Pentru un zâmbet

Am rămas surprinsă să o văd stând iar în fața mea după atâta vreme. Nici nu mai știu cât a trecut de atunci: cinsprezece?
Ana, fosta amică și colegă de facultate, dispăruse din grupul nostru în urma unui transfer la o facultate din nord, în anul trei. Știam atunci că transferul se făcuse în urma unui scandal soldat cu un accident din care Ana rămăsese cu o ușoară invaliditate, însă cum plecarea ei din oraș a fost atât de bruscă, nu am putut afla din ce cauză, și cum de felul meu nu dau curs bârfelor, motivul plecarii ei a rămas un adevărat mister. Așa că, văzând-o acum stând în fața mea, la fel de frumoasă ca și atunci, am simțit nu doar un sentiment de surpriză dar și unul de duioșie care mi-a umezit brusc ochii.
Cum ea era prin oraș doar ca să caște un pic ochii la noutăți, iar eu aveam timp liber la dispoziție, am intrat în prima cafenea care ne-a ieșit în cale cu scop precis de a depăna amintiri, mai ales că pe mine începuse să mă roadă curiozitatea și nu m-am sfiit să-i spun că am o grămadă de întrebări care așteaptă răspuns de atât timp. A râs cu gura larg deschisă, arătându-mi fără sfială dantura și mi-a mulțumit că nu m-am schimbat deloc în toți anii aceștia de când nu ne-am văzut.

