Dorinţă

O plăcea. Însă n-avea curajul
Să-i spună ce mult o dorea,
Aşa că-i ducea doar bagajul
Când ea, ajutor, îi cerea.

Degeaba îl chema, noaptea, târziu,
Că nu îl voia de amant, păcătos.
În suflet îi vedea, străveziu,
Dorul de ea. Însă fără folos.

Ea-i povestea de bărbaţii iubiţi,
Iar el asculta, suferind în tăcere,
Imaginând nurii ei dezveliți
De biștarii vreunui om cu avere.

Dar, într-o zi, privind pofticios
Către pielea ei albă de nea,
Dorinţa-l lovi, într-un fel dureros
Şi-o silui bezmetic, jos, pe podea.

Nici lacrimi, nici rugă fierbinte,
Nimic n-au oprit pornirea-i brutală.
Ca să tacă, el îi sparse un dinte
Îi frânse şi gâtul, c-o mişcare mortală.

El nu se opri, siluia mai departe,
Liniştita femeie ce rece zăcea,
Găsind alinarea în teribila moarte,
Bucurându-se, trist, că ea nu respira.

Dorința lui, consumată într-o clipă,
Îl trezi din coșmarul, deloc pudibund,
Părăsi odaia, depărtându-se-n pripă,
Dispărând pe vecie și urlând furibund.

horror-wallpapers-21

Anunțuri

80 de gânduri despre „Dorinţă

      • Nici nu trebuie să te obișnuiești.
        Dar chiar dacă nu ne plac, nu înseamnă că ele nu există.
        Faptul că pomenim de ele, e mai mult o conștientizare a lor.
        Eu, cel puțin , așa văd.

      • Și ai dreptate, trebuie să conștientizăm, poate mai mult pentru ceilalți, căci noi, cei corecți nu cred că mai avem nevoie!

      • Știi?
        Poate că nu suntem foarte preciși în privința conștientizării.
        Poate că nu am ucis niciodată cu sânge rece. Dar dacă am ucis, fără să vrem, cu nepăsarea?

      • Aici avem cu toții o problemă, căci nu știm de câte ori am făcut rău prin neștiință, prin nepăsare, prin neintervenție la timp,…

      • Cam aici vreau să ajung. Dar simbolismul de care dau dovadă câteodată, și acela rar de tot, apare în cea mai plastică formă de care sunt capabilă.
        Și pe urmă…lumea crede că am idei 🙂

      • Ai idei bune! Merită valorificate! În ce privește simbolismul, eu poate că nu sunt cel mai bun interpret!

      • Nu-ți face griji.
        Însăși faptul că ai reacționat, chiar simțind fiori pe șira spinării, și tot înseamnă că simți simbolismul. 🙂

    • Uneori îmi place să intru într-o joacă a creației. Tema Dorința a fost propusă de psi, o prietenă într-ale scrisului, aici pe net.
      Iar mie îmi place să mă joc și, la tema dată, să vin mereu cu orice altceva decât s-ar aștepta oricine 🙂
      Numai că lipsa de inspirație, dar și genul greoi al versurilor pe care l-am vrut a-l folosi, tocmai pentru a da o oarece apăsare și greutate poveștii, m-au făcut să întârzii mult cu tema mea de joacă.
      În rest, chiar și așa, este tot o formă de artă. Genul horror, chiar dacă nu place tuturor, este extrem de greu de realizat.
      Dar să știi că am mai scris povești în genul acesta 😀

    • Iar tu ești unul dintre cei mai drăguți comentatori ai mei, mai ales fiindcă accepți fără crâcnire orice manifestare a imaginației mele.

      • Mi se pare firesc să mă comport aşa. Nimeni nu este calificat să-i judece pe alţii. Chiar şi editorii, chiar şi criticii literari greşesc adesea; nici ei nu-s infailibili pentru că tot bieţi omuleţi sunt, cît ar fi ei de pricepuţi.
        Iar tu, chiar ai talent şi scrii cu miez. Ce să critic?

      • O , Doamne! Intenția mea nu a fost cîtuși de puțin de a critica , sau a nu accepta , cum drăguț spui tu, manifestarea imaginației tale. E vina mea că nu suport violența sub nici o formă. Am avut din păcate prea mult parte de ea la nivel pesonal și poate este o formă a mea de apărare , nu știu, nu sunt psiholog, ca să pot da o explicație. Cert este că NICIODATĂ , nu mă uit la filme de acțiune, horror, etc..pt. că nu pot și de aceea caut să-mi aduc în viață , tot ce mi se pare frumos, multă comedie , rîs sănătos, și fac haz de necaz cît de des pot.

