi și trei mișcări dacă el nu i-ar mai satisface dorințele destul de costisitoare. Puterea lui asupra ei nu avea nici o valoare.
Sigur că pe fată o enervau aparițiile amantei, atât de ostentative, o enervau atitudinea femeii stridente, comportamentul acela de stăpână față de servitoare și ori de câte ori aceasta își făcea apariția pe la schimbul valutar se uita la fată de sus, ca la o omidă și mereu o punea să-i facă diverse comisioane: să-i facă vreun ness, să dea fuguța în colț să-i ia repede niște țigări, să-i țină mereu curățenie în biroul pe care îl ocupa degeaba că și așa nu muncea nimic, să spele veceul sau să spele geamurile ori tot felul de chestii umilitoare care nu aveau de a face cu postul pentru care fusese angajată. Și măcar de ar fi avut și ea carte de muncă ca fetele de alături de la casa de amanet.
Fusese o fiță de-a „sugativei” biroul ăla. Îl amețise pe amărâtul de șef că vine la serviciu benevol ca să urmărească schimburile de bani și, vezi doamne, să-i controleze angajatele să nu-l fure. Auzi, nesimțita. Bine că se plictisea repede și după cel mult o oră pleca grăbită spunând că are multe treburi de făcut. Știa ea ce treburi are. Shopping pe banii fraierului. Asta era toată treaba. Nu-i mai ajungeau pantofii și poșetele.În asta stătea toată fericirea ei. În felul cum îl prostea pe fraier. Fata se uită cu ciudă la poșeta ei din vinilin, de culoare incertă, care zăcea roasă la mânere, atârnată de cuierul din ușă și la pantofii stâlciți din picioare. „Nesătula!” își zise cu obidă și-și întoarse gândul către ce avea de făcut.
Termină de numărat banii, îi trecu pe agendă iar din casa de marcat scoase bonul cu încasările totale, infinit mai mici față de ce avea în sertar. Treaba era cât se poate de simplă. Șeful nu declara tot. Mulți din banii folosiți la schimbul valutar proveneau de pe alte surse. Fata știa că șeful avea și alte „afaceri” dar știa să tacă și nu punea întrebări. Observa doar. Cu siguranță că într-o zi avea să o înfunde din cauza asta numai că nu o interesa prea tare, era strict treaba lui.
Împachetă banii într-o geantă imensă, aceeași din fiecare seară, și îl sună pe șeful să-i spună că e gata de închidere. Desfăcu până jos storul de la o fereastră, iar la cealaltă doar pe jumătate .
Își lăsă spătarul scaunului mobil pe spate și se așeză confortabil. Ziua fusese încărcată, iar oboseala își spunea cuvântul. Pleoapele îi părură mai grele ca niciodată.
Nu-și dădu seama când a ațipit însă o pocnitură asurzitoare o făcu să sară, speriată, din scaun. N-apucă să realizeze bine ce se întâmplă fiindcă o lovitură puternică peste ochi o ameți, dezechilibrându-o până la leșin.
Habar nu avea cât timp trecuse când reuși să deschidă ochii. Era întinsă pe canapeaua din biroul „sugativei” cu o pungă de gheață peste frunte și totul era vraiște în jurul ei. Biroul era plin de polițai. Într-un colț șeful gesticula disperat alături de amantă. Amândoi păreau destul de răvășiți. Se certau toți între ei și făceau un scandal îngrozitor.
O văzură că e trează și năpustiră toți peste fată, bombardând-o cu întrebări care veneau, alandala, unele peste altele din toate părțile că abia cu greu reuși să înțeleagă ce se întâmplase.
-L-ai văzut pe infractor?
-Ce? Cum? Care…infractor? Nu, n-am văzut pe nimeni. Nu știu ce s-a întâmplat.
-Cum n-ai văzut, tâmpito? Ne-a furat toți banii. A luat geanta și a fugit.
-M-ai nenorocit, cretino!Tu ce dracu păzeai?
-Ppp..ppoftim?
-Ai spus cuiva că ai avut încasări azi?
-Eu? Nu, n-am vorbit cu nimeni. Doar pe șeful l-am chemat să vină după bani.
