Pe lângă cine ai trecut azi?

Luca ieşi din casă cam fără chef. Dacă nu ar fi avut de terminat proiectul de modernizare al fabricii nu s-ar fi dat jos nici măcar din pat. Dar cum termenul limită pentru susţinerea finanţării se apropia rapid, încă nu putea să spere la vreo zi de chiul din programul încărcat.
Însă cel mai groaznic îi era să dea iar ochii cu şeful proiectului, un inginer bătrân din şcoala veche care îi trata pe toţi membrii echipei ca şi când ar fi fost sclavii lui. Boşorogul ştia că pentru toţi cei care fuseseră acceptaţi să facă parte din echipa de proiectare, faptul de a le apărea numele în prima pagină a proiectului însemna, profesional, o rampă de lansare teribilă. Aşa că îi exploata la maxim. Nu accepta greşeli, nu accepta întârzieri de la programul pe etape, nu accepta nici măcar idei sau sugestii, nu accepta să-l corectezi dacă spunea tâmpenii şi avea comportament tiranic. Iar porecla de „ Bestia” i se potrivea de minune Bineînţeles că ei toţi făceau munca grea. Bestia venea doar să dea indicaţii, să se dea mare cu proiectele realizate de el în cursul vieţii şi pe care deja le ştiau toţi, să-i umilească pe băieţi poreclindu-i „tacchini ignoranti”, să ciupă de fund fetele mai tinere, lucru care lui Luca i se părea dezagreabil şi le căina pe fete pentru că şansa lor la un job mai bine plătit trebuia să treacă printre degetele acestui boşorog libidinos şi decrepit. De multe ori îi venise să i-o zică, să-i spună de la obraz că e ruşinos şi lamentabil comportamentul lui dar se abţinea în ultimul moment. Bestia era un personaj extrem de important şi influent în lumea proiectanţilor industriali şi un cuvânt de al lui îţi putea închide definitiv cariera. Aşa că Luca ajungea să tacă şi să suporte pe lângă ceilalţi, îmbărbătându-se în gând cu speranţa că odată terminat proiectul, cartea lui de vizită devenea mai bogată şi putea chiar îndrăzni să aplice la lucrări şi mai importante. Ori asta însemna, în primul rând, bani mulţi apoi o carieră la care visa de pe vremea studenţiei şi de ce nu chiar şi o femeie frumoasă pe care să o iubească dar la care nu îndrăznea să spere. Roma era plină de femei superbe, dar Luca nu avea nici timp şi nici bani ca să poată crede că ar putea fi băgat în seamă de vreuna din ele, aşa că doar tânjea uneori simţind cum îşi pierde tinereţea fără să simtă alături de inima lui un suflet de femeie.

Gara era goală la ora aceea atât de matinală. Lumea din suburbii pleca la muncă mult mai târziu. Şi oricum în Nettuno, ca şi cap de linie, niciodată nu vedeai mulţi călători.
Îşi cumpără o cafea de la un automat şi ieşi pe peron să poată fuma liniştit o ţigare lângă băutura caldă. Toate băncile erau goale şi ude de la ploaia care căzuse toată noaptea. Doar una părea uscată, probabil fusese ştearsă de vreunul din acei îngrijitori chinezi pe care acum îi vedeai cam prin aproape toate gările din suburbiile Romei, trebăluind tăcuţi şi rapid peste tot, alegând să facă muncile cele mai murdare şi mai degradante pe bani puţini, ca de altfel toţi emigranţii de care era plină Italia.
Pe bancă o femeie aştepta. Luca se apropie încet şi din politeţe o întrebă dacă e liber locul de lângă ea. Femeia nu răspunse ca şi când nu ar fi auzit sau poate fiind prea ocupată să găsească ceva de aprins ţigarea pe care o ţinea în colţul gurii. Părea grăbită în gesturi şi puţin nervoasă că nu găsea în poşeta imensă din poală plină de, probabil, o mulţime de alte chestii inutile care foşneau sub mâinile ei nervoase. Nu putu să-i vadă faţa aplecată peste geantă din cauza părului lung şi negru căzut peste ochi. Nici el nu avea brichetă, aprinsese ţigarea cu ultimul chibrit dintr-o cutie din acelea cum primeşti prin baruri, dar care nu au mai mult de patru cinci beţe.
