Îmi plac pantofii de damă
Cu șiret sau doar cataramă
Ce țin, fedeleș, legată o limbă
În lumea pe care moda o schimbă.
Îmi plac pantofii cu talpă din lemn
Care așteaptă, parșivi, doar un semn,
Bocănind încet același cuvânt
Învârtit, tacticos, ca o moară de vânt.
Îmi plac pantofii cu tocul înalt
Ce m-ajută atunci când vreau să mă salt
Peste umărul celui ce așteaptă, tăcut,
Ca pe buzele lui să-mi mai las un sărut.
Îmi plac pantofii cu botul rotund
Care, parcă secrete-mi ascund,
Lăsând la iveală doar ce le convine,
Dorind să fie purtați de oricine.
Îmi plac pantofii cu talpă platformă
Care nu se sfiesc să facă reformă,
Dând o tentă de retro la ce e modern
Fără iz desuet, candidând la etern.
Îmi plac pantofii din piele întoarsă
Fiindcă îmi fac ziua frumoasă
Atunci când pășesc, agale, pe stradă
Spre bărbatul care vreau să mă vadă.
Un blog de poveste 
Si mie imi plac pantofii, dar astia din poza sunt chiar beton 😆
Și mie. De asta am și scris poezia așa, legându-mă de fiecare element specific pantofului. Că se vadă că exact aceștia îmi plac 🙄
Dar cel mai mult mi-a plăcut inima din talpă. Tocmai de asta am vrut să dau o tentă romantică 😳
Bai, tie iti cam plac pantofii…
De fapt, nu iti plac, tu lasi impresia ca poti savura o pereche de pantofi. Ma intreb cum probezi o pereche de pantofi :))
De ce am oare eu impresia ca un barbat n-ar putea scrie niciodata despre dragostea lui, pantoful? 🙂
Daaaaa, recunosc că am astfel de plăceri.
Hmm, o pereche de pantofi se probează astfel: mai întâi admiri în oglindă cum vine pantoful pe picior. Dacă imaginea oferită este cea dorită, pantofii se cumpără fără a sta prea mult pe gânduri. Pe urmă, când ajungi acasă, verifici și cât de comozi sunt 🙄
Nu ai doar impresia că un bărbat nu ar putea să scrie despre așa ceva. Este chiar o certitudine
Ah, admit!
Da, si se verifica dand ture prin casa, banuiesc. Tinand asa piciorul pe toc, invartind usor. Rudicand piciorul si exclamand: Sunt foarte comozi 🙂 Stii ce bine ma simt in ei?
Nu stiu, nu ma pricep, pot doar sa-mi imaginez 🙂
Cei din poza sigur nu se cheama altfel decat pantofi ? E prea mult pentru mine…
Buna ziua Mitzaa, ma bucur ca am gasit nitel timp pentru o scurta vizita. Poezia, frumoasa, mi-a adus aminte de o intimplare din studentie: o colega de grupa nu a avut ce face si m-a rugat sa o ajut (cu parerea) la cumparat o pereche de pantofi. Nici eu nu am avut ce face mai bun si am acceptat. Asa ca am pornit la cumparat pantofi prin oras si am convins-o sa isi cumpere o pereche (parca vad si acum pantofii aceia) de culoare ocru spre caramiziu, daca puteti vizualiza. Era cam singurul model care i se potrivea, domnisoara avind gleznele un pic grosute si – prin urmare, nu oricare model ii venea bine. A plecat acasa cu pantofii recomandati de mine, foarte multumita de achizitie si de sfat. A doua zi insa, m-a abordat furioasa: „bai, Nimeni, a trebuit sa ma intorc in oras si sa imi cumpar un rind complet de haine din cauza ta! M-ai facut sa cumpar o pereche de pantofi care nu mi se potriveau la nici o haina!”. Insa pantofii erau, sa stiti, foarte frumosi. Si ii veneau bine. De aceea colega a preferat sa isi mai ia haine decit sa arunce pantofii.
Dincolo de intimplare, stiti cintecul: Avea un picior / Foarte usor / Si o botina / Din cea mai fina …
Bună ziua dlNimeni, colega dumneavoastră a luat decizia corectă. Păi nu era păcat de pantofii pe care i-aţi ales? Cum altfel să fie puşi în valoare decât asortaţi corespunzător? 🙂
Eu foarte greu mă las convinsă să plec însoţită la cumpărături. Şi asta fiindcă nu-mi place să mă grăbesc. Dar deloc, deloc, deloc! 😳
Este bine ca fiecare sa dispuna de suficient timp spre a-si face cumparaturile.
In alta ordine de idei, va rog sa aflat ca Omulsicetatea a citit comentariile dumneavoastra de pe blogul meu si i-a placut cum scrieti.
Vă mulţumesc şi îi mulţumesc şi domniei sale. Iar dacă mai aveţi puţintică răbdare am să postez o altă poezie. Dar în alt registru 😉
Rabdare avem, cu banii e mai greu. Asa ca nu va grabiti, calitatea inainte de toate!
Cum poti sa calci pe-o inimioara
Fara ca-n talpa sa te doara?
Sa te inalti cu 10 centimetrii e permis
Chiar de strivesti asa un cord deschis?
Hihihihi! Ia uite cum se vede salvatorul de vieți din tine. Nu ai face rău nici măcar din dragoste.
Că-ţi plac pantofii nu mă mir şi nu mă mir nici că ai spus-o firesc, în versuri.
Ce nu pricep eu: ilustraţia pusă de tine, nu este de fapt, o sanda?
Ba da. Dar mi-a plăcut foarte mult şi ideea în sine. Şi aşa mi-a dat mie bine în topică 😀
Adică una-mi promiţi şi alta-mi arăţi, da? 😛
Eiiii, d-apoi ai văzut femeie să spună aşa grozăvie, adică adevărul gol-goluţ! 🙂
mergea să înscrii poezia în concursul blogal. de ce nu o faci? 🙂
doar niște adăugiri… și gata! ai avea șanse la podium!
Păi fiindcă mi-a plăcut să o scriu doar pentru plăcerea de a scrie 🙂
si mie imi plac pantofii; de dama fireste! si mai mult imi plac cizmele; cu toc inalt…
mmm… de fapt cel mai mult si mai mult imi plac gambele frumos arcuite pe care le invelesc…
Câtă învăluire! Când de fapt îţi plac picioarele, cu sau fără pantofi. De damă 😛
Nu-mi plac acesti pantofi, POEZIA IMI PLACE!
Cel mai frumos articol despre pantofi pe care l-am citit eu. Mi-a placut mult mai ales vresul final” spre barbatul care vreau sa ma vada”. Ai tu un fel de a spune lucrurile…cum nimeni nu il are.
Mulțumesc, ești prea amabilă 🙂