Toți erau agitați și se uitau amenințător la ea. Începu să plângă. Capul o durea teribil iar ochii se umflaseră și de la lovitură pleoapele și pomeții deveniseră vineții. Nimeni nu voia să o creadă că nu avea nici un amestec în furtul de bani.
Polițaii hotărâră, în lipsa vreunui suspect, să o ducă la secție pentru interogatoriu. Nu contă nici faptul că era evident că luase bătaie și fusese găsită leșinată. Contă doar faptul că geanta cu bani dispăruse cu totul, fără urme.
Și din cauza asta o suspectau toți.
În timp ce o urcau în dubă ca pe ultimul nenorocit, șeful se apropie încetișor de ea și-i suflă la ureche să nu cumva să declare adevăratele încasări. Acum nu era importantă suma, nu era asta treaba gaborilor, important era să pună mâna pe hoț, că restul banilor avea el grijă să-i recupereze. „Auzi tâmpitul! Grija asta o avea. Dar când făcea bani la negru din afaceri dubioase și cămătării, îi plăcea, ha?”
-Mai bine fă ceva și scoate-mă de aici că sunt nevinovată. Mă bagă ăștia la pârnaie și io-s curată. Nu mă lăsa, șefule, pe mâna poliției. N-am nici o vină. Mă jur pe ce vrei tu, șefule. De unde să știu eu că ne calcă hoții? Nici nu știu cum mi s-a întâmplat. Crede-mă, șefuleeee.
Un polițai o împinse brutal în dubă, se urcă după ea și trânti ușile, Apoi bătu puternic în geamul către șofer să pornească.
Camera unde o instalară era simplă. O masă din lemn vechi, cu picioarele bătute în podea, două scaune, o lampă care lumina puternic deasupra mesei și o oglindă pe tot peretele din fața ei.
„Deci așa arată o cameră de interogatoriu?” Exact ca în filmele de duzină.
Orele treceau încet însă nimeni nu veni să-i vorbească, de parcă uitaseră toți de ea.
Ochii i se zbăteau în cap din cauza durerii resimțite în urma loviturii iar în jurul frunții simțea un cerc de fier care o strângea ca o menghină. Probabil din cauza loviturii. Își simți buzele uscate și crăpate. Îi era și foame și sete și avea o nevoie urgentă la baie. Începu să se foiască în scaunul de care polițaii îi legaseră mâinile. Se uită în oglinda de pe peretele din fața ei. Arăta înfiorător.
Părul îi era în dezordine, fața tumefiată avea o culoare stacojie iar hainele boțite în urma tevaturii îi dădeau un aer sărăcăcios.
Își coborî privirea către picioare și observă că ciorapilor subțiri li se rupseseră multe fire descoperind câteva găuri în dreptul genunchilor. Cine știe cum ajunseseră în halul ăsta. Însă nu aspectul o interesa acum ci faptul că își simțea vezica atât de plină că panica de a nu-și da drumul pe ea o făcu să țipe să fie auzită. Avea nevoie neapărat să ajungă la baie.
Trecu mai bine de o jumătate de oră de când se tot zbătea în scaunul de care era legată, dar nu apăru nimeni. În tot acest timp avu constant impresia că cineva o privește dincolo de oglindă. Ar fi vrut să se ridice cu scaun cu tot, dar acesta era fixat în podea, iar mișcările ei haotice mai mult o enervară. Încheieturile o dureau puternic de la cătușe și senzația vezicii prea pline îi dădea crampe îngrozitoare la burtă.
Într-un târziu apăru o femeie cât un zdrahon care îi desprinse mâinile de scaun, dar i le lăsă cu cătușele legate în față, conducând-o astfel la un veceu comun pentru bărbați și femei unde nu existau uși despărțitoare. Pe o latură erau toalete turcești, din acelea în care trebuia să te așezi pe vine, din picioare, ca să faci ceva, iar pe cealaltă latură erau pisoare prinse de perete. Un miros puternic de urină și fecale amestecate cu cloramină îi înțepă nasul umplând-o de silă. Polițista o împinse înăuntru și îi spuse răstit să se grăbească.
