Duzina de cuvinte-Funebrele

Pe strada mea, ce-o știți acum în cartier,
Aglomerată și pestriță ca-n bazar,
Azi, într-un geam legat de-un portjartier
Îndoliat, atârnă trist anunțul mortuar.

Vecinele s-au strâns încă de dimineață
Și împreună învelesc în giulgiu de organza
Pe dom’ Georgescu, berbantul cu mustață,
Ce duhul și l-a dat când călărea pe Tanța.

E tare lung și trist cortegiul funerar
Și nu lipsește din convoi nicio madamă,
Pe-un ultim drum conduc un falnic mădular,
Ah, scuze-moi! E dom’ Georgescu în persoană.

Din colțul străzii, mirat se uită și dom’ Nae
De câtă jale muierească se-ngână la prohod
Și sumbru, ca o plantă toxică de ciumafae,
Un gând îi strepezește iute mintea de nărod.

La cimitir el merge fără teamă-n plină noapte
Și din mormânt, încet, dezgroapă cu sfială
Pe cel ce a fost furat așa de brusc de moarte,
Să-l cerceteze în lumina lunii la…scofală.

De frică să n-ajungă putregai și descărnat
Dom’ Nae-i taie mădularul cu un șiș, la repezeală
Și ca un hoț se furișează, neștiut și neaflat,
Lăsând acasă prada-ntr-un acvariu, la vezeală.

Dar dup-un timp, când soața i se-ntoarse acasă,
Că fu plecată tocmai pân’ la soacră la Beiuș,
Dădu cu nasu taman în acvariul ce trona pe masă
Și-n care cadaveric, plutea organul descompus.

Vai, dragă, a murit Georgescu, bag de seamă!
Nici n-am știut, c-aș fi venit mai repejor.
Dar lume fu? Sobor de preoți, fu? Fu și pomană?
Dar cum muri bărbate? Că era tânăr încă, binișor.

Dom’ Nae povesti încet, de-a fir a păr și calm
Cum dom’ Georgescu a murit cam brusc și nefiresc
Și cum madamele au plâns și au cântat un psalm
La cimitir, în ritual de-ngropăciune creștinesc.

Dar culmea e, că dup-această tristă întâmplare,
Lui domnu’ Nae viața brusc i s-a schimbat:
După Georgescu, el fiind al doilea cel mai mare
În cartier, vă-nchipuiți…ce fericire a urmat!

tumblr_lzyl8vGifi1qjyasqo1_500

Normal că poza este luată de pe dickipedia
Postarea este o zeflemea la duzina propusă de ComiCultural care a considerat că trebuie să fim veseli în cuvintele funebre pentru joaca Psipisicii.

Anunțuri

46 de gânduri despre „Duzina de cuvinte-Funebrele

  1. aş fi putut să jur că scrii o poezie
    iară umorul ţie nu-şi lipseşte
    şi totuşi: o nedumerire
    ce ager ochi avu acea soţie!
    cu nasul în acvariut amintit
    ei zău aşa: rămâi trăznit
    cum pot femeile să ţină minte
    atâtea şi atâtea… cuvinte. 😆

  2. Povestea o ştiam din prima tinereţe
    dar îl avea pe dom’ Popescu-n rolul principal,
    jelit la coada de la carne de triste precupeţe
    care-au rămas nemângâiate în acel cvartal.

    Un zvon umbla teribil din gură-n gură
    şi toate astupate cât mai atent în palmă:
    Ai auzit? Popescu a murit! Ce groaznică turnură!
    Şi ce nefericire! Şi ce dramă!”

    Din cauza că decedatul se stinse prematur,
    în plină forţă creatoare şi fără nicio boală,
    miliţia a hotărât să-l poarte printr-un tur
    spre cimitir prin morgă, sigur că-n pielea goală.

    Autopsia efectuată nu ştiu ce-a arătat,
    dar anatomopatologul, căzut în grea mirare,
    de neobişnuita înzestrare l-a deposedat
    şi-a pus-o în formol la conservare.

    Apoi, dorind să cerceteze mai aprofundat,
    a dus borcanul acasă în secret
    Nevasta, curioasă, prin geantă i-a umblat
    şi-adânc cutremurată a şoptit încet:

    „Vai! A murit Popescu!” şi s-a dat de gol…
    Dar bancul de demult nu preciza deloc
    de doctorul s-a transformat în noul sex-simbol
    sau doar în alt încornorat din bloc.

