Știți ce nu mi-a plăcut niciodată?
Să mă schimb fiindcă se schimbă data în calendar. Ca și când ai slăbi mai bine dacă începi regimul de luni. Ca și când ai voință să te lași de fumat doar din prima zi a lunii următoare. Ca și când doar noaptea sexul nu este un păcat. Ca și când ciocolata nu e bună dacă o mănânci în pat. Ca și când trebuie să aștept să vină vara să-mi cumpăr o înghețată pe băț. Ca și când doar primăvara te poți îndrăgosti.
Eu nu sunt așa. Dacă vreau să schimb ceva la mine o fac imediat după ce mi-am dorit să mă schimb.
M-am lăsat brusc de fumat, într-o zi de marți pe la ora 3, așa că am strâns toate țigările din poșete și de prin casă, le-am rupt și le-am aruncat la coș.
Dacă vreau să fiu mai bună nu aștept vreuna din zilele creștinești de pomenire ca să-i pot da cuiva un codru de pâine și apoi să mă laud în gând, minunându-mă ce spirit filantrop am.
Dacă vreau să încetez ostilitățile cu cineva, o fac pentru că așa simt, fiindcă vreau din toată inima, nu contează minutul, ceasul, ziua sau anul. Nu contează că a început un nou an și că trebuie, e musai care va să zică, să fim altfel. De ce? De ce trebuie să aștept semnalul unui gong? Nu suntem la teatru. Nu trebuie să facem frumos față de spectatori, ci doar față de noi înșine.
Acum vreo două zile am primit un mesaj de la o…hai să-i zicem o cunoștință de pe internet, care mesaj arată parțial astfel:
Doamnă M,
Îmi pare tare rău că mă aflu într-o poziţie ingrată faţă de dvs., date fiind mesajele de pe forumul xxxx. Aş dori ca în acest nou an să nu mai fie niciun prilej de supărare între noi, atacuri la persoană şi alte chestii de acest gen, care necăjesc spiritul, în loc să îl lase liber. Eu mi-am promis acest lucru.
Și m-am tot gândit dacă să-i răspund sau nu, dat fiind faptul că mie semnele de bună voință, doar fiindcă a sunat ceasul noului an, îmi par adevărate semne de ipocrizie.
-Nu cucoană, pe mine nu mă înduioșează gesturile umanitare de Crăciun, nici faza cu hai să ne dăm mâna, că trecu Revelionul. Nu madam, nu consider gestul dumitale un gest de împăcare, ci doar un ROL, unul al fățărniciei, prin care vrei să pari altfel decât ești, în proprii tăi ochi… Și spun asta fiindcă nu mi se pare altfel un mesaj venit din partea unui personaj atât de straniu cum ești, un personaj care bântuie blogurile și forumurile sub diverse nickuri și sub diverse ipostaze, jucând tot felul de roluri, dar neasumându-și niciunul.
Eseul se înscrie la Irealia pe blog într-un frumos joc unde și alți prieteni cunoscuți scriu precum gândesc.
Un blog de poveste 
E perioada dezbrăcărilor de aparențe și la tine, și la mine, observ.
Pot spune mai mult decât că gândesc la fel ca tine? Cu diferențele legate de fumat (sunt antitabagic), slăbit (n-am nevoie) și sex (nu fac, din convingere).
Ghici unde am glumit.
sigur că la fumat 😛
Hait că m-ai prins și recunosc că eu îmi pun granițe în funcție de date și evenimente. Am încetat să mai iubesc cu pasiune de când mi-a murit nevasta, nu mai fumez de când mi-a murit mama și de câțiva ani, după sărbătorile de iarnă am o perioadă în care nu mai beau deloc alcool timp de circa 6 săptămâni. Dar măcar le respect și organismul e recunoscător. Fiecare cu momentele lui de decizii, doar să fie ferme. Zic. 🙂
Cu o rezervă, la tine nu a fost nimic programat anterior.
Îmi pare rău pentru tot ce ți s-a întâmplat, Petru.
Mitzo, gind la gind cu bucurie: intr-o zi de marti, dupamasa le lasai si io naibii, de slabit cred ca ar cam mai trebui insa nu ma agit, toate la vremea lor, iar zilele astea… reusii sa pun ordine in niste relatii care incepusera s-o ia razna.
