Triunghiul morţii

-și adică, oare ce aș putea să-i spun?
Victor îşi rodea nervos capătul creionului în faţa şefului cel mare care azi, ca niciodată, era hotărât să schimbe toate regulile. De când îi anunţase pe el, pe Stelică de la administrativ şi pe dom’ Costel de la contabilitate că o pun repede de o şedinţă şi că totul este ultra ultra ultra top secret, simţea că nervii stau să-i explodeze dintr-o clipă în alta. Te pomeneşti că o să-i ceară iar situaţia producţiei şi iar o să-l certe că a rămas în urmă, că nu e în stare să-şi stăpânească lucrătoarele din subordine, că o să-i ia 10% din salariu dacă nu atinge norma obligatorie, sau că o să-i schimbe locul de muncă cu cel al portarului şi tot felul de chestii din astea de rahat care-i stricau ziua.
Când îşi depusese prima dată cv-ul la fabrica de confecţii din oraş lui Victor nici nu-i trecuse prin cap că o să aibă în subordine aproape treizeci de femei. Însă el fusese persoana cea mai calificată pentru postul de şef producţie şi după interviul cu şeful cel mare câştigase postul în faţa celorlalte candidate ce aşteptau nervoase pe holul din faţa secretariatului-o fată de aceeaşi vârstă cu el, drăguţică la faţă dar cam grăsuţă şi o tanti mai în vârstă şi ridată care fuma ca un şarpe.
Şeful cel mare chiar îi şoptise atunci cu ocazia interviului că aştepta de mult o persoană masculină pentru acest post şi că era sătul de atâtea femei în fabrică, că în sfârşit o să aibă şi el un camarad pe aceleaşi metereze. Despre ce metereze era vorba Victor nu înţelese prea bine, dar aprobase din cap, mai mult în semn de respect faţă de viitorul şef şi apoi ieşise pe uşă bucuros că obţinuse slujba şi că, de ce nu, o să fie şef peste femei. Doamne, ce bine îi suna viitorul atunci.
Însă doar în ziua aia se simţise bucuros pe deplin. Femeile erau destul de multe la număr şi vorbeau porcos în secţie amuzându-se pe seama lui că e tânăr şi că încă mai roşea atunci când se simţea intimidat. Ba unele chiar veneau la serviciu îmbrăcate în fuste foarte scurte şi când se aşezau la maşinile de cusut ţineau înadins picioarele desfăcute ca să li se vadă chiloţii. Una chiar a venit într-o zi fără chiloţi pe ea şi Victor, chiar dacă se străduia să nu privească niciodată în direcţia meselor de cusut ci doar deasupra lor, se roşise atât de puternic încât toate femeile se prinseseră ce se întâmplă aşa că râdeau şi-şi făceau semne pe la spatele lui. Altădată l-au prins tocmai când venea de la o şedinţă de producţie şi au început să-l înghesuie într-un colţ aş atelierului prefăcându-se a fi curioase în privinţa planului de lucru-auzi ce minciună!- şi se frecau de el cu neobrăzare iar una dintre ele, profitând de înghesuială, i-a pus mâna pe pantaloni da da, tocmai acolo în zona aceea şi l-a strâns atât de tare că i-a venit să sară în sus şi apoi toate au început să râdă zglobiu şi s-au prefăcut a fi îngrijorate ca nu cumva lui să i se fi întâmplat ceva. Şi din cauza asta nu reuşea niciodată să fie cu lucrările la zi din planul de producţie.
Sau poate nu doar el era singurul care avea bătăi de cap şi întârzieri, de fapt şi Costi, şeful contabilităţii, avea vreo trei femei în subordine doar că el fiind mai bătrân poate că nu era luat în balon prea tare de colegele şi subalternele lui. Stelică era cel mai fericit, el nu avea în subordine decât pe femeia de serviciu şi pe şoferii de pe autoutilitare. La el era chiar boierie.