Așa că ne-am căutat un loc mai ferit în cafeneaua în care aromele exotice te îmbiau să încerci orice, ea și-a aprins o țigare, a rămas uimită că eu am renunțat la fumat complimentându-mă totodată pentru voința de a întrece acest viciu și după ce ne-am gratulat reciproc, Ana a început să povestească:
-Mai știi că în anul acela eram înnebunită după un profesor?
-Eu ceva zvonuri am auzit, însă cum tu nu păreai genul de fată căreia să-i placă babalâcii, m-am abținut de la orice comentariu.
-Păi nu era vorba de o atracție sexuală. Moșul nu-mi plăcea fizic, însă eu îl admiram ca nebuna. Îi admiram inteligența, lucrările toate pe care le publicase i le citisem de atâtea ori că aproape le știam pe dinafară și la fiecare curs al lui îi sorbeam cu venerație fiecare cuvânt.
Eram tot timpul numai ochi și urechi la ore, astfel încât era destul să-mi adreseze vreo întrebare că eu și începeam să turui mândră că mă alegea pe mine ca și interlocutor. Credeam și, mai ales, mă încredeam cu faptul că mă băga în seamă. Așa că învățam tot timpul și, mai mult, încercam de fiecare dată să mă autodepășesc. Cum îmi era și îndrumător de proiect, eram deosebit de încântată că-mi dăduse voie să-l deranjez ori de câte ori mă împiedicam în pașii de execuție ai lucrării. Pentru mine conta foarte mult acel proiect și cum materia îmi plăcea, pe profesor îl admiram cu toată ființa mea, chiar visam să-i calc pe urme, de ce nu? îmi făceam speranța că poate proiectul meu avea să fie un punct de referință în cazul în care aș fi candidat pentru un post de asistent pe lângă catedra lui.
-Îmi aduc aminte de acea perioadă de timp. Eu făceam parte din altă grupă decât a ta și aveam o îndrumătoare de proiect mai puțin severă, însă țin minte că de câte ori voiam toți cei din gașcă să chiulim, treceam întâi pe lângă sala ta de laborator, crezând că reușim să te răpim, însă tu niciodată nu voiai să lipsești de la acel laborator și ne amânai trimițîndu-ne tot felul de bezele iar noi tot timpul te luam ușor în balon din cauza asta.
La amintirea acelor momente, Anei i se iți un zâmbet ștrengăresc în colțul gurii:
-Te-ai întrebat vreodată cine era destinatarul acelor bezele?
-Nu Ană, eram vreo opt colegi în gașca aceea nebună, colegi din grupe și ani diferiți din care doar noi două eram fete, de unde aș fi putut ghici cărui băiat te adresai în special? Deși tot timpul am fost curioasă să știu dacă-ți poartă vreunul din ei zâmbetele. Dacă nu chiar toți!
Am izbucnit amândouă în râs și râsul ei, ușor scârțâit ca un fel de fier ruginit, mi-a adus aminte de acele momente când viața părea nespus de simplă și veselă.
Ana își mai aprinse o țigară și își continuă netulburată povestea:
-Eram deja într-o fază avansată a proiectului la care muncisem de una singură, fără să mă mai gândesc la altceva, aproape că îmi neglijasem celelalte cursuri și examene. Întârziam tot timpul peste orele de școală, refăceam toate calculele și rescriam pagini întregi de teorie. Eram în stare să refac fie și o planșă cât casa chiar și pentru o pată de tuș. Ce să mai! Devenisem fixistă. Uneori, când întârziam foarte mult în biblioteca facultății, mă trezeam cu profesorul care se oferea galant să mă conducă acasă. Acceptam bucuroasă. Îmi făcea o deosebită plăcere timpul petrecut împreună. Sigur, cu voi era mult mai distractiv, nici nu încăpea comparația, însă proful era plin de erudiție și îmi povestea câte în lună și în stele. Uneori chiar îmi povestea despre soția lui, despre familia lui sau despre anii tinereții, astfel încât de multe ori aveam impresia că devenisem confidenta lui. Iar de fiecare dată când ajungeam pe strada mea, îmi săruta galant mâna strângându-mă ușor, după care pleca grăbit. Sigur că în fața unui asemnea comportament ireproșabil, eu nu puteam bănui ce avea să urmeze…
Într-una din zile, când revizuiam chiar ultimele capitole din proiectul ce-mi mâncase un an întreg, proful a intrat în cabinet. Ți-am spus că aveam permisiune din partea lui să-l deranjez ori de câte ori aveam nevoie și îmi dăduse inclusiv cheia de la cabinetul unde-și ținea toate lucrările publicate și unde eu puteam lucra în liniște, altfel decât în sala de lucru sau în căminul studențesc unde era gălăgie mai tot timpul.
Era seara târziu, în facultate nu mai erau decât paznicii, așa că venirea lui atât de bruscă m-a surprins, mai ales că nu mă așteptam la acea oră atât de târzie să apară. Chiar eram pe punctul de plecare, voiam să strâng, să încui cabinetul și să plec către căminul studențesc.
-Te-a certat că veneai la cabinet în lipsa lui?
-Nu, nu m-a certat, chiar părea bine dispus că m-a găsit acolo. S-a arătat interesat de faza în care era proiectul meu, l-a frunzărit făcând mici obiecțiuni la modul meu de exprimare, corectându-mi câte o virgulă pe ici colo, mi-a apreciat rigurozitatea calculelor și a făcut aprecieri asupra grijei acordate desenelor.
În timp ce spunea toate astea, am observat că se descheiase la haină și la guler, lărgindu-și cravata. M-am gândit că voia să se facă mai comod după o întreagă zi de cursuri când ținuta lui trebuia să fie mereu ireproșabilă.