Se apropie de femeie şi îi intinse ţigarea lui cu capătul aprins către ea, într-un gest ca o invitaţie. Când femeia ridică ochii către Luca acesta fu surprins de culoarea lor stranie. Nici verzi nici albaştri ochii femeii erau grozav de mari şi pătrunzători, sclipind metalic în lumina palidă a dimineţii. Nu părea să aibă mai mult de 30 de ani. Fără a fi foarte frumoasă faţa avea trăsături clare şi bine conturate. Genul acela care convingea pe oricine fără prea mult efort.
Femeia îl prinse pe Luca de mână şi-şi întinse gâtul către el, lipindu-şi capătul ţigării ei de capătul aprins al ţigării lui. Cât timp pufăi să o aprindă privi doar în ochii lui. Imaginea astfel oferită de femeie părea mai degrabă imaginea unui act sexual. Poziţia ei seducătoare, decolteul larg în care se zăreau o pereche de sâni cu pielea foarte albă, gura ţuguiată care smotocea filtrul ţigării între buze sugând aerul şi obrajii supţi în efortul gestului, îl făcură pe Luca să aibă o erecţie bruscă. Se ruşină îngrozitor şi scăpă pe jos paharul cu cafea. Femeia se comportă natural ca şi când nu ar fi observat schimbarea lui evidentă şi îi făcu semn din ochi să se aşeze lângă ea apoi scoase un termos din geanta imensă şi umplu capacul cu cafea pe care i-l întinse zâmbitoare. Gestul ei, oarecum matern, dat fiind situaţia jenantă în care se afla îl calmă un pic. Femeia arăta seducător şi mirosea a iasomie. Părea naturală, fără fiţe în cap, elegantă în gesturi şi foarte calmă.
Capacul de termos, fiind unicul pahar, îl împărţiră cu cafea între ei. Lui nu i se păru nimic ciudat că bea cu străină din acelaşi pahar, atingând cu gura locul atins de buzele ei.
Vru să o întrebe ceva dar ea, observându-l, îi puse un deget peste gură ca şi când nu ar fi vrut să deranjeze liniştea dimineţii cu cuvinte de prisos. Adevărul este că pentru Luca, această întâlnire neaşteptată soldată deja cu un eveniment, dorinţa ei de a nu vorbi deloc nu i se păru stranie. Acceptă cuminte hotărârea ei şi fumară liniştiţi mai departe, unul lângă celălalt, în gara pustie la acel ceas matinal al dimineţii. Din când în când, aerul care adia liniştit, aducea în nările lui parfumul femeii. Un parfum discret de iasomie şi frunze de tutun.
Îi plăcu mirosul, emana fineţe dar şi forţă. Ar fi fost curios să ştie cum face această femeie dragoste. Probabil că era genul care accepta cu naturaleţe orice în pat. Noroc că şuieratul trenului care se apropia îl smulse din gândul obsesiv.
Când trenul ajunse la peron, femeia se ridică prima şi îi făcu semn din cap să o urmeze către ultimul vagon.
El urcă primul şi îi întinse mâna să o ajute şi pe ea. Ea îl ţinu strâns de mână şi când ajunse sus se lipi de el intenţionat. Apoi plecă prima către mijlocul vagonului.
Nu era nimeni în vagon. Femeia se aşeză pe unul din locurile din mijlocul şi îi făcu semn să se aşeze lângă ea. Luca alese locul din faţa ei, prefera să o privească în faţă căci cu cât o studia mai mult cu atât îşi dădea seama cât era de spectaculoasă.
Ea nu spunea nimic, privea pe fereastră la gara slab luminată şi la picăturile de ploaie care începuseră să cadă stropind geamul.
După ce trenul se urni, trase perdeaua acoperind fereastra şi se ridică în picioare. Luca nici nu apucă să facă vreun gest când femeia i se şi aşeză în poală cu picioarele desfăcute presându-l cu bazinul făcându-l să simtă toată căldura care dogorea între picioarele ei. Îl încolăci cu mâinile de gât şi începu să-l sărute băgându-i limba în gură ca şi când l-ar fi scotocit, muşcându-l apoi de buze cu dinţii ei micuţi. Când îi prinse limba captivă în gură începu să sugă atât de tare încât Luca simţi extraordinar de tare dorinţa să se lase posedat de femeia asta străină şi nemaipomenită.