Abia reuși să-și ridice fusta și să-și lase jos ciorapii. Când termină văzu că nu era nici un fel de hârtie igienică, pe nicăieri. Se șterse cu chiloții la care renunță apoi să-i mai îmbrace. Renunță și la ciorapi. Rămase cu picioarele goale în pantofi. Nu prea îi păsa acum de asta. Voia doar să se termine mai repede și să plece acasă.
Intră în camera de interogatoriu unde, de data asta, o aștepta un individ masiv fără uniformă. „Doamne sfinte, în secția asta toți sunt masivi” își spuse fata cu gândul la toți polițaii pe care îi văzuse de când se trezise din leșin.
Bărbatul așteptă ca polițista să o lege pe fată înapoi de scaun și să părăsească încăperea, lăsându-i singuri.
O privi preț de câteva minute bune, măsurând-o din cap până-n picioare, aprinzându-și o țigare și suflându-i fumul în ochi. Insistă cu privirea mult peste genunchii ei goi, ca și când ar fi știut deja că nu mai are nimic pe sub fusta subțirică. Îi fixă șoldurile îndelung și abia după ce termină de fumat țigarea, strivi filtrul încă arzând de marginea mesei, apoi azvârli chiștocul cu două degete în colțul opus al camerei, acesta trecând razant pe lângă tâmpla fetei. Mișcarea o făcu să tresară brusc.
Bărbatul începu să râdă.
-Și zi așa. Ai adormit în timpul serviciului.
-Am mai spus. Eram foarte obosită după ziua de muncă. Se terminase programul și-l așteptam pe șefu să vină după bani. Nu știu când am adormit.
-Ahâm. Câți bani erau în geantă?
-Încasările din ziua respectivă. Sunt raportate în registrul de casă.
-Măi să fie! Păi acolo e mărunțiș. Nu-ți ajunge nici de-o ciorbă de burtă. Despre ce dracu vorbim aici, ha? Hai, toarnă repede exact ce sumă aveai la ora închiderii.
Se ridică de pe scaun când începu să țipe la ea și veni amenințător către locul ei. Instinctiv, fata își strânse genunchii de teamă și-și băgă capul în piept.
-Ce te strângi așa? Hai că nu te bat, doar nu sunt animal. Ți-e frică?
-N-n-nu.
-Nu pe dracu. Ia spune, tu vrei să pleci în seara asta acasă sau vrei să petrecem amândoi noaptea aici?
-Vreau acasă.
-Atunci toarnă repede la băiatu câți bani avea șefu în geantă.
Se așeză, sprijinit de masă în fața ei, cu picioarele întinse către genunchii ei tremurați. Apucă un bastonul de la brâu și începu să i-l bage pe sub fustă, râzând gâjâit. Avea un râs înfiorător, fără urme de veselie, care dădea fiori de groază oricărui l-ar fi auzit.
-Zău, domnule polițist, vă spun sincer că în geantă erau doar încasările zilei.
El o privi de sus și pe neașteptate o izbi cu bastonul peste umăr.
-Nu încerca să mă duci fă, nenorocito! Mie trebuie să-mi spui adevărul! Zi, câți bani erau în geantă?
-Șefule, să vedeți….
Bărbatul o izbi cu bastonul și pe umărul celălalt.
-Au, au, mă doare domnule! Nu mă bate!
-Spui?
Nu așteptă răspunsul ei că o lovi încă o dată, preventiv, pe ambii umeri de data asta. Loviturile erau atât de puternice că fata uită de durerea de cap. Toată durerea din frunte coborâse în brațele pocnite de bastonul de cauciuc.
-Nu știu domnule, nu mai îmi aduc aminte, parcă erau vreo zece mii, nu mai știu exact.
-Păi și infractorul care v-a luat geanta ce dracu a cărat în ea? Boarfe?
-Nu, erau niște acte de-ale lui șefu de acasă. Le-a cerut contabila, așa a zis, să i le pregătesc pentru ea.
-A dracului potriveală. Actele mă-tii! Auzi? Ai impresia că-s prost?
-Nu știu. Adică nu, domnule polițist, nu ești. Nu mai da, te rog! Jur că nu mint! Să-mi sară ochii,să-mi facă cruce la podul orașului lângă balta cu gunoi dacă mint. Ăia erau toți banii. Domnule nu mai da, te rog, te rog nu mai daaa. Nu mai daaaaa! Auuuu! Aoleu, mama mea ce doare!
