Povestea mea dragă

-Să-mi spui o poveste.
-Doar dacă te bagi în pat.
-Uite, m-am băgat. Acuma spune.
-Acoperă-te și cu pătura până la bărbie, cum te-am învățat.
-M-am acoperit. Uite, bag și mâinile și tu o să strângi pătura pe lângă mine până mă fac ca un mormoloc. Acuma spune poveste.
-Spun.
-Pe care o spui în seara asta?
-Ivan Turbincă.
-Nu, că iar visez că mă bagă Ivan în turbinca lui dacă nu sunt cuminte, și tu știi că eu niciodată nu sunt cuminte.
-Statu Barbă Palmă Cot.
-Nu pe asta, buni, că mâine mergem toți copii la izlaz și iar trecem prin pădurice și Stelă cu Gigi și Anuța iar or să se prefacă în copaci umblători și eu am să-mi închipui iar că sunt Statu Barbă, așa că am să-i pun piedică Anuței, Stelă o să sară la bătaie că mă iau de soră-sa iar Gigi o să sară să ne despartă, și pe urmă o să apară tușa Florica, bunica lui Gigi și o să spună că numai eu sunt de vină fiindcă mereu ascult poveștile tale care mă învață să mă port bătăușă.
-Ia mai dă-o încolo și pe țața Florica, aia e bună numai de băgat zânzanie între copii. Ce-o căta muiere bătrână între o ceată de copii, nu m-am priceput!
-Păi mi-a zis data trecută că îi fac ochi dulci lui Gigi.
-Ptiu! Bat-o s-o bată norocul de fomeie năroadă care se gândește la prostii.
-Auzi buni? Da-s ochii mei dulci?
-D-apoi sigur că sunt! Baba aia e doar invidioasă că ochii ei zbîrciți nu mai pot fi dulci.
-Da ochii lui Gigi sunt dulci, buni?
-Ochii de copil sunt dulci toți. Și gata cu taina că trece timpul de poveste. Zi mai bine ce poveste să-ți spun.
-Pe care o vrei matale, buni. Dar să fie cea mai lungă, ca să adorm înainte de sfârșit, să nu fie cu întâmplări de groază ca să nu visez urât și să fie una de o știu ca să văd dacă greșești când o spui.
-Țțțț, țțțț! Nah că bună ziua ți-am dat, belea mi-am căpătat!
-Asta ce poveste mai e bunico?
-Niciuna, vorbeam și eu așa, de una singură. Hai să-ți povestesc Stan Bolovan.
-Păi asta mi-ai spus-o săptămâna trecută. Și azi, când am fost la vie cu copii le-am povestit-o și ne-am jucat de-a Stan Bolovan, și eu am fost balaurul și Stan Bolovan a fost Stelă și ne-am luat la bătaie, iar Anuța era mama lui, adică mama balaurului și fiindcă nu putea să mă bată i-a zis să mănânce bolovani ca în poveste, și el a mâncat și pe urmă era să se înece și Gigi l-a bătut rău pe spate și pe urmă Anuța ne-a spus la mama ei și tanti Vergica m-a certat că învăț copii la prostii cu poveștile de la tine și eu i-am spus că nu eu i-am dat bolovani lui Stelă și că i-a mâncat de la sor-sa din mână, dar tanti Vergica a zis că-s de vină fiindcă ascult toate prostiile de la tine, în loc să fiu fată cuminte și să cos muște pe etamină așa cum fac toate fetele mari. Zi tu buni, nu-i așa că sunt fată mare și cuminte chiar dacă nu știu să cos muște pe etamină?
-Eh, nu te uita tu în gura Vergicăi, că melița de la gura ei nu se oprește precum muștele care roiesc la oala cu miere neacoperită de ștergar, fie el și de etamină. Tu să ai grijă să fii cuminte la școală,că aia contează, p-ormă când ai avea poftă să coși muște, te-nvață buni. Și acuma, hai odată, zi ce poveste să spun că ia uite cât e de târziu, până și pisica s-a făcut covrig la capul patului, sătulă de sporovăiala noastră.
-Auzi buni? Spune povestea cum l-ai cunoscut pe taicu că asta e cea mai dragă poveste.
-D-apoi cred că ți-am povestit asta de o mie de ori.
-Păi pe asta o spui cel mai bine, buni, nu te încurci de loc.
-Eh! Trec vremurile, trec și oamenii, amintirile rămân.
-Auzi buni? Dar ție ți-a făcut ochi dulci, taicu?
-Mi-a făcut, cum să nu.
-Ahaa, de aia ai fugit cu el în lume când erai fată? Înseamnă că de aia îi e frică tușii Florica de ochii mei, crede că îl iau pe Gigi și fug cu el în lume. Da să știi buni, că eu m-am gândit să o sperii într-o zi pe tușa Florica.
-Au Doamne Sfinte! Ce-ți mai trece prin capul ăla de nichiperce?
-Păi buni, dacă tușichii îi e așa de necaz că n-are și ea ochi dulci, pot să iau niște miere din oala din beci și să mă duc pe la tușica și îi torn câteva picături peste pleoape atunci când doarme? Ia să vezi pe urmă când o să se trezească, o să aibe și ea ochi dulci, și unchieșu Stamină o să o pupe și pe ea, așa cum…..
-Ptiu, bată-te să te bată norocul de copchil pezevenghi care ești! Pe urmă te mai miri de ce se feresc de tine toate babele de pe uliță și de ce mă judecă pe mine, femeie bătrână, că nu știu să cresc cuminte un copil ca tine și că te-am făcut o năpârstoacă.
-Lasă buni, nu mă mai certa că nici un copil pe lumea asta nu te iubește cum te iubesc eu. Mai bine povestește de taicu sau de Ivan Turbincă dacă vrei, sau povestea lui Stan Pățitul, ori ce vrei matale, buni. Că mie mi-e dragă orice poveste îmi spui matale.
bedtime_story

