Poveste Fain-tastică

Poveste scrisă în totalitate de PORKUL, eu am pus doar linkurile şi fro’ două virgule, aşa că nu trageţi în pianist(ă)

 

 

Strainul isi tragea după el picioarele, obosit, infrigurat, cautand cu privirea orice adapost cu care l-ar fi milostivit zeii. Abia atunci observă în zare printre acele de gheata care-i loveau fata, conturul baracii din lemn, aparandu-i precum o fantasma amagitoare. Isi facu o cruce mare si strangandu-si mainile la piept din pricina frigului, lasand in troiene urme adanci, urma calea facliilor. Nici nu realizase cand s-a trezit in fata usii aproape putrede din lemn masiv pe care o deschise cu un scartait. Rugina pocni din balamale in timp ce el pasi intr-o lume intoxicata cu fum de tigara, avand in minte imaginea pictata parca de un artist neinteles pe usa tocmai deschisa: FAIN – HAN SI BORDEL.
Locul era plin de oameni, prezente fantomatice care-i pareau parte din acea lume, desprinse parca din plasmuirea mintii sale chinuite. Isi scutura de omat hainele rupte si se aseza in intuneric la una dintre mesele din trunchi de stejar despicat. Foamea il mistuia si se ridica fara stare cu pasi inghetati, dand ocol meselor si murmurand ca pentru el:
– Ajutati un om sarman ! Mi-e foame !
Abia atunci observa mana intinsa pe care abia o atinsese.
Popescu. Popescu Mircea, rosti vocea taios, tragand cu nesat din pipa. – Ia loc straine!
Apoi cu un gest arogant din incheietura, striga in intuneric:
Ukravra…asta… Urkravra.. tu .. doua cafele !
Strainul se conforma si lua loc la masa. Il privea pe cel din fata sa prin retina inca inghetata. Avea in fata un posibil domn din aristocratia britanica. Cu figura inghetata, inexpresiva, cu o figura de jucator de poker inrait, isi pastrase jobenul pe cap chiar si acolo in bar. Pe un umar ii atarna ca decor un baston care se termina intr-un penis din fildes. In buzunarul de la piept avea un trandafir. Si … gandurile strainului nou asezat la masa fusesera intrerupte de prezenta Ukraravrei sau ..Ukavrei … al cărei decolteu il facu sa uite de frig. Sanii fermi, privirea de caprioara speriata, zambetul unui animal de prada si picioarele dezvelite care ascundeau intre ele o posibila comoara. Cafeaua era servita si Ukravra se retrasese langa tejghea, ascunsa bine sub fumul de pipa si tigarete.
– E o replica dupa penisul meu, spuse gentilomul, aratand spre baston. E chiar atat de mare. Am spus-o in repetate randuri si la nevoie, le putem chiar si masura. Desigur, dupa exemplul legendarului Procust, daca il aveti mai mare… voi fi nevoit sa vi-l scurtez. Daca este mai mic, va voi ferici lungindu-l ! Cadeti la invoiala stimate domn ? Dar… nici macar nu va stiu numele …
– Mi se spune Soseta, stimabile. Nu cad la invoiala, insa va multumesc pentru cafea !
– Cu ce ocazie la hanul meu, stimate Soseta ?
– Imi caut mireasa moarta. Stiu ca ma cheama. O aud deseori in vis. Insa nu am reusit inca sa o gasesc. Noptile imi sunt tot mai grele… aud respiratia ei uneori si trupul ei se lasa cateodata peste mine in vis, dar ma trezesc si dispare. Si am pornit la drum… o voi gasi, chiar dincolo de lumea noastra. Trebuie doar sa gasesc poarta potrivita.
Discutia le fu intrerupta de cateva urlete si icneli care se auzeau de afara. Cei mai curiosi se napustira deja deschizand usa si lasand sa se vada un tip solid, la bustul gol in frigul iernii, tatuat pe un brat, indesand cu capul in zapada un tip din care nu se mai intelegea mare lucru.
Popescu racni la el din fundul incaperii:
Pariuri, ce naiba ai iar cu Leganza ?
– Pei sefu… sa fost sus la fete…si iar n-a platit. A incercat sa se strecoare fara sa achite.
– Aha…am inteles… da-i un mop si pune-l la treaba. Si vino sa-ti dau o bere !
Bodyguardul se apropie de masa cu pasi mici, cu statura impunatoare, eclipsand betivanii din han. La mesele pe langa care trecea se asternea linistea pentru ca odata ce pasea departandu-se, discutiile sa continue ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
– Si Whitney unde-i ? intreba Popescu.
– Am lasat-o la aeroport. N-am timp de prostii sefu’. Am sala, am jobul asta … nu-mi arde mie de fufe.
Pariuri lua o gura de bere si incepu sa cante: „Steaua sus rasareeeee” cand bastonul dupa ceafa al Popescului il linisti.
– Pariuri, nu te platesc sa canti. Te platesc sa bati. Deci taci !
– Pai sefu’, da’ ori suntem ori nu mai suntem ?
– Pe banii mei nu esti ! Clar ?
Soseta reusi sa fure o pulpa de pui de la masa vecina cand clientii se uitau la Ukavra si incepu sa o devoreze cu nesat, trezind in Popescu imaginea unui lup flamand devorand o caprioara.
– Urkavro…aaa.. asta …Urkravro… hai si fa-mi un masaj !
Ukravra se apropie de masa cu miscari suave si-si puse palmele pe umerii lui Popescu. Apoi isi lua mana stanga si cu ea apuca paharul de whiskey fin al gentilomului, turnandui-l pe dupa guler in timp ce-l privi drept in ochi. Apoi il saruta pe buze si in timp ce se indeparta de el ii sopti:
– Stii bine ca sunt a Porkului.
Popescu lua elegant un servetel si incepu sa se stearga usor pe camasa, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Apoi privind spre Pariuri spuse incet:
– Pariuri, esti concediat !