  3. nu eşti normală :)))… giurgiu de organza, auzi la ea… al măcar fu mai din popor de borangic…iar poza e bestială. zici că a fost făcută ptr rândurile astea.

  4. Cât trăiește omu-nvață: dickipedia!?!…
    Ca și Psi, mă așteptam la versuri de la tine, dar mai mult mă așteptam la o asemenea abordare sexoasă… De fapt, eram sigur c-o să avem postări înrudite, știindu-ți stilul…
    Adecătelea, suntem la ”fantezii de Obor”, zonă plină de umor involuntar, în care tu prestezi un meșteșugit voluntariat…

    • Să știi că și eu am auzit de dikipedia abia ieri când căutam o poză sugestivă. M-am tăvălit de râs din cauza propriei ignoranțe, dar nu-i nimic, cât trăiește omul învață. A fost bine că m-am distrat și mai ales că am descoperit că foarte multă lume are umor. Asta mi-a plăcut cel mai mult.
      Și da, avem stiluri, de fapt nu, genuri mai bine zis, genuri asemănătoare. Însă vorbesc serios, fără să te complimentez, când spun că mi-a părut bine că nu m-ai dezamăgit, mai ales că ai spus că nu ești sigur de postarea ta și nu știam ce să cred. Îți dai seama! 🙂

      • Dacă permiți o remarcă puțin cam sinceră… Dacă vreau umor consistent, aleg Cațavencii, Times New Roman și, uneori, Kamikaze. Ăștia doar asta fac, se scormonesc de poante.
        Ce facem noi se numește amatorism. Nouă ne stă mintea aproape toată ziua la job, că nu câștigăm din blogging.
        Dar ne iese și nouă câte o pastilă de râsul lumii…

      • Sunt perfect de acord cu tine. Nici nu am avut vreodată pretenția de mai mult. Uneori, dacă și tu ai avut sentimentul ăsta, sunt chiar mirată că am ajuns și aici. Dar exact cum spuneai, mai mult îmi stă mintea la job. Sunt zile când aproape că nici nu intru în blog, fiindcă am altceva mai important de făcut, și da, nu-mi câștig existența din asta. Dar mă bucur când citesc umor de calitate în revistele ale căror editori doar asta fac, se scormonesc de poante, cum bine zici. Avem clar nevoie și de asta. De fapt, nici nu pot continua în viață fără umor, indiferent că este făcut de profesioniști precum Cațavencii sau TNR ori că este făcut de amatori așa ca noi 🙂

      • Mie îmi place lumea pe care am ajuns să o cunosc cu această ocazie, a scrisului. Cu siguranță trăim un paralelism al vieții de zi cu zi. Iar acest dualism, pe lângă o anume satisfacție, mă ajută în primul rând nu doar să mă cunosc mai bine ci să descopăr cu surpriză că reușesc să mă reinventez.

    • Da, așa este, dar pe cât de tentantă a fost provocarea tot atât mi-a fost și teama că nu voi găsi subiectul adecvat. Noroc că mi-am adus aminte de o poantă veche din care să mă inspir.

  5. Pingback: psi-words – duzina de cuvinte: exorcizare cu cântec

  6. Pingback: psi-words – duzina de cuvinte: exorcizare

  7. Pingback: Duzina de cuvinte- Parastas de pomină | Cățărătorii

  8. Hai, că v-aţi completat perfect! Cc-ul şi cu tine au smuls zâmbetele …deocheate. Or exista aşa ceva sau încă mă mir de uşurinţa cuvintelor din…poem? Felicitări!

  9. am văzut cele două „atacuri” la care încă mă întreb dacă să răspund sau nu, a pus max pe facebook un link, altfel nu aş fi ştiut în veci. nefiind bloguri cu care mă citesc, nu prea mă interesează faptul că alţii ne văd aşa cum suntem: cerc închis.
    şi am văzut şi comentariile tale… te-ai aprins şi nu trebuia. 🙂 până la urmă noi nu monetizăm pasiunea scrisului. şi chiar dacă este inevitabil să mai prindem rătăciţi printre noi, pasionaţi de trafic, ei dispar la un moment dat, obosesc. cine vrea să dea cu barda, e liber… dar nimeresc într-un loc gol, nu al meu. eu prefer să mă uit la ce scrieţi voi, oamenii înzestraţi cu acest har şi prefer să-mi petrec timpul bucurându-mă de asta.
    oricum, vreau să ştii că îţi mulţumesc. ţi-aş fi scris pe e-mail, dar neavându-l o să te rog să citeşti aici şi… să ştergi acest comentariu. nu risipi energia în van. nu merită…