      • Dar nu m-am supărat!
        Însă mi se pare firesc să încerc să mă explic. Mai ales acelora care chiar citesc atent ce scriu eu pe aici.

  1. uneori un joc prelungit prea mult si inutil poate avea un sfarsit tragic. cumva suna ca un episod dintr o carte (undeva in Patul lui Procust e ceva de genul ) dar fara finalul tragic. insa nu cred ca e doar fictiune. din pacate e posibil. fiinta umana ascunde multe ape tulburi in adancul ei.

  2. Pingback: Dorinţa | Tiberiuorasanu's Blog

  3. Ah, in sfarsit ceva care sa ma introduca in atmosfera clasica.
    Frumos, frumos, frumos.

    Dar, într-o zi, privind pofticios
    Dorinţa-l lovi, într-un fel dureros.

    La asta se rezuma totul. Nu doar poezia. Viata, in general 🙂

  4. Cred că bărbaţii au doza lor de ferocitate (variabilă de la un individ la altul, fireşte) şi că femeile trebuie să se ferească s-o invite la suprafaţă.
    Din păcate, o asemenea poveste nu e nicidecum ruptă de realitate. 😦

      • Doaaaamnelor! Gresiti, voit sau nevoit, asta nu mi-e clar. Femeile tanjesc sa scoata din barbati la lumina doza de ferocitate… E adevarat ca vor sa o controleze ca pe o cobra periculoasa cantand din fluier si la semnalul lor sa intre cuminte la loc in cos. Dar un barbat fara o doza de ferocitate e in ochii femeilor doar un pres de sters picioarele.

      • Moşule! Ce surpriză grozavă îmi făcuşi!
        Credeam că ai fugit în lume. Sigur, într-o lume unde nu există internet. Probabil pe lună 😆

  5. Se știe cu certitudine că astfel de cazuri s-au întîmplat . Am totuși o nedumerire.De ce naibii niciodată nu e invers?!!

  6. Pingback: Psiluneli-Dorinţa | Cățărătorii

  7. da?!!! ups, eu n-am auzit de așa ceva .Oricum , în ambele variante, tot nu e prea plăcut, mai ales celui care e victimă în timp ce , ăluilalt…brrr plăcerea i se pare supremă. Dar mă rog , să ai parte , de f.f. multă inspirație de sorginte jucăușă și poate vine , repede, repejor ceva nemaivăzut, nemaiauzit, de haios și mai ales frumos , cum e și sufletul tău. Și mă mai rog, ca –manifestarea inspirației– să fie un pic mai zburdalnică data viitoare, pt. ca cei cu inima sensibiloasă, să fie ca să zic așa compensați pt. această (sperietură!)

  8. Mi-ai dat tu o trimitere să văd altceva, da –să moară-mama , cum ar spune Frankfurt, !) dacă mă uit acolo! lasă-mă Mitzzo, două într-o singură zi e deja prea mult pt. mine.

  9. N-a ştiut unde paşii l-au dus
    în noaptea aceea de grea tulburare.
    Întâi a urlat, apoi, amorţit şi redus
    la un bob de-ntuneric din bezna cea mare,

    a căzut lâng-un perete printre alte gunoaie.
    Au urmat cenuşii, zile-ntre ziduri închise
    şi între gratii de fier care nu se îndoaie.
    Trăieşte pierdut, fără gânduri, amintirile-s stinse…

    Un chip cu privirile fixe-l trezeşte în miezul de noapte,
    îl scutură groaza, pe frunte sudori curg fierbinţi.
    Înjură, îşi scutură capul, alungă coşmarul departe
    şi rar, mult prea rar, îi vin gânduri cuminţi

    şi încearcă să-şi amintească de dorul străveziu
    pe care azi nici nu-l mai înţelege.
    Parcă-i din altă viaţă, trăită după altă lege
    şi-oricum, acum e mult prea târziu.

  10. Dorința lui, consumată într-o clipă,
    Îl trezi din coșmarul, deloc pudibund,
    Părăsi odaia, depărtându-se-n pripă,
    Dispărând pe vecie și urlând furibund.

