Rubinul din coroană.

Raoul trecu granița, apoi își parcă tirul la prima benzinărie care apăru cum ieși din autostradă. Se dădu jos din cabină și făcu câțiva pași să-și dezmorțească picioarele. Își luă de lângă scaun geanta mică de voiaj și intră în benzinărie. Îi trimise o bezea fetei de la tejghea pe care o cunoștea destul de bine, fiind un obișnuit al casei și se îndreptă spre toaleta din spate. Acolo își scoase hainele de pe el, se spălă până la brâu la chiuveta strâmtă din grupul sanitar, după care își puse o cămașă curată și-și pieptănă părul lung și des pe care-l prinse iar în coadă, la spate.
Când ieși din toaletă părea un alt om.
-Ce faci Raoul, te-ai întors din cursă? Să-ți fac o cafea?
-Da frumoaso, dar să fie tare că în seara asta am treabă.
Fata zâmbi ușor rușinată. Știa bine ce treabă o să aibă bărbatul. O să meargă la bordelul din capătul străzii, la Coroana. De fiecare dată când se întorcea din cursă acolo își făcea veacul.
Raoul nu avea casă. Casa lui era tirul, avere n-avea, banii câștigați îi risipea pe femei, dar asta nu părea să-l preocupe prea tare atât timp cât se simțea liber ca o pasăre care-și duce traiul între două destinații, alegând același popas pentru odihna destul de scurtă.
Bărbatul își bău cafeaua rapid, semn că-l ardea deja în pantaloni dorul de femei, plăti generos și binedispus, după care ieși grăbit din benzinărie lăsând-o pe fată să privească lung după el până când avea să-i dispară din raza vizuală.
Stabilimentul avea o cârciumă cu terasă unde clienții puteau bea liniștiți o băutură ieftină până venea una dintre locatare sau până se elibera una din camere, asta în cazul în care zilele erau aglomerate iar camerele de sus erau ocupate de clienți doritori de amor ieftin, plătit la tariful stabilit de Mme Rubis, matroana localului.
O chema Rubis după fostul soț, un francez mai bătrân cu 25 de ani și pe care-l agățase într-o gară de la Auvergne. Moșul o plăcuse și o cumpărase de la peștele ei, apoi o luase de nevastă dar la scurt timp murise din cauza unui accident stupid pe autostradă. Apucase totuși să-i cumpere casa asta pe care femeia, rămasă singură, o transformă mai întâi în cârciumă și apoi, când parcarea de la benzinăria de alături începu să aibă vad de la tiriștii care se opreau pentru alimentare, își zise că nu ar strica să-și aducă și câteva fete pe care le cunoscuse de pe vremea când ieșea la produs. Așa că mai ridică un etaj doar pentru camerele unde fetele își lucrau clienții.
Femeia își boteză cârciuma Coroana și când începu să aducă fete pentru distracție, alese fiecăreia nume de piatră prețioasă, pentru a da un plus de farmec acelui loc considerat rău famat de localnici, dar care ei îi aducea un venit lunar destul de măricel.
De fete avea grijă ca de surorile ei, chiar dacă le conducea ușor despotic, mai ales când era cârciuma plină. Fetele îi știau de teamă, dar nu era aceeași teamă ca cea resimțită față de un pește, ci mai degrabă teama de a nu o supăra pe Mme Rubis. Iar lor le convenea, aveau un acoperiș sub care să doarmă, masa asigurată, nu stăteau în frig sau în ploaie ca să-și agațe clienții, aveau câte o zi liberă când puteau să facă ce voiau și nu duceau grija zilei de mâine, dar cel mai important: nu mâncau bătaie, nu erau tăiate și nu aveau probleme cu poliția. Lucrau de bună voie la Mme Rubis iar unele din ele chiar puteau strânge ceva bani la ciorap, mai ales cele care munceau mult și știau să mulțumească clienții.
Singurele reguli pe care trebuiau să le respecte le știau ca pe Tatăl nostru: să nu consume niciodată alcool prea mult, să nu-și tragă în venă sau pe nas și să nu se ia niciodată la bătaie pentru un client. Mme Rubis nu suporta scandalul și, cum era robustă și înaltă, avea destulă forță cât să le păruie pe scandalagioaice sau să le dea cap în cap, dacă era nevoie să le liniștească.
Raoul intră în cârciumă și Saphira, care-l ochi de la intrare, începu să-și unduiască șoldurile către el:
-Să-ți aduc ceva de băut, frumosule?
-Adu-mi. Și când vii cu băutura, adu-te și pe tine la mine în poală.
-De ce? Vrei să-ți cânt la flaut?
Bărbatul râse, îi plăcea veselia Saphirei și felul ei în care te făcea să te simți mereu d-al casei. Nu era vorbă că i-ar fi plăcut să o vadă pe femeie la aparat, însă ochii lui ținteau mai sus. El o plăcea pe Mme Rubis deși aceasta era inabordabilă și nu-și încălca niciodată propriile reguli. Pentru clienții dornici și cu ștromeleagul gata de acțiune, ea le avea pe fete. Toate erau pricepute. Saphira cea cu ochii verzi, negresa Onyx, blonda Citrine, Perle cea grasă, chiar și pitica Opale sau roșcata Jasp, așa că Rubis nu avea chef să mai facă meseria asta. Avea destule bătăi de cap cu cârciuma sau clienții care nu erau chiar cele mai bine crescute persoane. Însă uita de multe ori că și ea este femeie și că indiferent care i-ar fi fost ocupația, inima ei poate că ar fi avut nevoie și de altceva, sau măcar trupul ei obosit de alergătură ar fi avut nevoie, trup al cărui piele începuse să-și piardă din suplețea și sclipirea de altădată.

