Pe strada mea, ce-o știți acum în cartier,
Aglomerată și pestriță ca-n bazar,
Azi, într-un geam legat de-un portjartier
Îndoliat, atârnă trist anunțul mortuar.
Vecinele s-au strâns încă de dimineață
Și împreună învelesc în giulgiu de organza
Pe dom’ Georgescu, berbantul cu mustață,
Ce duhul și l-a dat când călărea pe Tanța.
E tare lung și trist cortegiul funerar
Și nu lipsește din convoi nicio madamă,
Pe-un ultim drum conduc un falnic mădular,
Ah, scuze-moi! E dom’ Georgescu în persoană.
Din colțul străzii, mirat se uită și dom’ Nae
De câtă jale muierească se-ngână la prohod
Și sumbru, ca o plantă toxică de ciumafae,
Un gând îi strepezește iute mintea de nărod.
La cimitir el merge fără teamă-n plină noapte
Și din mormânt, încet, dezgroapă cu sfială
Pe cel ce a fost furat așa de brusc de moarte,
Să-l cerceteze în lumina lunii la…scofală.
De frică să n-ajungă putregai și descărnat
Dom’ Nae-i taie mădularul cu un șiș, la repezeală
Și ca un hoț se furișează, neștiut și neaflat,
Lăsând acasă prada-ntr-un acvariu, la vezeală.
Dar dup-un timp, când soața i se-ntoarse acasă,
Că fu plecată tocmai pân’ la soacră la Beiuș,
Dădu cu nasu taman în acvariul ce trona pe masă
Și-n care cadaveric, plutea organul descompus.
–Vai, dragă, a murit Georgescu, bag de seamă!
Nici n-am știut, c-aș fi venit mai repejor.
Dar lume fu? Sobor de preoți, fu? Fu și pomană?
Dar cum muri bărbate? Că era tânăr încă, binișor.
Dom’ Nae povesti încet, de-a fir a păr și calm
Cum dom’ Georgescu a murit cam brusc și nefiresc
Și cum madamele au plâns și au cântat un psalm
La cimitir, în ritual de-ngropăciune creștinesc.
Dar culmea e, că dup-această tristă întâmplare,
Lui domnu’ Nae viața brusc i s-a schimbat:
După Georgescu, el fiind al doilea cel mai mare
În cartier, vă-nchipuiți…ce fericire a urmat!
Normal că poza este luată de pe dickipedia
Postarea este o zeflemea la duzina propusă de ComiCultural care a considerat că trebuie să fim veseli în cuvintele funebre pentru joaca Psipisicii.
Un blog de poveste 
aş fi putut să jur că scrii o poezie
iară umorul ţie nu-şi lipseşte
şi totuşi: o nedumerire
ce ager ochi avu acea soţie!
cu nasul în acvariut amintit
ei zău aşa: rămâi trăznit
cum pot femeile să ţină minte
atâtea şi atâtea… cuvinte. 😆
Am scris în versuri doar
o poantă veche
ce am citit-o-ntr-un ziar,
chit c-am să par
într-o ureche
să râdeți deci, cât mai ilar!
ai o stradă şugubeaţă asta-i clar
şi-i celebră precum ţuica în pahar. 🙂
Da, da, știam eu că ai să-ți aduci aminte de cartierul meu vesel 🙂
Povestea o ştiam din prima tinereţe
dar îl avea pe dom’ Popescu-n rolul principal,
jelit la coada de la carne de triste precupeţe
care-au rămas nemângâiate în acel cvartal.
Un zvon umbla teribil din gură-n gură
şi toate astupate cât mai atent în palmă:
Ai auzit? Popescu a murit! Ce groaznică turnură!
Şi ce nefericire! Şi ce dramă!”
Din cauza că decedatul se stinse prematur,
în plină forţă creatoare şi fără nicio boală,
miliţia a hotărât să-l poarte printr-un tur
spre cimitir prin morgă, sigur că-n pielea goală.
Autopsia efectuată nu ştiu ce-a arătat,
dar anatomopatologul, căzut în grea mirare,
de neobişnuita înzestrare l-a deposedat
şi-a pus-o în formol la conservare.
Apoi, dorind să cerceteze mai aprofundat,
a dus borcanul acasă în secret
Nevasta, curioasă, prin geantă i-a umblat
şi-adânc cutremurată a şoptit încet:
„Vai! A murit Popescu!” şi s-a dat de gol…
Dar bancul de demult nu preciza deloc
de doctorul s-a transformat în noul sex-simbol
sau doar în alt încornorat din bloc.
Te aşteptam la duzina aceasta! 😀
Aaaaa, chiar nu aș fi pierdut ocazia deși, azidimineață când am citit provocarea mi-a stat mintea 😆
😆
Vorba Mucegaiului: Am reeșapat poanta, madam!
Cu brio! 🙂
Bravo Mitzo, bravo Carmen!
Mulțumim, Cita. 🙂
nu eşti normală :)))… giurgiu de organza, auzi la ea… al măcar fu mai din popor de borangic…iar poza e bestială. zici că a fost făcută ptr rândurile astea.
