Sălbatica Ghildin Munéz!

Galerie

Publicat pe de

Vreau să simt din câmpie
Vântul ce suflă cu forţă
Şi părul meu lung să adie
Când mă-ncingi ca o torţă.

Năvalnic, în pieptul încins,
Stăpân te simt cum mă iei,
Încordat, pe mine întins
Porunceşti blând că mă vrei.

Sălbatică-n fire şi gest,
Supusă de vorbele dulci,
Obligată de ultimul test,
Sub genunchi tu mă culci.

În braţe de fier încordate
Eu, captivă sub tine accept
Chingi ce-mi sunt înnodate
De gât şi strânse pe piept.

Pe câmpul ce-i fără sfârşit
M-alergi în amurgul lăsat
Cu mine te vrei contopit
În suflet şi gând întrupat.

Iar chiotul tău îmi răsună,
Nebun de plăcere, cântând
Noapte de noapte sub lună,
Cu trup lângă trup asudând.

Şi când m-aduci iar, la pas
C-o mână pe greabănul ud
Îmi şopteşti, dulce din glas,
Cuvinte ce vreau să le aud.

Să uit că iarăşi mă-nchizi
În padocul cu bare din fier
Unde aştept cu ochii candizi
Să revii pentru zborul la cer.

Iar tu, cu privirea trufaşă,
Mândru te plimbi în manej,
Numindu-ţi a ta nărăvaşă
Sălbatica Ghildin Munéz!

sursa foto

67 de gânduri despre „Sălbatica Ghildin Munéz!”

  2. Intotdeauna am gasit caii fiind cele mai fascinante animale, ba chiar cele mai inteligente si devotate. Poezia ta e o balada.
    ” Să uit că iarăşi mă-nchizi
    În padocul cu bare din fier
    Unde aştept cu ochii candizi
    Să revii pentru zborul la cer. ”
    Minunat, absolut cuceritor felul in care redai trairile salbaticei Ghildin… Am senzatia ca inca ai mai fi avut de adaugat cateva strofe, ca te-ai oprit greu la ultima…

    Răspunde ↓

    • Sonia, ai simţit foarte bine. Dar riscam să nu mai termin poezia 🙂
      Ai privit vreodată un mânz in ochi? Dar direct în ochi? Să fi aproape de el, să-l mângâi pe frunte şi pe greabăn, să-l auzi cum sforăie încetişor de plăcere şi dacă îi vorbeşti, se uită la tine cu nişte ochi într-un fel în care te convinge că a înţeles absolut tot ce spui. Uneori cred că Dumnezeu nu le-a dat cailor darul graiului tocmai ca să nu speriem de ce-ar putea să ne spună despre noi.

      Răspunde ↓

  3. Sigur ca am privit in ochi un manz… Ma fascineaza aceste animale, ba chiar am ajuns sa cred ca daca ar exista reincarnarea, intr-o viata anterioara am fost si eu un cal ( o iapa, fie! ). Este o relatie speciala intre mine si cai, o sa scriu candva despre asta si visele ciudate pe care le-am avut din copilarie pana in ziua de azi. Stii, genul acela de vis care revine obsesiv, cu lux de detalii care iti lasa impresia de intamplare reala.
    Revenind la poezia ta, oricat de lunga ai fi facut-o, nu m-as fi plictisit sa o citesc, fiindca m-ai cucerit de la prima rima!

    Răspunde ↓

  4. Când a început poezia bineînţeles că mă gândeam la cu totul altceva, mai apoi mi-a venit inima la loc. Întotdeauna m-am gândit de ce câinele e numit cel mai bun prieten al omului. Caii sunt cam nedreptăţiţi la faza asta, că dacă stăm şi judecăm poţi să înhami câinele la căruţe? Doar în Colţ Alb, atât…Şi mai sunt exemple unde caii au fost de infinit mai de folos decât câinii.

