Îmi plac oamenii

M-au abandonat de mică.
Nu știu cine-mi sunt părinții, nu știu cum arată cei care mi-au dat viață, nu-mi amintesc dacă am supt lapte de la mama sau doar mi-a picurat vreo mână miloasă ceva apă ori lapte în gura-mi înfometată și obosită de scâncet. Însă mai bine că nu-mi amintesc zilele acelea. Probabil că și acum aș suferi din amintirea lor.
Pentru mine viața, cea pe care mi-o amintesc, a început cu plânset. Cineva, habar nu am cine, m-a lăsat într-un canal. Nu știu dacă a făcut-o din disperare sau din cauză că nu avea cu ce să mă hrănească, dar cred că s-a gândit un pic la mine fiindcă m-a lăsat pe un carton vechi care să-mi țină de cald și cea care m-a găsit spune că eram într-un colț pusă, la adăpost să nu mă sufle vântul.
Îmi aduc aminte că m-am trezit și am început să plâng foarte tare. Cred că eram destul de măricică fiindcă mă țineam bine pe picioare. Disperarea care m-a cuprins când m-am trezit singură și abandonată în acel canal și acum îmi trezește fiori reci pe șira spinării, ridicându-mi perii drept în sus. Cred că am plâns aproape două zile fiindcă îmi aduc aminte că la un moment dat soarele a dispărut și a apărut o lună albă care parcă m-a privit toată noaptea, apoi când a apărut soarele iar, luna a plecat. Vedeam picioarele trecătorilor care făceau pași grăbiți pe lângă mine, însă nimeni nu se oprea. Poate că nici eu nu mai aveam putere să plâng mai tare ca să fiu auzită, poate că a fost zgomotul străzii care-mi acoperea glasul slăbit de foame, nu mai știu de ce am stat așa de mult acolo, însă când abia mă mai auzeam, când credeam că totul e sfârșit înainte de a începe ceva, am simțit două mâini calde care m-au luat în brațe și vocea de alinare pe care am auzit-o în urechi m-a liniștit din plâns.
Nu am mai simțit frigul și deși îmi era foarte foame, faptul de a mă fi aflat în brațele acelei femei m-a liniștit imediat. Mai târziu, când am crescut, am înțeles că-i plăcuse foarte mult de mine și chiar dacă prietenii ei o sfătuiseră să mă lase acolo că nu are nicio obligație, ea a hotărât doar de dragul meu, să mă ia în casa ei.
Din prima zi m-a tratat ca pe un membru al familiei. Niciodată până atunci nu știusem cât de bine este să fii alintată de cineva, să fii iubită și cocoloșită, să fii mereu curată și îngrijită, împodobită cu tot felul de lucrușoare care mă făceau și pe mine să arăt deosebit de drăgălașă.
Sigur, nu toți membrii familiei m-au primit la fel. Mama, fiindcă așa îi spun când mă copleșește cu tandrețea ei, este pe primul loc. Din cauza asta, o urmez peste tot atunci când vine acasă, o alint și o mângâi când simt că o doare capul sau stau la ea în poală și ascult cuminte toate poveștile pe care mi le spune.
Pe tata îl văd mai rar, nu am nimic să-i reproșez, se vede că mă iubește la fel de mult, doar că se manifestă mai rezervat față de mine. El se joacă mai mult cu frățiorul meu mai mare. Este adevărat însă că mă simt geloasă atunci când frățiorul meu este ocupat și tata se duce la mama și o ia în brațe sau o pupă. Îmi vine în momentul acela să-i despart și găsesc tot felul de scuze de a mă băga între ei, chiar și în pat.
Frățiorul însă este tare nebunatic. Îmi place de el fiindcă s-a jucat cu mine din prima zi și întotdeauna mă lasă la el în cameră atunci când vin alți băieți pe la el, deși ușa lui este mereu închisă. Ba chiar se amuză și ține cu mine ori de câte ori printre colegii lui se găsește câte unul care să facă pe spiritualul și să mă tragă de păr sau de urechi. Într-o zi, unul dintre colegii lui m-a tras așa de tare de urechi că m-am întors și l-am zgâriat pe mână după care l-am și mușcat un pic speriindu-l grozav. Dar și eu m-am speriat și am fugit din cameră ascunzându-mă în debara sub un raft, însă după ce băieții aceia au plecat, frățiorul meu m-a scos din ascunzătoare și m-a luat în brațe. Apoi mi-a dat să mănânc din porția lui, așa cum face ori de câte ori vine de la școală. Oare mama știe că pe lângă mâncarea pe care ea mi-o lasă în castronaș, eu pap și jumătate din copanul gătit pentru fratele meu, sau din omleta lui ori din chifteluțele acelea minunate? Uite că nu prea stau să mă întreb astfel de lucruri care, între noi fie vorba, sunt doar niște amănunte.
Acum am mai crescut și sunt perfect conștientă de statutul meu în această familie. Sunt sigură că n-au să mă abandoneze vreodată, deși m-am agitat foarte tare când m-au luat prima dată cu ei cu mașina, am crezut că vor să mă lase cine știe cui, mai ales că doar ce spărsesem din greșeală niște pahare uitate pe masă și am crezut că mă vor pedepsi. Dar nu, ei mă luaseră la plimbare, în concediu. A fost chiar foarte frumos, am pescuit cu ei niște pești uriași care zăceau într-un vas mare și negru ca o armonică, plin cu apă. Este adevărat că pe urmă nu m-au mai lăsat să fac așa ceva și m-au gonit de pe ponton, dar tot a fost bine că în seara aceea am mâncat prima dată grătar.
Ieri m-am privit în oglindă și am văzut că nu mi se mai văd coastele, ba chiar m-am acoperit bine de cărniță pe coapse și am făcut și fălcuțe. Burta este frumos conturată și se vede din ambele părți cum se revarsă peste șoduri, făcându-mi mișcările fine și unduioase atunci când mă plimb alene pe pervazul ferestrei.
Sunt foarte mândră și îi iubesc la nebunie pe oamenii aceștia care mă tratează ca pe o prințesă.
Meoaw!
.2012-07-28 16.57.07
.
.
.
.
.
.
.
.
N-a fost decât o psiluneală