Au mai scris despre povești dragi și membrii din clubul psi.

Anunțuri

45 de gânduri despre „Povestea mea dragă

  1. Pingback: Poveste dragă | Tiberiuorasanu's Blog

  2. Uite, aici şi aici îs poveşti spuse de bunică-mea. Am citit mai devreme la tine şi atunci mi-am amintit c-o filmasem în urmă cu vreo lună cu telefonul. Altminteri, cine ştie cât ar mai fi zăcut prin telefon, fără să le descarc. Mulţumesc. 🙂

    • Îmi pare rău. Întotdeauna am avut convingerea că nici un copil nu trebuie să fie lipsit de privilegiul de a avea o bunică sau bunic 🙂
      Poveștile spuse de ei copiilor ținuți în poală, sunt infinit mai dulci și mai interesante decât ar fi auzite în oricare altă parte.

      • Ai dreptate, dar viața hotărăște altfel, uneori. Nu mă pot plânge, căci nu stiu ce am pierdut. Viața merge înainte!

      • Așa este, nu te poți plânge de ceva ce nu știi cum ar fi fost. Eu doar am împărtășit puțin din amintirile mele.
        Nu e prima oară când o fac 🙂

      • Este o plăcere să citesc ceea ce scrii, cu atât mai mult cu cât povestești lucruri neștiute sau mai puțin obișnuite! Și trebuie să-ți mulțumesc pentru plăcutele momente de lectură pe care mi le acorzi!

      • Ei, mulțumesc 🙂
        Uite, astfel de comentarii mă fac să nu mi se pară degeaba efortul depus în ale scrisului.

      • Nimic nu poate fi degeaba, căci dincolo de comentarii, plăcerea de a scrie trebuie să fie a ta! Cred că prin scris, o parte din sinele nostru dorește să comunice cu lumea. Și sunt mereu lucruri de comunicat!

      • Este adevărat! Când scriu, mă regăsesc, cumva, pe mine. Comentariile care vin pe urmă doar confirmă faptul de a mă fi regăsit.

  3. Dacă prin regăsire înțelegi întoarcerea în timp, atunci ai șansa găsirii mai facile a sinelui! Dacă poți retrăi copilăria, te poți regăsi cu adevărat, ceea ce este un adevărat miracol în viața trepidantă de azi!

    • Cred că de asta își dau seama cel mai bine cei care citesc ce scriu. Uneori povestesc din aduceri aminte, alteori inventez pur și simplu, iar de cele mai multe ori povestesc din auzite. Dar cu adevărat, indiferent care este rostul povestirii mele, trebuie să mă simt un pic în trecutul copilăriei ca să pot găsi acea inocență caracteristică ce mă face să spun adevărul gol-goluț despre ceea ce gândesc. Dacă și reușesc să transmit ceea ce gândesc, atunci cel mai mare merit este al cititorului pentru că mi-a stat cu inima alături atunci când mi-a citit rândurile.