    Răspunde ↓

    • M-ai prins un pic Varaton! Adevărul este că voit nu am vrut să dezvălui adevăratul subiect al poeziei de la primele versuri. Başca e chiar bine să laşi cititorul să-i zburde un picuţ imaginaţia 😀
      Dar ai dreptate, calul e puţin nedreptăţit. Asta e fiindcă oamenii au în jurul lor infinit mai mulţi câini, de altfel animale deosebite şi acestea. Şi oricât de tare ar suna a clişeu, oamenilor nu le strică să mai înveţe din când în când de la animale. Afectiv vorbind.
      Apropo, oare cum ar fi ca în loc să ieşim la plimbare cu schnauzerul să ieşim cu mustangul? 😀

      Răspunde ↓

  8. Pingback: BunDeCitit.ro

  10. Frumoasa poezie, caii sunt ca oamenii, dar se diferenteaza prin faptul ca, plansul lor nu este ascultat, nu sunt rasplatiti pentru dragostea cu care ei ne inconjoara! Frumoasa poezie, felicitari!:)

    Răspunde ↓

  12. Felicitari, Mitza, iarta-ma, dar fac arheologie sentimentala si muncesc mult.
    E o balada culta? Perechea lui El Zorab?

    Răspunde ↓

    • La Fee, nu ştiu dacă e baladă cultă. Atunci când scriu nu mă gândesc prea mult la aspectul cultural, scriu cum simt încercând să respect, în măsura în care pot, regulile genului liric folosit.
      Perechea lui El Zorab nu prea are cum să fie fiindcă nu mă apropii nici de subiect şi nici atât de valoarea lui Coşbuc.
      Dar mă bucur dacă ţi-a plăcut poezia.

      Răspunde ↓

  14. Abia la a doua lectura am sesizat ca nu e epica, deci nu e balada. E frumoasa. El Zorab e tot ce stiu despre cai. Mai stiu ceva de Galben de Soare, dar si ala e epic. Asa ca felicitari. Poezia ta e un succes.

    Răspunde ↓

  15. Cum citeam poezia transpus,
    Ramasei cu gura larg cascata
    Cand peste chept curele ti-ai pus
    La Mircea P am cugetat pe data.

    Acum la modul serios, sper capoeziile astea superbe le tii undeva scrise pe hartie ca daca dau astia cu PEM-ul tot netul asta va fi istorie.

    Răspunde ↓

  16. Pingback: Pe fuga … » Filme preferate de la A la Z …

  17. Mitzaa, tare si cu final apoteotic cum te stim:P in concluzie, versurile:
    Unde aştept cu ochii candizi
    Să revii pentru zborul la cer.
    sunt prea misto sa fie adevarate.
    Bravos si la finaluri mai intortocheate in imaginatie:P
    Echitatie cineva? 🙂

    Răspunde ↓

  22. Nu stiu de ce (dar presupun), as fiu preferat ca poezia sa aiba alt final. Am avut senzatia ca ai inceput sa zbori, pentru ca apoi sa revii cu picioarele pe pamant. Oricat de frumos ar fi un cal, parca mai frumoase sunt senzatiile descrise la inceput. 🙂

    Răspunde ↓

    • Păi și un cal are sentimente, nu?
      Tot timpul se descrie relația om-cal, niciodată invers, nu?
      Da știu, să înțeleg că ți-au plăcut totuși senzațiile 😳

      Răspunde ↓

      • Uite ca la asta nu m-am gandit. Probabil ca am fost dus de senzatii. 🙂
        Cui nu-i plac senzatiile? Sunt unii oameni care ar face orice, numai sa simta si ei ceva acolo, cat de putin. Caci ce e viata fara senzatii? Ganduri intelectuale, tip „0” si „1”, precum logica computerului?

      • Deci vezi? După cum spuneam în comentariile de la tine, prin scris manipulezi prin omisiune voită. 🙂
        Versurile mele au fost menite să îți mute gândul în altă parte, finalul însă, neașteptat și chiar nedorit, mă pune în postura de „nevinovată”, iar tu te simți, oarecum, manipulat sentimental. Este?