    • Nu consider că-mi risipesc energia, mă simt doar dezamăgită de două persoane despre care aveam impresia că sentimentele lor față de mine sunt de prietenie. Am greșit însă, dar hei, asta e viața, cu bine și cu rele, cu fals și cu adevăr, cu sinceritate și cu ipocrizie și cu de toate, în general.
      Sigur că poți răspunde, însă eu nu aș face-o în locul tău. Probabil că asta se caută acum, scandalul produce rating. Am răspuns eu destul, și sinceră să fiu dacă nu primeam din ambele direcții mesaje clare și invitații explicite să merg să le citesc postările de azi, cu siguranță mai târziu, când aș fi făcut-o, m-aș fi abținut de la orice comentariu. Azi însă m-am cam aprins, cum bine zici. Însă fiecare e liber să spună ceea ce crede. Pe mine nu m-a deranjat că au alte păreri, ci maniera gândului exprimat, modul peiorativ și lipsa de considerație față de presupușii prieteni, fiindcă printre ”prietenii” lor duzinari nu mă număram doar eu.

      • până la urmă am răspuns şi eu, însă doar la o postare. şi zâmbesc. zicea vladen deunăzi că spiritul meu filogermanic o să-mi dea de furcă într-o bună zi şi cam aşa este, dar nu mi s-ar fi părut corect ca tu să vorbeşti despre noi şi eu să tac.
        atacuri au fost şi vor mai fi, totdeauna. doar că eu sunt mereu adeptul discuţiei şi admit întotdeauna că doi oameni, privind înspre ceva, pot vedea total diferit acel ceva.
        aprinde-te, miţă, dar pentru scris. doar pentru scris. el este al tău şi nu ţi-l poate lua nimeni. să-ţi mai spun că îţi invidiez umorul? 🙂

  10. Toate văd că se întâmplă colea-n cartierul tău !
    Când e nuntă-i veselie, când se moare, e de rău,
    e ca-n viață, ai de toate, bune, rele, asta-i clar !
    Iac-așa și cu decesul din anunțul mortuar,

    Că muri biet nea Georgescu…asta e, muri zglobiu,
    chiar când călărea pe Tanța, ca-n Băneasa, la derbiu.
    Giulgiu-l-are acum pe față, astfel chipul e ferit
    și ne-ascunde și răspunsul : muri, oare, fericit ?!

    Asta-l miră pe nea Nae, ăla de-i aici brutar,
    când se uită pe fereastră la sumbru – alaiul funerar.
    Văzu jalea muierească, ce bocește la prohod,
    cum urmează – ncet sicriul și cum calcă, toate-n glod.

    Că-n mormânt ajungem toții, asta-i clar, fără -ndoială,
    Spun , deci, că înmormântarea, nu-i vreo mare socoteală !
    E o ultimă plecare drumul ăsta, către moarte,
    chiar de trecem în altă lume, nu ne trebuie pașapoarte.

    Că ajungem putregai, asta-i bine, eu socot
    hoitul când se descompune, el elibereaz-azot
    și – astfel îngrășăm Pământul, ăsta de ne-a tot purtat,
    ne plătim, deci, datoria, cu scheletul descărnat.

    Revenind la nea Georgescu…are-un ten cam cadaveric,
    felu-n care a dat pe spate îmi stârnește-un râs homeric.
    Da-n final îmi lași un dubiu, ăla nu e pentru mine :
    fericirea a urmat, însă, oare, pentru cine ?

  11. Dupa un timp dom’ Nae, asa innobilat,
    Atat cu coarne cat si cu simbol de barbat
    Vrand intr-o carte sa intre c-un record
    Fu cat pe ce sa fie atacat la cord.

    La pozele-i trimise spre omologare,
    Primi raspuns dat dintr-o masurare
    A unui exemplar clar dovedit mai mare
    A lui Terente, pus in borcan, la sare.
    sa fii iubita
    marcus

    • Mersi, conașe, pentru-așa răspuns!
      Când îl citii îmi merse ca și uns,
      Dar tind să cred că treaba cu Terente
      E doar o bârfă. De la bombardamente.
      În schimb, mi-aduc aminte de un marinar
      Și cartea May Day, ce-o țin la buzunar,
      Acolo nu știu de e vorba numai de lungime
      Ci musai de mulțime. Talent. Și agerime 😀

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s