Crima cu premeditare

Ți s-a întâmplat vreodată să simți aversiune față de cineva?
Să existe un motiv plauzibil și dincolo de orice îndoială, justificând indubitabil existența acestei aversiuni?
Să te deranjeze prezența lui atât de tare încât să simți că-ți crește tensiunea arterială ori de câte ori apare în raza ta vizuală?
Să te scârbească atingerea acelei persoane în așa hal, încât numai și gândul că te-ai putea lovi de acea persoană, accidental, în lift sau în tramvaiul aglomerat, să te facă să te strângi în tine?
Ți s-a întâmplat să urăști pe cineva atât de crunt încât să te trezești noaptea dintr-un coșmar produs de apariția în mintea ta a acelei persoane?
Ți s-a întâmplat să ajungi să-ți urăști resentimentele față de acea persoană și zilele tale să înceapă și să se termine doar cu gândul la acea persoană, invadându-ți toate simțurile, violându-te psihic?
Ți s-a întâmplat să te saturi pur și simplu de faptul că orice ai face nu ai cum să-ți eliberezi ființa de prezența acelei persoane?
Ești sigur că nu te vor năpădi remușcările din cauza faptului că ai ucis, deliberat, o ființă omenească? Acea ființă?

Dacă la toate întrebările ai răspuns cu DA, Da!, DA!!!! Ai țipat când ai spus DA și ți-ai rupt creionul doar cu două degete de nervi, ori din furie ai spart în palmă paharul cu apă, atunci este clar că ești pregătit mental să comiți o crimă. Mintea ta începe să contureze, încetișor, dar sigur, planul de eliminare al acelei persoane.

În timp ce-ți conturezi, aproape inconștient, planul crimei:
Mai au efect sfaturile părinților primite pe tot parcursul creșterii și formării tale ca om?
Mai are efect asupra ta a șasea poruncă din Biblie?
Te sperie faptul că există legi clare împotriva celor care comit crime?

Dacă la toate aceste întrebări ai răspuns, scrâșnind din dinți și sfâșiindu-ți buzele până la sânge, strigând NU!, NU!!!ești deja pregătit să înfrunți orice prejudecată, orice opreliște fie că este educațională, civică sau legală.

Mai rămâne să afli cât ești de inteligent și de inspirat în a comite crima perfectă.
Crima perfectă este aceea care nu lasă urme ori indicii care să conducă la tine, deși ești autorul ei. Înghite-ți dezgustul și scârba față de victimă atunci când sunteți în aceeași incintă, reprimă-ți toate resentimentele, eventual dispari cât mai mult posibil din preajma acesteia. Evită orice conflicte posibile, chiar dacă ești provocat, sugrumă-ți orgoliul care te-ar putea împinge să-i răspunzi ori să faci un gest necugetat ce s-ar putea constitui, mai târziu, într-o pistă pentru anchetatorii care vor investiga modul în care a fost eliminat.
Dacă vrei să comiți o crimă perfectă fă-o singur, fără complici de a căror eventuală mărturie să depindă viața ori libertatea ta.
Nu uita: pentru ca totul să fie perfect tu trebuie să fii deasupra oricărei bănuieli privind mobilul sau arma crimei.

Dacă ai de partea ta: motivația, posibilitatea mijloacelor fizice, concursul ideal de împrejurări și, mai ales, curajul și inteligența necesară, dacă ești pregătit să privești toată viața peste umăr, cu atenția încordată la maxim de grija unui presupus urmăritor, înseamnă că te poți înscrie cu succes în lista criminalilor care au ucis cu sânge rece și încă nu au fost descoperiți nici până acum.

Dacă nu, atunci scrie o carte polițistă.

Dar dacă nu ai abilitățile literare necesare pentru a scrie o astfel de carte și nici bani destui pentru a plăti un scriitor care să facă treaba asta pentru tine, atunci mergi la un psiholog, fiindcă e clar că e ceva în neregulă cu tine și zău că nu mi-ar plăcea să te cunosc în starea asta.
murderer-sami-sarkis
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Sigur că și povestea asta se înscrie la o psiluneală

Update de la Urs
În astfel de cazuri, Ursul ne prezintă o terapie de relaxare.
Metoda în 5 pași
1. Imaginează-ți că te afli la munte, lângă un izvor
2. Păsările se aud ciripind în aerul rece și curat.
3 Nimic nu te poate deranja aici. Nimeni nu cunoaște locul tău secret.
4. Sunetul unei mici cascade creează un fundal sonor liniștitor.
5 Încearcă să-ți imaginezi cu claritate figura persoanei pe care o ții cu capul sub apă.

