Octombrie

Când spui octombrie spui roșu. Spui frunze, spui fum, spui seri târzii de toamnă și bănci umede pe alei întunecate.

Era o zi de octombrie în anul acela. Plecasem târziu de la facultate din cauza unor lucrări de laborator neterminate.
Stația de tramvai din dreptul facultății era pustie și slab luminată de un felinar chior și solitar. Nu locuiam foarte departe, făceam cam o oră de mers pe jos iar în serile călduroase era chiar plăcută plimbarea, dar oboseala din timpul acelei zile atât de agitate mă prinsese din urmă.
Un vânt ușor de toamnă târzie a început să sufle ușor, străbătând prin cămașa subțire. Mi-am încheiat sacoul până la nasturii de sus și mi-am mai înconjurat gâtul, încă o dată, cu șalul lung, tricotat.
O siluetă puțin vizibilă apăru în celălalt capăt al stației și m-am simțit măsurată din cap până-n picioare. Am aruncat o privire pe sub gene, însă nu am putut desluși mare lucru.
Brusc mi-a venit poftă de o țigară și deși aveam mereu ceva de cârtit împotriva femeilor care fumează pe stradă, cu un gest instinctiv, am căutat prin poșetă după pachetul de țigări. Am scos una, fără să mă mai gândesc cât de nepotrivit îmi stă cu țigara în gură în plină stradă și am început să mă caut după brichetă. Nu era. Nici în poșetă, nici prin buzunar. Ca de obicei, o lăsasem pe aiurea.
Am aruncat o privire cercetătoare către silueta din celălalt capăt al stației și chiar m-am gândit să mă îndrept către acea persoană necunoscută cu intenția de a întreba dacă nu cumva are un foc, însă mi-a fost teamă că intenția mea ar putea fi interpretată greșit, așa că nu mi-am dus gestul până la capăt.
O mașină a trecut în viteză și la lumina farurilor am zărit preț de o secundă chipul siluetei misterioase. Un chip de bărbat cu barba nerasă și părul ușor în neorânduială. O imagine care nu mi-a creat încredere și am început să mă felicit că nu m-am dus spre el să-i cer un foc.
Într-un târziu a apărut tramvaiul. Gol și rece.
Am urcat și m-am așezat pe primul loc. A urcat și bărbatul din capătul stației.
Aș fi vrut să mă întorc să văd unde s-a așezat. Gândul că tramvaiul era gol și singurii călători eram eu și bărbatul acela, mi-a dat o ușoară stare de teamă. Poate și fiindcă era târziu. Poate și fiindcă mi se făcuse frig sau doar fiindcă eram obosită. Sau poate dacă aș fi fumat țigara aceea în stație nu aș mai fi dat atenție atâta acelui necunoscut.
Îi simțeam privirea în ceafă și o stare neplăcută de disconfort începuse să nu-mi dea pace. Știam că dacă îți este teamă de ceva, e bine să nu eviți acel ceva ci să-l înfrunți. Așa că mi-am luat inima în dinți și m-am ridicat să ocup locul din spatele meu, care era orientat către spatele tramvaiului, cu scopul precis de a-l avea sub privire pe misteriosul bărbat.
M-am așezat pe celălalt scaun privind pe sub gene către ultimul loc din tramvai unde era așezat bărbatul. Nu știu de ce mă gândeam că dacă îl văd mereu, sunt mai în siguranță.
Tramvaiul a ajuns la stația următoare și bărbatul s-a ridicat de pe scaunul lui. Am simțit ușurare. Probabil că avea să coboare, chit mi se părea ciudat că stătuse atât de mult timp să aștepte tramvaiul doar pentru o stație de mers.
Și stația asta era goală și mă gândeam că după ce el avea să coboare am să rămân singură în tramvai, însă bărbatul nu a coborât ci s-a îndreptat spre mine așezându-se exact pe locul din fața mea, atât de aproape că mi-a atins genunchii cu genunchii lui.
”La naiba, mai bine plecam pe jos până acasă!”
În fond, tipul făcea același lucru ca și mine. Mă ținea sub observație. Eu am fost prima care nu am disimulat lipsa de încredere. Mi-a venit să râd și gândul mi s-a citit în zâmbetul necontrolat ce mi s-a ițit pe față.
-Vrei să fumăm câte o țigară? Eu am o brichetă, am văzut că tu ai țigările. Ei, ce zici?
Vocea lui m-a străbătut într-un fel inimaginabil. O voce groasă, joasă, caldă, senzuală, chiar excitantă.
Am scos pachetul din geantă și i l-am întins. A scos două țigări, le-a băgat în gură și le-a aprins pe amândouă odată, apoi mi-a întins una din ele.
Gestul, chiar dacă foarte intim și plăcut obraznic, nu mi s-a părut deloc nepoliticos. Am luat țigara dintre degetele lui, am dus-o la gură și pe buze încercam să simt gustul acelui bărbat.
Am fumat amândoi în liniște în tramvaiul gol. Nu mai făcusem niciodată așa ceva.
Când tramvaiul a ajuns în stația unde trebuia să cobor, m-am ridicat de pe scaun.
S-a ridicat și el, a coborât și mi-a întins mâna să mă ajute să cobor. Mi-a plăcut atingerea lui.
-Eu locuiesc mult mai departe, mi-a spus ca un fel de scuză. Apoi mi-a întins bricheta. O brichetă metalică, pătrățoasă, bărbătească, din cele care se alimentează cu benzină.
-Ține-o. O să mai ai nevoie.Și mi-a pus bricheta în palmă în timp ce se urca înapoi în tramvai.
Nu am apucat să-i mulțumesc sau să-i refuz bricheta. Tramvaiul a plecat ducând cu el un bărbat pe care nu aveam să-l mai văd niciodată.
Am purtat mult timp bricheta cu mine, fără să o folosesc din teama de a n-o uita pe aiurea, crezând, sperând chiar că am să-l reîntâlnesc. De fiecare dată când ajungeam într-o stație de tramvai, cercetam siluetele persoanelor aflate pe peron doar, doar, îl voi găsi. Însă nu s-a întamplat să-l revăd. Am fost atentă mult timp la vocile bărbaților necunoscuți ce vorbeau în jurul meu, gândind că poate, poate, am să mai aud iar vocea aceea atât de pătrunzătoare. Dar nu s-a întâmplat nici să-l reaud.
Acum nu-mi mai aduc aminte trăsăturile feței lui. Bricheta sigur este pe undeva printr-o cutie veche de pantofi cu amintiri de care nu mă îndur să mă despart.
Însă vocea sigur nu am să o uit. O voce caldă și plăcută. Dacă lunile anului s-ar putea auzi, atunci vocea lui ar fi o voce de octombrie.
Dark_Streets_by_MeliHitchcock

