Am draci
Cu nervii buimaci,
Care tremură-n echilibru precar,
Alunecând nesimțiți din buzunar.
Am draci
Călare pe craci,
M-am trezit cu ei de dimineață
Dezlegați de-o cheiță cu ață.
AM DRACI!
Orăcăiți și boraci,
Ce mă fac, vremelnic, nervoasă,
Încruntată la ochi și hidoasă.
Am draci
Care urlă: Să taci!
Fiindcă refuz să mă-nec în blazare,
Precum o mâță leșinată la soare.
Am draci!
Adunați din copaci
Cu frunze ruginite, desprinse,
Dintr-un anotimp cu luminile stinse.
AM DRACI!
Cu clești ca la raci
Cu care am să scot, la-ntâmplare,
Ochii oricui în cale-mi apare.
AM DRACI!
Roșii, sforaci.
Ce m-aleargă când devin exigentă,
Ca un soi de vechil cu privire atentă.
Am draci
Cărunți și săraci,
Lipiți de creioane ce stau în balans,
Cu vârfuri rupte de nervi și suspans.
Am draci
Hăituiți de gonaci,
Ca să-i prindă înnodați de-un arcan,
Împinși pe furiș într-un negru vulcan.
Dar, ca prin vis
Greu de descris,
Totul fuge dacă simt, nestemat, un sărut
Ce-mi adie pe buze. Cred că mi s-a părut!
S-au mai băgat în seamă cu duzina de cuvinte și: psi, dor, carmen, altcersenin, tibi, anacondele, cita,
Update: am primit de la Cristian Oprea un comentariu la această poezie. Comentariul mi-a plăcut atât de mult că mi-am spus că e păcat să se piardă printre celelalte, indiferent cât de multă cinste mi-au făcut toate aprecierile .
Taci, ca-i bine sa ai draci,
Altfel te atotprefaci,
Te complaci cu maniaci,
Nu te faci, doar te desfaci,
Zaci ca visele-n copaci,
Pui colaci pe cur si craci,
Vezi gandaci insomniaci
Toti burlaci si varcolaci,
Tu posaca,ei posaci,
Cumperi ierburi in rucsaci
De la vraci/carpaci/macaci,
Si te satisfaci stangaci
Cu-n cvartal de-aurolaci…
Esti mai vie, cand ai draci,
Ca un camp imens de maci !
Mi-a placut si sa mai faci…
Am râs cu lacrimi și fiindcă m-a lăsat fără cuvinte am urcat-o aici. Știind însă că mai toate poeziile lui Cristian sunt „tari” și „drăcoase” nu am decât un singur răspuns pentru el.
poza am găsit-o codrosu
Pingback: Declarație « Cățărătorii
aoleuuu… la atatia draci ar merge de-o gradina zoologica…
ah, o grădină a iadului, poate 😀
Pingback: Duzina de cuvinte – O cheiţă a confortului | VERONICISME
Pingback: Trec în revistă bloguri « Tiberiuorasanu's Blog
Pingback: Simplu exercițiu de…. « Dictatura justitiei
Minunat! M-am trezit la fel de nemulțumită de soarta asta … dar mi-a trecut când am văzut chipul elevilor.
ei sunt cei mai drăguţi, nu+i aşa?
ţi s-a păruuut! 😆
nu mi s-a părut, dar după ce am scris poezia, chiar mi-a trecut.
Brrr. Eşti periculoasă. 😛
– – –
Vezi cum te contrazici? Dacă nu există Dumnezeu, nu există nici drăcuşorii… 😈
nu mă contrazic, nici o secundă nu am spus că nu există Dumnezeu. 😛
Adică nu vrei decît să mă necăjeşti pe mine? Bineeeeeee! 😀 Pun eu gheara pe tine 😛
Brrrr! ce de draci!
da cu aghiasma! 🙂
Supeeeeer…draci calare pe craci… :))))))
Pingback: Stiri « Abisuri
Nu-i baga in seama. Trec.
Pingback: Inelul – duzină de cuvinte/psi-luneală + plagiere | Cioburi de chihlimbar
O sa țin minte poezia asta și o să o citesc și eu… când o sa am draci 😀
Taci, ca-i bine sa ai draci,
Altfel te atotprefaci,
Te complaci cu maniaci,
Nu te faci, doar te desfaci,
Zaci ca visele-n copaci,
Pui colaci pe cur si craci,
Vezi gandaci insomniaci
Toti burlaci si varcolaci,
Tu posaca,ei posaci,
Cumperi ierburi in rucsaci
De la vraci/carpaci/macaci,
Si te satisfaci stangaci
Cu-n cvartal de-aurolaci…
Esti mai vie, cand ai draci,
Ca un camp imens de maci !
Mi-a placut si sa mai faci…
Pingback: Ecuație – o duzină de cuvinte | innerspacejournal
Terapie prin vers… şi la mine funcţionează! :))
Deci știi și tu? 😉
E bine sa ai draci, chiar si haituiti de gonaci, daca dupa ei vine sarutul de vis, care te faci sa crwzi ca esti in paradis 🙂
Da, este bine 😉
cam pe acolo m am aflat si eu azi, in gradina asta zoologica plina de gheare si colti. a venit la fix poezia :). faina rau, are o muzicalitate aparte :))
Terapie prin vers. Eh, boală veche 🙂
Noroc că nu ți-am ieșit în cale… 🙂
Daaaa :)))
Pingback: Duzina de cuvinte… Echilibru « Dor De Dragoste
Pingback: Diavolul păcălit ? Niciodată ! « Dictatura justitiei
Superrrrrr! Mi-a placut foarte mult duzina de cuvinte.
Mulțumesc 🙂
Admirabil scrisă! Mai ales dacă spui că așa ai scăpat de ei.
Mulțumesc de apreciere.
Păi știi tu vreo altă formă de a scăpa de draci mai repede? 😳
Auzisem eu de niște metode. La o poezie, e clar că nu mă gândisem!
Noi, fetele,ne gândim și la poezii. Nu ca băieții…
(of, de ce nu pot să răspund la răspuns?) spui:
”Noi, fetele,ne gândim și la poezii. Nu ca băieții…”
Ei, că Domniile-Voastre, voi, fată Miță, vă gândiți la poezii nu este de mirare; contextul m-a surprins. Dar, hai, că și băieților le mai zboară gândul în versuri. Din când în gând.
GLumesc, desigur
Așa-s io!
Ha! Ia uite, că am putut!
Dacă nu din prima, măcar din a doua și tot se poate 😳
Ei, până mă obicinuiesc cu obiceiurile din Obor…
Frumos!
Apoi mulţumesc! Să-nţeleg că schimbăm politeţuri, dară 😳
pai așa am auzit că-i frumos…
Foarte frumos..felicitari!