Anunțuri

89 de gânduri despre „Crima cu premeditare

  1. din fericire exersez uitarea şi indiferenţa faţă de persoanele care îmi displac indiferent de motive. totuşi e bine de ştiut că terapia pentru ură este romanul poliţist! 😆 oare pe câţi o fi urât agatha christie?

    • Nu știu, dar a scris, ca să zic așa, mortal!!!
      A fost un film cu Vanessa Readgrave și Dustin Hoffman, în care Vanesa interpreta un rol episodic din viața Aghatei în care aceasta voia să se sinucidă, înscenând propria moarte ca pe o crimă executată de amanta soțului ei.
      M-a dat pe spate însăși ideea. Fatal! 😆

      • Eu să știi, și recunosc asta, abia după ce am văzut acel film, am început să citesc cărțile Aghatei Cristie. M-a făcut praf personalitatea acelei femei.
        Și da, și de Vanessa îmi place foarte mult.

      • eu am citit romane poliţiste mulţi ani, în special cele ale agathei şi mă întreb acum, că tot veni vorba, de ce nu o mai fac. poate pentru că au apărut ecranizările de tot felul? totuşi sunt mai degrabă fan al cărţilor şi nu al filmelor…
        nu e uşor să scrii romane poliţiste, sunt sigură de asta, dar e un registru în care te-ai desfăşura teribil de bine, eu aşa cred. 🙂 a nu se citi că te bănui cumva vinovată de ură faţă de om… ci doar „vinovată” de o imaginaţie bogată care s-ar aşeza în intriga acestui gen literar.

      • Psi, nu cred că am răbdarea necesară pentru a construi toată intriga și toată imaginea, atât per ansamblu ori detaliată, obligatorie pentru un astfel de roman.
        Plus că cititorii de romane polițiste, sunt cam cei mai inteligenți cititori, deci nu-i poți fenta cu efecte artistice, nu-i poți aiuri scriind cât de bine arăta detectivul ori ce frumoasă era victima, adică poți scrie și asta, dar este un efect care nu te scapă de oprobiul cititorului dacă intriga este dezlânată.
        Este un gen literar greu, mai ales fiindcă se bazează în proporție de 90% pe imaginație, pe stil și fluiditate și, mai ales, pe calitatea de a stimula gândirea și inteligența cititorului.
        Poate tocmai de aceea am admirat și admir scriitorii de gen.

  2. Pfffuuuuaaaiii… ce o întorci la final ca trenu-n gară la Feteşti… 😆
    Tocmai când mă gândeam că urmează o serie de sfaturi practice despre cum să-ţi elimini soacra…

      • Am spus eu aşa ceva ? 😯
        De ce îmi pui în gură sarmale pe care nu le-am înfăşurat eu ? Sunt cel mai paşnic locuitor al planetei. Eu nu fac rău nici unei muşte (mai mult de lene, dar asta contează mai puţin, nu ?).

      • Nu ai spus, nu ai spus. Vezi? Deja ai început să pricepi unde bat cu articolul meu: te sustragi oricărei motivații care ar putea conduce către tine ca posibil agresor.
        Ce contează cine a înfăsurat sarmalele. Și mai bine că nu le-ai înfășurat tu, că nu-ți rămân amprentele pe ele 😆
        Contează și lenea. Chiar cel mai mult. Foarte mulți oameni pașnici nu ajung criminali, nu din lipsa mobilului ori a inteligenței, ci din lene. 😆

  3. Mi s-a intamplat ça furia si disperaréa sa ma scoata din ale mele dar cred ça sunt prea lasa: imi imaginam toate rélele ce putea sa vina peste persoana aceea insa eu erau doar … spectator!
    In rest…ma bucur de facultatea de à uita!

  4. Mă făcusem mic într-un colț, mi-era să nu semăn cu vreunul care să-ți corespundă pentru opera finală de artă. 🙂 Eu nu-s în niciuna dintre posturi. Eventual, mi-ar plăcea să-mi arăți cum procedezi când procedezi. 🙂 🙂

  5. Mulțumesc pentru sfaturile profesioniste, dar nu urăsc pe nimeni atât de tare încât să vreau să-l „elimin”. Oricum sunt un „ucigaș” al timpului, însă nu cred că există o lege care să mă condamne pentru această crimă. Mi-aș dori ca eu să fiu victima ta! 🙂

    • Ca să fii victima mea, ar însemna să am posibilitatea să-ți aflu toate, toate secretele, chiar și pe cele mai mari sau mai bine ascunse, adânc, adânc cât să nu fie aflate de nimeni. Ești pregătit pentru asta? Chiar vrei?