An de cerneri de sita, asa zic eu!
Fain eseu scrisasi! La mai multe si La multi ani, ca nu apucai, cred, sa-ti urez asta la momentul oportun.
Mala, la mulți ani și ție!
Îmi plac grozav planurile care încep într-o zi de marți, la o oră incertă 😆
Salut, Mitzaa! 🙂
Eseul tău pune niște puncte pe i-urile care au legătură cu încetarea ostilităților începând cu ziua Sf.-ului X și începerea dărniciei odată cu Crăciunul, sfârșirea acesteia imediat după Anul Nou, să prindă puteri până la Paște. Ehehehe, câte ar fi de spus aici. Subscriu în totalitate.
În privința renunțării la fumat, io-s experimentată pe două fronturi. M-am lăsat o dată, după 17 ani, cu perioade în care îmi cumpăram țigări la cartuș, că altfel trebuia să ies prea des din casă, ajungând și la 4 pachete/zi, m-am lăsat, ziceam, după o pregătire psihică de o lună. Știam exact data, am ales ziua de naștere a fetei, aveam și motivația, tot. Dar să rup țigări n-am reușit! Ce n-am fumat, am pus bine. În fine, am reușit să nu fumez – cu vreo două excepții nesemnificative din punctul meu de vedere, vreo 2 ani jumate, când, într-o zi de vară, crezându-mă mai tare ca sabia lui Zorro, mi-am aprins o țigară. Am cerut-o. Apoi am mai cerut una. La a treia, m-a lovit jena și-am luat un pachet, că doar socializam. Apoi mi-am zis că-n vacanță nu strică să mai pufăi. Și m-am trezit fumând în baie, cu geamul deschis, vreo patru luni. Pachetul și ziua. Da` ce ciudă mi-a fost, o ciudăăăă… Duminică fac o săptămână de când nu mi-am mai luat țigări, nici n-am mai prins pe nimeni de la care să cer. De data asta n-a mai mers cu datele, nu m-a mai convins nici ziua fetei, nici a mea, nici a lui, nici Crăciunul, nici Anul Nou. M-a convins ciuda, dar abia aștept să cer o țigară, tre` să fiu sinceră.
Mulțumesc frumos, mă bucură prezența ta!
P.S. Și eu cred că înspre țigări bătea gluma lui ComiCultural. 😉
Haaaahaaa, când o să citească Mihai și comentariul tău, chiar o să înceapă să ne creadă 😉
P.S. Îmi pare bine că te-am găsit, chiar dacă prin intermediul lui ComiC
Eu vă cred și nu cercetez. Mi-e teamă să nu descopăr c-aveți dreptate.
Noi doar glumim, dar mie îmi pare bine că tu răspunzi la glumă tot cu o glumă 🙂
Mai am o glumă, dar excesul de comicării poate avea efect contrar. Așa că mă opresc și o zic foarte serios: CHIAR NU FUMEZ!
TE CRED!!!
Însă îmi place și mie să te iau uneori în balon. Nu te teme, mă urc și eu cu tine 🙂
am fost eufemistic / m-am cenzurat și eu, deci…
Sunt de acord cu cenzura doar în anumite cazuri. Dar ai grijă, cenzura este forma cea mai periculoasă în a-ți reprima anumite stări.
Noi ne-am mai intersectat, dacă nu mă înșel am și povestit, dar n-aș putea să-ți spun cu ce ocazie. Oricum, blogul tău îmi este familiar. 🙂
Cum spuneam, îmi pare bine că te-am găsit, dar mai ales fiindcă văd acolo multe cunoștințe plăcute.
Sunt flatat de urcușul tău în balon, în care te vei potrivi perfect, aflând că și-acolo am un afiș pe care scrie: ”No smoking. Just dressing”.
Unde-am ajuns cu comentariile astea!…
Aha, așa scrie în balonul tău!
Stai să vezi ce scrie în al meu…dar nu-ți spun aici, că pe urmă copiază toți după mine 😆
Am lipsit intenţionat de pe net să nu fiu invadată de articole mozaic, în care vedeam derularea pe repede înainte a lunilor trecute, sau de cele cu promisiuni pentru început de an. Eu am o problemă cu începutul şi sfârşitul, dar asta e altă discuţie şi eu sunt prea extaziată de eseul tău, în care mă regăsesc măcar la nivel de intenţie. Că în rest cu schimbarea cam greu, în cazul meu. Aşadar, cuvântul rol îl are Irealia ca temă. Hmmm! La mulţi ani şi un an 2014 perfect!