Îhî, să dea bine pe Tanța 😀
Cât privește poza, ce să spun? Trăiască netul și motoarele de căutare!
Duzina asta era clar pentru tine 😆 nici nu mă așteptam să citesc altceva aici. Super!
Oooo, bag de seamă că începe să mi se creeze un renume 😳
Cu siguranță! 😀
Cât trăiește omu-nvață: dickipedia!?!…
Ca și Psi, mă așteptam la versuri de la tine, dar mai mult mă așteptam la o asemenea abordare sexoasă… De fapt, eram sigur c-o să avem postări înrudite, știindu-ți stilul…
Adecătelea, suntem la ”fantezii de Obor”, zonă plină de umor involuntar, în care tu prestezi un meșteșugit voluntariat…
Să știi că și eu am auzit de dikipedia abia ieri când căutam o poză sugestivă. M-am tăvălit de râs din cauza propriei ignoranțe, dar nu-i nimic, cât trăiește omul învață. A fost bine că m-am distrat și mai ales că am descoperit că foarte multă lume are umor. Asta mi-a plăcut cel mai mult.
Și da, avem stiluri, de fapt nu, genuri mai bine zis, genuri asemănătoare. Însă vorbesc serios, fără să te complimentez, când spun că mi-a părut bine că nu m-ai dezamăgit, mai ales că ai spus că nu ești sigur de postarea ta și nu știam ce să cred. Îți dai seama! 🙂
Dacă permiți o remarcă puțin cam sinceră… Dacă vreau umor consistent, aleg Cațavencii, Times New Roman și, uneori, Kamikaze. Ăștia doar asta fac, se scormonesc de poante.
Ce facem noi se numește amatorism. Nouă ne stă mintea aproape toată ziua la job, că nu câștigăm din blogging.
Dar ne iese și nouă câte o pastilă de râsul lumii…
Sunt perfect de acord cu tine. Nici nu am avut vreodată pretenția de mai mult. Uneori, dacă și tu ai avut sentimentul ăsta, sunt chiar mirată că am ajuns și aici. Dar exact cum spuneai, mai mult îmi stă mintea la job. Sunt zile când aproape că nici nu intru în blog, fiindcă am altceva mai important de făcut, și da, nu-mi câștig existența din asta. Dar mă bucur când citesc umor de calitate în revistele ale căror editori doar asta fac, se scormonesc de poante, cum bine zici. Avem clar nevoie și de asta. De fapt, nici nu pot continua în viață fără umor, indiferent că este făcut de profesioniști precum Cațavencii sau TNR ori că este făcut de amatori așa ca noi 🙂
Da. Și pe mine mă trec săptămânal gânduri de stopare a bloggingului. Da-mi place să scriu.
Mie îmi place lumea pe care am ajuns să o cunosc cu această ocazie, a scrisului. Cu siguranță trăim un paralelism al vieții de zi cu zi. Iar acest dualism, pe lângă o anume satisfacție, mă ajută în primul rând nu doar să mă cunosc mai bine ci să descopăr cu surpriză că reușesc să mă reinventez.
Ma gandeam eu ça nu vie rata ocazia duzinei … doar la prima vedere macabra.
Da, așa este, dar pe cât de tentantă a fost provocarea tot atât mi-a fost și teama că nu voi găsi subiectul adecvat. Noroc că mi-am adus aminte de o poantă veche din care să mă inspir.
Deși face parte din duzina de cuvinte,
Doar de duzină poemul de sus nu-i sorginte! 🙂
Nu doar tu știi să scrii poezii sau catrene amuzante 😛
Pingback: psi-words – duzina de cuvinte: exorcizare cu cântec
Pingback: psi-words – duzina de cuvinte: exorcizare
Pingback: Duzina de cuvinte- Parastas de pomină | Cățărătorii
Cum sa iti stea mintea, fata? Nu vezi ce efect au avut cuvintele? :))))
Mitzooooo, io ti-am zis ca tu esti Pribeagu in varianta feminina! 😀 Mare placere-mi facu cetirea slovei!
Hai, că v-aţi completat perfect! Cc-ul şi cu tine au smuls zâmbetele …deocheate. Or exista aşa ceva sau încă mă mir de uşurinţa cuvintelor din…poem? Felicitări!
Sigur trebuie să fi și existat 🙂
Am râs cu poftă! 😀
Îmi pare bine, deci 🙂
am văzut cele două „atacuri” la care încă mă întreb dacă să răspund sau nu, a pus max pe facebook un link, altfel nu aş fi ştiut în veci. nefiind bloguri cu care mă citesc, nu prea mă interesează faptul că alţii ne văd aşa cum suntem: cerc închis.