Povestea intră în joaca psilunelilor

Anunțuri

95 de gânduri despre „Octombrie

  1. Octombrie-și cernea tristețea
    Pe frunze de tutun uscate,
    Prin fum și nopți întunecate,
    Într-un tramvai mergând abea-abea.

    Frumoase amintri, fugare,
    Ne-ai dat să admirăm,în strai de toamnă.
    Îți mulțumim, prea scumpă doamnă,
    Și-un braț de crizanteme-ți oferim!

  2. Pingback: Psiluneli- Octombrie | Cățărătorii

  3. Iti savurez povestile, Mito, asa cum le-am savurat si pe cele ale lui Radu in momentul cind le-am citit. Si desi ale lui sunt greu de digerat dar nelasindu-te din ‘mina’ cititului, ale tale le traiesti, retraiesti parca atemporal, in alte locuri si vremi.
    Gust de octombrie, de vint si de-o tigara aprinsa de la un Zippo si toate astea intr-un tramvai numit dorinta!
    Placut la Mala! O seara faina sa ai!

  4. E greu să îţi explic câtă plăcere mi-a făcut lecturarea textului. Parcă mi-aş fi dorit să nu se mai termine şi parcă acum sunt şi un pic supărat că nu există o continuare. Dar doar un pic.

  5. „Am scos pachetul de țigări din geantă și i l-am întins. A scos două țigări, le-a băgat în gură și le-a aprins pe amândouă odată, apoi mi-a întins una din ele.
    Gestul, chiar dacă foarte intim și plăcut obraznic, nu mi s-a părut deloc nepoliticos. Am luat țigarea dintre degetele lui, am dus-o la gură și pe buze încercam să simt gustul acelui bărbat.”

    COOL! Pot sa copiez miscarea? Daca da, trebui sa mentionez ca o stiu de la tine?

    • Dacă ți-a plăcut atât de mult, nu am nimic împotrivă. Și nu trebuie să mă menționezi pentru câteva cuvinte.
      Însă mi-ar plăcea să cred că ai să copiezi mișcarea în real life. Abia după aceea mi-aș dori să-mi povestești cum a fost 🙂

      • Garantat o copiez. Mai ales daca e inventata de tine. Singura parte proasta e ca nu-mi prea plac fumatoarele. Dar asta nu va fi un impediment asa de mare. E prea brilianta sa nu fie copiata. Briliant.