Adrenalina născută din teama de a nu fi descoperiţi de controlorul din tren făcu să-i crească nivelul de excitaţie la un grad la care nu ajunsese niciodată până acum şi jocul ei nebunesc părea rupt din ireal, încât tot ce i se întâmpla părea mai degrabă un vis. Dacă nu ar fi simţit puternic muşcăturile ei ar fi crezut că poate este încă în pat visând una din acele imagini care îi perturba deseori nopţile lui singuratice.
Se lăsă tot timpul actului condus de ea, iar mişcările ei peste el erau atât de naturale şi lascive în acelaşi timp că termină relativ repede dar ea nu se ridică imediat. Îl sărută în continuare, îmbrăţişându-l strâns. Apoi începu să-i bage limba în ureche suflând încetişor, oftând ca şi când i-ar fi cerşit toată bărbăţia lui. Nu după mult timp femeia reuşi să-l monteze încă o dată. Era ca o maestră în arta de a face sex că Luca se simţi subjugat pe deplin de străină. Când femeia se sătură, îl sărută lung pe gură apoi pe frunte, se ridică şi îşi îndreptă fusta nu înainte de a se şterge discret cu un şerveţel pe picioare, pe urmă îşi luă geanta şi plecă către celălalt capăt al trenului fără să spună nici un cuvânt.
Lui Luca îi trebuiră minute bune să-şi revină din surpriza întâmplării care-l dăduse gata. Se trezi din amorţeală abia când trenul frână brusc în staţie. Auzind zgomotul făcut de vocile călătorilor care urcau în tren îşi îndreptă precipitat hainele de pe el aflate în dezordine şi o zbughi şi el în direcţia în care o luase femeia. Nu trebuia să o piardă cu nici un chip. Voia să îi afle numele şi, de ce nu, telefonul ei, ori vreo adresă de e-mail, orice care să o pună în contact cu el şi să o reîntâlnească. O, Doamne, nu trebuia să se termine aşa. Femeia asta nu trebuie să dispară altfel, mai târziu peste câtva timp o să creadă că doar a visat. Voia să se repete tot ce i se întâmplase. Voia mult mai mult. O voia pe femeie pentru el.
Călătorii începură să aglomereze trenul şi înaintarea în direcţia în care o luase femeia deveni tot mai greoaie. Trebui să aştepte să se aşeze toată lumea pe scaune şi trenul să se pună iar în mişcare ca el să poată iar înainta.
Trecu înnebunit prin toate vagoanele uitându-se la toate femeile care aveau părul lung şi negru, dar nici una nu era femeia lui. Când ajunse în capătul trenului se gândi că poate ea intrase într-unul din camerele de toaletă dintre vagoane şi din cauza asta nu o găsise aşa că refăcu drumul iar către ultimul vagon. Degeaba. Femeia dispăruse.
Disperarea de a fi pierdut-o şi alergătura dintr-o parte şi alta a trenului îl obosi. Îi venea să-şi tragă palme şi pumni în cap că a lăsat-o să plece atât de uşor. De ce naiba nu o apucase de mână strâns şi să nu o lase să plece? De ce nu o întrebase nimic? De ce rămăsese ca prostit în scaun în timp ce ea se îndepărta? Doamne cât de tâmpit a putut fi!
Când ajunse iar la ultimul vagon se uită la locurile pe care şezuseră amândoi, de fapt pe locul pe care făcuseră dragoste. Acum şedea pe el o cucoană grasă cu doi copii gălăgioşi care se foiau de colo colo deranjând pasagerii somnoroşi. Îi veni să o arunce pe grasă din tren.
Nu mai dură mult şi trenul ajunse în Gara Termini din Roma. Aşteptă ca toţi pasagerii să coboare, mai ales grasa cu copii şi când nu mai fu nimeni în vagon începu să caute febril pe lângă scaunul pe care stătuse el şi străina minunată. Se gândi că cine ştie, poate i-a căzut din poşeta în care toate păreau dezordonate, ceva, orice, vreun bileţel sau vreo carte de vizită a femeii. Orice indiciu, chiar şi vreo batistă sau măcar unul din şerveţele ei care să-i amintească de mirosul ei de iasomie amestecat cu frunze de tutun. Sub scaune nu era nimic, nici între scaune, pe nicăieri.
Abia într-un târziu Luca se convise că este în zadar orice căutare. Nu mai rămăsese nimic. Decât amintirea atingerilor ei şi vag câteva urme din parfumul ei rămase pe hainele lui.
