Ninsoarea

Azi era anuntata furtuna de zapada spre seara. Am asteptat peste zi, m-am uitat pe cerul plumburiu, sec insa nu s-a intamplat nimic pana pe la ora 6. A inceput sa ninga usor, cu fulgi marunti insa insistenti si a continuat asa, intensificandu-se incet si crescand marimea fulgilor insa ramand departe de povestile bunicii. O zapada fina, marunta, deasa si vantul, vantul acela care nu o lasa sa se astearna linistita pe pamant ci o vantura, o arunca in aer in diverse directii, iar si iar, vantul care iti intra in suflet inainte sa iti bage zapada aia nesuferita prin fante din imbracaminte de care nici nu stiai.

Mi-am gasit un pretext banal, sa ma duc sa imi cumpar niste prajituri de la un magazin apropiat doar ca sa ies din casa, sa pot simti. Am fost crescut intr-o zona cu vanturi aspre si dese iarna, imi era dor sa il simt si acum. Cativa metri prin viscol pana la masina, cu zapada pana la glezne, apoi mersul in masina rece pe o sosea alba pe care abia puteai ghici bordurile din cauza omatului, o sosea pe care toate masinile mergeau la fel de incet si temator pastrand sfioase distanta intre ele. Ajung la magazin si am iar ocazia sa simt vantul amestecat cu zapada in jurul meu, peste tot, fara reguli, fara suflet, fara sens insa atat de patrunzator intr-o parcare cu 10 masini in care de obicei erau peste 40. Magazinul era la fel ca de obicei, prajiturelele la locul lor, oamenii cu aceleasi expresii si in scurt timp eram inapoi in masina, mergand spre casa pe o sosea tot mai greu practicabila. Sigur ca de o zi ni se spune ca vine furtuna de zapada, ca o sa fie caderi serioase si daca nu avem ceva extrem de serios sa stam acasa si nu pe sosele, insa trebuia sa ies, sa vad, sa simt si merg doar in cartier, nu incurc marile sosele din oras.

Ajuns in fata blocului am ramas cateva minute la adapostul lui pana ce mi-au inghetat picioarele, privind natura dezlantuita, zapada rostogolita pe jos ca un abur, cerul cenusiu, opac, copacii miscandu-se in bataia vantului, masinile razlete de pe sosea.  Mereu mi-a placut sa simt direct natura dezlantuita, fie zapada sau ploaie ori doar vantul puternic. De fiecare data imi aduce aminte cat de mici si neputinciosi suntem de fapt, de starea fireasca a lucrurilor, de o normalitate aparte.

Am urcat in casa, m-am incalzit putin si apoi m-am asezat in fotoliu, privind pe geam de la caldura, avand cu totul alta perspectiva, vazand o ninsoare frumoasa si atata pace si liniste de te intrebai unde este casuta de turta dulce ca basmul sa fie complet.

Am deschis televizorul la timp pentru stirile de la ora 5. E atat de bine sa revii in lumea civilizata!