-Paștele și grijania mă-tii de târfă împuțită! Dacă mă pun pe tine cu pulanul, să vezi cum verși și cât lapte ai supt de la mă-ta, nenorocita dracului!
Bărbatul o răsturnă cu scaun cu tot pe podea și începu să o izbească cu sălbăticie pe unde apuca. Era convins că, bătând-o astfel, avea să-i smulgă o dezvăluire. Era roșu la față de efort și se citi pe fața lui că-i plăcea să fie violent, dar cel mai mult îi plăcu să o lovească peste coapsele dezgolite făcându-i dungi roșii-vineții pe carnea albă, lăsată la vedere sub lumina lămpii din cameră. O lovi ca un animal, din ce în ce mai tare ca și cum ar fi vrut să-și întețească plăcerea lăuntrică. Și ca și când satisfacția de a o vedea lată pe jos nu i-ar fi ajuns, începu să o izbească și cu picioarele. Fata urlă de durere și se zvârcoli, încercând fără succes să se retragă sub masă în căutarea unui refugiu ce avea să o scape de urgia loviturilor.
La un moment dat, în cameră intrară doi ofițeri în uniformă și îl scoaseră pe bărbat de acolo șoptindu-i ceva la ureche. Pe ea o lăsară, singură, întinsă pe jos în halul în care era.
Nu avu curaj să se împingă de sub masă. De la atâtea lovituri îi fu frică să se mai miște și să nu carecumva să i se desprindă carnea bucăți, bucăți de pe oase.
După un timp veniră un bărbat polițist și femeia zdrahon de mai devreme care o traseră de sub masă și o conduseră, de data asta fără cătușe, într-o sală cu bănci unde mai așteptau niște țigănci cu broboade lucioase pe cap însoțite de un țigan cu pălărie mare din piele și lanț gros la gât. Țiganii o priviră cu milă dar nu-i adresară nici un cuvânt. Șușoteau în țigănește între ei. Probabil că vorbeau despre ea. Se văzu clar că luase bătaie ca măgarul în pantă în arestul poliției. La un moment dat, una din femei, cea mai grasă dintre ele și care stătea tolănită pe o bancă mai la margine, se ridică în capul oaselor și o întrebă dacă n-are o țigare. N-avea.
După un timp țiganii plecară. Îl așteptaseră pe unul din băieții lor, ridicat de gabori cu vreo două zile în urmă fiind suspect de viol cu o româncă. Din lipsă de probe îi dăduseră drumul și în sala de așteptare se strânsese toată șatra să-l conducă acasă ca după cine știe ce faptă bravă. Bucuria li se citea pe chipurile închise la culoare.Lăsară în urmă doar miros de fum și haine vechi. Ar fi vrut și ea să plece. Singură, dar să plece.
Către dimineață o duseră iar în camera de interogatoriu. N-o mai bătură. În schimb îi puseră o mulțime de întrebări la care ea răspunse egal, menținându-și declarațiile. Apoi completă, cu scris tremurat, o grămadă de hârtii. Seara o băgară într-o celulă cu veceu din faianță și fără colac, fixat lângă patul cu salteaua mirosind a transpirații amestecate. Un gardian de serviciu îi aduse de la cantină un pachet de eugenii cu crema întărită și o sticlă cu apă de la robinet. Nu putu să se atingă de nimic.
Apoi, în dimineața următoare, o scoaseră din celulă și o aduseră pe holurile secției unde mai erau doar câțiva bețivi culeși de pe străzi fiindcă făcuseră scandal și gălăgie. Din când în când, câte unul vocifera ori de câte ori primea câte un baston în cap de la vreun gardian zelos, dar pe urmă tăceau cuminți când loviturile se întețeau.