Coborî din tren simţind tristeţe. O luă agale către staţia de taxi şi se trânti pe bancheta primului taxi peste care dădu. Tot drumul pe care îl parcurse până la institutul de proiectare nu făcu altceva decât să viseze la femeia din tren. Probabil că nu avea să o mai vadă niciodată şi îşi dădu seama că nu doar că nu ştia nimic despre ea dar nici măcar vocea ei nu ştia cum sună din moment ce tăcuse tot timpul. Da, probabil că după ceva timp avea să creadă că de fapt tot ce s-a întâmplat a fost doar o nălucire de a lui chiar dacă fusese cea mai frumoasă întâmplare din viaţa lui. Şi cea mai incredibilă. Nici măcar nu ar fi putut să o povestească cuiva. Cine naiba ar crede ce i s-a întâmplat? Cum adică să crezi că uite aşa vine din senin o femeie frumoasă, fatal de frumoasă şi, fără să spună nimic, începe să facă dragoste cu tine fără nici un fel de pretenţie într-un loc public şi cu risc imens de a fi descoperit, cu mişcări care ar înnebuni pe oricine, după care pleacă fără să ceară absolut nimic în schimb.
Când ajunse la institut deja toţi colegii lui erau la planşete şi lucrau de zor. Bestia încă nu apăruse şi Luca se simţi norocos că nu dădu nas în nas cu boşorogul la intrarea în institut care cu siguranţă că l-ar fi boscorodit pentru întârzierea de câteva minute.
Timp de câteva ore lucră ca un apucat. Greşi câteva planşe pe care le rupse apoi motolindu-le şi împrăştiindu-le nervos sub planşetă.
După un timp apăru Giovanna, fata de la planşeta din faţa lui, să-l întrebe dacă îl supără ceva şi dacă nu vrea cumva să bea o cafea să se liniştească. Bestia trebuia să apară din clipă în clipă şi ar fi bine să se liniştească şi să strângă de pe jos planşele greşite. Fata părea îngrijorată serios din pricina lui. Ţinea mult la el mai ales că în repetate rânduri el o ajutase ori de câte ori ea avusese nevoie de sfaturile lui. Putea să-şi vadă de treabă de atâtea ori dar era altruist din fire aşa că Giovanna ţinea realmente la Luca şi simţi în sinea ei că se întâmplase ceva cu el în dimineaţa asta. Îi aduse amabilă o cafea de la filtrul din colţul sălii şi îi strânse planşele stricate de pe jos. Când se apropie de el văzu că îi tremurau mâinile pe planşetă şi începu să se îngrijoreze serios în privinţa lui. Oare o fi băut toată noaptea? Chiar şi ochii îi păreau tulburi. Nu-l văzuse niciodată atât de zăpăcit ca în dimineaţa asta.
Îi întinse cafeaua şi se întoarse către planşa ei.
Lui Luca i se păru cafeaua groaznică. Probabil că, în subconştient, se aşteptase să simtă acelaşi gust care-l simţise de dimineaţă când băuse din cafeaua din termosul necunoscutei.
Îşi aduse iar aminte de buzele ei şi de mirosul de iasomie şi frunze de tutun. Nu putu să bea cafeaua oferită de Giovanna, aşa că o puse deoparte. Fata văzu dar nu zise nimic. Îl plăcea pe Luca dar nu îndrăznea să-i zică ceva care să-l supere sau să-l deranjeze mai ales că ştia că pe el îl plăceau toate fetele din echipă şi nu credea că ar avea vreo şansă la el. Şi era atât de naiv! Habar nu avea că toate mureau după el şi cum naiba să nu-l placă toate? Luca arăta cel mai bine dintre toţi membrii echipei, chiar şi boşorogul îi spuse odată, chiar dacă în zeflemea, că este unul din cei mai frumoşi bărbaţi pe care îi întâlnise în toată viaţa lui de om umblat prin lume şi că dacă nu o să reuşească în cariera de proiectant ar putea foarte bine să pozeze pentru diferite reviste de modă. Desigur că boşorogul vrusese doar să-l umilească fiindcă se ştia că din ce în ce mai multe modele masculine erau gay şi o asemenea comparaţie ar fi jignit orice bărbat heterosexual. Dar lui Luca nu părea să-i pese de asta, ca şi când faptul că arăta bine nu avea nici o importanţă aşa că l-a privit pe şeful de proiect cu indiferenţă enervându-l şi mai tare.
