Este ceasul 2 în noapte
Şi pe-o bancă stau, şoptind,
Trei femei de viaţă coapte
Şi pe-ai lor amanţi bârfind.
Vântul lunecă prin plete
Şi prin frunze şuierând,
Curios la dulci secrete,
Prins de taine, ascultând.
–Eu vă spun, dragele mele,
Zise una din femei,
Că am dus viaţă de stele
Şi iubită am fost de zei.
Adulată şi râvnită,
Mulţi bărbaţi mi-au lăcrimat,
Ca o zână am fost dorită,
Bani şi case mulţi mi-au dat.
-Eu am fost mai pătimaşe,
Zise a doua dând din umăr,
La secrete fiind chezaşe,
Bani eu strâns-am, fără număr.
Căci erau destui cei care
Negri se ştiau în cuget,
Purtând crucile-n spinare
Şi păcatele pe suflet.
–Eu am fost mare matroană,
Zise a treia, mai cu moţ,
La bordel, ca o Madamă,
Din plăceri făceam negoţ.
Şi aveam fetiţe multe
Ce ştiau face de toate.
Pe-ale lor chinuri mărunte
Mi-am dus traiul în palate.
Astfel toate glăsuiau,
Cele trei femei, în şoaptă,
Mândre se mai lăudau
Cu a lor trecută soartă.
Vântul însă s-a oprit
Şi uimirea îi fu mare,
Căci nici una n-a simţit
Vină sau vreo remuşcare.
Toate trei se amuzau
Şi şopteau pe mai departe,
Vechi secrete povesteau,
Chicotind, neruşinate.
Dar deodată le-a izbit
Noaptea rece, fremătând.
Simțind spaime, s-au trezit
Cu o umbră din pământ.
Cu o voce grea, de tunet,
Silueta ca din fum
Blestemă cu grav răsunet
Cele trei femei din drum:
-Încheindu-vă sorocul
Vieţilor necugetate,
Nu vă meritaţi nici locul,
Nici odihna de păcate.
Vă condamn să bântuţi
Sufletul celor săraci,
Noaptea la cei nedormiţi
Vise dulci să le purtaţi.
Şi, de veghe veşnicia
S-o petreceţi, plătind credit,
Curăţând nemernicia
Dintr-o viaţă fără merit.
-Cine eşti Tu, nălucire?
Ce din neant Ai apărut
Şi ne judeci fără ştire
Viaţa şi tot ce-am făcut.
–Sunt un înger din Ennom
Şi vin pe pământ în noapte,
Îmi iau chip de fum sau gnom
Pentru oameni cu păcate.
Pe cei care au murit
Şi aşteaptă la hotar,
Viaţa prost de şi-au trăit,
Sclavi Mi-i fac pentru Tartar.
Iată cum, femei nebune,
Îmi respect un legământ.
Moarte dau, vă iau din lume
Și vă duc de pe pământ.
Sclave Îmi veţi fi şi voi,
În armata-Mi de stihii
Când, sub chipuri de moroi
Numai Mie-mi veţi sluji.
Astfel Îngerul din noapte
Cu un semn schimbă în fum
Trei femei ce acuma-s moarte
Şi în Iad deschise drum.
[…]
Azi devreme, jucăuşă,
Pe alei în cimitir,
Apăru o ţigăncuşă
Să-și facă un chilipir,
Vânzând flori de pe morminte,
Ce au fost abia săpate,
Cu glas dulce ne va minte
Că de ea-s crescute toate.
Însă vântu’, încetişor,
După cruci, moale adie,
Faţa-i mângâie uşor
Și rânjind la ce-o să-i vie!
Multumim! Si amuzanta si cu o lectie de viata inclusa…de luat aminte! 🙂
Mă bucur, de ţi-a plăcut Andreea 🙂
Luceafara 🙂
Mie imi e greu sa citesc atat de multe versuri…avand gandire de inginer incerc sa gasesc logica in orice…si la versuri daumulte erori:)
Pfff! Standd, fă abstracţie de potriveala din rime şi citeşte povestea din ea.
Dacă trăiai pe vremea lui Shakespeare sau Molliere, ce făceai? 😛
Pingback: Desculti prin viata… « lunapatrata
E plina seara-n cugetari
Si in luari aminte,
Pe batucitele carari
Din cele trei morminte…
Duioasa-ti rima e-nteleapta,
Cuceritor ti-e versul!