Pariuri se micsora astfel incat toata statura lui impunatoare parea sa se reduca la un punct, isi lua din cuier caciula de rus si iesi la bustul gol in mijlocul viscolului. De atunci nimeni nu l-a mai vazut niciodata.
– Si Ukravro, unde ti-e Porkul ? intreba superior Popescu ?
– Unde nici nu gandesti, stimabile ! rasuna o voce chiar din spatele gentilomului.
Un tip mic, uscativ, cu figura cand aroganta cand de maimutoi, iesi din intuneric si se aseza la masa privind undeva in gol. Apoi se ridica, ca si cand nici n-ar fi vrut sa se aseze si repezindu-se la tejghea o lua in brate pe Ukavra si o saruta cu foc. Se pierdura apoi dupa pult in zgomote de pahare sparte.
Popescu ofta si gandindu-se cum sa termine asemenea mascarada zbiera din nou:
– Ukavro… o cafea ! ACUM !
Intre timp Soseta termina de ros osul pulpei de pui si privind in dreapta si in stanga, scrutand cu privirea resturile din farfurii care i-ar mai fi putut ajunge in mana hulpava, observa in coltul opus o figura care parea de ceara. Umbra nu schita nici un gest, parea sa fie strajerul acelui loc, inexpresiv, afisand sensibilitatea santinelei naziste lasat singur in lagar sa-si faca de cap.
– El cine e ? il intreba Soseta pe Popescu, aratand necizelat cu dejtu.
– E Gaita, Viorel in speta.
– Pai si … ce face ?
– Sta.
– Si cand nu sta ?
– N-ai vrea sa stii. Nu te du sa-l saluti, crede-ma, iti e mai bine asa. N-ai vrea sa te convinga ca esti vreun fiu de mosier ca apoi sa iti rada in fata spunandu-ti ca a fost o gluma ?
– Asa s-a intamplat cu penisul Dvs. sire ?
– Nu Soseta, penisul meu chiar e mare. Mereu a fost… spuse Popescu cu figura nostalgica a unui copil care isi amintea de vremea dinainte de-a-si pierde abtibildurile la zaruri. Apoi mangaind extremitatea de fildes a bastonului, se ridica de la masa.
– Ukravro, adu-i o farfurie de pulpe acestui nefericit !
– Domnule, spuse Soseta, daca v-a stat in putere de la inceput sa ma milostiti in asemenea fel, de ce nu ati facut-o de cand m-ati vazut infometat ?
– Am vrut sa te vad cum te chinui ! spuse Popescu indepartandu-se si urcand scarile spre incaperile de sus care deschideau o lume a placerilor.

Incet incet, o liniste mistica se lasa in incapere si toti cei prezenti isi ingropara barbiile in piept. Un moment de solemnitate bizar, care parea ca aduce in sufletele lor vocea unei soprane cantand Caruso. O scama se auzi cazand pe podea de pe haina lui Soseta si spase tacerea ca un tunet, pentru a o gasi pe Ukravra spunand ca hipnotizata:
– Iar a trecut Serafim pe aici.
Si nu dura mai mult de cateva minute pana cand Leganza zbura rostogolindu-se pe scari, aruncat de o mana nevazuta. O voce taioasa si puternica de femeie razbi prin fumul dens:
– Eeee.. pai nu-ti zisai zis mah sa stai departe de fetele mele ? Pai bat la tine ca la hotii de cai ! Pai ce-i aici ?! Prima data plecasi si nu platisi, a doua oara plecasi si nu platisi, pai pana cand ? Ei de nu iti rup eu sira spinarii… !!!
Era Zefira, noul bodyguard. Popescu nici ca facuse vreodata alegere mai buna. In fata Zefirei nici soarele nu rasarea fara bilet de voie. Fetele erau multumite. Se spune ca odata il confundase si pe Popescu cu un rau platnic dar dupa ce-l prinse de papion il recunoscu dupa parfumul fin. Nici n-am fi vrut sa redam in aceasta povestire ce s-ar fi putut intampla. Era acel gen de bodyguard pe care Popescu nu l-ar fi concediat niciodata personal.
Urma apoi adevarata liniste. O raza de soara patrunse printre lespezile din lemn si parea sa arda realitatea, reducand-o la scrum. Apoi alte raze de soare. Tot mai multe…transformand realitatea in poveste, povestea in realitate, curband timpul si spatiul in jurul scrumului… lasand in urma un sarman cu hainele gaurite, dormind inghetat in zapada, atins de mana unei mirese care se sfarama si ea incet… atinsa ultima de soare.
Strainul se ridica si o lacrima-i ingheta in coltul ochiului. Si privind pe locul unde isi petrecuse noaptea, suspina la vederea unei intinse campii albe care parea fara de sfarsit. Scobindu-se intre dinti, scoase o bucatica de carne de pui, pe care o manca urnindu-se din loc. Acelasi mers leganat… spre orizont… spre poarta potrivita.