Cârciuma avea ceva clienți, iar de sus se auzeau slabe acorduri de muzică, bufnituri și chicoteli, semn că afacerile mergeau bine chiar și la orele amiezii.
Din ușa care dădea în bucătărie își făcu apariția mme Rubis și Raoul simți o strângere călduță mai jos de pântece. Femeia arăta ațâțător chiar și când gătea.
Șorțul scurt și roșu era legat peste talie și peste fusta largă, dar foarte scurtă, care îi dezvelea carnea albă neacoperită de ciorapii negri ce se opreau imediat deasupra genunchilor. Din decolteul destul de adânc, pieptul nestrâns în sutien, sălta la fiecare mișcare a patroanei și ori de câte ori mme Rubis se apleca puțin, aveai impresia că și sânii ei or să se rostogolească afară din cămașă.
Raoul o salută, roșu la față, dorința trădându-l când femeia se apropie de el.
-Ce-i băiețaș, te bucuri când o vezi pe mami și scoți afară capul ca să mă saluți?
Bărbatul, șofer de tir și învățat cu obscenitățile, râse gros și puternic la glumele vulgare pe care mme Rubis i le arunca de obicei.
-Și dacă scot capul afară, nu-i dai un pupic pe frunte? Măcar să nu se simtă stingher.
-De ce țîcă? Ai crescut mare și nu-ți mai ajung fetele mele?
-Ba da, dar eu o vreau pe mama lor.
-Pune-ți pofta-n cui, băiete, e cârciuma plină și aici nu ne facem de cap decât cu cine plătim. Iar eu nu sunt de vânzare. Hai, cheam-o pe Saphira să-ți mai aducă o sticlă de whisky, că e liberă, iar dacă te ține cureaua, parchează-ți tirul toată noaptea la ea în fund, dar de la mine i-ați gândul că eu n-o ard cu clienții.
-Nici dacă plătesc greu?
-Nici.
Raoul deschise geanta de piele și din ea scoase câteva boarfe, apoi restul îl deșertă pe masă, sub ochii femeii. Din geantă căzură legături întregi de bancnote. Mulți, mulți bani erau acolo.
Matroana simți că o ard palmele, dar nu lăsă să se citească nimic pe chipul ei ca de piatră. Îl plăcea pe Raoul cel mai mult. Îi plăceau și banii foarte tare și, cu siguranță, dacă ar fi fost vorba de un client oarecare, la vederea purcoiului de bani, posibil să fi uitat de reguli. De data asta însă era mai complicat. Dacă ar fi căzut în brațele lui Raoul, ar fi început să simtă ceva pentru el și atunci toată viața ei liniștită s-ar fi dus dracului. Nimic nu era mai periculos pentru ea decât să se îndrăgostească de un șofer de tir care tot timpul era pe drumuri și despre care nu ar fi știut vreodată prea multe.
Mme Rubis, râse să-și mascheze emoția și lăcomia și comentă nepăsătoare:
-Aici tariful nu e așa de scump, păstrează-ți banii. Mâine poimâine te însori, poate ai vrea și tu să te așezi la casa ta, să faci copii… lasă dracu’ prostiile. Eu sunt curvă bătrână, profită acum cât te mai rog, altfel, dacă mi-i mai fâlfâi mult sub ochi, te trag de ștromeleag până-n prima cameră liberă și toată săptămâna nu te mai las să pleci.
Bărbatul o apucă iute pe femeie de decolteu și-i strecură o chită de bani între sânii încinși.