    In locu-i veni, din scenariu de basm,
    Un print cu bistari si-o trezi din marasm.
    Caci nu era moarta, ci doar vlaguita,
    De-asa un viol cu scula-ndoita 🙂 🙂 🙂

    Asta ca prea ai tinut cu ursu’, Mitzzo! Si daca ma invartosam putin ti-o faceam moroi sa-l alerge si sa-l batuie pe mocofan mai ceva decat fantoma lu’ taxu pe Hamlet 🙂 🙂 🙂
    In rest misto poezia! Bis!
    sa fii iubita
    marcus

    • Marcus
      Mă faci să râd cu lacrimi.
      Bașca faptul că, ai văzut și tu, pe aici vine lumea talentată. Carmen, bunăoară, mi-a scris o continuare plină de morală.
      În schimb…când apari tu…parcă dai toată lumea cu roatele în sus. Cum am mai spus, mă plec în fața geniului. Și râd cu poftă la glumele tale
      😆 😆 😆
      Chiar am râs.
      Însă am să te țin minte! Mai vin eu pe la tine…o să vezi tu….dacă te prind că ții cu ursul…îți fac la fel 😆

      • @Mitzza sezi bland, lumea care te viziteaza te iubeste si-ti apreciaza talentul, nu vine la mistocareala. Da, uite, ca sa nu fie nici ca tine, nici ca mine, nici moarta, da’ nici vie, o facem moroi si o punem sa se razbune:
        Dorința lui, consumată într-o clipă,
        Îl trezi din coșmarul, deloc pudibund,
        Părăsi odaia, depărtându-se-n pripă,
        Dispărând pe vecie și urlând furibund.

        Lasand pe podea un trup si doi craci goi
        Caci sufletu-i fu transformat in moroi,
        Fantoma-nsetata de razbunare cumplita,
        Il bantuie noaptea sa-l arda pe plita. 🙂 🙂

        Sa moara si capra vecinului 🙂

        sa fii iubita
        marcus

      • Poi eu nu te-am certat Marcus!
        Da-mi place să ameninț că fac eu, dreg eu :devil:
        Și tu, oricum, știi deja că mie îmi place ce scrii, cum scrii etc.

  11. Bravo Marcus ! Era nevoie și de așa o variantă, cu atît mai mult cît ai făcut-o pe Mitzza , să simtă că i-ai aruncat mănușa și promite revanșă. oo! Abia aștept. Confruntarea dintre voi ,mereu este absolut magnifică.

  12. Frumoasa poezie. Dar… mie mi se pare ciudat felul in care privesti lucrurile, parca as citi romane englezesti, in care emotiile sunt ceva sumbru, urat, ceva ce trebuie tinut sub control, eliminat. Emotiile ca o forma de primivitivism. Numai intelectul este apanajul oamenilor civilizati.
    Si nu cred ca dorinta a fost adevarata cauza a comportamentului masculin, ci… frustrarea (de fapt, o neindeplinire a dorintei, adica partial ai dreptate), Eu zic, totusi, ca motivatia nu a fost dorinta si frustrarea, ci dorinta de a stapani, de a poseda etc.
    Dorinta poate fi si o motivatie pentru evolutie, dorinta poate fi o aspiratie. Nu neaparat ceva negativ, dimpotriva, numai anumite persoane nu pot face diferenta intre dorinta si setea de putere.

    • Mircea
      Eu cred că emoțiile nu înseamnă, neapărat ceva pozitiv. Iar dorințele, de multe ori, mai ascund și lucruri necurate.Și eu asta vreau să scot în evidență. Adică dacă există și acest aspect, cu siguranță eu am să scotocesc după el. Dar nu o lua ca pe un negativism al meu, ci mai degrabă ca pe o formă a curiozității mele.
      Uite, până și faptul că toți cei care au citit au reacționat, pozitiv sau nu, serios sau cu umor, dar toată lumea a reacționat. Și eu ador reacțiile de acest gen. Fiindcă asta îmi dă certitudinea că ”ating” anumite sensibilități, că, probabil sau posibil, fac să vibreze într-un fel cititorul.

      Probabil ai observat că eu nu dau nici unuia, dintre cei doi eroi ai poeziei, prezumția de nevinovăție. Amândoi sunt vinovați. Însă fiecare vină are o motivație.
      Iar treaba cu posesivitatea….toți suntem pasibili de așa ceva. Nu doar bărbații. Hmmm, adică eu cred că la bărbați dorința de posedare a femeii se manifestă mai vizibil însă am convingerea că femeile dacă-și pun în cap să pună stăpânire pe cineva o fac în modul cel mai persuasiv.
      Și apropo de motivația vinei, cam în toate povestirile mele cu grozăvii, caut mobilul crimei și încerc să-l evidențiez. Nimic nu este întâmplător, așa e? 🙂

  13. Geniali! Cum ziceam , amîndoi .Și pe amîndoi vă iubesc ! Și ca .să nu mai zică Marcus că încerc să vă leg unul de altul, eu zic să mai apară unul ca voi, și atunci , s-ar potrivi , cu –Toți, Doamne , și toți trei !–Dar la modul plăcut.