Târziu de tot apăru polițista zdrahoancă. Azi nu purta uniformă, era în haine civile și parcă silueta ei nu mai părea așa de masivă. Îi spuse că poate să plece fiindcă n-au probe împotriva ei și e liberă. Se pare că vecinul șefului, ăla cu casa de amanet, avea camere de luat vederi și pe una din ele apăruse imaginea unui bărbat mascat cu cagulă neagră și îmbrăcat într-o geacă de fâș cu dungi. Se vedea clar cum intrase peste ea spărgând geamul cu o rangă. Tot pe camera aia s-a văzut și cum a luat-o la fugă cu geanta în spate. Din păcate tipul nu putea fi identificat.
-Și șeful? Fata nu-și reținu curiozitatea. Voia să știe până la capăt.
-Șeful să fie sănătos, a zis că nu vrea să facă nici o plângere. Posibil că hoțul să fie cineva cunoscut și să-l aibe cu ceva la mână. A declarat că își suportă singur paguba. Mirosea a răzbunare. În astfel de cazuri, poliția e neputincioasă. Nu se știe dacă o să mai recupereze ceva că cică n-avea nici asigurare pe bani, asta e. Și se pare că și cucoana aia vopsită și fardată ca o matroană de bordel l-a lăsat baltă chiar a doua zi. Iar de la tine a zis că nu dorește nimic și nu te mai așteaptă la lucru. Nu erai angajată cu acte la el?
-N-nu. Urma să-mi facă.
-Urma pe dracu. Io zic să-ți cauți în altă parte de lucru. Hai, mergi sănătoasă.
Și ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, polițista o conduse curtenitor până la ieșire.
Strălucirea soarelui rece umplu de lumină orașul gri, dezvăluind dureros străzile de pe care vântul sufla gunoaiele de pe un trotuar pe altul. Fata își strânse mâinile sub pieptul micuț și plecă zgribulită spre casă. Privi de câteva ori în urmă însă nimeni nu o urmărea.
Ajunse în fața blocului cu curtea interioară plină de mașini ruginite și ghene vechi de gunoi păzite de pisici vagaboande, hămesite de foame. Peisajul era neschimbat. Nici nu avea să se miște vreodată ceva pe aici. Era un cartier locuit mai mult de sărăcie decât de oameni. Sărăcie și animale hămesite.
Fata intră în apartament. Aruncă legătura de chei pe măsuța din vestibul și apucă mărul care aștepta singur pe farfuria din plastic cu model oriental în mijlocul căruia trona un profet auriu. Mușcă cu poftă, icnind la durerea ce o resimți în buzele vinete. Gura i se umplu de zeama dulce care începu să alunece pe trahee în jos, către stomacul chircit de foame și sete.
Când ajunse în dreptul dormitorului, deschise ușa încetișor. Ferestrele aveau storurile lăsate doar pe jumătate așa că putu să observe geaca de fâș cu dungi aruncată neglijent pe un scaun și peste ea, cagula închisă la culoare. Intră încet în cameră până când ajunse în dreptul patului. Sub pătură o siluetă masivă respira încet. Nu apucă să atingă pledul când acesta se dădu la o parte și bărbatul de sub ea începu să râdă gâjâit. Dar de data asta râsul care umplea camera era plin de veselie și o făcu și pe fată să zâmbească larg.
-Fetița mea curajoasă!
-Am luat ieri noapte bătaie de la tine cum n-am luat în toată viața mea de la orfelinat. Și acolo, crede-mă, mă băteam parte în parte cu băieții, zilnic, pentru fiecare codru de pâine sau măr furat din cantină. Dar o jumătate de milion de euro merită chiar și lovituri de bici pe pielea dată cu sare.
Începură să râdă amândoi cu poftă.
Bărbatul o luă în brațe și o acoperi de sărutări oprindu-se abia când fu sigur că nici o rană nu rămase neatinsă de buzele lui. Ea acceptă moale și cu trupul obosit de loviturile îndurate. Îl lăsă să o dezmierde, suportând fără să se plângă chiar dacă o durea carnea fără încetare.