-Hai cucoană, nu mă face să te rog, mă piș pe ei de bani, știu că-ți plac. Mie îmi place de curul tău, iar ție îți plac biștarii mei. Mă știi că-s generos. Tu iei mălaiul iar eu te iau peste tot. Amândoi suntem mulțumiți. Hmm, ce zici de târgul ăsta?
Femeia râse și-și scoase banii din sân, aruncându-i înapoi pe masă:
-Ia-o pe Saphira, cu ea poți să te joci cum vrei.
Saphira își prinse cu degetele de la o mână, sfârcul unui sân aproape dezgolit iar indexul de la cealaltă mână i-l băgă lui Raoul în gură.
-Hai țîcă sus să-ți dea mami să sugi.
Bărbatul nu apucă să-i răspundă, de sus se auzi un țipăt înfiorător urmat de o împușcătură care le asurzi urechile. O împinse brusc pe femeie într-o parte și sări peste masă, luând-o la goană în sus pe scări, urmat de cele două femei care aproape se împiedicară una de cealaltă.
La etaj, în prima cameră, doi clienți o chinuiau pe Citrine. Aceasta era obligată să stea în poziția unei capre,legată de mâini și de picioare, iar unul dintre bărbați îi ținea pistolul, încă fumegând, lipit de tâmpla prostituatei, aproape de locul unde până mai adineauri fusese urechea femeii și din care acum curgea un șuvoi gros de sânge. Celălalt rânjea cu o sticlă golită de whisky, beat mort, încercând cu mișcări împleticite să-i vâre femeii sticla între bucile înroșite de pleznituri.
Raoul cântări dintr-o privire haosul din cameră, trecând nepăsător cu privirea peste fața îngrozită a blondei. Machiajul care se înmuiase de la lacrimi îi murdărise fața în mod grotesc, dar în acest moment asta conta cel mai puțin în peisaj. Cel mai important era bărbatul cu pistolul, un tirist italian, care o amenința pe Citrine:
Porca miseria, questa putana mi deve succhiare il cazzo. L-avevo gia pagata, ma lei a succhiatto solo il cazzo sporco del turco. Se non mi fa quello che mi deve fare, te lo giuro che io amazzo la putana! Poi ruino tutta la bodega!
-Stai calm, prietene, zise Raoul cu ochii țintă la pistolul italianului. Lasă-i și femeii un respiro, amice.Te grăbești? Ești într-un bordel aici. Nu pleacă nimeni nerezolvat.
Din celelalte camere, la auzul gălăgiei, clienții începuseră să iasă afară, unii dintre ei chiar se gândeau să o taie cât mai repede din stabiliment. Nimănui nu i-ar fi plăcut să fie găsit de poliție în toiul unui scandal cu bețivi și curve.
Mme Rubis îi făcu un semn discret Saphirei către geanta cu bani rămasă jos. Aceasta se strecură ușor ca o felină și făcu să dispară subit toți banii revărsați de Raoul pe masă. Apoi se întoarse la etaj să vadă ce avea să se întâmple. Era speriată dar și curioasă. De când se știa la Coroana, iar ea era chiar prima locatară aleasă de mme Rubis să lucreze în stabiliment, niciodată nu se întâmplase un scandal. Sigur, printre atâția clienți, turci, germani, italieni, români, spanioli, toți șoferi de tir sau doar trecători ocazionali, se mai întâmpla să apară și câte unul nervos cu chef de bătaie. De regulă cei bătăuși erau însurați și ținuți sub papuc acasă, iar aici în bordel se simțeau bărbați, dar de fiecară dată mme Rubis, cu felul ei calm și rece, reușise să aplaneze orice conflict. Însă niciodată nu o amenințase vreun client cu arma pe ea sau pe vreuna din locatarele stabilimentului.