  4. Pingback: Poveste dragă (psi-luneli) | innerspacejournal

  5. Poveste, bunici…și ,,Ochii de copil sunt dulci toți” tot recitesc și mă înclin. Câtă dreptate ai…câtă dreptate…o zi frumoasă, de poveste…cu sufletul de Copil iubind toate lucrurile pe care le atinge. Numai bine!

  6. Pingback: Psiluneli-Poveste dragă | Cățărătorii

  7. As vrea sa inteleg chestia cu „să văd dacă greșești când o spui”. Eu am spus povestea lui Harap Alb pana mi-a venit acru si nu prea am inteles preferinta asta. Doar prin ceea ce ai spus tu poate fi explicat, dar nici dorinta asta nu prea o inteleg.

    • Este dorința copilului de a fi și el mare, ori copilul știe că, fizic, nu poate fi mare fiindcă evident este mic, și atunci are nevoie să-și manifeste întrucâtva această dorință. Orice copil recunoaște superioritatea unui matur prin cumulul de cunoștințe al acestuia iar faptul că el, copilul, îți poate arăta că știe mai bine decât tine ceva anume, îi conferă și lui o superioritate anume, mai degrabă sentimentul că uite, și eu voi crește mare ca și tine.
      Faptul că un copil corectează o poveste spusă de zeci de ori, dovedește doar tendința spre perfecțiune, perfecțiune spre care va tinde când se va maturiza, și nu neapărat faptul că este o micuță maimuță care imită gesturile educatorului său.
      Acum, sinceră să fiu, nu știu dacă și ceilalți copii gândesc exact la fel, dar mie chiar îmi plăcea să fiu atentă la felul cum mi se povestea ceva. Pe urmă, dacă povestitorul schimba elemente din povestire, îl năpădeam cu întrebările da de ce a făcut așa că tu data trecută mi-ai spus că a făcut altfel etc, dar pe de altă parte era și intenția povestitorului de a-mi verifica receptivitatea și atenția ori memoria.

      • Eu credeam ca e dorinta de dialog, de legatura activa cu cel ce povesteste.
        Insa am observat ceva (ce confirma ceea ce ai spus tu): copiii se simt intotdeauna egalii adultilor. Si eu cred ca au dreptate, numai experienta de viata difera. Noi, adultii, ii educam astfel incat sa se simta inferiori.

      • Cum să-ți spun? Ori ești negativist de felul tău ori îți place să faci acest joc al negației doar ca să vezi cum gândesc.:P Nu cred că ne place să ne educăm copii astfel încât să se simtă inferiori, ci cred că mai degrabă ne manifestăm grija față de ei, încercând să-i îndrumăm astfel încât să nu trăiască aceleași greșeli ca și noi.

      • Nu cred ca sunt negativist (dar nu pot sa fiu sigur de asta). Si nu m-am referit la tine sau la mine, ci la educatia traditionala. Poate la felul in care am fost noi educati.

  8. Bai bai bai…mai mai ca am simtit si mirosul de plita incinsa, de coceni afumati si de placinta de sfecla de zahar.
    Si cum stateam eu si rememoram timpurile peste care-au trecut doua decenii, poc, s-a terminat povestea.
    dar frumos!

      • Tuturiga este chestia aia din metal, din mijlocul cercurilor care se află pe flacăra plitelor. Mereu pline de funingine.

      • Tuturiga ii spune? Adica ala cel mai mic de metal care avea si o chestiune ca sa il poti agata, sa il scoti. Si cercurile alea trei care intrau unele in altele oare cum se numesc? 🙂

        Cococica ii spunea bunicuta la painica aia intinsa cu facaletul si facuta pe plita 🙂

      • Nu mai știu cum le spune la cercurile alea. probabil că cercuri 😆
        Moamăăăă, ce-mi place pâinița aia. Îmi aduc aminte de ea fiindcă și mie îmi făcea bunica. Era bună așa caldă cu brânză. Sau cu struguri.

  9. Cercurilor de la plitã le soacra mea le spunea “dure”. Mereu îl cãuta pe cel mai mic, care era mai mereu în foc.
    Frumuseţea poveştilor cred eu, stã în legãtura specialã pe care copilul începe încet, încet sã o aibe cu cel care povesteşte: mama, bunica, poate chiar tatãl. Povestea ca povestea dar, momentul în care ai un povestitor doar al tãu, este ceva grozav.

  10. Pingback: Scurt pe doi. Săptămâna 2. | Graffiti-uri pe pereţii "Gării pentru doi"

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s