-Domnilor, începu şeful cel mare în modul cel mai protocolar, trebuie să terminăm cu debandada. Trebuie să luăm măsuri urgente împotriva acestor canoane, dar ce zic eu canoane, mai degrabă această penitenţă la care suntem supuşi toţi bărbaţii de mult timp încoace.
Şeful cel mare vrând să dea greutate cuvintelor se ridică din fotoliul uriaş din spatele biroului, şi începu să se mişte încolo şi încoace gesticulând prin aer cu mâna între degetele căreia ţinea strâns un trabuc aprins şi din care trăgea cu putere, împrăştiind în toată camera nori grei de fum.
-Trebuie să nu mai permitem acestor sărbători inutile să-şi facă loc în viaţa noastră. Domnilor, decretez stare de urgenţă! Trebuie să fim uniţi, azi mai mult ca niciodată, împotriva acestor obiceiuri decadente, umilitoare faţă de masculinitatea noastră, obiceiuri care ne pun la grea încercare personalitatăţile masculine şi pe care, ca să le putem anihila trebuie să fim uniţi.
-Personalităţile, şefu? întrebă aiurit Stelică.
-Nu mă boule, obiceiurile.
-Despre ce obiceiuri vorbiţi şefu? Nea Costel, care în tot timpul discursului nu-şi ridicase ochii din hârtiile lui unde tot timpul avea ceva de calculat, puse întrebarea dând din umeri nedumerit.
-Vorbesc de zilele astea de 1 şi 8 Martie când pe femei le apucă istericalele şi au pretenţii de la noi să le înconjurăm cu tot felul de cadouri tâmpiţele, ba mărţişoare, ba flori şi felicitări, ba dulciuri, ba câte şi mai câte. Nu vedeţi că prin astfel de metode ne pun genunchii în gât? Ba mai nou, s-a importat şi Sf Valentin că deh! vor dovezi clare de iubire şi tot felul de inimioare stupide transformându-ne în nişte persoane de-a dreptul greţoase şi ridicole fiind obligaţi să ne supunem acestor ritualuri de-a dreptul prosteşti. Căci cum sunt aceste obiceiuri altfel decât P RO S T E Ş T I!
Credeţi-mă aceste trei obiceiuri, care sunt apropiate atât de fatidic între ele, pentru orice bărbat constituie un triunghi al morţii. Dacă mai acceptăm mult timp aceste uzanţe şi nu luăm măsuri drastice, o să vedeţi că vom ajunge emasculaţi.
Şi credeţi că asta le ajunge? Credeţi că le ajung aceste trei sărbători? A, nuuu!
O să vedeţi. Cu egalitatea asta în drepturi pe care ne-o tot flutură pe sub nas o să vedem că au pretenţie la ziua de 9 martie să o sărbătorească cot la cot cu noi, pe urmă or să vrea şi ziua de 5 mai că deh şi ele beau bere, apoi pe 12 mai de ziua tatălui or să spună că ele sunt mai aproape de copii de cât noi, apoi or să vrea fiecare zi de vineri, pe urmă fiecare zi de sâmbătă şi tot aşa.
Deci, eu propun ignorarea deplină a acestor zile.
-Da’ şefu, însă eu ce aş putea să le spun? Victor se uita pierdut la şef şi la cei doi colegi. Şefu’ eu am treizeci de femei în subordine. Dacă nu apar cu mărţişoare ori cu flori, nici nu aveţi idee ce va fi pe capul meu. Or să mă mănânce de viu şefu.
Nea Costel le rezolvă repede, n-are decât trei colege în birou, Stelică s-a scos din ecuaţie că pe tanti Veta o trimite să facă curăţenie pe sectoare, dar io? Io cum fac şeful? Cum fac eu faţă că or să mă jupoaie toate de viu.
Victor înghiţi în sec amintindu-şi de ultima înghesuială din atelier. Cine ştie unde şi cum au să-l mai pipăie contoranţele de data asta!
-Victore, uită-te în ochii mei. Eşti bărbat. Fii demn şi ia taurul de coarne. Spune un NU hotârât. Fii ferm, Victore. Nu le lăsa să mişte în front.
Şeful avea vocea gravă dar plină de îmbărbătare. Era atât de convingător că toţi trei ieşiră din birou plini de elan ca şi când ar urma să pornească o nouă revoluţie.

Şeful închise uşa în urma lor şi se aşeză tacticos pe fotoliul uriaş ridicându-şi picioarele pe birou şi pufăind din trabucul ajuns în forma unui chiştoc umed.
Telefonul mobil sună un tril de greieraş şi şeful sări ca ars-era tonul programat ori de câte ori suna nevastă-sa.
-Da Mimişor. Vin de vreme azi acasă, pisoiaş. Sigur că nu am uitat ce zi e azi, iubiţico, nu sunt eu ursuleţul tău drag? Desigur că ţi-am luat un cadou frumos.
Ei draga mea, e surpriză de la motănel. Şi flori am luat. Da, şi tortul e comandat. Trec pe la mama să-i duc şi ei nişte flori şi apoi vin acasă încărcat de daruri pentru iubiţica mea. Să trec şi pe la mama soacră? Da, Mimişor, ai dreptate, e şi ziua ei, trebuie să-i duc şi ei ceva acolo. Da pisoiaş, ai dreptate. Şi ea e femeie.
Da motănica mea pufoasă, uite doar ce am terminat o şedinţă extrem de importantă şi acum mă pregătesc să vin acasă. Te sărută motănelul tău. funny-love-quotes

poza e luată de pe net

La mulţi ani tuturor prietenelor,fetelor, doamnelor, mamelor, dar mai ales celor pe care le frecventez fără a le cunoaşte: doamna psi,almanahe oama, diana, scârbette, gabriela, cita, scorpia,carmen, dor, andreea, dictatura,anacondele, vero,