      • Măi, la cât ești de ciufut cu femeile, un asemenea compliment venit de la tine este de-a dreptul grandios 😆

  6. Deşi nu mi-ai mai răspuns la ultimul comentariu, nedumerindu-mă,parcă îmi place mai mult postul.
    Îmi aminteşti de Necunoscuta din tren(vezi)
    Şi, încă un detaliu grăitor:profilul tău, fără a spune că este frumos sau nu, literar, este grăitor. 😛
    Onu

      • Îți dai seama că astfel de comentarii mă obligă? Mă obligă să mă autodepășesc data viitoare.
        Toate comentariile voastre mă obligă la asta. Dincolo de plăcerea oferită de voi orgoliului meu, stă dorința și mai ales obligația mea de a nu vă dezamăgi în povestea viitoare.
        Mă bucur însă, Onu, că ne-am regăsit iar printre cuvinte.

      • Deocamdată hmmm, sunt la dispoziția năzuroasei Inspirații. Azi însă recunosc că, datorită ție, Inspirația a fost generoasă cu mine.
        Dar, cine știe, poate că într-o zi am să vreau să scriu și altfel de povești… Să te văd atunci 🙂

  7. Sunt oameni de care îţi este teamã sã te apropii. Aspectul lor sau comentariile altora te fac sã nu-ţi doreşti sã-i cunoşti. Şi totuşi când ţi se oferã ocazia sã-I cunoşti ce faci? Fugi sau rãmâi? Nu odatã cei câştigaţi au fost cei care au rãmas. Aşa ai aflat glasul lunii octombrie. Nu m-am gândit sã asociez voci lunilor anului. Foarte original!

    • mulțumesc roxi 🙂
      de cele mai multe ori constați că atunci când ai curaj să înfrunți anumite temeri, descoperi surpize nebănuite pe care nu le mai uiți niciodată.

      • Ha, ha, ha-replica asta îmi aduce aminte de distinsa doamnă Tamara în simpaticul rol din ”Alo, aterizează bunica”

        Nu ai cum să nu te asculți când vorbești 🙂 Însă sunetul vocii tale este diferit de cel auzit de cei din jurul tău.
        Uite că treaba asta și pe mine mă intrigă deseori fiindcă sunt sigură că am vocea ușor gravă, puțin spartă pe alocuri, răgușită câteodată din cauza emoțiilor, puternică precum un vulcan atunci când îmi vin dracii, ascuțită atunci când țip etc, etc, etc. Ei și cu toate astea știi ce-mi spun prietenii? Că cică am voce de copil. Na, poftim 😆

  8. Foarte frumos! Octombrie al tau e melancolic!
    Si eu am memoria sunetelor, a vocilor inaintea fetelor de oameni. Daca am vorbit o data cu cineva… pot sa-l recunosc dupa voce si dupa 20 de ani! Si mi s-a intamplat!

  9. Povestea este frumoasă şi bine scrisă.
    Vocea unei persoane adulte este singurul lucru care nu se schimbă cu trecerea anilor. Aspectul fizic se poate schimba enorm, încît după zeci de ani poţi să nu mai recunoşti pe cineva. Dar vocea vei recunoaşte-o întotdeauna.

  10. Am scos pachetul din geantă și i l-am întins. A scos două țigări, le-a băgat în gură și le-a aprins pe amândouă odată, apoi mi-a întins una din ele.
    Gestul, chiar dacă foarte intim și plăcut obraznic, nu mi s-a părut deloc nepoliticos. Am luat țigara dintre degetele lui, am dus-o la gură și pe buze încercam să simt gustul acelui bărbat.

    Niciunde, niciodată, eu nu aş pune în gură o ţigară aprinsă de un necunoscut! Nici în cele mai macabre vise…
    Dincolo de aspectul neigienic, rămîne o întrebare: ce v-a excitat, faptul că bărbatul era necunoscut sau că avea vocea groasă, joasă, caldă, senzuală, chiar excitantă.?

      • Nici vorbă că ar fi reală! Eu am intrat în atmosfera sugerată de povestire, m-am aşezat pe un scaun în tramvai, ceva mai departe de cei doi. Vrînd-nevrînd, am văzut totul, dar n-am înţeles unde ar fi senzualitatea gesturilor… Posibil să nu am suficientă imaginaţie…
        Mi se părea mai excitantă următoarea scenă: cînd el (necunoscutul) îi ceru ei o ţigară, ea scoase pachetul din poşetă şi îi arătă poza aceea oribilă de pe pachet, cu plămînii, gîtul şi gura pline de tumori canceroase, peste care se putea citi:
        ” Fumatul dăunează grav sănătăţii”. El, recunoscător, îi duse mîna la buze şi o sărută cu multă reverenţă. Ea îi zîmbi condescendent, şoptind abia auzit: „Miţa”…
        Aici cade cortina, în aplauze publice.

      • Aplauzele ar fi doar pentru umor.
        Dar la vremea povestirii, nu erau poze oribile pe pachetele de țigări.

  11. Pingback: Duzini de „D”-uri dedicate | Hipertensiv

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s