    • Vreau și eu să scriu un post în care să-mi sperii cititorii, să li se facă părul..(la naiba, din cauza ta era să scriu măciucă) să li se facă pielea de găină de spaimă, să strige Mama! de spaimă, și alte chestii de genul.
      Nu pot, fiindcă vine Dr(agul) Stoica și transformă genul horror în xxx

      • „Maaamă!!!”
        Vezi, am strigat și horror.
        Dar mai bine strig: „Miiiitza!!!”
        Să știi că e o postare cu o postură care mie îmi place. 🙂

  6. Mare fan ce sunt al romanelor polițiste. Toate cele scrise de Agatha Christie sunt citite de foarte mult timp, toată seria cu Sherlock, asemenea! Sunt fascinată de tot ce presupune acest mecanism al killer-itului fără urme dar și mai mult, sunt înnebunită după mecanismul de gândire deductiv, pornind doar de la câteva indicii…mă macină tot ce presupune raționament logic aplicat misterului 🙂
    Și am profil de ucigașă, oh daaaaa :))))

      • Ba și de ucigașă..pentru că bazându-mă pe același mecansim de gândire ale detectivilor, voi putea evita și preîntâmpina cu grație, aproape orice obstacol – sâc! :))

        Nu fug nicăieri…lasă să-i sperii nițel, așa de amorul crimelor cu premeditare. Și-apoi, nu știi cum mă „angajează” cineva să-i vin de hac soacrei! Iote, Dan…i-a pus gând rău deja 😉

      • Păi vezi că la Dan, arma crimei este oala cu sarmale. Știi să faci sarmale? 😆

  7. Eu cred ca orice om de pe Pamantul asta poate simti ceea ce ai descris tu. Adica – oricine e capabil de crima. Unii au sansa de a fi feriti de soarta de a trai asa ceva, sau de a intalni oamenii respectivi (si-i numim „oameni morali”), iar altii au ghinionul de a pati, a trai si a fi impinsi catre crima (si-i numim „criminali odiosi”). Pentru oricine de pe Pamantul asta exista motive (specifice fiecarui om in parte) de a faptui o crima.

    • Ai intuit perfect mesajul postării mele de azi. Toți suntem capabili de crimă.
      Dar depinde, zic eu, și de noi foarte mult să reușim a depăși acest imbold. Sigur că eu am vrut să dau o notă amuzantă, însă nota ta filozofică aș zice, întregește mesajul meu de azi.
      Mulțumesc pentru comentariu, Decenu 🙂

  8. Pingback: Crimă cu premeditare | BLOG D'AGATHA

  9. Pingback: Crimă! Cu premeditare… | Alma Nahe

    • Sper că nu te-a supărat linkul cu adresa subiectului tău, pus pe Decablogul muschetarilor. Tocmai penteru amuzament l-am pus acolo, dar și fiindcă simpatia lui Porthos pentru Apple este deja notorie.

      • Fii pe pace. Ma bucur ca ati trecut impreuna in revista postul meu, care intradevar era doar o lectura usoara de luni 🙂
        Posibil ca sa gasesti ceva mai bune printre cele de dinainte sau cele ce vor urma, ca sa iti dea o idee despre ce se gaseste pe acolo.

      • După cum probabil ai observat deja, ești în la mine în reader. Succes, măi succesule! 😆

  10. Am raspuns si eu cu Da, la primele doua trei intrebari, apoi a fost prea mult… :-). Norocul meu, ca nu ma asteptam la ceea ce urma :lol:. Sper sa nu intre nimeni cu probleme reale pe aici pe la tine, ca e clar ca-i dai idei.

  11. Să ştii că aşteptam să văd ce scrii. Tema de azi se potriveşte ca o mănuşă stilului tău.
    Eu mi-s mai răbdătoare din fire. Mă bazez pe faptul că îmi ia timpul sarcina ingrată şi dificilă de a înfăptui crima perfectă. O comite el invariabil! Acum aş scrie 😆 , dar parcă nu-i râsul meu. Na, că l-am scris!

  12. Citindu-te zau daca mai stiam cand sa spun Da, Da, Da! Si cand sa spun Nu, Nu Nu! Oi fi capabila de crima? Uneori ma intreb de ce ma abtin sa nu-i strang de gat pe cate unii, apoi imi repet ca am lucruri mai bune de facut. Dar daca facem bine? Doamne cum innebuneste omul!