Mi-am strâns toate uneltele de scris și am dat să plec, nu înainte de a-mi lua la revedere de la el. S-a apropiat de mine și m-a luat brusc în brațe, lipindu-se cu gura de buzele mele ca și când ar fi vrut să mă sugă toată.
Draga mea, în acel moment mi-a căzut cerul în cap. Pe lângă surpriza acelui gest nici nu am putut să-mi reprim scârba pe care am simțit-o când buzele acelea storcite de timp s-au apropiat de buzele mele și răsuflarea lui gâfâită de om bătrân m-a izbit cu mirosul greu de dantură din gaudent prin care unele resturi de mâncare își făceau de mult veacul. Într-o clipită a căzut de pe soclul pe care mintea mea nevinovată îl urcase și acum, așa cum era decăzut, mi se înfățișa în adevărata lui hidoșenie, încercând să mă apuce de gât și de umeri, rupându-mi bluza în încercarea lui nevolnică de a-mi căuta sânii cu degetele lui groase având pielea ridată și pătată de efectele bătrâneții.
Am încercat să ies în fugă pe ușă însă moșul, probabil într-unul din momentele mele de neatenție, o încuiase ceea ce m-a făcut să realizez că premeditase totul.
L-am rugat speriată să-mi dea drumul, să mă lase să plec. Mi-a șoptit cu nerușinare tot felul de cuvinte scârboase de genul: ce-i fă? pizda ta nu primește pulă de profesor? în timp ce cu un gest rapid și-a tras șlițul de la pantaloni și a scos din el un mădular lung și blegos. Crede-mă draga mea, după surpriza de prim moment, la vederea aceea îngrozitoare, m-a pufnit râsul, probabil o reacție nervoasă tipică în cazul momentelor de spaimă. Dar adevărul este că moșul o avea lungă și bleagă. Atârna ca un sac de piele fleșcăită, zbârcit și fără conținut.
Dar reacția mea mai rău la înfuriat. Nu-ți mai reproduc ce mi-au auzit urechile și nici nu vreau să-ți descriu cum s-a abătut asupra mea cu palmele și pumnii. Am reușit totuși să mă smulg și, cum geamul era deschis, am sărit peste pervaz fără să mă gândesc că suntem la etajul doi al clădirii. Norocul meu că am căzut pe pământ moale, dar tot mi-am rupt femurul în cădere.
Am țipat de durere și la scurt timp m-am trezit cu unul din paznici care venea în fugă, alertat de zgomot. Și-a dat seama imediat de unde am căzut. A chemat salvarea dar și poliția.
La cercetări nu a contat niciun pic declarația mea, iar profesorul m-a acuzat spunând că m-a surprins în cabinetul lui și că de aceea m-am aruncat de la etaj. Chiar a vrut să-mi facă proces de intenție și să mă exmatriculeze.
-Și cum ai ieșit din toată povestea asta?
Pe tot timpul povestirii Anei, amintirile începuseră să-mi revină câte un pic și imagini ale colegilor care bârfeau pe la colțuri, șușotind și ascunzându-se ori de câte ori treceam pe lângă ei, îmi treceau iar prin câmpul meu vizual imaginar.
-Mai știi că te-am întrebat dacă ai bănuit vreodată cărui băiat din gașcă îi adresam bezelele?
-Da, cui deci?
-Lui Gil, băiatul din ultimul an de la automatică. Cum era sfârșit de an, ne-am logodit în secret urmând să ne căsătorim imediat după ce și eu absolveam cursurile. Făceam astfel întrucât ai lui erau cumva de modă veche și voiau o fată cu familie și stare, iar orfelinatul meu nu le inspira nici plăcere nici încredere.
Așa că în timp ce eram în spital și lucrurile luaseră o amploare nefavorabilă mie, întrucât moșul mă inculpa în stânga și în dreapta, ascunzând adevăratul motiv, Gil a decis să-i facă o vizită profului acasă.
Nu știu cum anume l-a convins să renunțe la acuzații, cert este că mi-a obținut transferul la o facultate similară în nordul țării, acolo unde urma să lucreze el, imediat după ce-și susținea lucrarea de licență și obținea diploma de absolvire. Am plecat imediat după ce m-am externat din spital.
-Și de atunci? Spune-mi, ce ai făcut? Abia acum îmi explic cum de a dispărut și Gil din oraș, la scurt timp după tine!
-Păi cum altfel? A dat din umeri și mi-a zâmbit șmecherește. M-am căsătorit cu Gil după ce am terminat cursurile și am rămas cu el în nordul țării unde locuim și acum. Zilele astea ne-am întors pentru scurt timp, doar ca să vindem apartamentul mamei lui, rămas gol după moartea acesteia. Nu mai avem motive de întoarcere aici, draga mea, ne-am făcut deja lumea noastră în altă parte.
-Îmi pare bine că ești fericită și toate s-au terminat cu bine, pentru sufletul tău mai ales. Dar despre profesor ai mai aflat ceva, Ana?
-Nu, dragă, nu știu nimic. Îți dai seama că eu și Gil, odată încheiat subiectul acum cinspreze ani, am încercat să ni-l scoatem din cap.
-Interesant totuși, știi de ce, Ană dragă? Fiindcă proful a murit doi ani mai târziu într-o ipostază deloc plăcută.
-Adică?
-Adică a avut un atac de cord în timp ce făcea sex cu profa de la catedra de tehnologie. Chiar în cabinetul ei.
-Pe bune?! Ei, înseamnă că a murit fericit. Îmi aduc aminte că mi-a spus în momentele acelea că-și dorea să facă sex până moare, inima să-l țină.
-Eu știu cât de fericit o fi fost? Profa de tehno era babă rău, tu. Hai că trebuie să-ți aduci aminte de ea. Era aia cu părul roșu și cu curul mare. Aia de era nemăritată și avea pretenție să-i spunem și la cei șaizeci de ani ai ei, domnișoară. În orice caz, a fost mare tămbălău și profesorii ceilalți au dat din colț în colț și au mușamalizat totul fiindcă nu au vrut să se acopere de rușinea de a fi pățit așa ceva, tocmai în incinta facultății.