Sa stim macar ce ne astepta
De-alegem interesul…!
Seara lina si senina…
# Soniei
Ce frumos ai comentat
Când pe rime tu ai dat
Arătând c-ai înţeles
Ce am vrut să spun în vers!
Mulţumesc că ai venit
Şi povestea mi-ai citit. 🙂
Sar’mana… M-ai facut sa rosesc…
E cineva acasa?
Intră!
Bine ai venit La Fee! 😀
Bine te-am gasit, printeso! Am mere otravite in paner!
Pingback: Un blog de poveste » Blog Archive » Poveste nocturnă | BunDeCitit.ro
Nici o problemă. Găsesc eu şi antidotul. Un prinţ care să mă sărute ori de câte ori muşc din măr 🙂
Glumesc!
Dintre toate poeziile tale, aceasta e intr-un registru mai grav. Are mai degraba parfum de romanta tiganeasca, in maniera lui Lorca.
Asta pentru ca ai folosit troheul si versuri scurte de 8 silabe.
Uneori am senzaţia că mă provoc de una singură scriind aşa ceva. Tot timpul abia aştept să scriu finalul. Şi când ajung la final constat cu surprindere, oare a câta oară?, că mi-a plăcut timpul petrecut scriind povestea.
Asta e reminiscenta divina din noi. Nevoia de a fi creatori.
Este greu cuvântul „creator” pentru mine. Eu sunt doar o încercare.
Cuvintele mele nu sunt un cadou cu ocazia vizitei! I-am citit bucati de proza si lui Kiritzel si i-a placut si lui cum scrii.
Kiriţel? Cine-i Kiriţel? 😀
Secretul meu!
(Dă doamne Kiriţel să fie prof’ de mate)
Ok, La Fee, cum spui tu! 🙂
Eu nu stau de vorba cu profii de mate! E cineva din patutzul meu cu gize si fluturi.
Eu nu mai pot sa intru pe bloguzul baietilor! Imi zice error!
Şi la mine la fel, e blogspotul naşpa, ca de obicei 😦
Zefira, la Soseta pe blog, cineva si-a exprimat dorinta de a fi pusa in scena piesa de teatru si vrea si cu personaje reale. Te rog sa imi mai scoti din clamele de la coc.
Adică vrei să te lăsăm cu pletele în vânt? Păi nu ar mai fi ….tovărăşesc, adică! 😀
Ca bine zici! Du-te si scrie-i ceva lui Pato…
Am recitit.Sunt personaj pricipal. Apar in toate momentele subiectului dimpreuna cu Dex.
Ma inclin, gandind ca mie
Mi-ai cules aceste rime
Ma-ntreb insa, cum pacatul
Le-a’mpins la destainuire.
Poate ca justitiarul nu afla astfel de stire Decat daca nu trecuse, prin a lor stabilimente
De aci.., umana pilda.
Sa nu scoti nicicand din suflet,
Oricat ai fi tras de limba.
Sa respecti, din greu secretul
Prescris ferm, in Orient:
Prin gura iti intra raul, si tot prin ea, te pacaleste
Cand naravul limbutiei, te-mboldeste.
Madi si Onu Blog
Să-nţeleg cum că păcatul,
De te-mpinge necuratul
Să îl spui în gura mare,
Parcă n-ar fi aşa tare
Dacă l-ai ţine secret
Încercând să fii discret?! 😛
Cu sau fara limbutie,
Preferabil, ca pacatul sa nu fie
Dat fiind, ca in Inalturi,
Cineva detine spalturi
Din care totul se stie
Si-apoi,discretia-i virtute,
Fara vrute si nevrute 🙂
Pingback: polimedia.us/fain/
Ce poezie de poveste,
Cat interes pe sexul dulce,
Sa-si bage limba-n tot ce este
Si-apoi cu ea sa te educe…
Limba, nouă, ne-a fost dată
Ca păcat primordial,
Eva însă, vinovată,
I-a dat scop universal…
Cam multe intrebuintari i-a gasit, nu? :))))
Pingback: Gânduri | Un blog de poveste
Super!!!