Tertipurile Domnului 2

Nu trec de primul cvartal când un gând straniu face să mi se aprindă ledul imaginar de avertizare din creier. „Hai să-mi bag…te pomenești că urâtul ăla a rămas leșinat pe stradă…și-o încurc legal de data asta. Frate, ce penală sunt!”
Pun o frână să-mi sară abeesurile de la ford, profit de faptul că din sens opus nu vine nimeni și întorc cu scrâșnet puternic de roți mașina din drum. „Drace! Parc-aș face drifting. Cred că am lăsat o pingea de cauciuc pe asfalt și să vă ia dracu cu semafoarele voastre care se roșesc imediat!” În timp ce turez, nervoasă, mașina la semafor, caut disperată în poșetă telecomanda de la garaj.
Un sentiment de părere de rău amestecat cu unul de satisfacție diabolică mă încearcă creându-mi o stare de confuzie mentală. „Dă doamne să n-aibă nimic dobitocu, da și dacă-l prind viu să vezi ce-i smulg sprâncenele alea negre, fir cu fir”. Îmi aduc aminte de sacii plini cu haine, pregătiți de mine și pitiți în garaj cu o seară înainte și simt cum îmi sticlesc ochii încărcați de plăcere perversă.
„Mă iei de fraieră, ha? Stai că vezi tu cine pot fi și ce-ți pot face”
Ajung în dreptul casei, deschid garajul din mers și portbagajul din butonul mașinii și intru în incintă să iau sacii dosiți. Mă gândesc dacă să-i arunc definitiv în tomberon sau doar să-i ascund în altă parte. „Hai să nu fiu cretină până la capăt”
Iau primul sac pe care-l arunc în portbagaj și mă aplec către al doilea. Simt o strânsoare ca un clește de fier pe încheietura mâinii ce mă smucește din treabă. Ridic privirea și-l văd pe nenorocit cum îmi rânjește, suflându-mi în nas fumul unei țigări puturoase. Mă uit la sacul rămas pe trotuar și încerc să arunc o momeală.
„Am ceva pentru tine” bâgui încet într-o încercare de a părea prietenoasă.
Nemernicu îmi forțează mâna în direcția pantalonilor săi împuțiți și-mi vâră răsucit degetele între picioarele ușor depărtate.
Nu-i aud cuvintele scârboase. Imaginea cu noi doi în ipostaza asta mă sperie și mă gândesc cu groază să nu ne vadă vreun vecin.
Tembelul, parcă simțind panica mea, mă smulge de lângă mașină și mă împinge în garaj, la scuteală de ochii curioși. „Aha, și ție ți-e teamă să nu te vadă lumea cât ești de tâmpit.”
„Taci fă” îmi grohăie în ureche și m-aruncă brutal peste masa cu unelte.
Nu sunt atentă la vorbele lui porcoase ca să-i trântesc vreo replică fiindcă mă surprinde când își vâră mâna fierbinte în chiloții mei și începe să tragă de ei isteric. Dacă nu m-ar fi legat de gât, m-aș răsuci ca un șarpe și l-aș mușca de ureche cu putere până când mi-ar rămâne bucată întreagă în gură.
Mă întoarce cu fața către el și-mi zbiară că să-l pup arătând către pantaloni. „Hait, animalule! Doar la asta ți-e gândul? Ei, stai numai să ajung eu acolo cu dinții că vezi tu pe dracu. Ciomu e pistol cu apă pe lângă ce surpriză pot să-ți fac eu. Franjuri ajungi. Vedea-o-aș ciucuri la perdele!”
Parcă ghicind primejdia de a rămâne cu un handicap major, bărbatul mă obligă să-mi țin capul drept privindu-mă țintă în ochi, descleștându-mi gura cu cealaltă mână. Cred că-și aduce aminte cum l-am scuipat în stradă și, într-un gest de răzbunare prostească, îmi face la fel.
Îmi vine să-i crăp capul, să-i prind degetele în menghină, să-i trag șuturi la țurloaie, să-l zgârii cu unghiile pe față, să-l apuc de părul ăla zurliu de pe cap și să-l trag cu putere până-mi rămâne mâna plină de smocuri, să-l mușc de nas până la lacrimi și până când îl bușește bulionu pe buze și barbă, să-l ciup puternic de sfârcuri, să-i trag chiar un cap în gură și să-i fac o grămadă de alte lucruri care să-l nenorocească pe viață, dar bărbatul cilibiu mă privește în ochi atât de adânc, atât de adânc, încât of…simt că mă fac fleașcă și mă înmoi ca un carton pus peste ibricul cu apă clocotită.
N-apuc nici măcar în gând să-mi termin amenințările, dar să mai și fac ceva de-a dreptul, că dobitocul, rânjind, iese în viteză cu telecomanda în mână din garaj și mă încuie înăuntru, fugind cu putere. Mai apuc să-l ameninț doar că-l dau pe mâna poliției. El urlă ceva despre pompieri și dispare în spatele ușii garajului care se închide ținându-mă captivă.
Gândurile îmi fug în toate direcțiile dar nu mai apuc să mi le adun fiindcă alunec leșinată pe podeaua rece.

Cum spuneam, povestea este o scriere în oglindă la Jocurile Doamnei 2 scrisă de Mucegai.