Am izbucnit iar în râs și râsetele noastre au fost atât de gălăgioase că toți cei din cafenea au întors capetele către noi. Am zâmbit înapoi tuturor bărbaților din cafenea, dar nu pentru ei, ci pentru că râsul Anei a fost unul de slobozire, unul de satisfacție după atâția ani de corvoada amintirii unei zile urâte din viața ei.
Ne-am despărțit în termenii cei mai afectuoși, schimbând numerele de telefoane și adresele de mail, promițându-ne poze și vizite viitoare.
Sigur că nu i-am spus că am comis o minciunică nevinovată. Proful este adevărat că murise doi ani mai târziu. Chiar de inimă. Dar nu în poala boșoroagei urâte de la tehnologie, ci ca orice om comun. Acasă, în fotoliu.
Însă pentru acel zâmbet al Anei, a meritat să inventez această gogoriță.
35841584

Anunțuri

53 de gânduri despre „Pentru un zâmbet

  1. …nu era vorba de o atracție sexuală. Moșul nu-mi plăcea fizic, însă eu îl admiram ca nebuna. Îi admiram inteligența…
    Mda. Inteligența e sexi. Cel mai puternic afrodisiac, nici nu mai contează vîrsta, cînd ne referim la bărbați…
    Profa de tehno era babă rău, tu.
    Corect. Femeile bătrîne, boșoroagele, cum le spuneți dvs. în text, ar trebui eutanasiate. Mai rămîne de stabilit limita de vîrstă, dincolo de care să se scape elegant, decent și legal de ele.
    Eu zic că 35 de ani e de bun simț. Hai, maxim 36, cînd le cad toate cele în derizoriu, supuse de legea gravitației.
    În rest, povestirea este una plină de sevă, cum ne-ați obișnuit, cu expozițiune incitantă, intrigă excitantă și punct culminant (după unii, chiar punctul G). Sex și iar sex, ca (lait)motiv ritmic, cu final prețios.
    Felicitări!

    • Mă bucur că lectura scrierii mele v-a plăcut în deosebită măsură încât să subliniați pasajele care v-au atras atenția.
      Și da, sexul și iar sexul. Văd că vă reține, indubitabil, chit că în poveste tocmai despre sex nu era vorba, mesajul fiind cu totul altul.

    • Mam’mare, de ce ești individioasă?! Sexul in literatură este o constantă, sexul și moartea la fel ca și moartea și bătrânețea. Muierea bătrână și sexul însă nu fac casă bună. Cum sar de vârsta în care mai miscă dintr-o catenă hormonii, unele, chiar daca nu-și înoadă broboada sub barbă, încep să urască în crescendo tot ce ține de sex. Întâi pedant, didacti prețios și discret, apoi cu tot mai multe bale…
      Sper să nu asist la o transformare taman aici, pe acest post. Sper că „literatura” va spune ceva. Știți, literatura este teritoriul comun unde Lolita nu se ceartă cu Baba Cloanța pe motiv că Făt Mișto preferă găina căruntă.

    • Stii tu ce stii madame , creierul e cu adevarat sexi si e cel mai harnic organ.Lucreaza 24 de ore pe zi , 365 de zile pe an , incepand de la nastere si pana in momentul cand te indragostesti.
      Chestia asta cu eutanasierea nu prea am inteles-o , de ce sa apelam la o asemena grozavie ? O vorba din popor spune ca fiecare oala isi gaseste mai devreme sau mai tarziu capacul .Ma rog , pana dai de capacul ala , te poti servi de o folie de plastic.
      Legea aia a gravitatiei, e o chestie cu implicatii adanci. Mi-a explicat mie cineva cum ca ar influenta potenta, in momentul cand forta de atractie a pamantului , depaseste forta de atractie a femeii .
      Ador (pseudo)criticii, la fel cum ador si gainile care cotcodacesc pe o gramada de lemne in timp ce alta sta pe cuibar si se oua.
      Acum imi mai lipseste la raspunsul meu la opinia ta un ” final pretios ” .
      Ar fi absurd sa sustin ca lumea noastra e plina de idioti , nici pe departe , dar cumva, cei existenti sunt asa de strategic plasati, incat in fiecare zi iti intersecteaza cate unul drumul .
      Felicitari!