Turcul abia se ținea pe picioare, iar faptul că era foarte beat îl făcea să fie indiferent la amenințarea cu arma a italianului. Privirea lui sticloasă rămăsese fixată pe fundul Citrinei, părând impasibil la propriile bale care-i curgeau din gura schimonosită.
Raoul făcu doi pași către italian cu intenția de a-l calma.
-Hai amice, nu se face să te complici din cauza unei putori. E plină casa de ele. Matroana nu te va lăsa să pleci nemulțumit de aici.
Che schifo! Ma io ho gia pagato una scopata completa. Voglio satisfazzione!
-Sigur, amice, se face. Hai, lasă pistolul ușurel jos. Nu se merită să complici lucrurile. Uite, plecăm din camera asta, mergem jos să bem ceva și între timp vine altă fată să-ți facă pe plac.
Raoul mai făcu doi pași către italian. Acesta păru că înțelege ce i se spune, privi către blonda cu urechea smulsă, către prostituatele care-l priveau îngrozite din hol, către Raoul care se apropia câte puțin de el. Exact când păru să dea drumul pistolului din mână, privirea îi căzu peste turcul care rânjea și care se aplecase să pupe bucile blondei. Dintr-o dată italianului i se păru că toți sunt pe mână și-și bat joc de el. Ridică arma și-i trase un glonț în cap turcului. Raoul prinse prea târziu mișcarea dar apucă să sară peste italian. Se răsturnară amândoi la podea și preț de câteva secunde nimeni nu-și putu da seama ce se întâmplă când iar se auzi un foc de armă. De jos doar unul dintrei cei doi bărbați se ridică teafăr în picioare. Era italianul. Raoul zăcea întins și de sub el o baltă de sânge se lățea cu repeziciune.
La parter cârciuma se umpluse de polițiștii anunțați de vreunul dintre clienții speriați. Era însă mult prea târziu. Din Raoul viața se scursese pe loc. Glonțul îi intrase direct în inimă, lăsându-l fără suflare. Ochii rămași larg deschiși erau ațintiți către ușa în cadrul căreia Mme Rubis asistase la toată scena.
După ce polițiștii l-au înhățat pe italian, au mai stat aproape două zile cercetând tot stabilimentul și luând declarații de la cei rămași. Între timp, cei de la morgă au ridicat cadavrele în sacii mari și negri de plastic și au sigilat camera în care se întâmplase totul, dar după o lună le-au dat voie femeilor să o redeschidă și să curețe petele rămase de sânge.
Pe turc l-au trimis în sac familiei, dar fiindcă Raoul era fără rude, primăria n-a avut ce face și l-a îngropat în cimirul din sat. Doar fata de la benzinărie a trecut să lase un buchet de flori la mormântul proaspăt.
Povestea crimelor a mai circulat un timp, aducându-i și mai multă faimă Mmei Rubis. Nici nu și-ar fi închipuit că lumea era atât de avidă de senzațional.
Din banii rămași de la Raoul, o mică parte i-a dat Saphirei pe care a făcut-o asociată și cu restul a mai ridicat un etaj stabilimentului.
Pe obrazul ei însă nu a curs nicio lacrimă. Nu degeaba i se spunea că e la fel de dură și rece precum o piatră neșlefuită de rubin.
Baby_Jane___the_brothel_of_the_by_doarte