Va urma…..dacă are continuare!

Anunțuri

49 de gânduri despre „Poveste Fain-tastică

  1. Am observat ca Porkul de cand a declarat ca nu mai scrie la el acasa scrie prin vecini – ceea ce-i bine, ca-s mult mai multi vecini, deci o scrie pana la urma chiar mai mult 😀

  2. ufff… subdomeniul ala a murit odata cu fostul meu „hoster”. apoi n-am mai mers pe linia de Grotesque, am salvat doar textele pt sufletul meu negru. Eu va multumesc pentru ca va faceti timp sa cititi atunci cand cititi, ceea ce debitez… si va tzuk.. mai mult ce sa zic…sa ne bucuram de weekend si SA BERIM !!!

  3. … Si mai spun statisticienii britanici ca noi sunt un popor tare trist… Ha! Tristetea moare de ciuda aici!
    Felicitari!
    Romanii chiar au talent…

  4. „gandurile strainului nou asezat la masa fusesera intrerupte de prezenta Ukraravrei sau ..Ukavrei … a carui decolteu il facu sa uite de frig.”… al carei?!?!… plm…daca tot scrim, scrim corect ori nu mai scrim corect…;)

  5. prietene Periscop, multumim pentru observatie si cu umilinta plecam capetele privindu-te cu teama din tarana. asteptam si alte observatii daca doresti a ne lua textul la purecat in mod voluntar, ca …ori suntem…ori nu mai suntem ? 😀

  6. pai poti spune/crede ca plm e o eroare de tiparire…:P… tot nu vad lipsa de respect…e. pur si simplu, o observatie pertinenta :)…cu plm mi-am permis o „aroganta”…nu e lipsa de respect…parerea mea

  7. Cu tot respectul, domnul Io invoca o scriere corecta, dar fara sa ” vanez ” greseli am vazut una destul de grava ( marca elena basescu) chiar la dumnealui in comentariu… Sau a vrut sa fie doar ironic… ?
    Citez: ” … al carei?!?!… plm…daca tot scrim, scrim corect ori nu mai scrim corect…;) ”
    … Scrim??? Sau scriem?

    • Ştiu Sonia, dar e drăguţ să vezi la câte unii un exces din ăsta care maschează de cele mai multe ori lipsa oricăror altor talente. Deh, ce să-i faci, doar ştii cum au luat naştere criticii, nu?! 😀

  8. @sonia…”Sau a vrut sa fie doar ironic… ?”?!?!…
    si tot @ sonia „Ştiu Sonia,[…] Deh, ce să-i faci, doar ştii cum au luat naştere criticii, nu?! 😀

    • # Io
      Nu ştiu ce problemă ai, dar aici nu mai veni. Ok?! Că nu-mi placi. Oamenii care intră aici spun poveşti şi se simt bine, nu îşi descarcă frustrările, ok?!
      Să ai o viaţă frumoasă şi veselă.

  9. Pingback: Am prins un stil pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu.

    • Păi nu e nici o chestie. Că a fost un dezacord, este adevărat. Pe care l-am şi corectat şi nu mi-a căzut nasul, că doar nu era să las greşeala să zacă. Dar nu mi-a plăcut tonul, atâta tot. 🙂

  10. Adicătelea vrei să spui că Șoseta îi fomistă? Că eu, pe șosetă fizică, am remarcat că porcimea sa m-a pictat cu o pulpă de pui în mână, de parcă îs nemâncat de cenșpe secole. Bă, ce porc ești porcule, serios! N-am văzut așa ceva de când fabrica de textile m-a făcut, jur pe mov!

  11. Porcule, m-ai bagat in „cerneala” deci exist. Dar parca aveam mai multe asteptari de la tine in ceea ce priveste aparitia mea in acest fragment. Am inteles ca stateam. Dar macar stateam pe vine?

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s