E frig de crapă și fierul
Forjat din gardul bisericii vechi
Sprijinit de creștinii veniți azi cu gerul,
Înghesuindu-se ca țoalele dintr-un parsechi.
E Bobotează și-i un obicei
Să vii cu sacoșe pline cu sticle din pet
Pentru care te-mpingi, creștinește, să iei
Apa sfințită ce curge pe-un vechi robinet.
”Ești bou!„ s-aude țipând o băbuță
La un nene cu căciula trântită pe ceafă.
„Ce-ai mamaie? Nu vezi că stai ca vaca-n căruță?”
Îi replică omul ținând în brațe o carafă.
Tot satu-i venit cu noaptea în cap
Să-și spele păcatele strânse în an,
Rânduiți de un preot cu puteri de satrap
Ce le strânge obolul în poalele-i căuș de lighean.
Disperarea li se vede pe fețele crunte,
Întunecate de fumul respirat în căsuțe cârpite
Unde focul se face în sobe mărunte
Și nu știi de-i adăpost pentru oameni sau vite.
Toți își urlă de grijanii, ordox- creștinește,
Că abia-l auzi cântând pe amarnicul popă:
„Astăzi firea apelor sfințeșteee…”
Prin mulțimea ce freamătă într-o falsă sincopă.
E un circ regizat atât de grotesc
Că stai și te-ntrebi de ce-i sărbătoare?
Și de ce unii cred că-i pur românesc
Să te-mpingi, să-njuri și să te calci în picioare.
Mi-e silă de oamenii plini de păcate
Care insistă să creadă că o apă venită pe țeavă,
Pentru care primești o mulțime de ghionturi în spate,
O să te scuture de draci ca de pleavă.
Și în minte îmi vin, rând pe rând, rugăciuni
Vechi, citite prin cărți cu pagini subțiri,
Dar mi-e greu să mai cred că se-ntâmplă minuni
Când oameni și animale s-aseamănă-n firi.
Și-mi vine să fug în pustiu
Să cer Domnului răstignirea-mi pe cruce
Sau să ard ca o torță când n-am să mai fiu
Căci azi mintea mi-e la o neagră răscruce.
Și sincer nu vreau ca-n pământ
Trupul să-mi fie alături mâncat
De viermii comuni care umblă flămând
Prin morminte ce n-au același păcat.
Un blog de poveste 
Focu’ sa te arza! :))
Fuck consuetudo terrae ! Nemo invitus agere cogitur.
Nu e neapărat o negare a obiceiului pământului cât mai degrabă o nevoie de protest faţă de lipsa creştinismului adevărat din inima şi sufletul practicanţilor.
@Mitzaa Biciclista – Furat de flux, avale, pe doina ta de jale in jos, n-am apucat sa iau seama daca-i vreo meta-gandire la mijloc sau nu-i. Mi-e si teama de tradare, simtind un dar la mijloc. Un dar pentru necesara re-miza venit de la tanti Mitza Umanista pentru dl.Goe, prietenul animalelor (de salvat la Potop cu (b)Arca; Omul – Cel mai bun prieten al câinelui – Brigitte Louisianovna Bardot). Poezia ta, cu accente de erezie si anestezie, ar merita macar tot atata atentie si publicitate pe cat a avut cenusa de final a regizorului. N-o sa vezi. Acuma fiind vorba de dar (e perspectiva mea si tin la ea) n-ar trebui sa-l caut la dintii meta-gandirii (in fond nu ma pot pretinde dentist doar pentru ca tin un cleste in mâna), dar as veni cu propunerea unei variante alternativ. Schimband un cuvant, un singur cuvant din poezia ta, ai putea cred obtine o varianta distincta, precum Eminescu cu al sau ultim dor.
Daca ai inlocui in strofa asta:
„Mi-e silă de oamenii plini de păcate
Care insistă să creadă că o apă venită pe țeavă,
Pentru care primești o mulțime de ghionturi în spate,
O să te scuture de draci ca de pleavă.”
sila cu mila, alta ar fi rezonanta… chiar de-ai fi mai „mincinoasa” decat obisnuiesti atunci cand com-pui poeme, despre cata luciditatea atata suferinta si despre ah, organele-s sfarmate si maestrul e nebun. Credinta sincera chiar ii ajuta (pe cei care-s in stare de ea), transformand ca prin vis apa de la robinet in apa vie, purificatoare. In plus am auzit ca argintul si busuiocul trecut prin apa are fantastice efecte anti-bacteriene, apa sfintita neputrezind, precum cea obisnuita sau precum cea doar cu cloramina.