69 de gânduri despre „Rubinul din coroană.

    • Hai te rog să nu mă faci să disper. Jur că am încercat să o scurtez, dar nu pot și pace. Simt că se trunchiază aiurea, că se pierd amănunte importante și că tabloul nu mai are dramatismul necesar.

      • Nu te grăbește nimeni. Ai tot timpul la dispoziție. Aici rămâne povestea, de-a pururi sau cât o sta în picioare platforma wordpress.

      • No, să vedem.
        Ieri, gândindu-mă la articolul meu pentru Gând din cuvânt, îmi reactivam niște informații din Unforgiven, filmul lui Clint Eastwood, din 1992. Și acolo e vorba tot despre un conflict la un bordel, despre o prestatoare ”litigioasă” și despre o rivalitate între bărbați. Doar că acolo a învins binele, până la urmă.
        Madama ta o fi o piatră neșlefuită, plină de rugozități caracteriale… Dar dacă ne referim la partea trupească, acolo era șlefuită și parașlefuită, you know what I mean…așadar, o controversă de femeie…
        Te simți bine în literatura de aventuri. De fapt, aventuroasă te și percep.
        Și asta a fost ficțiune, da?… Altfel, ți-aș cere măcar adresa … Cumva Rue de la Tolerance no. șaizecișinouă, Casa Speranței, la Parter…?

      • a, colea, la doi pași de mine, în Dudești… păi oi face un reportaj cu camera ascunsă… camera aia cu perdeluțe roz, care dă înspre mahala…

      • Mă interesează mai mult dacă ți-a plăcut povestea, dacă te-ai simțit…cumva…în poveste, ca spectator

      • o poveste cu final realist nu poate fi decât pe gustul meu
        pe alocuri, radicalismul te trădează: sărmanul turc, chiar trebuia expulzat în sac la ai lui? aștept cu maximă curiozitate o poveste cu chinezi … știi că ăstora le plăceau geamantanele prin anii 90…

  1. Michteaux povestea, cu răsturnări (nu numai de situaţie)! 🙂 Cîteva mici chestii de-ale nebunului 😳 :

    • wiskey –> whisky (acceptabil şi whiskey) 😉
    • l’avevo già pagata (în cazul ăsta, avere e impersonal şi se foloseşte forma masculină)

    Cazzo, ma perchè hai ucciso povero Raoul?! Non a bevuto, non ha mangiato, non a scopato ed ora è morto. Per carità, non si fa così! 😛

    În altă ordine de idei, cuvîntul e ‘rubine’ (plural) şi fiind un text lung ar trebui evidenţiat un paragraf reprezentativ care să conţină cuvîntul cheie. Nu ştiu cum e cu regulile la jocu’ ăsta 🙄 da’ am zis să-ţi zic să nu zici că nu ţi-am zis. 😀

    P.S. Dă-mi şi mie numărul Saphirei, just in case. 😛

    • -am modificat la băutură. Poate că mai am greșeli și nu am să mă scuz pentru ele pretextând graba. Pur și simplu s-a întâmplat. Însă nu mă supăr niciodată dacă mă tragi de mânecă.
      -valabil și pentru l-avevo. Scuze de liniuță, nu-ș pe unde naiba e apostroful ăla.
      Questa storia non deve essere giusta, deve essere come una figa che fa schifo. 🙄

      Rubis înseamnă rubin în franceză, sigur că pot modifica numele mmei și să-l trec la plural Rubies. Nu scrie nicăieri în regulamentul jocului că trebuie să iau cuvântul ca și substantiv și nu ca nume propriu. Sau scrie? Oricum, eu am dedicat totuși povestea sensului pe care-l reprezintă această piatră. Dacă nu am înțeles bine regula jocului, nu e supărare, data viitoare voi ține cont. Și n-am să zic că nu mi-ai zis 😛

      P.S. Nu-ți dau numărul Saphirei. De-a naibii ce sunt 😛

    • Ce zăpăcită sunt! Bineînțeles că te-ai prins că povestea e prin Franța, d-aia mi-ai și zis că e michteaux. Cred că m-am intimidat.