      • Nu, vinovat nu m-am simtit. Doar putin dezamagit, ca si cum ceva frumos s-ar fi terminat prea repede. 🙂 Iar pe tine nu te-am simtit „nevinovata”, ci doar putin smechera. O smecherie din aceea care sporeste intensitatea senzatiei, atragand atentia asupra ta si jucandu-te cu senzatiile cititorului. Asta pentru placerea ta proprie. 🙂

    • Închipuie-ți tu, străin călător,
      Că jarul din mâini e aprigul dor
      Ce arde-n lăuntru tainici dorinți,
      Stinse degrabă de buze fierbinți.

      Răspunde ↓

    • Să-mi dai jos degrabă și șeaua,
      Căpăstrul să-l scoți, că-i durere.
      Uite cum strânge gâtul, cureaua,
      Și nu pot să nechez de plăcere.

      Răspunde ↓

  27. Când doare prea tare, dar simți că mai vrei,
    să-mi strigi „pân’aici!” și’n mine te-mpingi,
    din față, din spate, de două ori, trei,
    să simt cu plăcere oftând cum te frângi.

    Răspunde ↓

  28. Ghildin – rezonanțe turcești / Munez – sonorități mexicane …deci o corcită cu vocație ”pursânge”… e mult din pasiunea ta de iapă nărăvașă în poezela asta / din sufletul tău zburdălnicios, dedat cu pustietățile / de pasională fără saț, deși domesticibilă. Cred că toți bărbații caută așa ceva la iepele lor…….

    Răspunde ↓

      • Nici nu ai idee ce înseamnă cuvintele tale pentru mine. Și nu o spun doar așa, dar văzând ce scrii și mai ales cum, realizez că simțul tău artistic este dincolo de limita comunului. Deci înțelegi, poate, de ce apare starea mea de bine atunci când apari aici.

  29. Singura problemă cu blogăreala: imposibilitatea de a avea orgasme simultane cu persoanele cu care ”simți” la fel. În rest, totul e libido spiritualizat, cum e scris și în sloganul de pe blogul meu.
    Dar merge și cu satisfacții succesive.

    Răspunde ↓

    • Depinde unde vrei să mă găsești. Spiritual vorbind.
      Dar dacă vrei să ”simt” în același timp cu tine, dă-mi de veste ori de câte ori postezi. O voi considera ca pe o invitație ce trebuie imediat onorată.

      Răspunde ↓

    • Bine atunci, nu mă voi feri de loc. Și tu ești fericit. Și spun asta fiindcă simt că te invidiez când văd cum scrii. Însă nu invidia aceea care urâțește ci invidia care mă face să vreau să te depășesc doar ca să-ți arăt că pot, indiferent cât de greu mi-ar fi.

      Răspunde ↓

      • Bravo pentru sinceritate! Tocmai i-am răspuns Hipertensivului pe blogul meu: ipocriți cei ce nu recunosc că vor să fie cei mai buni! Ne bucurăm de harul altora, dar ne-am bucura cel mai mult să fim noi Nichiți sau Sorești. Sau măcar Blandieni…

      • Da, am citit acum comentariul tău. Așa este, simt invidie și vreau să te depășesc. Iar tu înțelegi sentimentul acesta. În fond și la urma urmei e ca și cum ai face dragoste. Sigur că vrei să-i arăți partenerului că ești în stare să-l înnebunești, altfel ce rost ar avea tot efortul? Însă asta o faci numai și numai dacă știi că și el e pe aceeași lungime de undă și nu se teme de tine.

  32. ”În fond și la urma urmei e ca și cum ai face dragoste. Sigur că vrei să-i arăți partenerului că ești în stare să-l înnebunești, altfel ce rost ar avea tot efortul?” … cred că asta e faza paroxistică a împărtășirii în domeniul artei…și nu numai…sunt speechless …

    Răspunde ↓

    • Acum înțelegi de ce ți-am dat de înțeles că pe mine m-ai cucerit? Tocmai fiindcă îmi dai ocazia să-ți arăt ce pot face din cuvinte.

      Răspunde ↓

  33. Arată-mi tot ce poți!…Voi fi atât de sincer cu tine, încât fie voi marca orgasmul de rigoare, fie te voi mobiliza să mai kamasutrezi pe ici pe colo. Și vei ști că o fac dintr-o patimă artistică pe care sper să construim împreună scrieri memorabile…

    Răspunde ↓

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!