  2. Mitzo, a meritat gogorita! Crede-ma!
    Din pacate, bucata asta de scriitura e atit de adevarata incit chiar si minciuna spusa la o cafea se transforma in realitate.
    Sa stii ca am in jurul meu o Ana, un prof’, o babornita stafidita care inca baga in buzunar pe una tinerica …

  3. Vezi ? Nu e mai bine de studenții din ziua de azi ? Că foarte mulți, înainte de a intra la câte un examen nici nu știu cum arată profesorul darmite să se mai și „îndrăgostească” de inteligența lui …

      • Bolnav, dar scutit de agresiuni sexuale. Că am aflat că dacă vreun prof arată cât de cât mai de Doamne ajută, vin fetele singurele cu carnetul de note pus deja în sutien.

      • Dar să știi că și în ziua de azi sunt profesori care fac avansuri total nepotrivite studentelor pentru care o facultate nu înseamnă altceva decât un mijloc pentru a-și lărgi sfera cunoștințelor. Chit că profii respectivi se gândesc că e vorba de o altă lărgire….
        Adică să nu-i acuzăm doar pe studenți….că și-n partea ailaltă sunt destule cazuri de corupție.. și nu doar de natură sexuală.

      • Nici nu am susținut așa ceva, Mitzoo. Pădure fără uscături, naiba a mai văzut. Cu toate că numărul uscăturilor este crescut și datorită faptului că unele aleg să vină la cursuri cu aceeași ținută cu care fuseseră seara trecută și în club. Și lasă acum studentele. Mă intersectez dimineața, în drumul spre serviciu cu elevele unui liceu. Și nu știu cum să-ți spun dar de piatră să fii și tot ți se lipesc ochii de bucile câte uneia sau îți pierzi felinarul în decolteul generos al alteia… Dar, da, revin, sunt și nesimțiți destui printre profesori și asta în ciuda faptului că din partea lor aștepți un plus de inteligență.

  4. Nu-ți fie cu supărare dacă am dedus de la început că bătrânul profesor se va da la Ana. Parcă e ceva firesc în ziua de azi și admirăm când vedem excepțiile. Păcat că Ana nu și-a dat seama!

      • Ca să vă puneți dumneavoastră întrebări, duamnă. Știm și că vi se pare interesant, mai ales după ce observăm cum deschideți pagină cu pagină acest blog. Nu-i așa că și viața vi se pare brusc mai interesantă de când v-am apărut în cale? Chiar îmi doream un supertroll pe pagina mea de blog, trollul suprem-gospodina cu cratiță din supermarket și aere de zână cu șorț și șosete în șlapi.

      • Mie mi-a placut aceasta povestire pentru ca mi-a facut ziua mai frumoasa.
        Si vreau sa stii, stimata doamna, ca ai dreptate. Nu am nimic impotriva sexului, dar nu in post si nu cu babalaci!
        Este ca si cum ai merge la pupat de moaste contrafacute.
        Deci, in concluzie, rusinica Mitzo pentru scena bleaga de sex, bravo stimata doamna pentru sesizare si felicitari Mitzo pentrui finalul superb.

      • Doctore, credeți că Romeo și Julieta ar mai fi avut așa succes și milioarde de ecranizări ori puneri în scenă, mii și mii de lăcățele sub balconul ei din Genova, dacă cei doi ar fi sfârșit cu hapiend?
        Nu, pentru că lumea ar fi conștientizat că ei i s-au lăsat țâțele și i-a crescut curul, iar lui i-a rămas bleagă și i-au căzut tot părul și toți dinții. 😆

  5. Mitzaa dragă, să nu vorbim de minori, da? Măcar azi, că e păcat. 🙂
    Tu știi că Ileana Consânzeana a trăit fericită pân’ la adânci bătrâneți alături de Făt-Frumos? Și-am auzit că ce era pe ei în fiecare seară… 🙂

    • Aiurea! Îți zic eu: Ilenuța o ducea bine fiindcă-l ținea pe Zmeu de rezervă. Până când Făt frumos s-a supărat și i-a tăiat capul. Și atunci Ilenuța și-a făcut din capul zmeului un strappon, că era păcat să arunce la gunoi bunătate de material… 😆

      • Un strappon cu limbă… Cred și eu că-i place Lenuței. :))
        Dar eu tot cu Făt-Frumos țin. Dacă nu cu el, atunci cu Prâslea cel Voinic, The Master of Lenutza’s Apples. 🙂

      • Tu ce naiba ai văzut la Prâslea? Doar că nu a reușit să adoarmă sub pom? Păi mai are rost să-ți spun că și el a avut nevoie de un par/țepușă care să-l țină treaz?
        Deci?…..