      • Nah, şezi blîndă că nu-i bai. 🙂 Ce voiam să zic e că s-a ales cuvîntul ca plural şi nici eu n-am idee dacă e corect sau nu să fie folosit la singular, de-aia am menţionat; vezi, regulile astea care ne zăpăcesc de cap ne fac să suflăm în iaurt pînă zboară din cutiuţă pe pereţi… Hmmm, aia o fi pată de iaurt acolo, în dreapta…? 🙄 😛 😆

        Auzi, da’ număru’ lu’ Topaze mi-l dai? Că şi-aşa nu mă împac io cu verdele. 😛

    • Da, Adrian, așa este. Să știi că inițial o începusem într-un ton destul de vesel, însă pe parcurs am modificat mult fiindcă riscam să pierd povestea din mână. Ți s-a întâmplat să vrei să scrii o poezie sau o povestire și penița din mână să te conducă doar pe unde vrea ea? 😉

      • Şi încă cum… De cele mai multe ori mă las furat de curgerea cuvintelor. Eu doar încep şi restul e un amestec senzaţii, de stări, de imagini…

  2. Si eu care era gata sa-ti cer adresa lu´ Mme Rubis .Noroc cu ultima fraza „Pe obrazul ei însă nu a curs nicio lacrimă. Nu degeaba i se spunea că e la fel de dură și rece precum o piatră neșlefuită ” care m-a facut sa ma razgandesc. Eh , doar alpinistii si sotii femeilor frigide stiu ce inseamna o crapatura de gheata 😀 Faina poveste bre Mitzo , asa caum ne rasfeti de fiecare data , dealtfel:)

  3. N-aveau p-acolo și una virgină, care să aștepte cu răbdare prințul tiriștilor, s-o ia și s-o ducă în palatul lui de pe autostradă? 🙂

    Frumușică tare povestea!!! Da’ mi-ar fi plăcut și-un personaj realmente pozitiv. 🙂
    Sau poate continuarea e cu madame în brațele și la picioarele cuiva care-i astâmpără poftele cu o pricepere ca-n filme… 🙂

      • Adică aici sunt povești de somn?!? Abia m-am trezit. 🙂 Bagă energie în fiecare din ei și dă-le voie să și-o consume! Apoi, împărtășește-ne și nouă ce-ai văzut, auzit, simțit… 🙂

  4. că-mi plac poveştile tale o ştii. dar trebuie să revin. pentru că nu scrii tu nimic din întâmplare, iar pietrele acelea preţioase nu-s risipite doar ca să ne ia ochii.

    • Revino dragă Psi. Nu există mulțumire mai mare pentru mine decât atunci când cei pricepuți în mânuirea peniței, se abat o clipă peste născocirile mele.

      • ţi-am mai spus că te citesc, chiar dacă nu las semne totdeauna. deocamdată însă am lăsat peniţa mea deoparte şi mă bucur de cele ale altora. 🙂

  5. Recunosc c-am ajuns la tine ruptă de oboseală, pe ultima sută de metri înaintea definitivării ediției pe tema rubinelor. Am văzut textul lung și-am oftat, gândindu-mă că-mi va lua ceva timp să citesc. Când colo, aș mai fi citit! M-a prins, mi-a alungat oboseala, mi-am turnat un pahar cu whisky, iar acum sunt în plină formă! Ce fac lecturile bune cu mine!
    Bietul Raoul, banii nu contau pentru el, dar viața cred că-i plăcea!

