Pentru un zâmbet

Am rămas surprinsă să o văd stând iar în fața mea după atâta vreme. Nici nu mai știu cât a trecut de atunci: cinsprezece?
Ana, fosta amică și colegă de facultate, dispăruse din grupul nostru în urma unui transfer la o facultate din nord, în anul trei. Știam atunci că transferul se făcuse în urma unui scandal soldat cu un accident din care Ana rămăsese cu o ușoară invaliditate, însă cum plecarea ei din oraș a fost atât de bruscă, nu am putut afla din ce cauză, și cum de felul meu nu dau curs bârfelor, motivul plecarii ei a rămas un adevărat mister. Așa că, văzând-o acum stând în fața mea, la fel de frumoasă ca și atunci, am simțit nu doar un sentiment de surpriză dar și unul de duioșie care mi-a umezit brusc ochii.
Cum ea era prin oraș doar ca să caște un pic ochii la noutăți, iar eu aveam timp liber la dispoziție, am intrat în prima cafenea care ne-a ieșit în cale cu scop precis de a depăna amintiri, mai ales că pe mine începuse să mă roadă curiozitatea și nu m-am sfiit să-i spun că am o grămadă de întrebări care așteaptă răspuns de atât timp. A râs cu gura larg deschisă, arătându-mi fără sfială dantura și mi-a mulțumit că nu m-am schimbat deloc în toți anii aceștia de când nu ne-am văzut.

Așa că ne-am căutat un loc mai ferit în cafeneaua în care aromele exotice te îmbiau să încerci orice, ea și-a aprins o țigare, a rămas uimită că eu am renunțat la fumat complimentându-mă totodată pentru voința de a întrece acest viciu și după ce ne-am gratulat reciproc, Ana a început să povestească:
-Mai știi că în anul acela eram înnebunită după un profesor?
-Eu ceva zvonuri am auzit, însă cum tu nu păreai genul de fată căreia să-i placă babalâcii, m-am abținut de la orice comentariu.
-Păi nu era vorba de o atracție sexuală. Moșul nu-mi plăcea fizic, însă eu îl admiram ca nebuna. Îi admiram inteligența, lucrările toate pe care le publicase i le citisem de atâtea ori că aproape le știam pe dinafară și la fiecare curs al lui îi sorbeam cu venerație fiecare cuvânt.
Eram tot timpul numai ochi și urechi la ore, astfel încât era destul să-mi adreseze vreo întrebare că eu și începeam să turui mândră că mă alegea pe mine ca și interlocutor. Credeam și, mai ales, mă încredeam cu faptul că mă băga în seamă. Așa că învățam tot timpul și, mai mult, încercam de fiecare dată să mă autodepășesc. Cum îmi era și îndrumător de proiect, eram deosebit de încântată că-mi dăduse voie să-l deranjez ori de câte ori mă împiedicam în pașii de execuție ai lucrării. Pentru mine conta foarte mult acel proiect și cum materia îmi plăcea, pe profesor îl admiram cu toată ființa mea, chiar visam să-i calc pe urme, de ce nu? îmi făceam speranța că poate proiectul meu avea să fie un punct de referință în cazul în care aș fi candidat pentru un post de asistent pe lângă catedra lui.
-Îmi aduc aminte de acea perioadă de timp. Eu făceam parte din altă grupă decât a ta și aveam o îndrumătoare de proiect mai puțin severă, însă țin minte că de câte ori voiam toți cei din gașcă să chiulim, treceam întâi pe lângă sala ta de laborator, crezând că reușim să te răpim, însă tu niciodată nu voiai să lipsești de la acel laborator și ne amânai trimițîndu-ne tot felul de bezele iar noi tot timpul te luam ușor în balon din cauza asta.
La amintirea acelor momente, Anei i se iți un zâmbet ștrengăresc în colțul gurii:
-Te-ai întrebat vreodată cine era destinatarul acelor bezele?
-Nu Ană, eram vreo opt colegi în gașca aceea nebună, colegi din grupe și ani diferiți din care doar noi două eram fete, de unde aș fi putut ghici cărui băiat te adresai în special? Deși tot timpul am fost curioasă să știu dacă-ți poartă vreunul din ei zâmbetele. Dacă nu chiar toți!
Am izbucnit amândouă în râs și râsul ei, ușor scârțâit ca un fel de fier ruginit, mi-a adus aminte de acele momente când viața părea nespus de simplă și veselă.