  6. O femeie care aprecieză inteligenţa unui mascul e dovadă de inteligenţă… din partea femeii. Hă… Dacă o mai consideră şi sexy putem vorbi deja de nopţi fierbinţi. Intelectuale în primul rând. Faza e că reversul medaliei frizează absurdul. Adică puţine sunt femeile care apreciază asta la un bărbat, bărbaţii inteligenţi sunt, astăzi-dintotdeauna?, pe cale de dispariţie, locul fiind luat de masculi care apreciază fotbalul pentru că joacă la pariuri sportive şi se pricep la maşini pentru că în garajul unde se repară automobilul mecanicii au calendare cu muieruşti goale iar femei apreciate pentru inteligenţa lor e deja subiect de film horror.

    • Nu cred că bărbații inteligenți nu sunt pe cale de dispariție. Ci doar în stare latentă. Unii. Totuși, vorbim de femei și bărbați, nu de cocălari și pițipoance, chit că și cocălarii și pițipoancele sunt subspecii ale speciei 😀

  7. Numai povesti licentioase cu oameni perversi (profesoru asta, domn director de la stat alalat). Ce o sa zica tinerii din ziua de azi? Unde sunt povestile de dragoste adevarata si sincera? Frumos exemplu Coano!

  8. Doamnă, vă scriu numai pentru că mi-a plăcut povestirea, e ca imaginea reflectată de un singur fragment de oglindă dintr-un caleidoscop – viaţa.
    Dacă-mi permiteţi, o singură remarcă privind stilul: pe alocuri dialogurile au un minus de naturaleţe, se simte că din spatele personajelor vorbeşte autoarea. În vorbire, în stilul colocvial, nu prea apar gerunziile (”Cum era sfârșit de an, ne-am logodit în secret urmând să ne căsătorim imediat după ce și eu absolveam cursurile. […] Așa că în timp ce eram în spital și lucrurile luaseră o amploare nefavorabilă mie, întrucât moșul mă inculpa în stânga și în dreapta, ascunzând adevăratul motiv, Gil a decis să-i facă o vizită profului acasă.”) De asemenea, colocvial nu se foloseşte forma de G-D ”acesteia”. Acestea sunt caracteristici ale registrului de vorbire ”îngrijită”, ”autosupravegheată” – două foste colege de facultate care se revăd după mulţi ani nu îşi vorbesc astfel.
    În rest… numai de bine. Eu aş zice că e aproape o fabulă – şi o spun ca pe un compliment!

      • Indiferent care sunt căile prin care ați ajuns aici, îmi pare bine de revedere, Photini.

      • Azi, Stănescu Valeriu v-a adresat o întrebare pe acest blog. Cum mie mi s-a părut că întrebarea dumnealui are intenția de a vă prinde într-o capcană urâtă, mi-am permis să-i pun comentariul în spam. Având calitatea de gazdă pe acest blog, vă rog să considerați gestul meu ca unul de protecție în ceea ce vă privește.
        Sigur, în cazul în care doriți să știți ce și cum anume răstălmăcește Stănescu Valeriu, puteți afla de la dânsul de pe blog. Răstălmăcirile domniei sale probabil că urmează cursul unei logici imposibil de descifrat asupra căreia eu nu am căderea să mă pronunț.

        În rest, sunteți tot timpul binevenită aici.
        Cu toată considerația 🙂

  9. Mulţumesc. N-aş fi citit niciodată, dacă nu mi-aţi fi spus, pentru că nu intru pe blogul domniei sale. Am făcut-o acum, învinsă de curiozitatea feminină (ăsta e un clişeu, de parcă barbaţii nu ar fi curioşi!). Cu privire la povestire – comentariile mele au vizat mai mult stilul, în timp ce domnul Stănescu pare deranjat îndeosebi de tramă. Of, tare mi-ar fi plăcut să pot folosi italice şi aldine! Nu consider că putem judeca o creaţie literară – respectiv un personaj – de pe poziţia moralităţii ultragiate, nici a logicii. Viaţa însăşi desfide acest tip de abordare. (Eu am spus deja asta când am afirmat că povestirea este un fragment de oglindă dintr-un caleidoscop). La ce concluzii am ajunge dacă am aplica asemenea criterii tramei şi personajelor din ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”? Păstrând proporţiile, evident…

    • Și eu vă mulțumesc pentru că nu v-ați simțit lezată de faptul că am oprit un comentariu care vă era adresat și că mi-ați făcut plăcerea unei critici adresate strict la scriere și nu altminteri.