    În privința regulilor, dă-i-o pe Opal lui Dragoș să-i mai taie acul, ele nu-s stricte, dar există cu un rost. Adun fragmente într-o colecție, pe blogul meu, ca să rămână o evidență organizată a tuturor textelor ce s-au scris. Am planuri mărețe, dar vom vedea ce se va alege de ele, până la final. Și da, aș prefera ca fiecare autor să-mi evidențieze cumva, fraza, fragmentul scurt reprezentativ pentru gândul din cuvânt în joc. Dar nici asta nu-i obligatoriu. 🙂

    Una peste alta, mulțumesc, te voi citi oricând cu plăcere.

    • Irealia, mulțumesc pentru toată înțelegerea. Pe viitor însă, dacă inspirația va fi iar de partea mea, am să fiu un pic mai atentă la cerințele jocului. 🙂

      • N-aș vrea, sub nicio formă, să te limiteze vreo cerință. E suficient doar să-mi indici, cumva, paragraful reprezentativ pentru Gând din Cuvânt. În rest, sky is the limit. 🙂

      • Am venit să-mi pun cenușă-n cap. Foarte obosită fiind, n-am observat că lipsești din tabelul cu jucăuși pe care l-am înscris în random.org pentru extragerea câștigătorului felicitării. Data viitoare te trec de două ori, te rog să mă ierți. Să știi că m-am trezit din somn cu gândul că am uitat să te trec, așa mi-e de ciudă…

      • Nu-ți face astfel de griji, dacă nu-mi spuneai tu acum eu habar nu aș fi avut.

  6. Pfff Mitzoo! Credeam ca doar eu sufar de ‘pacatu’ lungimii textului! Dar, zau ca ma bucur… ca am avut ce citi.
    Actiune ce a curs fara dorinta de-a lasa textul din mina. Un fel de morala imorala a cuvintului in care ai de-a face cu citeva tipologii umane foarte bine creionate. Mie mi-a placut joaca Rubinului. Brava!

    • Am o rugăminte la tine, eu nu scriu literatură porno și nici nu-mi prea place să folosesc acest cuvânt la mine pe blog. Nici macabru nu scriu. Pentru genul macabru e nevoie de talent nu glumă dar mai ales de o cunoaștere în profunzime a celor capabili de gesturi macabre. Dacă unul scoate un cuțit sau un pistol și îi ia viața altuia, gestul nu este macabru, însă dacă-i scoate ochii și-i pune într-un borcan spre păstrare, abia atunci ne putem gândi la genul macabru. Dacă nu ai înțeles vreodată sensul poveștilor scrise de mine, sau dacă genul literar este prea greoi pentru tine iar tu, de fapt, ești în căutarea genului porno, dar ăla adevărat care te ține cu mâna umedă în pantaloni, atunci îți recomand musai Guillaume Apollinaire, sau măcar Henry Miller, ori încearcă mai alături, în literatura noastră, la Ion Creangă și Mihai Eminescu.
      Mai cunosc o babetă căreia îi curg balele ori de câte ori vine pe aici. Te rog frumos Papailoane, ești băiat isteț ce naiba. Dacă nu ești capabil de un comentariu profund,sau măcar la obiect, în loc să bați câmpii doar ca să pari inteligent, mai bine las-o baltă, fiindcă din partea ta am alte așteptări.

  7. Pingback: Irealia | Gânduri rubinii (VI)

  8. Mitzaa, mai intii am citit gresit titlul si devenisem foarte curios sa aflu cum este cu „rabinul din coroana”. Dupa aceea am vazut ca este vorba de un rubin si am inceput a ma gindi la o scriere simbolista bazata pe stirea media cum ca sub Romania s-ar putea afla un zacamint de pietre pretioase. Pina la urma m-am decis sa citesc si mi-a placut. Va propun ca, daca stiti pe unde se afla stabilimentul, sa mergem sa luam tir-urile, par a fi fost uitate in parcare. Felicitari pentru scriere, pentru scinteierile din raspunsuri. Si pentru ca eu unul nu am vazut pietre pretioase ca lumea decit la Topkapi, ul filmulet de acolo. Aveti, prin Craiova, cunoscute care se alinta intre ele cu nume de pietre pretioase?