Ana își mai aprinse o țigară și își continuă netulburată povestea:
-Eram deja într-o fază avansată a proiectului la care muncisem de una singură, fără să mă mai gândesc la altceva, aproape că îmi neglijasem celelalte cursuri și examene. Întârziam tot timpul peste orele de școală, refăceam toate calculele și rescriam pagini întregi de teorie. Eram în stare să refac fie și o planșă cât casa chiar și pentru o pată de tuș. Ce să mai! Devenisem fixistă. Uneori, când întârziam foarte mult în biblioteca facultății, mă trezeam cu profesorul care se oferea galant să mă conducă acasă. Acceptam bucuroasă. Îmi făcea o deosebită plăcere timpul petrecut împreună. Sigur, cu voi era mult mai distractiv, nici nu încăpea comparația, însă proful era plin de erudiție și îmi povestea câte în lună și în stele. Uneori chiar îmi povestea despre soția lui, despre familia lui sau despre anii tinereții, astfel încât de multe ori aveam impresia că devenisem confidenta lui. Iar de fiecare dată când ajungeam pe strada mea, îmi săruta galant mâna strângându-mă ușor, după care pleca grăbit. Sigur că în fața unui asemnea comportament ireproșabil, eu nu puteam bănui ce avea să urmeze…
Într-una din zile, când revizuiam chiar ultimele capitole din proiectul ce-mi mâncase un an întreg, proful a intrat în cabinet. Ți-am spus că aveam permisiune din partea lui să-l deranjez ori de câte ori aveam nevoie și îmi dăduse inclusiv cheia de la cabinetul unde-și ținea toate lucrările publicate și unde eu puteam lucra în liniște, altfel decât în sala de lucru sau în căminul studențesc unde era gălăgie mai tot timpul.
Era seara târziu, în facultate nu mai erau decât paznicii, așa că venirea lui atât de bruscă m-a surprins, mai ales că nu mă așteptam la acea oră atât de târzie să apară. Chiar eram pe punctul de plecare, voiam să strâng, să încui cabinetul și să plec către căminul studențesc.
-Te-a certat că veneai la cabinet în lipsa lui?
-Nu, nu m-a certat, chiar părea bine dispus că m-a găsit acolo. S-a arătat interesat de faza în care era proiectul meu, l-a frunzărit făcând mici obiecțiuni la modul meu de exprimare, corectându-mi câte o virgulă pe ici colo, mi-a apreciat rigurozitatea calculelor și a făcut aprecieri asupra grijei acordate desenelor.
În timp ce spunea toate astea, am observat că se descheiase la haină și la guler, lărgindu-și cravata. M-am gândit că voia să se facă mai comod după o întreagă zi de cursuri când ținuta lui trebuia să fie mereu ireproșabilă.
Mi-am strâns toate uneltele de scris și am dat să plec, nu înainte de a-mi lua la revedere de la el. S-a apropiat de mine și m-a luat brusc în brațe, lipindu-se cu gura de buzele mele ca și când ar fi vrut să mă sugă toată.
Draga mea, în acel moment mi-a căzut cerul în cap. Pe lângă surpriza acelui gest nici nu am putut să-mi reprim scârba pe care am simțit-o când buzele acelea storcite de timp s-au apropiat de buzele mele și răsuflarea lui gâfâită de om bătrân m-a izbit cu mirosul greu de dantură din gaudent prin care unele resturi de mâncare își făceau de mult veacul. Într-o clipită a căzut de pe soclul pe care mintea mea nevinovată îl urcase și acum, așa cum era decăzut, mi se înfățișa în adevărata lui hidoșenie, încercând să mă apuce de gât și de umeri, rupându-mi bluza în încercarea lui nevolnică de a-mi căuta sânii cu degetele lui groase având pielea ridată și pătată de efectele bătrâneții.
Am încercat să ies în fugă pe ușă însă moșul, probabil într-unul din momentele mele de neatenție, o încuiase ceea ce m-a făcut să realizez că premeditase totul.
L-am rugat speriată să-mi dea drumul, să mă lase să plec. Mi-a șoptit cu nerușinare tot felul de cuvinte scârboase de genul: ce-i fă? pizda ta nu primește pulă de profesor? în timp ce cu un gest rapid și-a tras șlițul de la pantaloni și a scos din el un mădular lung și blegos. Crede-mă draga mea, după surpriza de prim moment, la vederea aceea îngrozitoare, m-a pufnit râsul, probabil o reacție nervoasă tipică în cazul momentelor de spaimă. Dar adevărul este că moșul o avea lungă și bleagă. Atârna ca un sac de piele fleșcăită, zbârcit și fără conținut.
Dar reacția mea mai rău la înfuriat. Nu-ți mai reproduc ce mi-au auzit urechile și nici nu vreau să-ți descriu cum s-a abătut asupra mea cu palmele și pumnii. Am reușit totuși să mă smulg și, cum geamul era deschis, am sărit peste pervaz fără să mă gândesc că suntem la etajul doi al clădirii. Norocul meu că am căzut pe pământ moale, dar tot mi-am rupt femurul în cădere.