Anunțuri

55 de gânduri despre „Îmi plac oamenii

    • Păi pe asta am și mizat 😆
      Dar să știi că m-am gândit de multe ori ce-o fi fost în căpșorul mâțucii mele când s-a trezit singurică și abandonată. Și să știi că în poză este chiar măria-sa. Trebuie să-i fac neapărat o poză așa cum arată acum. O grăsuță!

      • Mănâncă numai hrană specială pentru pisici însă nu pot băga mâna în foc că nu-și bagă mustățile dacă cineva mai micuț și mai năzdrăvan nu o îmbie 🙂

  1. de la bun început am simţit că e vorba de o pisică! tura asta te-am mirosit de la distanţă.
    seamănă bine cu momoţica mea care priveşte acum atentă spre monitor!
    să vă bucuraţi de ea ani mulţi şi buni!

  2. Eu m-am prins pe la jumătate, dar până acolo m-au trecut fiori. Persoane importante pisicuţele acestea, ştiu cum să-şi ocupe tronul de prinţesă.
    Aşa împărţeam şi eu mâncarea cu mâţa mea. Eu mâncam albuşul, ea gălbenuşul. Iar dacă mâncarea nu era tocmai pe gustul ei, o convingeam să nu rămână flămândă: o hrăneam din palmă… 🙂

  3. Pingback: Psiluneli- Îmi plac oamenii | Cățărătorii

  4. Frumoasa povestire, as adauga doar detaliul verificat cum ca pisicile sunt oportuniste si, intr-o familie, cauta sa determine cine este (in fapt, nu in aparenta) cel mai influent membru al familiei. Fiti atenta la comportamentul ei, deoarece nu toate pisicile cu care va aveti in bune relatii sunt cu adevarat pisicile dumneavoastra, de exemplu, desi mi s-a intimplat sa ingrijesc multe pisici, cred ca numai doua le pot numi pisicile mele: o pisica neagra (Negruta) si care a si murit dintr-o lipsa de prevedere a mea, singura pisicuta care isi permitea sa ma certe si Garofita, dintre pisicile de care am grija acum; Garofita, in ziua in care a facut ochi si m-a vazut prima oara, mi-a intins labuta si are – mi-a zis o mare pisicareasa – pentru mine un miorlait cu totul special.

    • Mulțumesc pentru sfat. Sigur că pisicuțele sunt niște oportuniste, dar tocmai acesta este farmecul lor. Tigri vine la oricare din noi și se alintă dar numai când are ea chef de tandrețuri, altfel nu ai să o vezi niciodată disponibilă la orice pocnitură din degete așa cum îl văd pe Jacko (câinele nostru căruia îi curg balele de plăcere chiar și dacă doar îl tragi de urechi).
      Iar faza cu miorlăitul special este cât se poate de adevărată. 🙂

  5. Noa dara, faina psiluneala chiar daca avusai un deja-vu cu un catel ! Ai comis-o Mitzo insa ai facut-o in stilul tau caracteristic. Parca te simteam cum pufnesti in ris in spatele cuvintelor pe care le-ai asternut acilea… 😀

  6. Poate fi povestea mâţei mele. Şi ea a fost abandonatã la uşa mea. Era cât palma şi nici nu ştia nici sã mãnânce. Astãzi are 12 ani si jumatate şi este “copilul” nostru. Oare cum o mieuna Maya când spune :Imi plac oamenii mei?

      • Are o varsta respectabila dar se tine bine! Foarte bine chiar, daca tinem cont ca zilele trecute s-a prezentat cu un soricel in casa. Am facut infarct cand am dat cu ochii de el. Maya a fost crescuta in casa si doar de putin timp se plimba libera prin curte dar se pare ca instinctul de vanator este puternic iar ea cum spuneam, se tine bine! Eu ma cam clatin cand dau cu ochii de lighioanele pe care mi le prezinta. Acum cateva luni s-a prezentat cu un guster. Ma intreb ce mai urmeaza?

  7. PAI…SA-TI ADUCA UN BARBAT SI SA-TI SPUNA:NA, VANEZ SI PENTRU TINE,IA-L SI BUCURATE,CACI TE STIU MAI BINE DE CAT TE STII TU INSUTI SI TI-AM ALES CEEA CE CRED CA-TI TREBUIE.
    NU DE ALTA, DAR TU AI CAM UITAT SA VANEZI…
    CE AI FACE LA FAZA ASTA???????????????????

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s