Îl cunoscuse prima dată pe holul poliției când ei i se terminase perioada de ședere la orfelinat și avea nevoie de un cazier curat să-și poată găsi mai ușor o slujbă. S-au plăcut imediat și au făcut mereu glume despre potriveala numelor. Se numeau la fel și el a râs întrebând-o dacă e fetița lui. Apoi el i-a spus că știa o casă de schimb valutar unde se căutau angajate. Văzuse anunțul când făcuse o cercetare pentru o crimă în zonă. Au păstrat secretă legătura lor de la început, ea oricum nu avea pe nimeni cui să povestească, iar el era genul de bărbat solitar și era și mult mai matur decât ea. Apoi într-o zi, pălăvrăgind aiurea după o noapte în care se iubiseră continuu, ea i-a povestit despre șeful de la schimbul valutar, despre amanta lui, despre afacerile dubioase care nu justificau purcoiul de bani cu care acesta venea în fiecare seară și din care mai mult de jumate îl îndesa în poșeta enormă a pițipoancei strident îmbrăcată. De aici mai departe planul a fost simplu. El a închiriat o garsonieră în cartierul ăsta prăpădit și i-a dat și ei o cheie, înțelegându-se cu ea să nu calce pe aici decât atunci când totul avea să fie terminat. Au stabilit planul în amănunțime, inclusiv ziua asta care avea să fie hotărâtă în funcție de un anumit semn lăsat de ea în fereastra biroului de schimb valutar și de atunci nu s-au mai văzut. Până azi…
-Câteva zile nu ieșim din casă, măcar până-ți trec vânătăile de pe față, altfel devenim suspicioși la vamă, în caz că se uită cineva mai atent la tine. Oricum, știi lecția: cui întreabă tu spui că ești fiica mea și mergem în străinătate să urmezi o facultate. Când ajungem la Budapesta luăm un avion către Amsterdam și de acolo lumea e toată a noastră, iubita mea, fetița mea ascultătoare.
Câteva zile mai târziu, după ce trecură granița, ea îl rugă să tragă mașina pe dreapta că-i vine să vomite din cauza drumului. El parcă pe o alee ce ducea într-o pădurice să o ajute să-și revină. Nu văzu când fata scoase un șiș din buzunar și i-l înfipse cu sete în gât. N-avu timp să se mai gândească. Căzu fulgerat.
-Tâmpitule! Gabor împuțit, credeai că o să-mi cheltui banii cu tine? Boșorogu dracului. După ce am îndurat bătăi de la gardiști tot orfelinatul, credeai că stau țiitoare la polițai, ha?
Fata sări peste cadavrul bărbatului și își luă din portbagaj geanta cu bani.
Avu grijă să-și șteargă conștiincios orice urmă din mașină, căutând cu grijă după amprente sau eventuale fire de păr. Își mulțumi în gând că-l ascultase cuminte ori de câte ori el îi povestea despre urmele cercetate în găsirea criminalilor. Recapitulă în gând totul și constată, mulțumită, că nimic nu făcea legătura între ea și polițist. Se mai întoarse o dată spre cadavru și-l lovi cu ură cu picioarele, aducându-și aminte de loviturile îndurate de la el cu câteva nopți în urmă.
-Fusese vorba că-mi tragi câteva lovituri cu bastonul peste umeri, animalule. Nu că mă bați ca pe o vită.
Așteptă să se liniștească un pic. Îi făcu bine că-l bătu pe polițaiul mort. Îi era silă de el. Ar fi vomitat de-a dreptul de data asta, vărsând din ea, odată cu voma, toate amintirile strânse în viața nenorocită de până acum dar îi fu teamă de alte urme, așa că-și reprimă orice senzație.
Când fu sigură că era totul în regulă, își schimbă pantalonii cu o fustă scurtă și ieși la autostradă. Nu-i fu greu să oprească un tir. Șoferul, un turc care știa puțin românește fu bucuros să o ducă până unde voia ea. Ea îi spuse că e studentă și merge la mama ei care e bolnavă și internată în Italia și că nu a avut bani de autocar până acolo. Iar în geantă ținea doar ceva rufe curate și niște cărți să aibă ce citi cât timp are grijă de maică-sa la ieșirea din spital. 10_gtactw-ling-500