  13. Mito, vaz ca ai acilea vo citiva catindati la titlu! Ia trimite-i la mine ca am oareresce rezerve libere!
    In rest, ce sa mai zic? Ca de obicei ..punct ochi, punct lovit! Jos palaria domne’ !

  14. E posibil să fi urât pe cineva din tot sufletul. Poate că i-aș fi suprimat în gând existența. Cu timpul am învățat să-mi transform ura, în sentimente pozitive ori pur și simplu să ignor persoanele care îmi pun probleme. Ura îmi consumă o bună parte din energia mea și mă obosește de aceea nu vreau să urăsc. Dar recunosc că, e o emoție suficient de puternică, să te transforme într-un bun scriitor. Poate chiar într-unul de romane polițiste. Imaginația lucrează febril și creează scene, detalii, senzații, deci tot ce e nevoie pentru asta.

    • Exact Gabriela, nu există încă om care să nu fi urât chiar pe nimeni. Dacă însă știm să ne canalizăm ura spre ceva bun, atunci noi suntem cei câștigați.

  15. Hai mai Mitzo , chiar asa .. ajunsesi la crime premeditate? Cred ca ai nevoie urgent de o terapie de relaxare iar eu ursul cel bun, gata sa sar in ajutorul semenilor, sunt dispus sa te ajut.
    Uite o metoda in cativa pasi simpli.
    1. Imagineaza-ti ca te afli la munte, langa un izvor
    2. Pasarile se aud ciripind in aerul rece si curat.
    3 Nimic nu te poate deranja aici. Nimeni nu cunoaste locul tau secret.
    4. Sunetul unei mici cascade creaza un fundal sonor linistitor.
    5 Incearca sa-ti imaginezi cu claritate figura persoanei pe care o tii cu capul sub apa.

  16. „Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
    Lăsând întreaga dulcea lui putere
    Am luat ocara, şi torcând uşure
    Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
    Am luat cenuşa morţilor din vatră
    Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
    Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
    Păzând în piscul datoriei tale.”
    Poate ar trebui sa practici AKIDO.

  17. Ți s-a întâmplat vreodată să simți aversiune față de cineva?
    Desigur. Oricui i se întîmplă asta, măcar o dată în viaţă.
    Să existe un motiv plauzibil și dincolo de orice îndoială, justificând indubitabil existența acestei aversiuni?
    Mi s-a întîmplat şi fără vreun motiv plauzibil. Am simţit pur şi simplu repulsie. Există persoane antipatice de la prima vedere. Sau de cînd deschid gura prima dată.
    Dar asta nu poate duce la crimă, ci doar la ignorarea subiectului respectiv.
    Eu cred că a gîndi, a simţi, a plănui şi, în cele din urmă, a făptui crima sînt stări degenerative ale firii umane. Cînd un individ doreşte moartea altuia, eu cred că el iese psihologic în mod patologic din sfera umanităţii. Nu există, practic, justificare pentru crimă. Nici măcar autoapărarea, invocată de lege. De aceea, nu pot accepta pedeapsa cu moartea din unele ţări civilizate. Nu poate lua viaţa, decît Acela care o dă: Natura sau Divinitatea. După crez…
    Admit ucidere prin ignorare.

    • Bineînțeles că nu există justificare pentru crimă. Indiferent cine ar fi ființa respectivă sau ce anume ar reprezenta pentru noi. Tocmai de aceea închei, destul de clar, postarea semnată de mine.
      Dar nu pot să nu zâmbesc, citindu-vă comentariul: uciderea prin ignorare, este forma cea mai crudă a anihilării unei persoane. Touche!

  18. Sau…
    As putea sa-mi pregatesc migalos planul in scris, pe hartie. Voi scrie si rescrie tot, cu lux de amanunte. Tot ce am gandit si cum voi face. Voi infaptui crima si ma voi intoarce la scris. Voi relata intamplarea, voi povesti cum a fost.

    La aniversarea a 70 de ani voi publica romanul meu politisto-realo-autobiografic. Asta sigur ma va face celebru.

    Gata, ma apuc de scris…

  19. Ehe, am răspuns la multe din întrebări cu DA, la altele cu NU. Am încercat şi metode de relaxare, susur de izvor, ciripit de păsărele în pădure etc. Da’ totul se năruia când venea ora 18.30 şi apărea la TV. Offf!

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s