P.S, Foarte reusita poezia.
Mulţumesc pentru analiză. Am să ţin cont de fiecare sfat în parte dar îmi voi permite să continui la domnia ta pe blog
mai buna-i cola :)))
cola are aşa de mult zahăr!îţi dai seama că dacă te speli cu cola pe faţă o să-ţi rămână zahărul pe gene şi o să zică lumea că eşti moş crăciun :)))
mmm… mai putina ironie si mai multa simtire…
cred ca e un subiect emblematic pentru ceea ce suntem noi romanii!
eu nu zic că noi românii nu am fi simţiţi
Azi, gand la gand cu bucurie!:))
😛
Frumos articolul asta. Sarut mana pentru astazi. M-am simtit bine. O zi vesela sa ai.
Mulțumesc! Bine ai venit pe la mine.
Este frig, ai dreptate !
Şi, tuturor ne e greu.
De ger, pietrele toate-s crăpate,
ce vrei, în condiţii extreme, piatra-i e slab minereu.
Că gardul forjat al vechii biserici
nu mai e-acolo-unde-a fost pus
nu miră pe nimeni, nici mireni şi nici clerici.
Se ştie, la REMAT, pe bani buni-a fost dus.
Bănuţii aceia, aşa obţinuţi
Plecat-au apoi pe vin şi mâncare.
Este bine să ştim că 30 de arginţi
e-un preţ bun de-o-naltă trădare.
Se vine la popă, cu chipul smerit,
arzând lumânări şi tămâie.
Şi,de fapt ne-njurăm cu tupeu, dar şoptit.
Spiritul cucernic vrem să rămâie.
Cu toţii ne spunem:”Speranţa-i-n Iisus
el să ne facă mult bine!
Orice-am face noi e în plus,
deci,musai să aibă grijă de mine !
Şi-apoi ce doresc, nici nu-i greu :
mii de bancnote, de mare valoare,
valută , ori lei, mofturos nu sunt eu!
Când o vrea EL, acum sau ora viitoare!”
Cam asta-i credinţa la noi, cum am spus,
în ziua geroasă de Bobotează.
Să dea Dumnezeu să ne ierte Iisus,
că, dacă nu, Iadul amarnic se populează !
Când ai dreptate, ai.
Am ajuns tarziu, a trecut deja boboteaza, dar poezia tot faina este! 😀
Nu contează cât de târziu este, important este că ai venit.
Mi-a placut foarte mult maniera sincero-dramatica in care ai construit ultima strofa. Pot sa o denumes strofa, nu? 🙂
Pot.
Rezuma intreaga creatie, iar asta nu este un lucru marunt. Mi-a placut, recunosc.
Mulțumesc
Ce ai cu prostii doamna draga?
Prostia se combate prin râs. Râdem ca să nu ne speriem. 🙂
rayi de cine trebuie sau de mine? 🙂
Ah, cum aş putea să râd de tine? Ce tot spui acolo?
Am glumit! doar razi de prosti! 🙂 🙂
🙂
Ce mai faci Mitza?
Dacă nu înjur pe blog mă vizitezi pe tăcutelea? 😀
Pff, m-ai prins logată când am intrat la tine :))
Nu schimba vorba. 😛
Te aşteptăm iar, la club; ne lipseşti!
Sunt frântă de oboseală și de aceea nu -ți scriu prea multe.
Mai există minuni, să nu te îndoiești nicio clipă.
Subscriu, din toată inima, la ce a scris Tibi. Ne lipsești mult.
Crede-mă că aş scrie mai des, dar uneori timpul nu-mi permite această plăcere devenită lux pentru mine. Alteori e chiar inspiraţia, răutăcioasă de obicei cu mine, când nu are chef să-mi calce pragul minţii.
Ești foarte talentată. Deosebit de talentată. Mă duc să mă culc. Am avut simulare bac și mâine trebuie să corectez mâna a doua, azi a fost prima mână, și mai am și 7 ore de mate.