Dragostea nu are granițe. Ce contează vârsta, culoarea sau religia? În unele cazuri nu contează nici măcar genul. Sau sexul dacă vreți. Genul persoanei iubite sau genul dragostei, cum îți place! Poate să fie vorba de un cuplu, hetero sau nu, poate să fie un cuplu sau și mai mult, un triunghi amoros de pildă chit că aici mă opresc din numărat că de gen nici nu mai poate fi vorba fiindcă am intrat în lumea ireală.
Dar asta contează mai puțin, contează să nu ne opunem genului sărbătorii, în special când se celebrează dragostea.
A început să devină trend să declarăm sus și tare că noi respingem sărbătoarea dragostei de Sf. Valentin și ne vom da în frunte cu marca Dragobetelui. Însă până să apară moda Sf. Valentin pe plaiurile noastre, nu am văzut pe nicăieri ca marketingul să dezvolte și Dragobetele. Aaaa, dar te rog! Nu-mi spune că nu s-a putut din cauza comuniștilor. 1 Martie era/este plin de mărțișoare, deci s-ar fi putut dacă s-ar fi vrut. Cred că 1 Martie a fost sărbătoarea care a dezvoltat cel mai bine fondul plastic, dar nu țin minte să fi primit în dar vreun Dragobete micuț de atârnat la gât sau la brățară. Și nici ciocolate sau bomboane, ori măcar o turtă dulce, nu-mi aduc aminte să fi oferit cineva de Dragobete. Dar eu nu vreau să cert pe nimeni azi.
În fond nu te obligă nimeni să cumperi pernuțe pufoase în formă de inimioare și nici cutii de ciocolată dacă nu-ți dorești asta. Nu te obligă nimeni să faci turul tarabelor sau al magazinelor de gen ca să cauți febril un flecușteț cât mai original pe care să-l oferi din dragoste. Poți doar să cumperi o floare sau nici atât. Important e că cealaltă persoană știe că o iubești.
Dar te rog, nu privi îngrețoșat către cei cărora le place să facă astfel de lucruri azi, de Sf. Valentin. Nu privi cu dezgust către cei pe care naționalismul prost înțeles nu-i oprește de la cumpărarea unui buchet de flori căci asta nu înseamnă că sunt filoamericani și chiar dacă ar fi, te-ai putea opune? Ar avea vreun rost?
Totuși, nu respinge nicio sărbătoare a dragostei. Ce contează că e Sf. Valentin venit din vest sau Dragobetele nostru mai bătrân și decât Miorița? Mie îmi plac amândouă. Așa că voi sărbători dragostea și azi și zece zile mai târziu. Și de ce nu? în fiecare zi după aceea. În fond, chef să ai de iubit că restul vine de la sine. Vorba unei prietene: Nu am nevoie să-mi atragă vreun calendar atenția că azi pot să iubesc. O fac zilnic!
Dar fiindcă dragostea sau the love sau l-amour sau cum vrei să-i mai spunem înseamnă mult mai mult decât un cuvânt rostit sau un simbol oferit fiindcă ne-o spune calendarul, chiar dacă așa simțim noi fără să ni se pară aiurea că putem părea caraghioși celor din afara sentimentelor noastre. În fond, după ce trec toți anii în care am avut ocazia să ne demonstrăm sentimentele, indiferent de proveniența sărbătorii, care ar fi genul dragostei dacă nu unul al suportabilității și mai ales al suportului?
Desenele sunt luate de pe cartooncomics
Un blog de poveste 
Te iubesc și te respect pentru postarea asta! 🙂 Nu contează de unde vine o sărbătoare atâta timp cât subiectul ei este ceva așa frumos de celebrat. Iar mai important decât iubirea nu cred să fie vreun alt sentiment pe lume.
Aaaa, mulțumesc dr(agă) 🙂
Mitzoo, eu sunt intr-o continua celebrare a iubirii, mai ales de cind divortai…starea orgasmica de euforie/beatitudine nu se mai termina domne’! (A nu se intelege alte bolunzanii! 😀 )
Asa ca… un virtual si frumusel ghiocel pentru biciclista nonconformista a Bucurestilor stravechi (si noi), ca tot iubeste ea sa iubeasca!