Pe la prânz Bestia a apărut în institut. Nervos şi plin de draci. A urlat, a jignit pe toată lumea, a concediat vreo două tipe din echipă ţipând la ele că sunt imbecile şi cretine, a rupt planşele lui Matteo şi l-a pus să refacă o muncă de sisif la care Matteo muncise o lună ca un câine, apoi a început să le ţină teoria chibritului şi să-i ameninţe ca de obicei cu concedierea şi cu ruinarea carierelor. Când a ajuns la planşeta lui Luca l-a privit straniu, a vrut să-l întrebe ceva dar a rămas cu gura deschisă. S-a apropiat de el şi Luca ar fi putut să jure că boşorogul l-a mirosit. Dar chiar l-a mirosit! S-a făcut că vrea să observe mai bine nişte repere de pe planşă dar stătea extraordinar de aproape de el şi nările bătrânului erau dilatate la maxim, iar poziţia capului era exact ca unui câine de vânătoare care amuşină după vânat. Şi apoi brusc a pus mâna pe telefon şi şi-a invitat soţia la masă. Ce tip ciudat!
La cât de zdruncinat se simţise Luca toată ziua, dacă boşorogul urma să-i zică şi lui ceva, cu siguranţă ar fi explodat şi l-ar fi luat la pumni chiar acolo în sală, fără să-i mai pese de data asta de ce s-ar fi întâmplat cu el în continuare. Dar Bestia nu i-a zis nimic.
Când s-a încheiat ziua de lucru a coborât cu toată lumea în holul de la intrare fără să mai vorbească de proiect.
O femeie aştepta liniştită, aşezată cu picioarele unul peste celălalt, într-unul din fotoliile din hol şi fuma o ţigare cu aromă de iasomie. Luca o recunoscu imediat, chiar dacă purta nişte haine mult mai sobre decât de dimineaţă iar părul era altfel pieptănat. O recunoscu după ochii imposibil de confundat, dar mai ales după mirosul de iasomie amestecat cu frunze de tutun. Simţi că i se opreşte inima din bătaie când Bestia o prezentă tuturor ca fiind soţia lui. Ea îi privi pe fiecare părând că încearcă politicos să le reţină numele. Când îşi îndreptă faţa către Luca, acesta avu impresia că ea îl priveşte ca şi când l-ar fi văzut prima oară în viaţa ei. Femeia nu făcu nici un gest de recunoaştere, nici o tresărire, nici o sclipire în ochi, nimic. El în schimb simţi cum tot holul se învârte în capul lui şi îi provoacă una din cele mai crunte migrene şi dacă nu iese afară la aer imediat avea să se sufoce.
Un gând brusc îi alertă mintea: probabil că Bestia îl „mirosise” deja, simţise pe hainele lui mirosului ei impregnat în urma îmbrăţisărilor. Probabil de asta o şi adusese acolo să le-o prezinte, lucru nemaipomenit la Bestie ştiindu-se cât e de zgârcit în privinţa detaliilor din viaţa personală.
Reuşi să nu se dea de gol în faţa Bestiei că îi cunoscuse deja nevasta, sau cel puţin aşa i se păru, şi plecă grăbit pretextând că pierde trenul.
Seara când ajunse acasă, se duse direct la frigider şi-şi luă o cutie de bere pe care o bău pe nerăsuflate ca şi când ar fi vrut să stingă un foc ce-l mistuia chinuitor.
Taică-său veni şi el acasă şi începu să converseze vesel şi curios ca de obicei, bombardându-l cu întrebări aşa cum făcea în fiecare seară:
-Ce-ai mai făcut azi? Te-ai întâlnit cu cineva? Pe lângă cine ai trecut azi?
-Mi-a mers bine azi, papa. Şi da, m-am întâlnit cu nevasta şefului. Dar nu am trecut chiar pe lângă ea. Mi-a fost imposibil să o ocolesc.
-Şi? Cum este ea? Că el, din ce mi-ai povestit tu, este un tip diabolic.
-Ea este extraordinară, papa. Neaşteptată şi deosebită de orice am întâlnit vreodată.

Povestea este doar o psi-luneală, iar alte poveşti desigur că le găsiţi scrise de cei care se semnează în tabelul ei aici.