S-au mai jucat cu duzina de cuvinte și : dor, lil3d, carmen pricop, almanahe, di ana, scorpio , abisurile

Anunțuri

42 de gânduri despre „Duzina de cuvinte…geanta cu bani.

  1. Pingback: Almanahe

  2. Pingback: Duzina de cuvinte: Putred | Dia na's blog

  3. Pingback: Duzina de cuvinte- Ecuație cu două necunoscute « Cățărătorii

  4. Pingback: Intersectii « Abisuri

    • Nu cred că aş avea vreme sau inspiraţia necesară pentru vreo carte. Sunt destui oameni cu mai mult talent ca mine care pot să scrie cărţi.

  5. Pingback: Sunt rebelă ! « Dictatura justitiei

  6. Pingback: duzina de cuvinte: ochi adânci, ca fântâna | psi-words

  7. Pingback: O duzină de cuvinte – psi words | innerspacejournal

  8. Pingback: Încă două “duzini” | Cioburi de chihlimbar

  9. Pingback: Duzina de cuvinte… Fericirea « Dor De Dragoste

  10. Ai ameninţat cu o poveste lungă şi te-ai ţinut de cuvânt. Eu, abia la sfârşit, după ce mi-am tras sufletul, mi-am dat seama de asta. Mai înainte, nu m-a lăsat suspansul. 🙂
    Mă bucur de fiecare dată când scrii.

    • Când văd ce comentarii îmi lăsaţi, îmi vine să-mi adun toate notiţele de prin toate sertarele minţii şi să mă apuc serios de scris 🙂

      • O, Unde n-o da D-zeu , să se întîmple cît mai repede. Unii te compară cu Topîrceanu, varianta feminină, și nu greșesc deloc, iar eu, știu sigur că poți fi cu brio a doua R.O.B. și iar nu greșesc. Stilul se aseamănă uimitor., încît dacă n-aș ști sigur că DOAMNA nu mai e, aș putea jura că e condeiul ei.

  11. ha, n am mai citit o povestire politista de ceva vreme, ca sa nu zic ani. asa ca a picat bine tot suspance ul asta. cabd ai zis ca vei scrie o povestire lunga si reala, nu m am gandit la asa ceva. sa mai scrii din astea :).

      • Eu una te sfătuiesc să încerci – ca un prim pas înainte de publicarea unui volum (dacă vrei să-l publici); nu strică să te faci cunoscută 🙂
        Mă gândesc ar fi păcat să-ţi rămână povestirile doar aici, pe blog. Sunt scrise frumos, sunt antrenante – şi văd că asta nu e numai părerea mea! 🙂

  12. Desi personajele sunt ultra-schematice, iar povestea cam previzibila (dupa sablon), rezultatul nu-i tocmai rau pentru un scriitor amator. Denota potential. Ai putea sa-i scrii continuarea despre aventura a lui Ostap Bender cu fusta in Italia…

  13. Pingback: Duzina de cuvinte…geanta cu bani. | Un blog de poveste | BunDeCitit.ro

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s