  14. La inceput am zis…e Pribeagu sub o alta forma, apoi, dupa cum curgea constructia versului si-a poeziei, gindul m-a dus la dorintele taranului lui Rebreanu ca, intr-un final, sa ajung la frustrarea/rile omului modern care e atit de limitat in neuronul lui modernizat si tehnologizat incit nu mai poate sa fie altceva decit un subiect pentru stirile de ora 5.
    Domne’, insa versul e admirabil! Brava, Mito! Si-mi place si noua ta imagine din gravatar

    • Şi mie îmi place Pribeagu, dar să ştii că, spre ruşinea mea, l-am descoperit foarte târziu. Culmea că nu într-o bibliotecă ci pe blogul cuiva care îl admiră foarte mult şi mereu postează câte o poezie. Zic că totuşi eşti prea generoasă cu mine cu astfel de comparaţii. Însă îţi mulţumesc frumos pentru apreciere.
      Da-mi plăcu asta cu frustrările omului modern care ajunge subiect pentru ştirile de la ora 5. Fiindcă da, aşa e.

      • Prospatura e Pribeagu si pentru mine si tot spre rusinea mea o zic ! Dar, cu certitudine a fost dragoste la prima vedere si inca ii sunt fidela versului. Ii savurez slova si-i admir esenta atit de frusta a satirelor prin care reuseste sa transmita exact ceea ce trebuie!
        Nu stiu daca numai mie mi se intimpla insa, cind iti citesc poeziile am senzatia ca parca ceva din Pribeagu regasesc acolo…Nu glumesc.
        Si, pt. ca tot zisesi ca iti place…

        Amintiri de Ion Pribeagu

        Nu s-au mai văzut aproape
        De vreo cincisprezece ani,
        De pe când umblau la şcoală:
        Ambele în Botoşani.

        Anii trec pe nesimţite
        Cum trec visele şi ele
        Şi s-au întâlnit pe stradă
        Amândouă tinerele:

        – Nici nu ştii ce bine-mi pare
        Scumpo, că ne-am revăzut…
        Să ne povestim crâmpeie
        Şi-amintiri despre trecut!

        Au vorbit de film, de Beatles,
        De artiştii consacraţi,
        Despre modă, despre blănuri
        Şi apoi despre… bărbaţi.

        – Ia să-mi spui, iubită Cleo,
        Însă cu sinceritate,
        Cum petreceţi, tu cu soţul
        Clipele de voluptate?

        – Spune-mi-o cu de-amanuntul
        Pentru că prin jocul firii
        Ştim deja ce înseamnă aia
        Care-i baza omenirii…

        – Draga mea, Ionel m-adoră
        Mă dezmiardă ca pe-un miel
        Şi în ce priveşte amorul
        Nu pot să mă plâng defel.

        Mă sărută cu pasiune
        Şi să nu spun mai departe,
        Dar îşi face datoria
        După cum scrie la carte!

        Dar tu, scumpa mea Ortansa,
        Că te-ai măritat devreme,
        Cum te-mpaci cu-al tău, în visul
        Îndrăgirilor supreme?

        – Drept vorbind, a spus Ortansa,
        N-am ce spune despre mine,
        Nu o duc rău cu iubirea
        Însă n-o duc nici prea bine.

        Şi Vasile-al meu e tandru
        Însă are-o apatie
        Parcă e şi parcă nu e
        Cum ar trebui să fie.

        Dar cum nu-s din mămăligă
        Ca să rabd şi nopţi şi zile
        Eu m-am dus la doctor Staicu
        Şi mi-a dat nişte pastile.

        Îi pun una în mâncare
        Fără nicio emoţiune
        Şi de-atuncea merge treaba
        Admirabil, o minune!

        Da-ntr-o zi când stam la masă
        Nu ştiu cum, dar lui Vasile
        Ca să-i stimulez dorinţa
        I-am pus două-trei pastile.

        A mâncat şi deodată
        Fără urmă de ruşine
        A sărit în sus, sălbatec
        Şi s-a năpustit la mine.