Mulțumesc Adriana.Hmmm, chiar mi-ar face plăcere să citesc un articol scris de tine despre subiect.
Mițo, mi-ai adus aminte de poezia Norei Iuga – „Din când în când era marți” 🙂 Și-acolo e plin de „nu vreau sa astept sa se aseze drojdia, nu vreau sa astept sa ma ridic deasupra”. Tot din poezie răzbate fumul de țigară și se doresc orgasme născute din deșertări de cuvinte-n ureche:)
Glumesc! Dar sunt de acord cu tine: nu ai nevoie de astfel de resorturi circumstanțiale de „timp” (calendaristic/religios), pentru a te pune în funcțiune cu ceea ce vrei sau nu mai vrei! Și mai cred că asta vine cu vârsta. Cel puțin în ceea ce mă privește…când îmi dau seama că nu pot aștepta, de la un crăciun la altul, ca să fac ceva 🙂
Exact, Andreotti, viața nu doar că e prea scurtă, dar e prea frumoasă ca să o risipim între așteptări sau compromisuri care nu ne reprezintă.
Touche! Și nu e criza femeii de după 35 ani, că eu abia acum încep să trăiesc cu adevărat! Dar indolența asumată, deși începuse să doară, încă nu mă înjunghiase! Acum aproape că mi-a sfârtecat carotida 🙂
Mai una de rezervă? 😆
Nope! Nici una:)
Cum de nu ai primit tu scuzele sincere ale cocoanei ?
Reao care esti :))))
Ah sfinte, nu te glumi că madama te avea în vizor, mai mai că rămăsese cu onoarea nereperată de când cu ultimul tău comentariu 😆
Eu nu asum nimic. Dar am reusit si eu sa ma las de lasat.
Hai, hai, nu te mai da gongoi 😛
Mi-ai dat de gândit… am căutat să văd când m-am împăcat cu o persoană şi am constatat că am făcut-o în ajunul Bobotezei. Dar n-am fost pentru că mi-aş fi propus data ca atare, ci pentru că atunci am avut eu o anumită trăire.
Asta e și ideea, nu facem un lucru fiindcă vine o anume zi când parcă ar fi dezlegare la fapte bune, pentru faptele bune este nevoie de trăire, nu de consemn.
Ca și cum un bărbat ar trebui să-i ia flori iubitei fiindcă vine ziua ei, nu fiindcă o iubește. Că doar nu o iubește doar de ziua ei, nu?
Ia uite, mă, a devenit marțea ziua schimbărilor în bine, toată lumea are câte ceva de amintit aici. 🙂 Stai că marți fac și eu o schimbare, ceva, la mine și mă întorc. 🙂
Așa cum spuneai și tu, cred că orice zi e binevenită pentru a deveni mai bun din orice punct de vedere. Și mai cred că inclusiv prima zi a anului sau nu ș’ ce sărbătoare poate fi perfectă, dacă o așa ancoră și-a fixat creierul omului pentru o anume schimbare.
La mulți ani și hai noroc, Mitzoo! 🙂
Cum vrei tu dr(agă), însă dacă schimbarea vine doar fiindcă e 1 după luni, prima zi din an, dă-mi voie să refuz gestul, fiindcă vreau să mă feresc de surpriza de a constata că nicio minune nu durează mai mult de trei zile 🙂
Mulți să fie și cu noroc, anii adică, dr(agule).
Păi, nu prea ai de unde ști cum e schimbarea până nu aștepți să te convingi… 🙂 Dacă minunea durează 3 zile, în a patra pleci departe de persoana. 🙂
Ah, nu sunt destul de tânără să fiu chiar atât de naivă dar nici prea bătrână cât să nu-mi pese.
Însă la subiectul acesta nu mă pot lupta cu tine, fiindcă știu că ești un pacifist convins. Așa că-mi va fi greu. Eu prefer tridentul, biciul și țepușa.