Am țipat de durere și la scurt timp m-am trezit cu unul din paznici care venea în fugă, alertat de zgomot. Și-a dat seama imediat de unde am căzut. A chemat salvarea dar și poliția.
La cercetări nu a contat niciun pic declarația mea, iar profesorul m-a acuzat spunând că m-a surprins în cabinetul lui și că de aceea m-am aruncat de la etaj. Chiar a vrut să-mi facă proces de intenție și să mă exmatriculeze.
-Și cum ai ieșit din toată povestea asta?
Pe tot timpul povestirii Anei, amintirile începuseră să-mi revină câte un pic și imagini ale colegilor care bârfeau pe la colțuri, șușotind și ascunzându-se ori de câte ori treceam pe lângă ei, îmi treceau iar prin câmpul meu vizual imaginar.
-Mai știi că te-am întrebat dacă ai bănuit vreodată cărui băiat din gașcă îi adresam bezelele?
-Da, cui deci?
-Lui Gil, băiatul din ultimul an de la automatică. Cum era sfârșit de an, ne-am logodit în secret urmând să ne căsătorim imediat după ce și eu absolveam cursurile. Făceam astfel întrucât ai lui erau cumva de modă veche și voiau o fată cu familie și stare, iar orfelinatul meu nu le inspira nici plăcere nici încredere.
Așa că în timp ce eram în spital și lucrurile luaseră o amploare nefavorabilă mie, întrucât moșul mă inculpa în stânga și în dreapta, ascunzând adevăratul motiv, Gil a decis să-i facă o vizită profului acasă.
Nu știu cum anume l-a convins să renunțe la acuzații, cert este că mi-a obținut transferul la o facultate similară în nordul țării, acolo unde urma să lucreze el, imediat după ce-și susținea lucrarea de licență și obținea diploma de absolvire. Am plecat imediat după ce m-am externat din spital.
-Și de atunci? Spune-mi, ce ai făcut? Abia acum îmi explic cum de a dispărut și Gil din oraș, la scurt timp după tine!
-Păi cum altfel? A dat din umeri și mi-a zâmbit șmecherește. M-am căsătorit cu Gil după ce am terminat cursurile și am rămas cu el în nordul țării unde locuim și acum. Zilele astea ne-am întors pentru scurt timp, doar ca să vindem apartamentul mamei lui, rămas gol după moartea acesteia. Nu mai avem motive de întoarcere aici, draga mea, ne-am făcut deja lumea noastră în altă parte.
-Îmi pare bine că ești fericită și toate s-au terminat cu bine, pentru sufletul tău mai ales. Dar despre profesor ai mai aflat ceva, Ana?
-Nu, dragă, nu știu nimic. Îți dai seama că eu și Gil, odată încheiat subiectul acum cinspreze ani, am încercat să ni-l scoatem din cap.
-Interesant totuși, știi de ce, Ană dragă? Fiindcă proful a murit doi ani mai târziu într-o ipostază deloc plăcută.
-Adică?
-Adică a avut un atac de cord în timp ce făcea sex cu profa de la catedra de tehnologie. Chiar în cabinetul ei.
-Pe bune?! Ei, înseamnă că a murit fericit. Îmi aduc aminte că mi-a spus în momentele acelea că-și dorea să facă sex până moare, inima să-l țină.
-Eu știu cât de fericit o fi fost? Profa de tehno era babă rău, tu. Hai că trebuie să-ți aduci aminte de ea. Era aia cu părul roșu și cu curul mare. Aia de era nemăritată și avea pretenție să-i spunem și la cei șaizeci de ani ai ei, domnișoară. În orice caz, a fost mare tămbălău și profesorii ceilalți au dat din colț în colț și au mușamalizat totul fiindcă nu au vrut să se acopere de rușinea de a fi pățit așa ceva, tocmai în incinta facultății.

Am izbucnit iar în râs și râsetele noastre au fost atât de gălăgioase că toți cei din cafenea au întors capetele către noi. Am zâmbit înapoi tuturor bărbaților din cafenea, dar nu pentru ei, ci pentru că râsul Anei a fost unul de slobozire, unul de satisfacție după atâția ani de corvoada amintirii unei zile urâte din viața ei.
Ne-am despărțit în termenii cei mai afectuoși, schimbând numerele de telefoane și adresele de mail, promițându-ne poze și vizite viitoare.
Sigur că nu i-am spus că am comis o minciunică nevinovată. Proful este adevărat că murise doi ani mai târziu. Chiar de inimă. Dar nu în poala boșoroagei urâte de la tehnologie, ci ca orice om comun. Acasă, în fotoliu.
Însă pentru acel zâmbet al Anei, a meritat să inventez această gogoriță.