        A smuls toată-mbracămintea,
        Ce să-ţi spun, m-a făcut praf…
        Nudă, ca pe Sofia Loren
        De la cinematograf!

        Mă strângea la piept cu sete
        De credeam că-mi sparge coasta
        Şi mă îmbrăţişa năprasnic….
        – Ei, şi ce vezi rău în asta?

        – Nu e rău! Din contră,-mi place!
        A răspuns Ortans senină,
        Însă noi, funcţionarii
        Luăm masa la cantină!

      • 😆
        Doamne! Omul acesta a fost fatal!
        Ştii, când citeam din poeziile lui chiar mă întrebam ce fel de om a fost, ce caracter, ce priză o fi avut la cei care îl cunoşteau.
        Dar nu fac aici referire la genul de cunoaştere de tip biografic, ci mai mult la genul de cunoaştere de care doar cei apropiaţi au cinstea de a afla.

      • Eu parca as merge pe stilul poeziei lui Ion Pribeabu care poate fi copia omului Isac Lazarovici… (da’ parca-mi placea mai mult celalalt pseudonim literar al lui …Sachi Disperatu. :D)
        In toata ‘impertinenta’ limbajului, avea un bun simt care stia sa-i spuna pina unde sa intinda cuvintul. As miza pe asta in definirea tipologiei umane ‘Pribeagu’.

        😀 Un curriculum vitae al lui zice ca:
        Numele: Ion Pribeagu / Ocupația: scriitor, / Peste un metru înălțime / De la cap pân-la picior. / Data nașterii: octombrie / Locul nașterii: în pat / Semnele particulare:/ Mărunțel și inspirat. / Ochi deștepti ascunși sub lupe, / Nas copoi și barba rade, / După stil și comportare / Par a fi om cumsecade.

      • Daaaaaa!
        Ai dreptate Mala, în toată poezia lui, indiferent că e pamflet sau nu, transpare o anume fineţe dar şi duioşie. Şi chiar dacă dojeneşte, tot duios o face.
        Am citit pe undeva că, aşa mărunţel cum era, avea priză la femei 😆

      • :))))) poi, el zicea ca barbatii mici au un orgoliu nemasurat! Nu stiu daca-i adevarat insa n-as baga mina-n foc nici pt. asta si nici pt. contrariu!

      • Măi nu’ş..da să ştii că am avut un coleg pe la liceu, mai scunduţ el aşa. Al naibii pitic, trăgeau toate fetele la el. Şi umbla numai cu alea cât casa scânteii 😆

  15. Vasile Voiculescu, CLXXXIII

    Mereu cerşim Vieţii ani mulţi, aşa-n neştire,
    Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră,
    Şi încă nu-nţelegem că fără de Iubire
    Se veștejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
    Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
    Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
    Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni,
    Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
    Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
    Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
    Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
    Oricând şi orideunde mă vei striga pe nume,
    Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
    Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.

  16. Vasile Voiculescu – CCXXIX (229)

    Nu-ţi spun nici un adio cum n-ai mai exista…
    Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine…
    Ţi-am supt adânc esenţa şi te-am golit de tine…
    Plec numai cu splendoarea şi frumuseţea ta;
    Las ochii falşi luceferi, şi iau privirea dragă,
    Las buze reci de idol şi iau sărutul lor,
    Uit sânii, duc căldura şi forma lor întreagă,
    Fur neagra avalanşă de par când se dezleagă,
    Din trup îmbrăţişarea de vrej ameţitor…
    Zvârl inima stricată ce-ţi schioapătă alene,
    Cu scopuri nepătrunse ţesute-n linguşiri
    – Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene-
    Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri
    Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu
    Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu.
    Definitie:Poetul este trimisul lui Eminescu pe Pamant.

    • @Intrusul
      Habar nu aveți ce surpriză imensă îmi faceți.
      Îmi pare nespus de rău că nu am văzut de aseară comentariile, însă îmi pare nespus de bine că ați reușit să-mi faceți ziua minunată.
      Cât despre poezii… ce să mai zic!
      Le-am sorbit!

  17. Superbă poezie ! Îmi vine să-mi dau palme, pt. că spre rușinea mea, n-am știut pînă acum de Ion Pribeagu. A trebuit să intru pe google , ca să aflu despre el ! Mulțumesc Mala și din nou ție Mitzza .

  18. Pingback: Fantezie macabră – cu 12 cuvinte impuse… | VeroVers

  19. Pingback: Mintile noastre | Printre extreme

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s