Anunțuri

34 de gânduri despre „Triunghiul morţii

    • Daaaaaaa 😆
      Dar ideea acestei fantezii mi-a venit citind câteva bloguri unde unii se bat cu cărămida în frunte declarându-şi făţiş aversiunea faţă de astfel de sărbători. Şi uite aşa, privind la ei, m-am gândit că şi ei au undeva, în real life, o mamă şi/sau o iubită în faţa cărora nu se mai manifestă cu atât curaj de-a dreptul revoluţionar :mrgreen:

      • Acum, serios vorbind, eu am întîlnit în viaţa reală şi oameni care nu sărbătoreau nimic: nici măcar ziua de naştere, nici nimic nimic nimic. Ce să le faci? Dreptul lor. Da’ măcar recunoşteau şi nu umblau cu dubla măsură: una spunem, alta fumăm.

      • Pff, să ştii că dacă mie mi se pare amuzant că unii nu recunosc că de fapt şi ei îşi sărbătoresc femeile din viaţa lor, punând asta pe seama unui orgoliu mai mult copilăresc decât altminteri, faptul de a NU sărbători nimic mi se pare de o tristeţe iremediabilă.
        Cum adică? Să nu-ţi placă să dăruieşti sau să primeşti cadouri? Nici măcar nu contează la ce valoare materială se ridică acele cadouri cât contează sufletul pe care îl pui în acele cadouri. Căci atunci când faci un cadou de fapt dăruieşti un pic de suflet din tine.
        Adică, nimic de zis faţă de modul lor de a trăi. Cam rece totuşi şi fără nici un haz. Sau poate că nu toţi au suflet.

      • Culmea e că o astfel de familie, s-a nărăvit de la noi 🙂 şi acum sărbătoresc tot tot tot 😛 Au prins gust de festivism 🙂 Problema lor era una de educaţie. Făceau parte nu ştiu din ce sectă religioasă şi nu le spusese nimeni că anumite ocazii trebuiesc marcate sărbătoreşte. Asta E!

  1. Îţi mulţumesc mult! La mulţi ani cu bucurii şi împliniri! O rugăminte am. Nu ştiu dacă ai vrut să faci o singură persoană din Dan şi Diana, ceea ce nu face decât să ne bucure, sau e o mică scăpare, dar Dana nu a trecut prin gara noastră pentru doi 😀 Sper să nu te superi pe mine.
    Să ai o zi minunată!

    • Cum o să mă supăr? Am să fac rectificarea cuvenită. Dar azinoapte când am făcut postare începuseră deja să-mi alerge toate literele, jucăuşe, prin calculator, pe taste ba chiar şi prin pat şi pe perdea 🙄

  2. La Mulți Ani !, doar zile fericite și pline de iubire îți dorim, alături de cele mai calde și sincere urări de sănătate și împliniri în viața profesională și socială !
    Acesta este un mesaj „clasic” pe care nu numai bunul simț ci și aprecierea pe care o simțim în ceea ce te privește, transformă „corvoada” și „rutina” trecerii prin astfel de aniversări într-o plăcere reală și sinceră.
    Dar dacă, din motive independente de voința ta și-a noastră, urările noastre nu te vor găsi în cea mai bună dispoziție sau stare sufletească, dacă feluritele și de multe ori nemeritatele amprente ale vieții nu te-au atins în ultimele zile într-un mod tocmai fericit, te rugăm să crezi, și să speri că TREBUIE să existe o lege a compensației, o lege care va face să vină și o zi începând cu care, toate anotimpurile să îți devină calde primăveri, învăluite în parfum de flori de câmp și începând cu care toate zilele să îți devină fericite și pline de iubire zile de „8 Martie”.
    Cu drag, Diana și Dan.

  3. Draga Mitzaa Biciclista, am intrat cu totul intamplator pe blogul tau, de pe „Deca(b)logul muschetarilor” (unde comentez ca „Iepurele de Martie”). Am citit aceasta fraza: „ultimele scrieri pe care nu m-am putut abține să nu le postez” si indraznesc sa-ti atrag atentia ca dubla negatie este o afirmatie. Adica, daca nu te-ai abtinut de la a NU posta, inseamna ca ai dat NEpostatului frau liber, deci NU ai postat. 😉 Corect este „nu m-am putut abtine sa le postez”. Este o greseala pe care o fac 99 % din rromani.