Cât timp ești vie nu e totul pierdut, dragă Mala! Așa să-ți ajute și Valentin și Dragobete, să se drăgostească cine trebuie de tine 😉
Am lipici la ciudati Mitzoo! Da’ nu-i bai, zic eu… 😀
Acuma depinde: sunt interesanți ciudații tăi? 🙄
Hahaha…material de studiu in toata regula. Si de povesti bune de spus pe WP 😀
Păi și? Tu scrie-le că cititori există iar talent este 🙂
Eu unul n-am nimic cu dragostea ori alte chestiuni, dar ce mă oftică e că sîntem educaţi încontinuu după reflexul lui Pavlov. Nu avem voie să gîndim liber, ci trebuie musai şi neapărat să ne încadrăm şabloanelor, altfel „bate la ochi” dacă nu o facem. Iar dacă o facem spontan, fără o ocazie anume, iar bate la ochi: „oare de ce aşa, dintr-o dată… nu cumva…?”. Gîndirea ne-a fost şi ne este contaminată cu ideea că dacă nu faci un lucru atunci cînd ţi se spune s-o faci sau dacă-l faci cu altă ocazie în mod aleator, atunci sigur e ceva în neregulă. Spontaneitatea, iniţiativa, nonconformismul sînt privite ca defecte, dacă nu şi mai grav de atît.
Un vechi proverb spunea că omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie. Vezi de găseşti inimioare de pluş/ciocolată/etc cîndva prin august sau globuleţe şi beteală prin martie…
Românii au fost practici, zic eu, căci au adoptat un frumos slogan pentru Dragobete: „Dragobetele pupă fetele!”.
Nu sunt adeptul sărbătorilor de import, dar este adevărat că ne putem demonstra dragostea în oricare zi a anului. Este chiar indicat să o facem în FIECARE zi a anului!
Tot așa pledez și eu 🙂
Mă simt vizat și eu în critica de mai sus, așa că se cuvine să-mi apăr punctul de vedere.
Sărbătoresc în fiecare zi dragostea și o arăt ori de câte ori am ocazia, și mai ales cui. De aceea nu am nevoie de zile prestabilite de cine știe ce afacerist dornic să vândă iubirea împachetată cât mai frumos și mai scump, la care au aderat toți comercianții sau posturile dornice de rating. Cred că sentimentele de acest fel se cade a fi împărtășite în intimitate și nu afișate în fața tuturor, pentru că miroase a publicitate, iar iubirea sinceră nu trebuie să fie teatrală.
Nu știu cum era prin orașele mari, dar la noi, în Maramureș, se sărbătorea frumos Dragobetele, mai ales în satele de moroșeni care se îmbrăcau în costume populare și ieșeau la dans. Însă, an de an, aceste manifestări sunt tot mai puțin vizibile, iar tinerii se adaptează la „lume”, cum zic ei. Și nu e păcat?
Depinde, Petre. Sigur nici eu nu am o mare simpatie pentru comercializarea sentimentelor prin transformarea lor în sursă de venit, însă, în fond și la urma urmei, nici nu poți condamna florarii că de 14 feb vând mai multe flori și nici pe fabricanții de ciocolată că în acea zi își epuizează stocurile de inimioare dulci 🙂 Dar nici pe cei care fac asemenea cadouri nu te poți supăra că aleg această zi să-și manifeste mai vizibil sentimentele. Poți fi sigur că nu o fac destul de des?
Nu comercianții sunt de vină: e normal să profiți de orice prilej pentru a-ți vinde marfa. Mă întristează mentalitatea celor care își devalorizează sentimentele vânzându-le în public. Iubirea care se vinde în acest mod este perisabilă și vedem adesea cum relațiile trâmbițate se destramă la prima adiere a realității. Țin minte că cea mai mare dragoste a mea a fost aceea pe care nu o știau ce din jur. Probabil că și din această cauză ea va rămâne nemuritoare pentru mine.
Sunt de acord cu tine dar să știi că nu toată lumea gândește la fel însă are dreptul să gândească diferit. 🙂
După o asemenea pledoarie pentru dragoste, să vii cu poza aia?! :)) Am uitat tot ce-am vrut să zic serios, zguduită de hohote de râs cu plâns. Ăsta da sprijin, la o adică. 🙂
Mulțumesc, Mitzaa. 🙂
Îhî, m-am gândit că nu există un sentiment mai puternic ca dragostea, iar dragostea nu se manifestă doar când suntem tineri, frumoși și perfecți fiindcă la acea vârstă iubim mai ușor.