    • DlNimeni, România este plină de zăcăminte, pietre sau nu, dar prețioase sigur. Dar bancul acela în care Dumnezeu crease toate țările sărace doar România o făcuse bogată, îl știți? Cică Dumnezeu a fost întrebat de ce a fost atât de darnic doar cu România, la care acesta a replicat: ”stai să vezi și ce conducători o să le dau!” 😆
      Cu tirurile nu avem ce face, vă spun eu. Doar dacă la vindem, altfel, la câte acte vom întocmi și câte taxe vom plăti, ne trece repede cheful de a face afaceri de transport.
      Nu cunosc pe nimeni în Craiova cu nume de piatră prețioasă. Nici măcar o perlă, ceva acolo.
      .

  9. Mitzaa, pentru ca un domn a binevoit a diferentia, mai sus, whisky-ul de whiskey, hai sa fac precizarea completa: whisky-ul este scotian, iar whiskey-ul este irlandez. Bourbon-ul este american si, printre altele, trebuie facut din minim 51% porumb. Daca se intimpla sa beau asa ceva, mie cel mai mult imi place whiskey-ul din malt.

    • Aaa, vă mulțumesc pentru precizare și pentru informație totodată.
      Mie, dintre toate băuturile tari, nu-mi place decât absintul. Și uneori vodca. Ambele îmi plac simple, reci și seci.

      • Absintul se bea turnat in pahar printr-un cub de zahar asezat e o lingurita speciala. De preferat in pahar trebuie sa se afle apa cu gheata. Spectacolul dizlocarii zaharului si al fuziunii lichidului verde in apa clara face parte din ritualul servirii absintului. Daca va place sec sper sa nu fi abuzat pana acum de el. Se zice ca cei care ajung la 200 de pahare isi pierd mintile. 🙂

  10. @Mitzaa Biciclista – Profit de ocaziune pentru a va declara ca sunteti o dama venerabila. Prin urmare mi-ar parea rau sa va lasati indusa in eroare de aparente neguroase d/in anturajul nimanui. Ce e de bestelit e de bestelit, si e incontestabil. Sper insa sa nu absolutizati relativitatea contextului in care sunt redate bestelirile care va vizeaza. Se poate si mai rau. Dincolo de acestea, sau dincoace de ele, se afla detaliile pozitve din care se naste simpatia pe care v-o port. N-am motive sa va flatez, n-am motive sa fac descrieri bucolice ale partilor d-voastre bune, valoroase, interesante. Asta nu inseamna ca ele nu exista sau ca eu nu le vad. Ca le vad. Mai depinde si de d-voastra sa (vi) le puneti in valoare mai dihai decat pe celelalte, cele de bestelit. La urmma urmei nu (vi) se va putea face (prea curand) o evaluare aritmetica finala din care sa rezulte daca sunteti per total „buna” sau „rea’ (mai ales ca sunteti dama buna, din popor), fiecare avand latitudinea (subiect, obiect) sa propuna in mod dinamic o rezultanta vectoriala adecvata in context. In plus am (aproape) certitudinea ca sunteti capabila de schimbare, de progres, de evolutie, in context/e, astfel incat nimic nu poate fi definitiv. Multe vor depinde, mai mult decat va imaginati, de felul in care va vor evalua spectatorii, creandu-se o presiune care va tinde sa va aduca prin surapunere peste imaginea nascuta din imaginatia lor. Deci luati de bune zicerile nimanui, dar nu uitati ca Universul este ceva mai lung decat nasul d-lui Nimeni (borfasul „onest” si posac). Catadicsesc sa comentez la d-voastra-n blog tocmai in semn de pretuire. Mi-ar fi parut rau sa vi se consolideze gratis impresia ca va vad exclusivmente intr-o nota negativa. Nici vorba. Iar cand o sa vreau altminteri (desi nu crez sa mai tie mult gerul aceta) o sa va anunt personal, ca si acuma (explicit) sau altfel, intr-o maniera mai aluziva dar nu mai putin inteligibila. Pana la alte contacte fortuite, in rest, cu toata consideratia al dv. dl.Goe.

Hai, dă-ţi şi tu cu părerea!