Tu ai citit postări vechi de-ale mele? 🙂
Unele da, altele nu 🙂
Și erau mereu pacifiste? Sau măcar puțin pacifiste? 🙂
Ah, nu le-am găsit decât pe cele pacifiste 😆
chiar aș dori să văd unele în care ești malefic 😛
Zici tu? 🙂
http://drstoica.wordpress.com/2010/05/06/murim-putin-cate-putin/
http://drstoica.wordpress.com/2009/12/28/bormasina-futu-te-as/
La Mulți Ani,draga noastră MARȚIANĂ ! Asta mai întâi. P’ormă ezistă o zicătoare care ne zice că „adesea sărută prefăcutul mâna pe care-ar vrea s-o taie”… Faptul că TU i-ai tăiat-o/retezat-o înainte să mai apuce ea, dovedește că NEASUMAREA unora poate și trebuie ASOMATĂ la vreme. Altfel „neasumata” se suie-n copac și vexează…
Există încă o vorbă: Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă feresc singur!
La mulți ani dragul nostru intergalactic călător de pe nava libracadabrantă a poeziilor eretic erotice!
Eu cred ca Anul Nou nu a fost decat un pretext pentru un fel de impacaciune, sau, oricum, o mana intinsa, o oferta de incetare a ostilitatilor. Deci n-ar trebui sa te superi. Iar daca respectiva cunostinta are conditionarile si limitarile ei, nici asta n-ar trebui sa te supere si nici macar sa te contrarieze. Tu poti sa te comporti exact ca Mitzaa Biciclista, cea care a depasit anumite limitari, asa cum crezi tu de cuvinta, asa cum esti si asa cum simti (si recomand tuturor acest lucru, adica sa fie ei insisi).
Poate ca alti oameni au depasit alte limitari decat acestea.
Hmm, tocmai că nu-mi plac pretextele, mai ales de acest gen. Îmi place doar sinceritatea, genul acela care-ți bate-n ușă chiar și la 12 noaptea doar ca să te întrebe dacă ți-e bine. Cam atât.
Nici mie nu-mi plac. Ma demult, ma enervau, apoi ma plictiseau (trecea prea mult timp pana sa intre in subiect), insa acum mi se pare ca pot fi amuzante. Omul trebuie sa aiba permanent o justificare a actiunilor lui. 🙂
Asa cum trebuie sa aiba o justificare pentru a fi el insusi (sau pentru a-si exprima intentiile si chiar emotiile), pentru ca a deviat de la sablon. Si foloseste pentru asta tot un sablon, caci nu e capabil sau nu are curajul sa recunoasca fata de el insusi ca e altceva decat sablonul. Nu e ciudat? Cum ar fi „cu moartea pe moarte calcand”. 🙂
|Eu nu cred ca va avea vreodata succes folosind metoda asta. Ca sa treci de conditionari, trebuie sa treci dincolo de ele, nu sa inlocuiesti niste conditionari cu alte conditionari.
Scuze pentru palavrageala, nu sunt eu cel in masura sa dau sfaturi, dar daca nu-i intelegi (ceea ce nu cred ca e cazul tau) si nu-i accepti asa cum sunt, tu vei fi cea care se enerveaza de fiecare data cand va avea de a face cu asemenea oameni. Si sunt destui, nu gluma.
De aceea urăsc sărbătorile: DOAR cu această ocazie vor mulţi să se dea buni, altruişti şi samariteni.
Te înțeleg, însă totuși, lipsa de sinceritate a unora sau ipocrizia lor nu ar trebuie să fie un motiv prea serios pentru a urî sărbătorile. Eu întotdeauna le aștept cu foarte multă bucurie.
o dilemă oarecum asemănătoare avusesem şi eu în urmă cu ceva zile. un soi de ramură măslinie mi se fluturase prin colţul ochiului, ca şi cum nu se întâmplase nimic, dar nah, era noul an cu primele lui zile şi cu task-uri noi. şi mi-am spus că nu văd rostul unei întoarceri într-un loc în care arsese totul. la ce bun?
şi pentru că te citesc într-o zi de luni nu îmi propun să slăbesc. nu azi… 🙂
psi, îți doresc să ai tot timpul puterea de a face doar ce-ți place 🙂
wow! mulţumescu-ţi, draga mea! e o urare pe care ţi-o întorc şi căreia chiar îi preţuiesc valoarea.
să fii bine! 🙂
Pingback: Irealia | Roluri prevestesc rubine (V)