Ai dreptate, Mitzzo! Nimic nu ne-a oprit sa ne dam cu Dragobetele pana la revolutie, asa cum nici astazi nimic nu ne opreste sa celebram dragostea in fiecare an de Sf. Valentin. Bine ar fi sa celebram dragostea zi de zi si an de an, ori de cate ori simtim nevoia.
Da, așa este. Și nici nu putem impune altora ce și cum să facă 🙂
recunosc ca nici mie nu-mi plac pernutele de puf, zaharul imi face rau la diabet, turta dulce se lipeste de proteza, dar oleaca de prijin nu strica niciodata… 😉
Oh, daaaa, daaaa. Să vezi cum, de ce trece timpul, vei aprecia foarte tare piureul, fasolea bătută și pilaful de orez :)))))
cu o singură chestie te contrazic: mișcarea anti-14 feb e mai slăbuță de ceva timp încoace. acu` vreo 3 ani a fost la apogeu.
în rest…fiecare iubește cum știe/poate 🙂
Poate că tot a fost bună la ceva: a scos Dragobetele de la naftalină. Uite chiar am să fiu mai atentă anul acesta de Dragobete 🙂
Chapeau Mița! 😀
Mulțumesc 🙂
facem schimb de linkuri la blogroll? 🙂
Eu nu fac niciodată schimb de linkuri. Am bloguri pe care le vizitez mai des decât pe cele pe care le-am trecut în blogroll, dar nu trec în blogroll un link ca pe o obligație și nici nu aș vrea să fie perceput ca o obligație gestul meu din partea celui pe care îmi place să-l citesc.
Un raspuns concis si la obiect!
🙂
„Afectul sau sentimentul dragostei implică si
elemente egoiste. Dragostea între soţ şi soţie, dragostea între
părinţi şi copii sau între prieteni presupune o reciprocitate de
sentimente. În toate aceste cazuri se produce un schimb de
afecţiune. Eşti prieten cu cineva în măsura în care prietenia ta
este acceptată. Oferi ca să ţi se dea. Întinzi mâna ca să fie
primită. Există un “do ut des” în dragostea omenească. Vrei să
absorbi viaţa celuilalt în sfera vieţii tale, iar când sentimentele
proprii nu sunt împărtăşite, individul suferă.
Resursele dragostei omeneşti sunt limitate. Ea aparţine
eului psihologic şi ca orice energie de acest gen se mişcă în sfera
finitului. Ori de câte ori se cheltuieşte, trebuie compensată
printr-o altă prezenţă umană, prin căldura altui suflet. Aşa se
explică şi binomul dragoste-ură. Dragostea afectivă lasă goluri în
suflet, care devin necruţătoare sau chiar distructive, dacă nu sunt
echilibrate cu aportul de afecţiune al altei persoane”(H.S)
Cine este HS?
damblaua mea vine cam de pe la corintei 13 încoace, aceea cu iubirea care nu se făleşte. şi mai vine de la păstrarea identităţii noastre (deşi am văzut recent confuzie între drăgaică şi dragobete, aşa că tac) şi nemonetizarea sufletului. dar asta cu nemonetizarea ţine mai degrabă de o altă societate, un alt mod de gândire, contrar nouă. în rest… fiecare cu ograda lui şi câtă vreme nu mă atinge ciocolata, inimioara şi pluşărimea celuilalt, să se bucure adrisantul de ele.
zâmbesc şi remarc că ai întors frumos condeiul către ceva atât de nespecific românului… toleranţa. 🙂
Da, am observat și eu că am atins o coardă foarte sensibilă, psi. Românului nu-i place să tolereze orice, de fapt, nu-i place să tolereze aproape nimic.
românul nici să polemizeze nu ştie. ia totul drept atac la persoană.
scrisesem şi eu, am mârâit de fapt toată săptămâna trecută împotriva „pluşărismului” importat, însă nu m-am simţit deloc vizată ori atacată de postarea ta. ştiu însă că mulţi ar fi fost, da, da… semn de intoleranţă, de „cine nu e cu noi, este împotriva noastră”
Păi tocmai de aceea am intitulat postarea ca un apel, în fond psi, nu putem să ne plângem că nu mai există sentimente, că lumea e rea și rece și bla, bla, bla ca apoi să dăm cu pietre după cei care de 14 feb se manifestă vizibil și asta doar fiindcă aleg să o facă la o dată care nu coincide cu Dragobetele, mai ales că până să apară Sf. Valentin și pe la noi, nu am văzut niciodată manifestări de Dragobete. Însă ai dreptate, eu nu am vizat pe nimeni, am observat doar.
cu toate acestea aş putea face pariu că unii s-au simţit vizaţi, atacaţi de scrierea mea, de observaţiile tale…
când am uitat să ne bucurăm de faptul că suntem diferiţi? de ce nu ne mai jucăm şi nu mai râdem?…
pff….