      În ceea ce privește scrierea italicelor sau aldinelor, îmi dați voie să vă învăț câteva trucuri?
      După ce ați scris un text, să presupunem că aveți cuvinte cărora vreți să le dați altă formă, folosiți următoarele formule:
      pentru scrisul bolduit: uite ce gros e scris formula este cuvantul strong pus intre sageti inainte de cuvant, iar dupa cuvant punem /strong intre sageti
      pentru scrisul italic uite cum apare pentru italic vom pune intre sageti em si /em
      pentru scrisul subliniat asta s-a marcat formula este U si /U intre sageti
      pentru cuvintele taiate eroare formula este del si /del intre sageti

      Vă reamintesc că pentru acest lucru, formulele așa cum vi le-am spus trebuie puse imediat înainte și imediat după cuvântul sau expresia pe care o doriți astfel evidențiată, și să nu uitați că trebuie să schimbați tastatura de la ROM la ENG

      Sau vedeti aici http://vega.unitbv.ro/~jipa/ui/web/html.html

  10. Comparativ cu ceilalti vizitatori, care completează fantastic povestea, eu o să fiu seacă: mi-a plăcut enorm. Sunt multumită că am ajuns azi aici prin sfbacterie, nu intrand…ca altădată fix pe blog. O zi frumoasă să ai! A mea a inceput perfect …cu această poveste! Felicitări!

    • Mulțumesc frumos, Adriana.
      Spui că ai venit prin Sfbacterie, adevărul este că din partea lui tot timpul mă pot aștepta doar la ceva bun. 😉
      Bine ai venit, Adriana 🙂

      • …ei, la tine veneam doar la povestile din clubul psi. Acum m-am asigurat că nu voi mai pierde postările tale. Dar, da, …azi…am deschis blogul lui şi uite ce surpriză am găsit …in el. Minunată..

  11. Probabil ca moravurile s-au schimbat odata cu vremurile. Pe atunci pe cind eram student, profesorii cu parul alb, dar profesori plini si, daca se putea, sefi de catedra, erau tinta studentelor frumoase; dupa aranjarea unui bun start in cariera, urma, invariabil, divortul de distinsul profesor. Dupa aceea, s-a intimplat sa aud si de distinsi profesori care isi santajau studentele. Cine stie ce o mai fi astazi prin universitati? Probabil ca mai peste tot banii au inlocuit sexul. Altfel, ma gindesc ca poate totusi aveti ceva cu prototipul Anei, care este mai putin atragatoare sexual decit o babeta. Desi, notiunea de „babeta” este si ea relativa: ca elev in scoala generala, numeam „baba” orice profesoara de peste 30 de ani. „Baba de chimie”, „Baba de geografie” si alte babe erau suficient de tinere. Nu si pentru noi. Altfel, bravo!

    • Când eram prin clasa a X a de liceu, aveam un profesor de istorie care nu cred să fi depășit vârsta de 30 de ani. Sigur că toate fetele din clasă am învățat istorie de dragul profului fiindcă era simpatic. Dar îmi aduc aminte că la banchetul dintr-a XII a, ni s-a părut aiurea să dansăm cu el că era…bătrân 😆
      Însă când eu am împlinit 30 de ani mi-am adus aminte de el și mi s-a părut groaznic că, deși îl consideram simpatic și haios, la vârsta de atunci ne gândeam că profu era bătrân. Cum naiba să spui despre o persoană de 30 de ani că e bătrână 😆
      Însă atunci când ești mai tânăr cu minim 15 ani de cât o altă persoană, automat crezi despre acea persoană că e bătrână. Probabil că dacă apuc vârsta de 70 de ani și voi cunoaște pe cineva de 85 de ani, o să spun: ia uite la moșulică ăla, abia se târâie…:lol:

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s