    La multi ani!

    • Mulţumesc pentru observaţie 🙂
      Ce coincidenţă! Tocmai mă întorsesem de pe blogul muschetelor şi observasem că nu mi-a intrat un comentariu ( în care îţi şi pomenisem numele), e adevărat cam lung şi probabil nu foarte prietenos-comentariul adică- pe pagina de la descriere. Şi acum să dau peste tine aici. Tare!

      • Pai, ar fi trebuit sa stii ca wordpressul nu accepta comentarii neprietenoase despre Iepurele de Martie.

      • Dar depinde din al cărui punct se priveşte: al ogorului sau al morcovului?

      • Din nici unul. Eu crezusem ca enuntul asta: „nu mi-a intrat un comentariu ( în care îţi şi pomenisem numele), e adevărat cam lung şi probabil nu foarte prietenos-comentariul adică-” se refera la un comentariu nu tocmai prietenos fata de mine. Acum – dupa ce am citit si comentariul – am inteles ca nu e prea prietenos fata de muschetari. Fata de mine, comentariul mi se pare, din contra, chiar magulitor, lucru pentru care nu pot decat sa-ti multumesc!

        Acum, eroarea de perceptie din partea mea o data indreptata, ramane sa meditam amandoi asupra tulburatorului caz de telepatie in care am fost implicati: eu ti-am scris pe blogul tau exact in momentul in care tu scriai despre mine pe blogul muschetarilor. Sa fie, oare, o simpla intamplare?

        P.S.: Mi se pare extrem de inspirata descrierea impresiei pe care ti-a facut-o „Cei trei muschetari” in copilarie. Coincide EXACT cu cea pe care mi-a facut-o si mie. Doar ca eu nu mi-am schimbat opinia atat de radical, cand am mai crescut. Sa nu uitam ca, pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, perucile nu aparusera inca, iar muschetarii erau, totusi, superiori taranilor, ca educatie, nobili fiind. 😆

        La fel de inspirata mi se pare si opinia despre „Deca(b)logul muschetarilor”.

      • Este adevărat, dar Ludovic al XIV lea deja le purta şi era sfătuit să nu facă baie foarte des. Ori eu zic că muschetele noastre fac referire la perioada regelui soare, de după cei douăzeci de ani când ei fuseseră bravi, tineri, frumoşi şi iubiţi de hangiţe. Pe la patruzeci de ani chiar şi în vremurile noastre că suntem bibiliţi de vitamine, doctori,şamponaţi, tunşi frezaţi şi daţi cu gaz contra păduchi, alea alea alea, şi tot ne mai cad părul şi dinţii, oasele cam scârţâie iar gingiile nu mai sunt aşa de tari şi plăcute la vedere. Dar pe vremea aceea?
        Desigur că eu mă amuz, fiind mai degrabă ironică decât satirică. Însă fiindcă sursele mele de inspiraţie pentru poveşti vin din viaţa reală iar internetul tot din real life face parte oricât de mult ar zice unii că nu, nu mă pot abţine să nu circul nestânjenită dintr-o parte în alta de pe un blog pe altul, că uite aşa mai învăţ şi eu câte ceva. Vorba ceea: ţinem neuronul ocupat ca să nu fugă pe câmpii după prins de muşte.

    • „Desigur că eu mă amuz, fiind mai degrabă ironică decât satirică. Însă fiindcă sursele mele de inspiraţie pentru poveşti vin din viaţa reală iar internetul tot din real life face parte oricât de mult ar zice unii că nu, nu mă pot abţine să nu circul nestânjenită dintr-o parte în alta de pe un blog pe altul, că uite aşa mai învăţ şi eu câte ceva.”

      Pai foarte bine! Nu asa facem toti? 😀 Plus ca si eu comentez pe „Deca(b)log” tot ca sa ma amuz, lucru pe care l-am si scris explicit acolo. Si, cu cat sunt muschetarii mai scortosi si mai „anticomunisti” si mai „intelectuali de dreapta”, cu atat ma amuz mai tare pe seama lor! 😆

      • Asta am văzut. De asta am şi scris ce am scris. Comentariile au la bază doar propriile observaţii. Mi le asum, le susţin şi combat pentru ele. Indiferent cu cine. Dacă nu fac faţă, atunci mă retrag. Dar niciodată nu plâng :mrgreen:

    • Lol! Dacă imaginaţia ta, pe care eu am avut onoarea s-o descopăr ca fiind fără limite, îl vede pe marele Toma într-una din încercările mele, înseamnă că pot să mai îndrăznesc care va să zică să-mi mai dau cu peniţa în frunte.

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s