Pingback: Mi-a fost tare, tare dor de voi ! | Hipertensiv
dragostea e ca iarba , o semeni , o ingrijesti , o cresti si cand e mare si frumoasa vine o vaca sau un bou , o tavaleste si in picioare si o strica …:(
Că bine zici 😆
Intr-o gradina(I.Vacarescu)
Intr-o gradina
Lang-o tulpina
Zarii o floare, ca o lumina;
S-o tai, se strica,
S-o las, mi-e frica,
Ca vine altul si mi-o ridica.
Pingback: Irealia | Genul gândurilor… (X)
NIMENI in RO nu a auzit de DRAGOBETE pina sa apara moda cu Saint Valentine. Dragobete a aparut in massmedia in mod cam scremut ca reactie anti-Valentine si atit. E o chestie rurala locala, nici socrii mei de la tara nu au auzit de Dragobete (dupa sonoritate chestie din Oltenia cred…).
🙂
Inainte de vreme pretutindeni prin sate se auzea zicala: „Dragobetele saruta fetele!”.
Credinta populara româneasca spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli tot anul. Asadar: dimineata, imbracati in cele mai bune haine, tinerii se intalneau in centrul satului sau in fata bisericii. Daca timpul era favorabil, porneau cantand in grupuri catre padure sau prin lunci in cautarea ghioceilor si a altor plante miraculoase(folosite pentru descantece de dragoste), daca vremea era urata se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de povesti.
De Dragobete se faceau logodne simbolice pentru anul urmator (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele si baietii faceau fratii de sange.
In padure, in jurul focurilor aprinse, tinerii baieti si fete stateau de vorba. Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e „nascuta din surasul zanelor”) si putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu erau omat si fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.
La pranz, fetele incepeau sa coboare spre sat in fuga, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita „zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul era logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau inaintea logodnelor adevarate.
Comunitatea este foarte interesata de ce se intampla, deoarece inca de pe acum se poate afla la ce nunti vor merge toamna. Dupa-amiaza are loc petrecerea, unde toata lumea, fie ca este membru al unui cuplu, fie ca nu, danseaza, canta, se simte bine fiindca se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului.
Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul si mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete. De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.
Pentru toti, sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile marunte, nu si pentru cele mari. Deoarece se credea ca Dragobetele ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an mai imbelsugat decat ceilalti, in ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca in zilele cu sarbatori religioase, doar isi faceau curatenie prin case. Cele care lucrau erau fetele indraznete care chiar isi doreau sa fie „pedepsite” de Dragobete. Chiar daca mai „pedepsea” femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Cupidon romanesc
NU se auzea „preturindeni”, e o chestie fff. locala, am vbit cu 10-15 oameni de la tara din sate din Munt si Mold si nu au auzit in viata lor.
Tristus, legenda Dragobetelui este mai veche chiar și decât Miorița.
Se mai credea ca in ziua de Dragobete pasarile nemigratoare se aduna in stoluri, ciripesc, isi aleg perechea si incep sa-si construiasca cuiburile, pasarile neimperecheate acum ramanand fara pui peste vara.
Esti draguta Coano sa-mi explici si mie ce vrea sa reprezinte poza de jos. Multumesc anticipat.
Intr-o alta ordine de idei vrei sa-mi spui ce ai primit si ce ai dat de Valentines/Dragobete/Martisor. Astazi m-a apucat sa fac contabilitate. Active vs Pasive. Assets vs Liabilities.
Offf, Mitzoo, să nu mi-o iei în nume de rău. O să-ți zic că nu-mi place Sf. Valentin cel luat în brațe după revoluție – tare mai miroase a comercial sărbătoarea asta cu inimioare de ciocolată, de puf, de ceară…
Ne putem iubi zi de zi, putem oferi/primi flori, bombonele și lumânărici fără să fim împinși de la spate de comercianți cu traditionalul Buy it now!!!