şi am văzut şi comentariile tale… te-ai aprins şi nu trebuia. 🙂 până la urmă noi nu monetizăm pasiunea scrisului. şi chiar dacă este inevitabil să mai prindem rătăciţi printre noi, pasionaţi de trafic, ei dispar la un moment dat, obosesc. cine vrea să dea cu barda, e liber… dar nimeresc într-un loc gol, nu al meu. eu prefer să mă uit la ce scrieţi voi, oamenii înzestraţi cu acest har şi prefer să-mi petrec timpul bucurându-mă de asta.
oricum, vreau să ştii că îţi mulţumesc. ţi-aş fi scris pe e-mail, dar neavându-l o să te rog să citeşti aici şi… să ştergi acest comentariu. nu risipi energia în van. nu merită…
Nu consider că-mi risipesc energia, mă simt doar dezamăgită de două persoane despre care aveam impresia că sentimentele lor față de mine sunt de prietenie. Am greșit însă, dar hei, asta e viața, cu bine și cu rele, cu fals și cu adevăr, cu sinceritate și cu ipocrizie și cu de toate, în general.
Sigur că poți răspunde, însă eu nu aș face-o în locul tău. Probabil că asta se caută acum, scandalul produce rating. Am răspuns eu destul, și sinceră să fiu dacă nu primeam din ambele direcții mesaje clare și invitații explicite să merg să le citesc postările de azi, cu siguranță mai târziu, când aș fi făcut-o, m-aș fi abținut de la orice comentariu. Azi însă m-am cam aprins, cum bine zici. Însă fiecare e liber să spună ceea ce crede. Pe mine nu m-a deranjat că au alte păreri, ci maniera gândului exprimat, modul peiorativ și lipsa de considerație față de presupușii prieteni, fiindcă printre ”prietenii” lor duzinari nu mă număram doar eu.
până la urmă am răspuns şi eu, însă doar la o postare. şi zâmbesc. zicea vladen deunăzi că spiritul meu filogermanic o să-mi dea de furcă într-o bună zi şi cam aşa este, dar nu mi s-ar fi părut corect ca tu să vorbeşti despre noi şi eu să tac.
atacuri au fost şi vor mai fi, totdeauna. doar că eu sunt mereu adeptul discuţiei şi admit întotdeauna că doi oameni, privind înspre ceva, pot vedea total diferit acel ceva.
aprinde-te, miţă, dar pentru scris. doar pentru scris. el este al tău şi nu ţi-l poate lua nimeni. să-ţi mai spun că îţi invidiez umorul? 🙂
mulțumesc pentru considerație, psi 🙂
dragule… 🙂
Toate văd că se întâmplă colea-n cartierul tău !
Când e nuntă-i veselie, când se moare, e de rău,
e ca-n viață, ai de toate, bune, rele, asta-i clar !
Iac-așa și cu decesul din anunțul mortuar,
Că muri biet nea Georgescu…asta e, muri zglobiu,
chiar când călărea pe Tanța, ca-n Băneasa, la derbiu.
Giulgiu-l-are acum pe față, astfel chipul e ferit
și ne-ascunde și răspunsul : muri, oare, fericit ?!
Asta-l miră pe nea Nae, ăla de-i aici brutar,
când se uită pe fereastră la sumbru – alaiul funerar.
Văzu jalea muierească, ce bocește la prohod,
cum urmează – ncet sicriul și cum calcă, toate-n glod.
Că-n mormânt ajungem toții, asta-i clar, fără -ndoială,
Spun , deci, că înmormântarea, nu-i vreo mare socoteală !
E o ultimă plecare drumul ăsta, către moarte,
chiar de trecem în altă lume, nu ne trebuie pașapoarte.
Că ajungem putregai, asta-i bine, eu socot
hoitul când se descompune, el elibereaz-azot
și – astfel îngrășăm Pământul, ăsta de ne-a tot purtat,
ne plătim, deci, datoria, cu scheletul descărnat.
Revenind la nea Georgescu…are-un ten cam cadaveric,
felu-n care a dat pe spate îmi stârnește-un râs homeric.
Da-n final îmi lași un dubiu, ăla nu e pentru mine :
fericirea a urmat, însă, oare, pentru cine ?
Cum pentru cine, măi Căpcăunule, pentru madamele plânse și neconsolate 😛
Da” de ce numai pentru madame, ce, nea Nae ce-ar avea sa nu fie fericit ?!
Păi eu știu? Parcă poți băga mâna-n foc! 🙄
Dupa un timp dom’ Nae, asa innobilat,
Atat cu coarne cat si cu simbol de barbat
Vrand intr-o carte sa intre c-un record
Fu cat pe ce sa fie atacat la cord.
La pozele-i trimise spre omologare,
Primi raspuns dat dintr-o masurare
A unui exemplar clar dovedit mai mare
A lui Terente, pus in borcan, la sare.
sa fii iubita
marcus
Mersi, conașe, pentru-așa răspuns!
Când îl citii îmi merse ca și uns,
Dar tind să cred că treaba cu Terente
E doar o bârfă. De la bombardamente.
În schimb, mi-aduc aminte de un marinar
Și cartea May Day, ce-o țin la buzunar,
Acolo nu știu de e vorba numai de lungime
Ci musai de mulțime. Talent. Și agerime 😀